ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
  Monitorizarea activității partidelor și politicienilor / promis.mdAlegerile parlamentare în Moldova din 30 noiembrie 2014Partide politice din Republica Moldova
   English Version      
    Home        Harta site-ului        E-mail           

Despre noi  

Prezentare  

Proiecte  

Activități  

Publicații  

Personal  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Componența blocurilor  

Comisia Electorală Centrală  

Societate civilă  

ONG  

Vocea Civică  

Partide Politice  

Puncte de vedere  

Comentarii  

e-journal  

Policy Briefs  

Caricaturi  

Informație utilă  

Legislație  

Site-uri relevante  

Guvernare și democrație în Moldova


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
e-journal, an. II, nr. 33, 30 iunie 2004

Activitatea instituțiilor publice

Problema transnistreană

Relații externe

Studii, analize, comentarii

I. Activitatea instituțiilor publice

1. Parlament

1.1. Acte legislative

La inițiativa unor deputați din fracțiunea majoritară a fost aprobată Legea pentru modificarea și completarea Legii cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova. Prin aceasta s-a stabilit că "Parlamentul de aceeași legislatură alege Președintele o singură dată, cu excepția cazurilor de intervenire anticipată a vacanței funcției (în caz de demisie, demitere, deces sau imposibilitate definitivă de exercitare a atribuțiilor)". Această normă nu era înscrisă expres în dispozițiile constituționale modificate și ale legii adoptate după reforma constituțională din 2000 și legislația existentă acorda Parlamentului dreptul formal de a purcede la alegerea Președintelui cu cel mult 45 de zile înainte de expirarea mandatului Președintelui în exercițiu.

Anterior, o inițiativă legislativă asemănătoare a fost avansată și de deputații creștin-democrați, care au propus ca alegerile Președintelui Republicii Moldova să se desfășoare în două luni de la expirarea mandatului Președintelui în exercițiu și ca rezultatul alegerilor să fie confirmat prin lege organică. Respingerea acestui proiect a fost motivată prin faptul că acesta ar fi permis extinderea mandatului Președintelui în exercițiu și, în consecință, ar fi putut conduce la situații de conflict sau de impas politic în situația în care Președintele în exercițiu, aflat în conflict cu Parlamentul, ar refuza promulgarea legii organice prin care s-ar confirma alegerea unui alt șef de stat. Se cere de remarcat însă că atîta timp cît nu va fi modificată și Constituția în acest sens, legea în cauză poate fi abrogată.

Un alt act aprobat de Parlament este Legea pentru ratificarea unor acte internaționale în domeniul comerțului liber, prin care au fost supuse acestei proceduri acordurile de comerț liber încheiate între Moldova și Macedonia, pe de o parte, și Moldova și Serbia și Muntenegru, pe de altă parte. Acordurile prevăd liberalizarea comerțului între părți, un șir de norme referitoare la condițiile generale ale comerțului, cum ar fi: eliminarea barierelor tehnice; garantarea tranzitului liber; introducerea și aplicarea măsurilor antidumping, compensatorii și de salvgardare; utilizarea mecanismului de apărare comercială în cazul unor subvenții nejustificate ale statului; protejarea drepturilor de proprietate intelectuală; reglementarea măsurilor sanitare și fitosanitare; aplicarea mecanismelor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) pentru soluționarea litigiilor etc.

La numai o săptămînă de la ratificarea acordurilor de comerț liber cu Macedonia și Serbia și Muntenegru, Parlamentul a supus aceleiași proceduri și Acordul de comerț liber dintre Republica Moldova și Republica Albania.

În acest context, se cere de amintit că de curînd Moldova a încheiat procesul de semnare a acordurilor de liber schimb cu toate statele-membre ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE): Bosnia și Herțegovina (23 decembrie 2002); Albania (13 noiembrie 2003); Serbia și Mutenegru (13 noiembrie 2003); Macedonia (28 ianuarie 2004); Croația (22 februarie 2004); Bulgaria (20 mai 2004). Acordul de comerț liber cu România, și ea membră a PSESE, a fost semnat încă la 15 februarie 1994, acesta intrînd în vigoare la 17 noiembrie același an. Pînă în prezent au rămas neratificate de către Legislativul de la Chișinău acordurile de comerț liber cu Bulgaria și Croația.

În regim de urgență a fost adoptată Legea pentru modificarea legii bugetului de stat pe anul 2004. Aceasta prevede contractarea de către Guvern a unui împrumut de la Banca Națională, în sumă de 50 mln USD, pentru achitarea datoriilor externe ale Republicii Moldova. Cu suma respectivă Guvernul a răscumpărat datoria pe hîrtii de valoare emise față de concernul "Gazprom" din Federația Rusă, estimată la peste 115 mln USD.

Prin Hotărîrea privind desemnarea unui nou membru al Consiliului de Observatori al Instituției publice "Teleradio-Moldova" în componența acestui organ a fost numit, la propunerea comună a fracțiunilor parlamentare din opoziție, Victor Osipov, care în prezent deține funcția de director al Asociației Presei Electronice "APEL". Această funcție de membru al Consiliului de Observatori (CO) a devenit vacantă după ce Vasile Botnaru a decis să se retragă din componența CO.

Săptămîna trecută Parlamentul a votat Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război. Aceasta stabilește: temeiurile, modalitățile și condițiile declarării stării de urgență, de asediu și de război; competența autorităților care declară aceste stări; măsurile ce se aplică în perioada acestora, precum și drepturile, obligațiile și răspunderea persoanelor fizice și juridice în timpul lor.

Legea prevede că în perioada stării de urgență, de asediu și de război, instituite pe întreg teritoriul Republicii Moldova, nu se admite modificarea Constituției, adoptarea, modificarea sau abrogarea legilor organice și legislației electorale, desfășurarea alegerilor autorităților publice centrale și locale, precum și a referendumurilor republicane și locale. După ridicarea stării de urgență, de asediu și de război, actele normative adoptate pentru această perioadă se abrogă, fără a fi necesar un preaviz special pentru aceasta.

Legea pentru modificarea legii cu privire la licențiere introduce o serie de prevederi noi în cuprinsul legislației cu privire la licențiere. Se prevede că vor fi supuse licențierii peste 45 de genuri de activitate în diverse domenii. De asemenea, se stabilește că controalele planificate, cel mult o dată în decursul unui an calendaristic, asupra respectării de către titularii de licență a condițiilor de licențiere se efectuează de către Camera de licențiere împreună cu autoritatea administrației publice centrale de specialitate, iar cele inopinate - de către Cameră și, după caz, în comun cu autoritățile menționate.

Actul de față introduce alte cîteva temeiuri noi pentru care poate fi retrasă licența: descoperirea unor date neautentice în documentele prezentate autorității de licențiere; desfășurarea ilicită de către titularul de licență a altor activități supuse licențierii fără deținerea licenței respective; desfășurarea ilicită a activității licențiate în filiale și/ sau alte subdiviziuni separate neindicate în licență; nerespectarea de către titularul de licență a termenului de depunere a cererii de eliberare a duplicatului licenței pierdute sau deteriorate.

Tot săptămîna trecută a fost ratificat Protocolul privind privilegiile și imunitățile Adunării Parlamentare a Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră.

Documentul stipulează că reprezentanții parlamentelor statelor membre, în timpul exercitării funcțiunilor sale pe parcursul reuniunilor APCEMN și călătoriei lor spre/ dinspre locul acestor reuniuni, trebuie să se bucure de următoarele privilegii și imunități: imunitate la arest personal sau deținere, la sechestrarea bagajelor lor personale, la procese juridice de orice gen privind cuvintele spuse sau scrise; inviolabilitatea tuturor hîrtiilor și documentelor, inclusiv programelor pentru computer, benzilor video sau discurilor care conțin informație și sînt în posesia lor; dreptul la utilizarea codurilor și recepția hîrtiilor și a corespondentei prin curier sau în saci ștampilați prin intermediul misiunilor diplomatice ale statelor membre; scutirea lor și a soților lor de restricțiile pentru imigrare în statele membre ale Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, pe care le vizitează sau prin teritoriul cărora trec în exercitarea funcțiilor lor etc.

(Pentru mai multe detalii cu privire la conținutul actelor legislative sus-menționate a se vedea "Comentarii legislative" pe site-ul ADEPT). cuprins articolul precedent articolul următor


2. Guvern

2.1. Remanieri

Ultimele două săptămîni Guvernul s-a arătat nemulțumit de activitatea mai multor funcționari guvernamentali, fapt pentru care a operat mai multe remanieri de cadre și a aplicat cîteva mustrări aspre. Astfel, Felix Vîrlan a fost demis din funcția de ministru adjunct al Energeticii, iar Valeriu Munteanu a fost eliberat din funcția de director al Departamentului Migrațiune. Pe de altă parte, cei care au fost sancționați administrativ sînt: Feodosia Furculiță, viceministru al Finanțelor; Sergiu Sainciuc, viceministru al Muncii și Protecției Sociale și Anatol Dubrovschi, viceministru al Educației. Primilor doi le-a fost imputată tergiversarea elaborării proiectului de hotărîre a Guvernului privind suplimentarea salarizării specialiștilor în domeniul culturii fizice și sportului, în timp ce ultimul a fost sancționat pe motivul neexecutării în termenele stabilite a moțiunii guvernamentale cu privire la transmiterea școlilor sportive la balanța Departamentului Tineret și Sport, precum și pentru "diminuarea neargumentată a sumei prevăzută în planul de funcționare a Clubului sportiv Olimpia".

2.2. Hotărîri

  • La 16 iunie curent, Guvernul a acceptat, la recomandarea Președinției, să aloce Comisiei Electorale Centrale (CEC) mijloace financiare suplimentare în valoare de 878 459 lei. Această sumă, care de altfel este mai mică decît cea solicitată de CEC (1 775 512 lei), va fi folosită pentru "dotarea tehnico-materială și angajarea de cadre suplimentare".

  • Printr-o moțiune guvernamentală a fost aprobată o anexă la o hotărîre anterioară, adoptată în ianuarie 2004, care prevede devizul de cheltuieli pentru întreținerea delegațiilor oficiale. Potrivit acesteia, pentru fiecare persoană oficială sosită în Moldova se vor cheltui 320 de lei pentru o cină dată în cadrul unei recepții, 380 de lei pentru hrana zilnică, între 500 și 3000 de lei pentru suvenire, 320 de lei pentru vizitarea teatrelor și sălilor de concerte, 600 de lei pentru florile oferite la sosire. De asemenea, sînt prevăzuți 5000 de lei pentru procurarea obiectelor de cancelarie pentru o delegație, 3500 de lei pentru confecționarea ecusoanelor și 1500 de lei pentru ornarea cu flori a sălilor de ședințe.

  • Dînd curs inițiativei de modificare a Legii cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul energetic, Executivul a dispus diminuarea pachetului de acțiuni ale Rețelelor Electrice de Distribuție Nord, expuse la vînzare, de la 75 la sută plus o acțiune pînă la 50 la sută plus o acțiune. Adoptînd această hotărîre, membrii Cabinetului de miniștri au ținut cont de experiența privatizării Rețelelor Electrice de Distribuție Chișinău, Centru și Sud, experiență care, în opinia organului executiv, este "ineficientă", deoarece statul, lipsit de acțiuni ale acestor rețele electrice, nu poate influența activitatea lor. Aceasta vorbește despre faptul că autoritățile de la Chișinău continuă să trateze Compania spaniolă "Union Fenosa" cu suspiciune și neîncredere, în pofida multiplelor retorici privind susținerea și încurajarea privilegiată a investițiilor străine în Republica Moldova.

    Reglementarea în cauză este pasibilă să descurajeze potențialii investitori interesați de achiziționarea unui număr cît mai mare de acțiuni ale acestui obiectiv economic, în același timp însă, datorită reducerii prețului de cumpărare ca urmare a reducerii numărului de acțiuni destinate privatizării, va permite și altor investitori mai mici să-și prezinte ofertele de privatizare. Revelatoare în acest sens este și reducerea de către membrii Cabinetului de miniștri a indicilor capacității de generare a energiei electrice de care trebuie să dispună cumpărătorul potențial, de la 500MW pînă la 200MW, precum și excluderea condiției ca potențialul investitor să aibă experiență în domeniul distribuției energiei electrice.

  • Guvernul a aprobat, de asemenea, și un proiect de lege cu privire la statul militarilor. Documentul stabilește obligațiile și drepturile militarilor, inclusiv înlesnirile de care vor putea beneficia aceștia. Noutatea pe care o aduce proiectul constă în consfințirea egalității în drepturi a bărbaților și femeilor din serviciul militar, fapt care constituie un exemplu de "integrare gender" (gender mainstreaming) în Republica Moldova, condiție sine qua non a respectării plenare a drepturilor omului. Acestea însă, după cum se știe, constituie, la rîndul lor, una din condițiile criteriilor de la Copenhaga de aderare la Uniunea Europeană (UE), criterii pe care Moldova s-a angajat să le îndeplinească.

  • Printr-o altă hotărîre, din 23 iunie, Executivul l-a însărcinat pe noul director general al Agenției Informaționale de Stat "Moldpres", Valeriu Reniță, să întreprindă măsurile de rigoare pentru optimizarea structurii și statelor de personal ale Agenției, prezentîndu-le Guvernului spre coordonare în termen de 10 zile. Hotărîrea mai prevede transferarea din inventarul Complexului "Casa Presei" în cel al Agenției "Moldpres" a unei săli de conferințe, cît și alocarea din fondul de rezervă a Guvernului a 890 mii lei pentru acoperirea cheltuielilor ce țin de editarea suplimentară și distribuirea în anii 2002-2003 a "Monitorului oficial" al Republicii Moldova.

  • Dincolo de acestea, Guvernul a mai dispus ratificarea acordului semnat la 12 mai a.c. cu Banca Mondială (BM) privind oferirea unui supliment de circa 5 mln USD pentru continuarea primei etape a Proiectului "Investiții și Servicii Rurale" (RISP) pînă la sfîrșitul anului 2005. Prima etapă a acestui proiect a demarat în 2002, pînă acum fiind alocate 10,5 mln USD pentru inițierea unor afaceri în mediul rural. Astfel, cu suportul BM, dar și al altor creditori și donatori în cadrul acestui proiect au fost acordate 725 de credite în valoare de 126,6 mln lei pentru inițierea a circa 900 de afaceri. Grație obținerii acestui supliment de 5 mln USD se vor putea deschide alte 300 de noi afaceri.
cuprins articolul precedent articolul următor


3. Președinție

3.1. Codul cu privire la știință și inovare

La 15 iunie a.c., a devenit cunoscut faptul că a fost elaborat proiectul Codului cu privire la știință și inovare, a cărui expunere de motive a fost prezentată de către Președintele Vladimir Voronin în cadrul ședinței fracțiunii parlamentare majoritare. În acest context, se cere de amintit că despre pregătirea unui asemenea document s-a știut încă de la 17 martie curent, zi în care șeful statului, participînd la o întîlnire cu colaboratorii mai multor institute ale Academiei de Științe din Moldova (AȘM), a menționat principalele intenții ale autorităților actuale cu privire la reformarea domeniului activității științifice.

În expunerea de motive la proiectul acestui cod Vladimir Voronin a realizat o caracterizare sumară a situației din domeniul științei și inovațiilor, reliefînd principalele carențe din acest domeniu și ajungînd astfel la scopul reformării sferei în cauză, care constă în:

  1. formarea /…/ unui climat inovațional confortabil prin crearea de stimulente juridice, fiscale și organizatorice speciale pentru cei care se ocupă cu știința fundamentală și aplicată, încurajarea inovațiilor și a transferului de tehnologii";

  2. formarea unui climat social confortabil și dinamic ce ar crea o atmosferă în care știința, învățămîntul și inovațiile s-ar bucura de prestigiu, în care resursele profesionale dispersate s-au transformat într-un capital intelectual în continuă creștere";

  3. crearea unei noi culturi democratice de administrare, bazată pe cunoștințe, deschidere și competență".

Codul cu privire la știință și inovare este structurat în 5 capitole și cuprinde 166 de articole. Potrivit lui Voronin, acesta va impune o serie întreagă de modificări la alte coduri aflate în vigoare, întrucît se prevede ca toate organizațiile din sfera științei și inovațiilor să fie scutite de impozitul pe venit, să fie impozitate cu TVA la cota zero la acest gen de activitate, precum și să fie scutite de plata taxei vamale pentru utilajele, instrumentele și materialele de consum importate în vederea efectuării unor cercetări fundamentale. De asemenea, se preconizează aplicarea mecanismului de acreditare a organizațiilor din sfera științei și inovațiilor, procedură la care vor fi admise și organizațiile private și cele nonguvernamentale. Acest lucru le va oferi ultimelor posibilitatea să devină membri afiliați ai AȘM și, în consecință, să participe, în condiții de cofinanțare, la concursul proiectelor pentru obținerea finanțării bugetare.

O altă modificare importantă prevăzută de proiectul Codului cu privire la știință și inovare este crearea Agenției pentru Protecția Proprietății Intelectuale, prin fuzionarea Agenției pentru Protecția Proprietății Industriale și a Agenției pentru Drepturile de Autor.

Codul respectiv va întări rolul și locul AȘM, aceasta devenind "unica instituție publică de importanță națională în sfera științei și inovațiilor". În plus, întreaga finanțare bugetară a cercetărilor științifice se va realiza numai prin intermediul AȘM, care va încheia cu Guvernul în acest scop un Acord de parteneriat pe patru ani.

3.2. Ședință cu membrii Cabinetului de miniștri

La 19 iunie curent, Vladimir Voronin a convocat o ședință cu importanți factori de decizie de la Guvern, în cadrul căreia a insistat asupra perfecționării continue a activității organului executiv. Potrivit serviciului de presă al Președinției, șeful statului a recomandat membrilor Cabinetului de miniștri să acorde mai multă atenție: ridicării calității deciziilor adoptate și înăspririi controlului asupra executării lor; eliminării intereselor departamentale și personale la cheltuirea banilor publici; optimizării cooperării între structurile Executivului etc.

cuprins articolul precedent articolul următor


II. Problema transnistreană

1. Înalți oficiali OSCE în vizită la Chișinău

În luna iunie Chișinăul a fost gazda unei serii de vizite ale mai multor înalți demnitari OSCE. Astfel, după vizita de documentare din 9-12 iunie a 26 de ambasadori acreditați pe lîngă OSCE, Chișinăul a găzduit între 17-18 iunie o delegație a Adunării Parlamentare a OSCE, iar între 21-22 iunie la Chișinău s-a aflat într-o vizită oficială Președintele în Exercițiu al OSCE, ministrul bulgar de Externe Solomon Passy.

Vizita lui Solomon Passy a avut obiectivul de a "sprijini eforturile în vederea reglementării transnistrene și de a încuraja democratizarea și procesul de reforme în întreaga țară". Passy a avut o serie de întrevederi cu înalți oficiali moldoveni, inclusiv cu Președintele Vladimir Voronin și ministrul de Externe Andrei Stratan, și cu reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai partidelor politice. Passy a întreprins și o vizită la Tiraspol unde s-a întîlnit cu liderul separatist Igor Smirnov. În cadrul întrevederilor de la Chișinău și Tiraspol, Passy le-a prezentat celor două părți un pachet de propuneri cu privire la reducerea forțelor armate ale acestora și întreprinderea unor măsuri pentru sporirea încrederii și a transparenței, propuneri elaborate la începutul lunii de către Misiunea OSCE din Moldova.

La finalul vizitei Passy a ținut o conferință de presă la care a îndemnat autoritățile moldovene și cele transnistrene să urgenteze negocierile în problema transnistreană. Referindu-se la actualul format de negocieri, Passy a spus că acesta "nu este o dogmă" și poate fi schimbat, dar că nu crede rațională "schimbarea de dragul schimbării".

Solicitat să comenteze întrevederea sa cu liderul transnistrean, Solomon Passy a spus că Igor Smirnov pare să fie disponibil pentru dialog. "Lui i-au fost prezentate niște propuneri, el s-a angajat să le examineze", a spus președintele în exercițiu al OSCE. Îndemnat să descrie soluția generală pentru reglementarea crizei transnistrene, Passy a spus că aceasta trebuie să fie acceptată de ambele părți.

2. Runda de negocieri din 23-24 iunie

La o zi după încheierea vizitei lui Solomon Passy în Republica Moldova, la Chișinău și Tiraspol a avut loc o nouă rundă de negocieri în problema transnistreană, în cadrul căreia Chișinăul s-a alăturat oficial documentului elaborat de OSCE și care întrunește setul de propuneri privind reglementarea crizei transnistrene.

Potrivit șefului Misiunii OSCE la Chișinău, William Hill, acest lucru a constituit un rezultat extrem de pozitiv și un pas important spre adoptarea unei soluții finale a conflictului transnistrean. În același timp, Hill a regretat faptul că delegația transnistreană a absentat de la runda de negocieri, după ce mediatorii nu au dat curs propunerii lor, lansate chiar în ajunul convocării negocierilor, de a amîna runda ordinară pentru ziua de 30 iunie pe motiv că și-ar fi dorit să examineze cele mai recente propuneri privind demilitarizarea Moldovei înmînate Tiraspolului de către președintele în exercițiu al OSCE, Solomon Passy, în timpul vizitei sale în Republica Moldova. Astfel, în lipsa reprezentanților Transnistriei, Hill a apreciat runda consumată ca fiind mai curînd una "de consultare", reproșînd subtil autorităților transnistrene că declarațiile verbale privind disponibilitatea de a purta negocieri nu au fost probate prin prezența la runda de negocieri.

La aceeași conferință de presă șeful Misiunii a explicat, fără să intre în amănunte, sensul noului pachet de propuneri avansate de OSCE, care se reduce la demilitarizarea Republicii Moldova, deziderat pe care l-au acceptat atît Tiraspolul, cît și Chișinăul. Potrivit lui Hill, demilitarizarea Moldovei nu are nici o tangență cu problema evacuării trupelor rusești cantonate în Transnistria așa cum presupun angajamentele asumate de Rusia la summit-ul de la Istanbul.

Următoarea rundă de negocieri cu participarea mediatorilor ruși ucraineni și ai OSCE a fost programată pentru 21 și 22 iulie.

3. Un nou raport ICG despre Moldova

Grupul Internațional pentru Crize (ICG), un think tank internațional specializat în investigații de teren și activități de lobby în vederea prevenirii și soluționării conflictelor, a publicat la 17 iunie 2004 un nou raport cu privire la Republica Moldova intitulat "Moldova: tensiuni regionale în jurul Transnistriei" (Moldova: Regional Tensions Over Transdniestria). Autorii raportului afirmă că "reglementarea disputei secesioniste transnistrene este o precondiție vitală pentru eliminarea unei surse potențiale de haos la periferia Uniunii Europene (UE) extinse, pentru realizarea în practică a relațiilor pașnice din perioada de după războiul rece, precum și pentru transformarea Republicii Moldova într-un stat mai viabil". Potrivit acestora, o implicare mai mare din partea SUA și UE în procesele de pace aflate în impas este esențială pentru soluționarea definitivă a conflictului transnistrean.

Raportul face o analiză a motivațiilor care stau la baza politicilor Rusiei și Ucrainei față de Republica Moldova și regiunea transnistreană, precum și eforturile oficialilor transnistreni de a-și spori influența în cele două state. Autorii raportului refutează opinia vehiculată în mod tradițional în rîndurile forțelor de opoziție de la Chișinău precum că sprijinul extern de care se bucură Transnistria provine doar din Federația Rusă și sugerează că liderii secesioniști încearcă în permanență să-și diversifice sprijinul primit din exterior, în mod special din contul Ucrainei. De-a lungul anilor Transnistria s-a transformat într-un "actor de sine stătător cu interese proprii, pe care și le promovează prin lobism, oportunism economic, joc politic și negociere creativă".

Referindu-se la rolul Rusiei în procesul de reglementare transnistreană, raportul acordă o atenție deosebită încercării unilaterale a Rusiei de a-și impune planul propriu de reglementare transnistreană în 2003 ("Planul Kozak"). Raportul publică o serie de date cu privire la istoricul acestui plan și negocierile diplomatice pe marginea lui, date pînă acum în mare parte necunoscute pentru opinia publică moldovenească. Potrivit autorilor raportului, nesemnarea planului a arătat limitele influenței Rusiei, care s-a dovedit incapabilă să-și impună planul fără sprijinul Moldovei și al comunității internaționale. În același timp, evenimentele din noiembrie 2003 au arătat că nici comunitatea internațională nu va putea ajunge la o soluție a conflictului fără a apela la ajutorul Rusiei și influența considerabilă pe care o are aceasta asupra autorităților transnistrene.

În concluzie, autorii raportului afirmă că "poziția unilaterală a Rusiei în negocieri a produs tocmai efectul opus ilustrat prin faptul că guvernul comunist de la Chișinău a declarat integrarea europeană a Republicii Moldova drept prioritate a politicii sale externe". În final, raportul cheamă Occidentul să acorde mai mult sprijin, în mod special în combaterea activităților economice ilicite care susțin regimul secesionist de la Tiraspol.

Raportul poate fi găsit în întregime, în limba engleză, pe pagina de Internet a ICG. Acesta este cel de-al doilea raport al ICG despre Moldova. Primul raport, "Moldova: nu există o soluție ușoară" (Moldova: No Quick Fix), a fost publicat în august 2003. Raportul a prezentat o analiză detaliată a istoricului, cauzelor și dinamicii conflictului transnistrean, precum și a eforturilor de soluționare a acestuia. cuprins articolul precedent articolul următor


III. Relații externe

1. Planul de Acțiuni RM-UE

Deși au fost preconizate doar trei runde de negocieri pe marginea Planului de Acțiuni RM-UE, lucru despre care jurnalul "Guvernare și democrație în Moldova" v-a relatat în cîteva rînduri în edițiile sale precedente, la 15 iunie curent, la Bruxelles, a avut o a patra rundă de consultări bilaterale vizînd acest document. Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a informat printr-un comunicat de presă că în cadrul acestei runde "părțile au ajuns la o înțelegere privind conținutul acestui document politic bilateral", care stabilește cadrul de cooperare dintre Moldova și UE pentru următorii trei ani. Comunicatul folosește o formulare evazivă cît privește data semnării Planului - "după îndeplinirea procedurilor interne ale ambelor părți". După revenirea delegației moldovenești de la Bruxelles însă, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul de Externe Andrei Stratan a introdus o precizare, spunînd că aprobarea Planului de către ambele părți se va produce pînă la sfîrșitul lunii iulie a.c., astfel încît, din septembrie, să demareze implementarea lui. Aici se cere de remarcat că inițial s-a crezut că semnarea/ adoptarea Planului de Acțiuni RM-UE va avea loc la mijlocul lunii mai curent, ca mai apoi să se afirme, datorită tergiversării reluării rundei a treia, că acest lucru se va produce la mijlocul lunii următoare a aceluiași an.

Potrivit comunicatului difuzat de MAE, "Moldova este invitată să stabilească relații politice, de securitate, economice și culturale mai intense cu UE, să sporească cooperarea transfrontalieră și să împărtășească responsabilitatea pentru prevenirea și soluționarea conflictelor", precum și că "unul dintre obiectivele-cheie ale acestui Plan de Acțiuni va fi continuarea susținerii unei soluții viabile a conflictului Transnistrean, UE manifestîndu-și în mod expres disponibilitatea de a se implica în continuare în acest proces, utilizînd instrumentele pe care le are la dispoziție".

Cît privește beneficiile economice pe care le va obține Moldova de pe urma semnării acestui document-cadru, poate fi menționată acordarea perspectivei de avansare "spre un grad semnificativ de integrare, inclusiv prin accesul la piața internă a UE", un prim-pas în acest sens fiind oferirea de către UE a Preferințelor Comerciale Asimetrice, fapt care constituie un succes al diplomației moldovenești.

Merită a fi menționat și faptul că Planul de Acțiuni prevede asistență din partea UE pentru Moldova în vederea armonizării legislației acesteia cu cea comunitară, inclusiv prin asemenea mecanisme cum ar Oficiul TAIEX și cel de înfrățire instituțională, precum și instituirea unei cooperări dintre Republica Moldova cu Europol și Eurojust. Documentul mai consfințește suportul de care se va bucura Moldova din partea UE pentru valorificarea oportunităților ce rezultă din calitatea de membru al Chișinăului în diferite aranjamente regionale.

Potrivit principiului progresivității pe care îl evoca Comunicarea Comisiei Europene, din 11 martie 2003, document care constituie punctul de reper pentru actuala politică de vecinătate a UE, în Planul de Acțiuni mai este prevăzută posibilitatea examinării unor alte angajamente contractuale între părți în funcție de evoluția procesului de implementare a măsurilor identificate în Plan și a relațiilor dintre Moldova și UE, în general. În acest context, șeful diplomației moldovenești, Andrei Stratan, dată fiind modificarea caracterului și a statutului Planului de Acțiuni RM-UE, și-a exprimat convingerea că "după realizarea sarcinilor trecute în document Republica Moldova va obține un statut mai avansat în relațiile cu UE fiind foarte realistă aspirația Chișinăului de a obține calitatea de membru asociat". cuprins articolul precedent


IV. Studii, analize, comentarii

Provocări la adresa Băncii Centrale
Iurie Gotișan, 30 iunie 2004

La începutul lui iunie Banca Națională a Moldovei (BNM) a marcat a 13-a aniversare de la fondare. Cu acest prilej, BNM a difuzat un comunicat de presă în care a făcut o amplă analiză a evoluției economiei și indicatorilor monetari în perioada anilor 1994-2003 »»»


Cînd vor avea loc alegerile parlamentare?
Igor Boțan, 30 iunie 2004

Recent au fost votate modificările la Legea privind procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova în conformitate cu care "Parlamentul de aceeași legislatură alege Președintele o singură dată, cu excepția cazurilor de intervenire anticipată a vacanței funcției" »»»

e-journal

Abonare electronică
la e-journal

Подписка на русскую версию e-journal

Chestionar de evaluare

Caricaturi

la începutul paginii  

Copyright © 2001–2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel: (373 22) 21-34-94, Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect