ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
  Monitorizarea activității partidelor și politicienilor / promis.mdAlegerile parlamentare în Moldova din 30 noiembrie 2014Partide politice din Republica Moldova
   English Version      
    Home        Harta site-ului        E-mail           

Despre noi  

Prezentare  

Proiecte  

Activități  

Publicații  

Personal  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Componența blocurilor  

Comisia Electorală Centrală  

Societate civilă  

ONG  

Vocea Civică  

Partide Politice  

Puncte de vedere  

Comentarii  

e-journal  

Policy Briefs  

Caricaturi  

Informație utilă  

Legislație  

Site-uri relevante  

Guvernare și democrație în Moldova


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
e-journal, an. IV, nr. 75, 31 mai - 14 iunie 2006

Activitatea instituțiilor publice

Politici economice

Problema transnistreană

Relații externe

Studii, analize, comentarii

Activitatea instituțiilor publice

Parlament

1.1. Acte legislative

  • Legea privind Institutul Național al Justiției. Documentul a suportat anumite modificări față de varianta inițială, în special referitor la componența Colegiului de administrare, la capitolul finanțare și control a activității.

  • Legea privind abolirea regimului de vize pentru cetățenii unor state. Sînt anulate vizele de intrare în republica Moldova pentru cetățenii statelor ce intră în componența UE, pentru cetățenii SUA, Canadei și Japoniei.

  • Legea privind modificarea și completarea unor acte legislative referitoare la protecția muncii. Documentul adoptat prevede modificarea reglementărilor despre sancționarea persoanelor oficiale pentru încălcarea actelor legislative și altor acte normative de protecție a muncii, precum și sancționarea pentru utilizarea în denumirea și activitatea întreprinderii a unei denumiri străine înregistrate.

  • Legea privind retragerea din circuitul agricol a terenurilor de calitate superioară, proprietate privată ale unei Întreprinderi cu capital străin. Parlamentul a aprobat, prin derogare de la prevederile Codului funciar, retragerea din circuitul agricol a terenurilor de calitate superioară, proprietate privată, cu suprafața de 41 ha, ale Întreprinderii cu capital străin "Mold Itera Energy" S.R.L., pentru construcția centralei electrice în preajma satului Burlăceni, raionul Cahul. Terenurile au fost achiziționate de întreprinderea respectivă în perioada cînd legislația Moldovei era ambiguă și nu interzicea clar întreprinderilor străine să dețină terenuri agricole în Moldova. După intrarea în vigoare a legii respective, întreprinderea beneficiară va trebui să achite în bugetul de stat circa 28 milioane lei, compensînd astfel diminuarea terenurilor agricole.

  • Hotărîrea privind aprobarea modificării bugetului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pentru anul 2006. Au fost majorate capitolele venituri și cheltuieli ale Comisiei, în legătură cu punerea în aplicare a unor noi condiții de salarizare și necesitatea unor achiziții suplimentare pentru necesitățile CNVM. Majorările sînt acoperite deja din încasările sporite pe care le primește Comisia la efectuarea diverselor operațiuni pe piața valorilor mobiliare.

  • Legea privind ratificarea Acordului de finanțare pentru dezvoltare între Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare. Acordul prevede creditarea cu circa 15 milioane dolari SUA, pe un termen de 40 ani, cu 10 ani perioada de grație și cu o taxă de 0,75% anual. Mijloacele primite vor fi alocate pentru finanțarea proiectului RISP 2, obiectivul căruia este stimularea creșterii sectorului agrar, îmbunătățirea accesului fermierilor privați la cunoștințe, know-how și finanțe.

  • Legea pentru ratificarea Acordului de împrumut între Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii. Documentul ratificat prevede împrumutarea a circa 13 milioane dolari SUA, pe termen de 40 ani, 10 ani perioada de grație și o dobîndă de 0,75%. Mijloacele vor fi utilizate pentru servicii de intermediere oferite întreprinderilor rurale, servicii financiare rurale, investiții în infrastructură, managementul proiectului.

  • Proiectul legii cu privire la asistența juridică garantată de stat (nr.1091). Proiectul adoptat în prima lectură propune reglementarea condițiilor, volumului și modului de acordare a asistenței juridice garantate de stat, în scopul asigurării accesului liber și egal pentru toate persoanele la asistență juridică calificată. Asistența va fi de două tipuri: primară (în afara unor procese) și secundară (consultanță și reprezentare în procese).

  • Proiectul legii cu privire la sistemul de executare silită. Documentul adoptat în prima lectură propune stabilirea competenței sistemului de executare silită, statutul juridic al personalului, drepturile și obligațiile, garanțiile personale și sociale ale executorului judecătoresc, precum și responsabilitatea acestora.

  • Proiectul legii privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, precum și a comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel ramural și teritorial. Proiectul propune stabilirea statutului juridic, a modului de organizare și funcționare a Comisiei naționale , constituite în scopul soluționării problemelor domeniului muncii și social-economice, în scopul dezvoltării parteneriatului social la nivel național, ramural și teritorial.

  • Proiectul legii privind modificarea și completarea Codului cu privire la contravențiile administrative și a Legii cu privire la Procuratură. Proiectul propune introducerea unor modificări referitoare la: - excluderea din structura procuraturii a procuraturilor specializate; - anularea dreptului procurorului de a reține o persoană în cazuri de contravenții administrative; - reprezentarea prin acțiune civilă de către procuror a intereselor statului și a societății; structura ierarhică în cadrul procuraturii; - stabilirea imunității intentării urmăririi penale contra procurorului doar de către Procurorul General; - stabilirea unor garanții sociale suplimentare pentru procurori. Autorii proiectului îl califică drept obiectiv pentru realizarea recomandărilor Consiliului Europei și implementarea prevederilor PAUERM referitor la statutul procuraturii, însă reprezentații opoziției consideră că modificările sînt superficiale și insuficient pentru reformarea democratică a acestei structuri importante. Este criticată și lipsa avizului Consiliului Europei asupra proiectului, persistența în document a unor principii perimate (reprezentarea statului în cauze civile), egalarea procurorilor cu judecătorii, însă fără impunerea condițiilor similare de accedere în magistratură.

  • Proiectele de legi privind expertizarea comunitară a legislației. Proiectele adoptate în prima lectură propune completarea Legii privind actele legislative și a Legii privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale cu norme referitoare la obligativitatea efectuării expertizei de corespundere a proiectului de acte legislativ sau normativ cu principiile și reglementările comunitare, ale aquis-ului comunitar în domeniul de reglementare respectiv. Documentele nu conțin însă reglementări tranzitorii și referitoare la mecanismul expertizării, asigurarea tehnico-materială și financiară a procesului respectiv, care este unul foarte complex, greu de realizat în condițiile actuale ale Moldovei (cunoștințe insuficiente, practică nerelevantă, lipsa unor acorduri de asociere și cooperare pe domenii concrete cu UE). Introducerea unor norme noi fără acoperire factuală și în lipsa infrastructurii naționale, capabile să asigure funcționarea mecanismului de expertiză comunitară ar putea reduce din efectul noilor reglementări, acestea rămînînd inaplicabile, după cum este și situația multor alte prevederi din legislația care reglementează procesul de elaborare și expertizare a normelor juridice.

  • Proiecte de legi pentru modificarea legislației în domeniul patentei de întreprinzător. Este propusă interzicerea graduală, cu începere de la 1 ianuarie 2007, a comercializării de către titularii de patente a unor tipuri de mărfuri (supuse accizelor, de construcție, a mobilei, articolelor de uz casnic, a produselor alimentare (de la 1 ianuarie 2008), comercializarea mărfurilor în anumite condiții (la tarabe, tejghele și din autovehicule) precum și prestarea unor tipuri de servicii (transportul călătorilor cu automobile-taxi; producerea, prelucrarea și comercializarea varului. Titularii de patente care își vor înceta activitatea în condițiile expuse, vor putea să se înregistreze gratuit în calitate de întreprinzător individual.

  • Proiectul legii pentru completarea unor acte legislative în sfera învățămîntului și activității științifice (977). Proiectul aprobat în prima lectură propune să se permită Academiei de Științe să inițieze înființarea și reorganizarea unor instituții de stat de învățămînt liceal și superior universitar, subordonate Academiei de Științe a Moldovei.

  • Proiectul legii pentru modificarea Codului penal. Documentul adoptat în prima lectură propune excluderea din Codul penal a sancțiunii arestului, din cauza că acesta este puțin eficient în practică. În anumite cazuri, arestul va fi înlocuit cu pedeapsa "muncii neremunerate în folosul comunității". Documentul propus nu conține însă clauze tranzitorii, care ar determina aplicarea lui asupra cauzelor examinate în instanțe sau asupra sancțiunilor deja aplicate și aflate în curs de executare, situație care ar necesita soluții adecvate pînă la examinarea în lectura finală.

1.2. Control parlamentar. Declarații

Întrebări și interpelări

Deputatul AMN Ion Pleșca a solicitat Ministerului Justiției, Aparatului Guvernului și Agenției de stat "Moldpres" (editor al "Monitorului Oficial") prezentarea informațiilor despre numărul exact de dosare pierdute de Moldova la CEDO, sumele ce au fost sau urmează a fi achitate reclamanților, sancțiunile aplicate persoanelor vinovate de emiterea deciziilor de condamnare, temeiul publicării selective a hotărîrilor CEDO în Monitorul Oficial (în prezent unele hotărîri sunt publicate în ediții speciale de circulație limitată, care nu se distribuie abonaților).

Deputatul PSL Valentina Golban a solicitat Guvernului, Procuraturii Generale și Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției informații privind implicarea unor deputați în acoperirea fraudelor depistate în rezultatul controlului asupra legalității stabilirii gradelor de invaliditate, ilegalități asupra cărora responsabilii procuraturii și CCCEC ar fi indicat în cadrul unui briefing mediatizat de mass-media.

Deputatul PD Oleg Țulea a invocat interzicerea accesului în instituțiile de învățămînt a unor ONG-uri care desfășurau activități social-utile și a solicitat Ministerului educației să-și revadă deciziile de limitare a respectivelor activități.

Deputatul PPCD Vlad Cubreacov a solicitat Procuraturii generale și Departamentului standardizare să verifice respectarea legislației cu privire la protecția consumatorului și a legislației cu privire la funcționarea limbilor în cadrul unor unități comerciale din mun.Chișinău, invocînd în acest sens prezența anunțurilor și eliberarea bonurilor întocmite în limba rusă.

Alt deputat PPCD, Ion Varta, a solicitat Ministerului Educației și Tineretului informație privind recuperarea cheltuielilor suportate din bugetul de stat pentru editarea în anul 2004 a unui manual experimental de "istorie integrată" (tiraj de 12 mii exemplare), de către un grup de autori selectați netransparent. Manualul a fost vizat de responsabili ai ministerului educației și tipărit la tipografie, însă ulterior s-a constatat că acesta nu corespunde cerințelor și a fost nimicit, bugetul fiind prejudiciat de mijloace importante.

Deputatul Valentina Cușnir a solicitat Guvernului să prezinte o informație despre controlul inofensivității produselor importate în Republica Moldova, în special din Federația Rusă.

Deputatul Dumitru Braghiș a cerut de la Guvern explicații ample privind cauzele reducerii, în luna aprilie, a nivelului salarizării în sectorul bugetar, precum și despre plata unor salarii mai mici decît nivelul promis anterior de Guvern, odată cu punerea în aplicare a noii legi despre salarizarea în sectorul bugetar.

cuprins articolul precedent articolul următor


Guvern

2.1. Hotărîri

Hotărîre pentru aprobarea proiectului de lege privind statutul ofițerului de urmărire penală. Proiectul respectiv propune determinarea drepturilor, obligațiilor și responsabilităților persoanelor care exercită urmărirea penală în conformitate cu prevederile legislației procesul-penale a Republicii Moldova.

Hotărîrea cu privire la aprobarea Concepției infrastructurii calității în Republica Moldova. Conform documentului, sistemul infrastructurii calității în Moldova (metrologie, standarde, testare și acreditare) urmează a fi adus în concordanță cu sistemul european. Scopul final al implementării noului sistem este sporirea calității și a concurenței mărfurilor moldovenești. Ministerul economiei și Comerțului urmează să prezinte Guvernului un Plan de măsuri pentru implementarea Concepției.

Hotărîrea privind acordarea deplinelor puteri pentru încheierea acordului de vize. Guvernul a abilitat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene cu dreptul de a negocia și încheia acordul privind introducerea vizelor pentru cetățenii Moldovei care intră în România. Anterior se declarase că sistemul va fi unul simplificat, iar vizele gratuite.

Hotărîrea privind înființarea ambasadei Republicii Moldova în Georgia și a Consulatului în Italia. Guvernul a propus șefului statului deschiderea reprezentanței diplomatice în republica caucaziană, cu scopul obținerii de avantaje și posibilități de colaborare bilaterală mai intensă. Anterior Guvernul a decis închiderea Ambasadei Moldovei în Uzbekistan. Guvernul a mai hotărît și înființarea unui consulat general al Republicii Moldova în Italia (la Bologna).

Hotărîrea privind alocarea mijloacelor financiare pentru repararea drumurilor. Guvernul a dispus Ministerului Finanțelor să aloce unor autorități ale administrației publice locale mijloace financiare în sumă de 100 milioane de lei pentru repararea drumurilor locale și a străzilor. Sumele se alocă "din contul veniturilor încasate suplimentar la bugetul de stat în anul 2006" și urmează a fi incluse în buget la rectificarea acestuia. Practic, prin decizia dată Guvernul a hotărît repartizarea banilor publici fără a avea aprobarea Parlamentului, cerută incontestabil pentru distribuție financiară de asemenea mărime.

2.2. Ședințe. Decizii. Declarații

Implementarea Programului "Satul Moldovenesc"

După cum sugerase anterior șeful statului, rezultatele implementării Programului Național "Satul Moldovenesc" au fost discutate în cadrul unui seminar la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, membrii Guvernului, Prim-ministrul și Președintele țării1. Au fost remarcate neajunsurile în domeniul alimentării cu apă potabilă, calității drumurilor, evacuării deșeurilor și economiei resurselor energetice primare. Vladimir Voronin s-a declarat satisfăcut de ritmurile gazificării localităților, deși o bună parte din lucrări se efectuează din contul cetățenilor iar unele prețuri sînt majorate, ceea ce impune un control mai strict la selectarea întreprinderilor care efectuează lucrările de gazificare.. De notat că la începutul anului 2005 Guvernul și Președintele țării au mai făcut declarații despre necesitatea controlului asupra prețurilor la efectuarea lucrărilor de gazificare, promițînd, inclusiv și în campania electorală parlamentară, că va fi elaborat și aplicat un mecanism unic de determinare a prețurilor, întreprinderile avînd dreptul la o dobîndă foarte mică.

Implementarea programului "SALT"

Primul-ministru a convocat mai mulți factori de decizie într-o ședință consacrată implementării programului Național Educațional "SALT", care a fost lansat la inițiativa Președintelui țării în anul 2004 și prevedea dotarea cu calculatoare conectate la internet a tuturor instituțiilor de învățămînt din Moldova. Conform informației prezentate la ședință, rețeaua de legătură prin fibre optice a fost construită în toate localitățile țării, iar fiecare instituție de învățămînt preuniversitar din Moldova a fost dotată "cu cel puțin un computer, majoritatea fiind conectate la rețeaua Internet" (nu este precizată informația despre faptul dacă sistemele de operare instalate sînt licențiate, dar în legătură cu apariția reprezentanței Microsoft pe teritoriul Moldovei se pot produce anumite procese de verificare care vor impulsiona procesul de instalare a softului verificat). Primul-ministru a cerut ca sistemul informațional educațional nou să înceapă a funcționa începînd cu noul an școlar - 1 septembrie 2006. Vasile Tarlev a mai solicitat și elaborarea modalităților de finanțare a instituțiilor de învățămînt preuniversitar pentru utilizarea eficientă a resurselor oferite de programul "SALT".

Îndeplinirea Planului de Acțiuni UE-RM

Guvernul a examinat modul de implementare a Planului de Acțiuni, ministrul Afacerilor Externe și integrării Europene prezentînd raportul la temă. Andrei Stratan a indicat asupra necesității respectării termenelor de elaborare și prezentare a documentelor prevăzute de Plan și a sugerat ministerelor implicate să caute metode efective de realizare a lui, să nu aștepte indicații de la instituția coordonatoare - ministerul de externe. În calitate de priorități ale implementării Planului de Acțiuni au rămas: reforma în domeniul justiției; reforma regulatorie; reformele în energetică. O atenție deosebită urmează a fi acordată instruirii în domeniul integrării europene, elaborării unei strategii de informare a societății despre procesul integrării europene. În opinia viceprim-ministrului, la elaborarea rapoartelor de îndeplinire a Planului de Acțiuni urmează a se ține cont de aprecierile coraportorilor din partea societății civile, în timpul apropiat urmînd a fi elaborat un mecanism de colaborare între autoritățile publice și societatea civilă.

Elaborarea Cadrului de Cheltuieli pentru anii 2007-2009

În cadrul unei ședințe convocate la Guvern a fost discutat proiectul Cadrului de cheltuieli pe termen mediu (2007-2009). Conform ministerului de finanțe, politica bugetar-fiscală în următorii ani se va baza pe o serie de principii tradiționale, menite să încurajeze investițiile, să stimuleze activitatea economică și să asigure stabilitatea socială. Este preconizată creșterea veniturilor fiscale cu 14-19 la sută anual, astfel ca în 2009 bugetul să fie de peste 1,5 mai mare decît cel din anul 2005. La categoria cheltuieli se evidențiază resursele ce urmează a fi alocate pentru implementarea Legii privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar, cheltuielile majorate pentru sfera științei și inovării. Documentul propune și majorarea scutirilor fiscale personale pentru persoanele fizice, o anumită reducere a impozitului pe venit.

Preocupări pentru comerțul cu băuturi alcoolice și produse farmaceutice

În cadrul unei ședințe de lucru cu participarea responsabililor de la Agenția "Moldova-Vin", Primul-ministru a declarat că Guvernul ar fi disponibil să legalizeze procesul de comercializare a vinului de casă. Vasile Tarlev consideră să legalizarea procesului va contribui la reglementarea sferei de producție a vinului, la susținerea cetățenilor în comercializarea vinului și legalizarea veniturilor obținute pe această cale, procesul respectiv fiind corespunzător și rigorilor europene în domeniu. În prezent, comercializarea neautorizată a vinului produs în condiții de casă este sancționată cu amendă contravențională, iar Legea viei și vinului intrată în vigoare la finele lunii mai 2006, definește "vinul de casă" drept vin produs de persoane fizice în condiții rustice pentru consum familial (personal).

Într-o altă ședință Prim-ministrul a cerut Ministerului Economiei și Comerțului să elaboreze un mecanism strict de eliberare a autorizațiilor pentru comercializarea băuturilor alcoolice și produselor de tutun, pentru a evita comercializarea acestora în raza instituțiilor de învățămînt. Mass-media comunică că, în opinia lui Vasile Tarlev, atît comerțul ilicit, cît și comercializarea băuturilor alcoolice și produselor de tutun în locuri amplasate în raza instituțiilor de învățămînt conduc la lezarea securității economice și alimentare a țării.

Guvernul conștientizează existența concurenței în domeniul comercializării produselor farmaceutice dar este împotriva concurenței neloiale practicată de unii participanți al piața farmaceutică. Primul-ministru consideră că situația actuală în domeniu este nesatisfăcătoare și a dispus crearea unui grup de lucru care să elaboreze un plan de acțiuni privind depășirea crizei din sistemul farmaceutic. Reprezentanții Agenției de stat a medicamentului consideră că trebuie aprobate normative de extindere a rețelei de farmacii și filiale ale acestora, pentru a preveni extinderea necontrolată. Ei au mai informat că în municipiul Chișinău nu s-a reușit implementarea în termenele prevăzute a sistemului informațional automatizat de evidență și control a medicamentelor autorizate "Nomenclatorul de stat al medicamentelor". Reprezentanții farmaciștilor consideră însă că sistemul trece o perioadă de criză, implementarea noilor măsuri impuse de Guvern și creșterea TVA la medicamente presupune creșterea cheltuielilor de gestiune și majorarea prețurilor, situație care se răsfrînge negativ asupra activității farmaciilor mici și din localitățile rurale.

cuprins articolul precedent articolul următor


Președinție

3.1. Decrete

Președintele Moldovei a semnat mai multe decrete despre numirea în funcții a unor judecători: președinți de instanțe (raionale); pînă la atingerea plafonului de vîrstă; în funcții de judecători sau judecători de instrucție.

În legătură cu împlinirea a 60 de ani de la fondarea primelor institute științifice academice de cercetări în Republica Moldova, Președintele țării a decorat cu diverse distincții de stat mai mulți savanți din țară și de peste hotare (România, Rusia, Polonia, SUA). În cadrul Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei unde a înmînat respectivele distincții acordate prin decrete prezidențiale, lui Vladimir Voronin i-a fost conferit, în premieră pentru țara noastră, titlul "Doctor Honoris Cauza al Academiei de Științe".

3.2. Ședințe. Decizii. Declarații

Summit-ul Forumului Mării Negre

În cadrul Summit-ului Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, desfășurat pe 5 iunie la București, Vladimir Voronin a rostit un discurs, în cadrul căruia a apreciat că Forumul respectiv a devenit "o punte de legătură, un loc comun, unde își dau întîlnire democrații mai vechi și mai tinere, un cap de pod pentru lărgirea arealului democratic". Voronin a mai opinat că Forumul Mării Negre poate și trebuie să devină "un poligon pentru elaborarea și valorificarea unor mecanisme eficiente de colaborare transfrontalieră". Șeful statului a mai spus că pentru Republica Moldova, integrarea europeană și reîntregirea țării "sînt obiective de interes național primordial", cel de-al doilea avînd o importanță vitală, deoarece fără atingerea lui "este de neînchipuit supraviețuirea Republicii Moldova ca stat". Președintele Moldovei a solicitat ca în Declarația Comună a Forumului, subiectul separatismului să fie abordat în mod tranșant și fără ambiguități.

Calmarea spiritelor

Pe 13 iunie Vladimir Voronin a participat la ședința fracțiunii parlamentare a PCRM, în cadrul căreia s-a discutat intensificarea colaborării fracțiunii majoritare cu Guvernul, s-a remarcat necesitatea sporirii calității legilor și a elaborării mecanismului de expertizare anticorupție a proiectelor de legi elaborate. Președintele țării a solicitat urgentarea adoptării actelor legislative legate de asigurarea realizării programelor naționale, Planul de Acțiuni UE-RM și pentru implementarea etapei a doua a reformei regulatorii. Mass-media comunică că șeful statului a dezmințit speculațiile privind eventualitatea producerii unei crize monetar-bancare, declarînd că rezervele valutare ale Băncii Naționale continuă să crească, sistemul bancar funcționează în regim normal, că au fost întreprinse acțiuni eficiente în vederea diversificării pieței produselor vinicole moldovenești, iar bugetul de stat pentru 5 luni ale anului este supraîmplinit, ceea ce-i permite Guvernului să propună cheltuieli suplimentare în bugetul de stat.

Participarea Președintelui la o ședință de lucru a fracțiunii dar în special declarațiile lui despre faptul că situația economico-financiară este sub control au fost mediatizate pe larg în mass-media, buletinele de știri și fostele ziare guvernamentale preluînd aceste declarații repetat, cîteva zile la rînd2.

Preocupări în sfera științei

Președintele țării a vizitat cîteva structuri ale Academiei de Științe a Moldovei, unde s-a familiarizat cu procesul de repartizare a mijloacelor bugetare majore alocate în sfera științei. Șeful statului a solicitat activizarea procesului de implementare în practică a realizărilor științifice, propunînd cooperarea vinificatorilor moldoveni cu Laboratorul de analiză a apelor subterane și minerale, a cărui certificate sînt recunoscute pe plan internațional. Vladimir Voronin a evidențiat și necesitatea continuării cercetărilor privind folosirea la scară largă a uleiului de rapiță de soiuri autohtone, în calitate de sursă energetică alternativă.

Pe 12 iunie șeful statului a participat la ședința solemnă a Asambleii Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul căreia a rostit un discurs. El a criticat situația anterioară în sfera dotării și finanțării științei și a declarat că modificările de anvergură propuse în ultimii ani au fost realizate conștient, pentru a contribui la renașterea științei naționale, la afirmarea ei în societate, pentru a pune știința în serviciul societății. Vladimir Voronin a promis și în viitor susținere plenară reformelor și cercetărilor științifice, asigurîndu-i pe savanți că vor benefica de finanțare sporită din partea statului.


1 La seminar nu au participat parlamentarii, deși, mai multe ședințe la rînd, deputați din opoziție solicită audierea Guvernului în plenul Parlamentului la capitolul îndeplinirii Planului Național "Satul Moldovenesc". De fiecare dată decizia nu a fost susținută de fracțiunea majoritară, deși unii deputați din cadrul ei se arată interesați de implementarea Programului.

2 Această situație a permis unor observatori să concluzioneze că participarea Președintelui la ședință a avut menirea de a calma anumite spirite din cadrul fracțiunii majoritare, dar și să demonstreze opiniei publice că nu există premise pentru aprofundarea crizei. Pe de altă parte, recent prețurile la produsele petroliere s-au majorat cu circa 3 la sută, iar BNM a fost nevoită să intervină pe piața valutară, vînzînd circa 1,5 milioane dolari SUA pentru a stopa agitația și evoluțiile inflaționiste pe piață.

cuprins articolul precedent articolul următor


Politici economice

1. Sectorul real

    Sectorul industrial dă semne de oboseală grea...

    Potrivit datelor Comitetului de Statistică al CSI Republica Moldova, Kîrgîzstan și Armenia sînt singurele țări din CSI care au raportat scăderi în industrie pentru perioada ianuarie-aprilie 2006. Cea mai mare descreștere industrială a fost consemnată de Kîrgîzstan (-9,5%), urmată de Moldova cu un regres de -5,9% și Armenia (-2,9%).

    Pe de altă parte, producția industrială a crescut cu 45,5% în Azerbaidjan, cu 12,3% în Belarus și cu 7,2% în Tadjikistan. Ceva mai modest au crescut industriile în Rusia (+3,5%), Kazahstan (+2,7%), Ucraina (+0,4%). În medie pe CSI, volumul producției industriale a crescut, în ianuarie-aprilie 2006, cu 4%, mai puțin cu 1 p.p. față de perioada de acum un an.

    Republica Moldova este deja de doi-trei ani printre restanțierii CSI la industrie. Creșterile din ultimii ani au fost influențate negativ de deficiențele structurale din sectorul industrial în general, precum și de ultimele scenarii din ramura vinificației, în particular. Guvernul nu a modificat, deocamdată, prognoza de creștere în industrie țintită la nivel de 6,5% pentru 2006.

    Creșterea în industrie pentru ianuarie-aprilie 2006 în unele state CSI, %

    Sursa: Comitetului de Statistică al CSI

    ...iar agricultura Moldovei pare să intre într-o criză profundă

    Pe de altă parte, potrivit aceluiași comitet de Statistică al CSI, Republica Moldova a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2006 cel mai slab ritm de creștere în agricultură din comunitate, respectiv de 0,8%, față de media de 3% pe CSI. Creșterea atît de lentă a fost cauzată în mare parte de înghețurile din timpul iernii. Temperaturile scăzute au compromis 25% (cca 517 mii tone) din recolta de struguri, iar cea de fructe a constituit în jur de 300 mii tone.

    Cea mai înaltă creștere în agricultură a fost înregistrată în Belarus (+10%), urmată de Ucraina (4%), Kazahstan (3,8%), Armenia (3,5%), Azerbaidjan (2,5%), Rusia (1,3%). Georgia nu a prezentat date statistice Comitetului. În medie pe CSI, producția agricolă a crescut cu 3%, în primul trimestru curent, față de 2%, în perioada similară a anului trecut.

    Volumul producției agricole a crescut în anii 2001-2005 cu 16%, fiind deseori apreciată drept o creștere modestă. Cu toate că în agricultură sînt angajați cca 40% din forța de muncă, ponderea acesteia la formarea PIB nu depășește 20%. Agricultura a rămas la fel de înapoiată și extensivă. Fragmentarea și parcelarea densă a terenurilor agricole nu permite aplicarea tehnologiilor performante în agricultură. Dublarea prețurilor la carburanți asociată cu restructurarea lentă a industriei de prelucrare și cu o piață funciară subdezvoltată, a împins sectorul agricol într-o criză profundă.

    Creșterea în agricultură pentru ianuarie-martie 2006, %

    Sursa: Comitetului de Statistică al CSI
    * Georgia, Tadjikistan și Uzbekistan nu au prezentat date statistice

2. Politica fiscală

    Încasările la bugetul de stat au sporit cu 10,8%...

    În perioada ianuarie-mai 2006 la bugetul de stat s-au acumulat venituri de bază în sumă totală de cca 3,27 miliarde lei (193 mln. Euro), cu o creștere de 10,8 % față de cea planificată. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, veniturile de bază la bugetul de stat au sporit cu 17,4%. Cea mai mare contribuție la colectarea veniturilor au avut-o impozitele indirecte (TVA, taxe vamale, accize) cu o pondere de cca 65%. Inspectoratul Fiscal a inițiat o campanie de informare a producătorilor agricoli unde aceștia din urmă se vor putea informa despre facilitățile fiscale stabilite pentru a.c. cu ajutorul unui ghid, care se va afla în birourile de consultanță din cadrul inspectoratelor fiscale teritoriale.

    ...totodată Fiscul acordă subvenții și reduce unele impozite

    Mărimea subvenției plătită prin intermediul serviciicor fiscale producătorilor agricoli ce au efectuat livrări de producție agricolă constituie 4,1 mln de lei. Cu începere din 1 ianuarie 2006 în țară este aplicată TVA în proporție de 20% pentru agricultură, față de taxa stabilită pentru anul 2005. Conform legislației, ulterior producătorilor agricoli li se achită subvenții de la bugetul de stat în mărimea deplină a sumelor acestei taxe achitate în buget. Totodată, Inspectoratul Fiscal a stabilit reduceri la plata impozitului funciar și celui pe bunuri imobiliare, astfel că cetățenii care vor achita plata pentru impozitul funciar pînă la 30 iunie a.c. în mărimea obligațiunilor fiscale pentru anul curent, vor beneficia de o reducere de 15%.

3. Prețurile și inflația

    În perioada ianuarie-mai 2006 a fost consemnată o inflație de 7,2%...

    În luna mai 2006 indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut, față de aprilie 2006, cu 1,2%. Cumulativ pentru primele cinci luni ale anului a fost înregistrată o rată a inflației de 7,2%. Cele mai mari ale prețurilor în perioada de referință au fost înregistrate la produsele alimentare, în special la fructe și legume, iar la cele nealimentare creșteri pronunțate au fost înregistrate la combustibil.

    De asemenea, în luna mai s-au majorat tarifele pentru prestarea serviciilor ce țin de transportul feroviar interstatal, transportul aerian. Pe parcursul lunii iunie au fost operate noi creșteri de prețuri la benzină și motorină, creșteri care cu certitudine "vor contrihbui" la evoluția inflației. Guvernul și Banca Națională prognozează pentru acest an o inflație de 9-10%, prognoze care puțin probabil să fie realizate.

4. Sectorul extern

    Exporturile moldovenești sînt în scădere pronunțată...

    După primele patru luni ale a.c. exporturile Republicii Moldova au scăzut cu 10% și au constituit 313 milioane USD, în premieră după anul 1998, ca urmare a interdicției Rusiei la exporturile moldovenești spre această țară. Restricționarea exporturilor pe principala piață de desfacere a produselor moldovenești, cum este cea din Rusia (pe piața rusească erau livrate peste 25% din exporturile moldovenești), alături de majorarea fulminantă a importurilor a provocat și o creștere record a deficitului comercial, cu 42,7% față de cea înregistrată în ianuarie-aprilie 2005, pînă la 421 milioane USD.

    În particular, în patru luni ale anului, exporturile spre Rusia s-au diminuat cu 32%, pînă la 86 milioane USD, Moldova înregistrînd pentru prima dată un sold negativ al balanței comerciale cu această țară. Totodată, au mai scăzut și livrările spre România (cu 4%, pînă la 39 milioane USD) și spre Italia (cu 15%, pînă la 33 milioane USD). În același timp, importurile Moldovei au crescut cu 14,2%, în patru luni, pînă la 734 milioane USD. Spre exemplu, importurile din Rusia au crescut de 1,9 ori, pînă la 143 milioane USD, din România - de 1,6 ori, pînă la 81,3 milioane USD.

5. Sectorul bancar

    Rezervele valutare ale BNM au diminuat ușor...

    Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au fost evaluate la 645,3 milioane USD, la finele lunii mai. Totuși, la începutul lunii iunie rezevele valutare ale BNM au scăzut cu 2,8 milioane USD, pînă la 642,5 milioane USD după ce banca centrală a intervenit pe piață prin procurarea de lei moldovenești. Diminuarea rezervelor s-a produs după ce pe parcursul luni mai acestea au crescut cu 37,9 milioane USD, ca urmare a intrării pe contul BNM a primei tranșe în sumă de cca 17 milioane USD din creditul FMI în valoare de 118,2 milioane USD, dar și a cumpărării de către Banca Națională a valutei de pe piața internă. Conform Programului cu FMI pînă la finele anului 2006 rezervele valutare sînt evaluate să ajungă la 750 milioane USD, cu 152,6 milioane peste nivelul înregistrat la sfîrșitul anului 2005.

cuprins articolul precedent articolul următor


Problema transnistreană

Președintele în exercițiu al OSCE în vizită în Moldova și Ucraina

OSCE consideră că este timpul inițierii unor discuții serioase cu privire la transformarea actualei operațiuni de pacificare din Moldova, a declarat Președintele în Exercițiu al OSCE, ministrul belgian de Externe, Karel de Gucht, în timpul vizitei sale în Republica Moldova între 31 mai - 1 iunie.

Transformarea actualei operațiuni de pacificare ruso-moldo-transnistreană în una cu mandat și recunoaștere internațională ar consolida securitatea și stabilitatea atît pentru Chișinău, cît și pentru Tiraspol, a declarat De Gucht.

În același timp, OSCE va insista ca trupele și munițiile ruse să fie evacuate din Republica Moldova și este gata să aloce 10 milioane de euro pentru aceasta. "Suma va fi suficientă pentru încheierea procesului de evacuare timp de 3 luni. Este o sarcină absolut realizabilă," a spus De Gucht, citat de Infotag.

Reamintim că la 29 mai ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat în ședința Adunării Parlamentare a Consiliului Europei că Rusia și-a îndeplinit angajamentele asumate la Istambul vizavi de Georgia și Moldova, iar trupele care mai rămîn în aceste regiuni sînt forțe pacificatoare. Cei extra 500 - 600 de militari care se află în Transnistria sînt acolo pentru a păzi depozitele de muniții ruse care servesc drept garanție Transnistriei că "Moldova nu va înghiți regiunea ca stat unitar", a mai spus Lavrov.

În timpul aflării sale în RM, Karel de Gucht a avut o serie de întrevederi cu oficiali moldoveni și cu reprezentanți ai societății civile, iar la 1 iunie s-a deplasat la Tiraspol, unde s-a întreținut cu liderul regiunii separatiste transnistrene, Igor Smirnov. De Gucht a îndemnat partea transnistreană să adopte o atitudine constructivă și să revină în mod necondiționat la masa tratativelor în format "5+2". În același timp, De Gucht a reiterat poziția OSCE cu privire la conflictul transnistrean și care are la baza soluționarea pașnică și respectînd principiul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Oficialul OSCE s-a arătat mulțumit de activitatea Misiunii UE de Asistență la frontiera moldo-ucraineană și a sprijinit regimul vamal moldo-ucrainean introdus la 3 martie. "Nu este cale de întoarcere la vechiul regim. Nu putem schimba regulile comerțului internațional. Vă chem să negociați condițiile de realizare a activității economice externe de către firmele transnistrene. Îndemn autoritățile moldovene să dea dovadă de flexibilitate în acest sens," a mai declarat De Gucht la Tiraspol, potrivit unui comunicat OSCE.

După întrevederea cu Karel de Gucht, liderul transnistrean Igor Smirnov a ținut o conferință de presă în care a declarat că Transnistria va reveni la masa negocierilor doar după ce Transnistriei îi vor fi oferite garanții internaționale pentru realizarea activității economice externe în mod independent.

La 2 iunie oficialul OSCE s-a deplasat la Kiev unde a avut o întrevedere cu Președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, căruia i-a mulțumit personal pentru interesul manifestat și rolul jucat de acesta în eforturile de reglementare transnistreană. "Trebuie să continuăm implementarea Planului Iușcenco, adaptîndu-l la întîrzierile și obstacolele care apar pe parcurs, și să ne asigurăm că procesul "5+2" este reluat", a declarat De Gucht la Kiev.

Observatorii au calificat declarațiile Președintelui în exercițiu al OSCE drept o schimbare de retorică și de discurs a acestui organism european și drept un semnal că Occidentul începe să realizeze tot mai mult urgența identificării unei soluții viabile conflictului transnistrean. În același timp, problemele ridicate de De Gucht în timpul vizitei sale nu s-au referit la aspectul cel mai important al procesului de reglementare - problema statutului regiunii transnistrene, iar realizarea practică a propunerii cu privire la transformarea operațiunii de pacificare în una cu mandat internațional va fi o adevărată piatră de încercare pentru o organizație în care toate deciziile se iau prin consens.

Adjunctul Secretarului Consiliului de Securitate rus în vizită la Chișinău

La 1 iunie la Chișinău s-a aflat în vizită pentru cîteva ore adjunctul Secretarului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Iuri Zubakov. Potrivit unui comunicat de presă al președinției, Președintele Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Iuri Zubakov, în cadrul căreia cei doi au discutat "perspectivele și mecanismele unor abordări calitativ noi a relațiilor moldo-ruse. O atenție sporită a fost acordată problematicii transnistrene". Informații mai exacte despre conținutul și scopul vizitei oficialului rus nu au fost date publicității.

Potrivit unor observatori, vizita lui Zubakov cu doar cîteva ore înainte de sosirea la Chișinău a Președintelui în Exercițiu al OSCE nu este o coincidență, scopul acesteia fiind tatonarea terenului cu privire la poziția conducerii moldovenești în dosarul transnistrean.

Vizita lui Zubakov parcă ar veni să vadă în ce măsură conducerea RM se ține pe poziții [după introducerea noului regim vamal moldo-ucrainean la 3 martie] și dacă nu cumva este gata să cedeze mai mult decît pînă acum, a comentat analistul Andrei Popov vizita lui Zubakov într-un interviu pentru Info Prim Neo. "Autoritățile moldovene trebuie să fie prudente și realiste, să înțeleagă că Rusia este pe o traiectorie de radicalizare a discursului său pe plan extern și în ajunul alegerilor prezidențiale din 2008 este greu de așteptat că va face unele cedări," a mai declarat Popov.

Atragem atenția în acest context la declarațiile făcute recent de reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Mihail Kalmînin, cu privire la conflictul din Osetia de Sud. Într-un comentariu publicat pe pagina de Internet al Ministerului rus de Externe la 1 iunie, Kalmînin a declarat că deși Rusia respectă principiul integrității teritoriale, în cazul Georgiei acest principiu este "mai curînd o situație dezirabilă, decît o realitate de fapt politico-juridică", iar poziția osetinilor de sud se bazează pe un principiu "la fel de larg recunoscut de către comunitatea internațională, cel al dreptului la autodeterminare".

Titrate de mass-media ruse și internaționale drept o "senzație diplomatică", declarațiile lui Kalmînin au fost interpretate drept o recunoaștere deschisă și în mod oficial de către Rusia a dreptului entităților secesioniste din spațiul ex-URSS la autodeterminare. Potrivit publicației ruse "Kommersant", dacă pînă nu demult Rusia prefera să acorde un sprijin tacit regimurilor republicilor nerecunoscute, desprinse de Moldova și Georgia, acum Rusia a trecut în mod oficial de partea acestora. Această schimbare în politica Rusiei a intervenit în urma cererii vestului ca Rusia să-și retragă armatele din Moldova și Georgia, dar și după ce actualele guverne de la Chișinău și Tbilisi au luat adoptat cursul integrării europene.

"Împotriva celor două state au început imediat războaiele comerciale și cele ale gazelor. Pentru a răci elanul vecinilor neascultători, Rusia a hotărît să activeze încă o pîrghie importantă - zonele de conflict," mai opinează publicația rusă.

Potrivit analistului Andrei Popov, în condițiile în care este greu de așteptat ca Rusia să-și schimbe poziția în următorii 2-3 ani, conducerii RM nu-i rămîne decît să promoveze reformele necesare în interior și să continue apropierea de Uniunea Europeană, sporind atractivitatea malului drept pentru locuitorii de pe malul stîng al Nistrului. cuprins articolul precedent articolul următor


Relații externe

Republica Moldova - Consiliul Europei

În cadrul Summitului Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat desfășurat la București Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Terry Davis, Secretarul General al Consiliului Europei, la care a fost abordată tema cooperării Republicii Moldova în cadrul Consiliului Europei. Secretarul General al CE a salutat activitatea autorităților Moldovei în domeniul realizării recomandărilor CE, referindu-se în special la crearea și necesitatea funcționării Institutului Național de Justiție.

Între 6-7 iunie 2006, Comitetul de Miniștri al CE s-a întrunit la o nouă reuniune consacrată supravegherii executării hotărîrilor Curții Europene a Drepturilor Omului (articolul 46 din CEDO). În cadrul reuniunii au fost examinate și chestiuni vizînd:

  1. răspunsurile la cea de-a 4a Rezoluție Interimară în hotărîrea Ilașcu și alții contra Rusiei și Moldovei, care a constatat că detenția reclamanților în "Republica moldovenească Transnistreană" era arbitrară și ilegală și a ordonat eliberarea imediată a reclamanților care încă se află în închisoare;
  2. reforme globale pentru rezolvarea problemelor structurale de neexecutare a deciziilor interne judiciare în Moldova, Rusia și Ucraina, remarcate de numeroase hotărîri și plîngeri;
  3. măsuri adoptate sau în curs de adoptare pentru protecția eficientă a drepturilor deținuților în 16 țări (Germania, Bulgaria, Estonia, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Turcia, Ucraina, Regatul Unit) etc.

Curtea europeană a Drepturilor Omului a comunicat Guvernului Moldovei, la 13 iunie 2006, hotărîrea Camerei în cauza Istrate vs Moldova. Hotărârea, care nu este definitivă, constată încălcarea articolului 6 (dreptul la proces echitabil) al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului. Reclamantul Andrei Istrate este pensionar în beneficiul căruia instanța de judecată din Moldova a emis o hotărîre în anul 1998, parțial executată însă ulterior anulată de Curtea de Apel. CEDO a oferit reclamantului 258 Euro pentru daune materiale, 1500 EUR pentru prejudiciul moral și 100 EUR pentru costuri și cheltuieli.

În cadrul Reuniunii trilaterale Comisia Europeană - Consiliul Europei - Republica Moldova care s-a desfășurat la Chișinău, Primul-ministru al Moldovei a solicitat Consiliului Europei să identifice posibilități metodice, materiale, logistice și financiare pentru continuarea asistenței acordate Moldovei în cîteva domenii prioritare: - armonizarea continuă a cadrului juridic național la standardele europene; - democratizarea regiunii Transnistrene a Moldovei; - consolidarea democrației etc.

Republica Moldova - Uniunea Europeană

Pe 7 iunie 2006 experții moldoveni au participat la prima rundă de negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene cu privire la posibilitățile de facilitare a regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova. Reprezentanții Moldovei au informat despre ultimele evoluții în procesul de implementare a prevederilor Planului de Acțiuni RM-UE în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane și crimei organizate, migrației ilegale, securității documentelor naționale de călătorie și alte aspecte care formează cadrul comun al discuțiilor privind subiectul vizelor. Partea moldovenească a informat și despre dificultățile întîlnite de cetățenii moldoveni în procesul de obținere a vizelor Schengen. Conform comunicatului de presă, delegația Comisiei Europene a luat notă de solicitările și argumentele experților Moldovei prezentate în cadrul întrevederii și a exprimat disponibilitatea de a examina informațiile recepționate și a continua dialogul inițiat.

La Bruxelles, în incinta Parlamentului European, a avut loc o degustare a vinurilor moldovenești, sub genericul "răspuns embargoului impus de Federația Rusă". Organizarea expoziției a fost sprijinită și promovată de Delegația Parlamentului European a Comitetului de Cooperare Parlamentară RM-UE și de Președintele acesteia Marianne Mikko. Invitații au fost familiarizați cu capacitățile industriei vinicole din Moldova și au putut aprecia calitatea vinurilor moldovenești. Participanții la eveniment au declarat solidaritate cu Republica Moldova în situația dificilă generată de interdicțiile impuse vinurilor moldovenești de către Federația Rusă și au îndemnat producătorii moldoveni să-și reorienteze exporturile pe alte piețe.

În cadrul unui program de sporire a securității alimentare Uniunea Europeană va aloca Moldovei 500 mii euro, pentru finanțarea reconstrucției Centrului republican de Diagnostică Veterinară, ca centrelor regionale din Dondușeni și Cahul. Cea mai mare parte a banilor urmează a fi direcționați pentru reutilarea laboratoarelor de certificare a producției alimentare, astfel ca după punerea lor în funcțiune să fie reluate discuțiile privind extinderea posibilităților de export a unor tipuri de produse agroindustriale în statele UE.

Delegația Parlamentului European intenționează să-l viziteze pe Valeriu Pasat în închisoare. Copreședintele Comitetului parlamentar de cooperare RM-UE Marianne Mikko a anunțat că regretă eșecul vizitării lui Pasat la începutul lunii mai și speră că nimic nu va împiedica această vizită la finele lunii iunie. Deputați din cadrul Parlamentului European au declarat că urmăresc cu atenție sporită evoluția situației în cazul lui Valeriu Pasat și au anumite întrebări referitoare la circumstanțele și argumentarea cazului.

În cadrul programului de asistență al Comisiei Europene pentru Moldova a fost lansat un proiect denumit "Asistență în implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare și Organizației Mondiale a Comerțului și a Planului de Acțiuni RM-UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate". Proiectul este preconizat pentru trei ani și pentru implementarea lui Comisia Europeană va aloca circa 4 milioane de Euro. În cadrul proiectului, cîțiva experți internaționali asistați de experți locali urmează să elaboreze strategii de racordare a legislației Moldovei la normele comunitare, să contribui la consolidarea sistemul de monitorizare a rapoartelor de implementare a Planului RM-UE.

Misiunea UE de asistență a totalizat o etapă a activității sale la frontiera moldo-ucraineană. Conform unui comunicat al Misiunii, în timpul unei singure operațiuni comune efectuate timp de 10 zile, grănicerii moldoveni și ucraineni au confiscat mai multe mărfuri decît în ultimele 3 luni. În urma operațiunii efectuate de grăniceri, 322 persoane au fost reținute în timpul tentativei de trecere ilegală a frontierei, au fost confiscate mai mult de 52 tone de produse din carne (în special păsări), 63 tone de legume, 11,3 kg de stupefiante, peste 5500 cutii de chibrituri și mai mult de 2500 litri de alcool. În opinia generalului Ferenc Banfi, șeful Misiunii Uniunii Europene de asistență la frontiera moldo-ucraineană, acest lucru demonstrează cît este de pozitiv poate fi rezultatul colaborării strînse între departamentele, care participă la procesul de monitorizare a frontierei din ambele țări.

Republica Moldova - România

Exporturile României către Republica Moldova s-au majorat cu circa 30 la sută în primele patru luni ale anului, în timp ce importurile au crescut cu 2% (Moldova exportă în România animale, carne de vită și de porc, conserve de carne, lactate, fructe, haine și încălțăminte, vin; și importă din România produse energetice, mobilă, cosmetice, îngrășăminte, mașini agricole etc.). Balanța comercială bilaterală este în favoarea României, exporturile românești către Moldova cifrîndu-se la 326 milioane de dolari, iar importurile - la peste 85 milioane de dolari. În timpul apropiat urmează a fi încheiat un nou acord de cooperare economică, în locul Acordului de liber schimb care va fi denunțat odată cu aderarea României la UE.

Între 12-17 iunie la București se desfășoară "Săptămîna Economiei Republicii Moldova în România", constituită din cîteva compartimente principale: expoziția națională "Moldova Prezintă", un forum de afaceri și un program cultural. Sînt prezentate ofertele a 100 de firme din Republica Moldova, din diverse domenii: ambalare, textile, industrie alimentară și vinificație. Conform datelor statistice, României îi revine locul 7 după volumul de investiții efectuate în economia Moldovei (4% din totalul investițiilor).

Un grup membri ai unor ONG-uri din Republica Moldova și România au protestat pe 14 iunie în fața Palatului Parlamentului din București, solicitînd autorităților României acordarea cetățeniei pentru toți moldovenii. Manifestația a fost organizată de Oleg Brega, președintele organizației neguvernamentale Hyde Park. Protestatarii au înaintat Parlamentului, Ministerului Justiției și Președintelui României o petiție în care se cere "recunoașterea cetățenilor de dincolo de Prut ca fiind cetățeni ai României, în baza faptului că cetățenia română le-a fost luată prin violență". Petiția a fost semnată de circa o mie de persoane și organizatorii așteaptă ca autoritățile vizate să dea un răspuns în decurs de 30 de zile.

La 11 iunie, peste 300 de cetățeni români și studenți moldoveni au protestat în fața Ambasadei Republicii Moldova din București, împotriva anchetei penale declanșată de autoritățile Moldovei împotriva a patru elevi care au rupt frontispiciul cu titulatura "moldo-francez" a liceului "Gh. Asachi" din Chișinău.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Andrei Stratan a cerut Ambasadei Republicii Moldova la București să solicite informații referitoare la prezentarea de către Președintele României Traian Băsescu a unui plan propriu pentru reglementarea diferendului transnistrean. Chișinăul dorește o confirmare oficială, pentru a se putea pronunța asupra chestiunii respective. În opinia lui Stratan, "o propunere legata de reglementarea transnistreana trebuie sa fie discutată nu doar cu Chișinăul și Moscova, dar și cu UE, SUA. Ucraina". Solicitat de mass-media de la Chișinău să se pronunțe asupra cazului, ministrul Afacerilor Externe al României Mihai Răzvan Ungureanu, a precizat că deocamdată se mai discută dacă președintele României va veni la Chișinău cu propunerile sale pentru soluționarea diferendului Transnistrean.

Republica Moldova - Federația Rusă

Vicepremierul rus, ministrul Apărării Federației Ruse a declarat că pacificatorii și trupele ruse vor rămâne în regiune pînă la reglementarea diferendului transnistrean. Serghei Ivanov a comunicat presei că despre o eventuală evacuare a trupelor și munițiilor nu se poate vorbi "pînă la găsirea unei soluții politice între Moldova și Transnistria", iar cei 1500 de pacificatori ruși "nu permit declanșarea unui război în regiune". Declarațiile au fost făcute de Ivanov la Baku, în cadrul Consiliului miniștrilor apărării din statele membre CSI.

După un an de la introducerea interdicțiilor, autoritățile Federației Ruse nu au acceptat reluarea exportului de produse agricole din Republica Moldova. Negocierile purtate au eșuat, partea moldovenească fiind convinsă că Moscova nu este interesată în reluarea importurilor de producție vegetală din Moldova, deși experții Serviciului rus pentru control veterinar și fitosanitar nu mai au rezerve esențiale față de calitatea producției agricole moldovenești. Conform unor estimări, embargoul rus la producția agricolă a provocat exportatorilor moldoveni în anul 2005 pierderi de circa 12 milioane dolari SUA.

Negocierile referitoare la contractarea gazelor naturale livrate de Concernul rus "Gazprom", inițiate la începutul lunii iunie, au fost amînate pentru 19 iunie. Partea rusă nu a acceptat propunerile Moldovei, dar o decizie finală nu a fost încă determinată.

Ambasadorul rus pentru misiuni speciale Valeri Nesterușkin a comentat situația din Transnistria, spunînd că o anumită poziție față de perspectiva unui referendum în regiune nu este determinată, deoarece nu este determinată însăși situația referendumului. În opinia lui Nesterușkin, situația de "criză" din regiune nu este depășită totalmente, deși mai mulți agenți economici acceptă noile condiții și se înregistrează la autoritățile competente de la Chișinău.

Ministerul rus de externe a comentat rezultatele Conferinței privind realizarea Tratatului privind Forțele Armate Convenționale în Europa, desfășurată între 30 mai - 2 iunie la Viena (Austria). Rusia nu este de acord cu poziția țărilor-membre ale NATO și GUAM despre condiționarea ratificării Tratatului cu reducerea prezenței militare ruse în Georgia și Moldova. Federația Rusă consideră că Tratatul este "în mare parte învechit și nu corespunde realităților militar-politice actuale".

Moldova în lume

Serviciul de grăniceri al Moldovei comunică despre creșterea numărului de cetățeni care încearcă să intre în Spațiul Schengen cu documente false. Inspectorii de frontieră au depistat în anul curent un număr mare de cetățeni moldoveni sau străini, care se legitimează cu acte false, ori prezintă documentele altor persoane, pentru a traversa frontiera de stat. Anul curent au fost depistate peste 3 mii de încălcări de genul celor menționate, în 210 cazuri au fost intentate dosare penale și administrative.

cuprins articolul precedent


Studii, analize, comentarii

În Transnistria a început competiția electorală
Igor Boțan, 14 iunie 2006

Recent, în Transnistria, două mișcări social-politice au fost transformate în partide. Este vorba despre așa-zisa corporație internațională "Prorîv", constituită acum un an cu implicarea și suportul direct al unui înalt funcționar de la Kremlin și transformată în Partidul Popular-Democrat, și despre mișcarea "Obnovlenie" (Reînoirea) constituită în preajma alegerilor în Sovietul Suprem din decembrie 2005»»»

e-journal

Abonare electronică
la e-journal

Подписка на русскую версию e-journal

Chestionar de evaluare

Caricaturi

la începutul paginii  

Copyright © 2001–2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel: (373 22) 21-34-94, Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect