ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
  Monitorizarea activității partidelor și politicienilor / promis.mdAlegerile parlamentare în Moldova din 30 noiembrie 2014Partide politice din Republica Moldova
   English Version      
    Home        Harta site-ului        E-mail           

Despre noi  

Prezentare  

Proiecte  

Activități  

Publicații  

Personal  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Componența blocurilor  

Comisia Electorală Centrală  

Societate civilă  

ONG  

Vocea Civică  

Partide Politice  

Puncte de vedere  

Comentarii  

e-journal  

Policy Briefs  

Caricaturi  

Informație utilă  

Legislație  

Site-uri relevante  

Guvernare și democrație în Moldova


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
e-journal, an. VI, nr. 127, 1–15 noiembrie 2008

Activitatea instituțiilor publice

Politici economice

Transnistria

Relații externe

Studii, analize, comentarii

Activitatea instituțiilor publice

Parlament

Numiri. Demisii

Marian Pocaznoi (desemnat din partea Confederația Națională a Sindicatelor) și Ignat Vasilache (desemnat din partea Cartelului Țărănesc "Sfîntul Gheorghe").

Vitalie Paniș este numit în funcția de director al Centrului național pentru protecția datelor cu caracter personal, pentru un mandat de cinci ani. Pînă la numire Paniș a activat în cadrul serviciului de Informații și Securitate, deține gradul de locotenent-colonel al SIS.

Svetlana Caitaz este numită vicepreședinte al Colegiului economic al Curții Supreme de Justiție, pe un termen de patru ani.

1.2. Acte legislative

Legea privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituțiile ce asigură detenția persoanelor. Proiectul a fost inițiat de Președintele Republicii, avînd drept scop declarat "crearea unui mecanism eficient și independent de monitorizare a locurilor de detenție". Monitorizarea se va efectua de către reprezentanții societății civile organizați în comisii permanente, pe principiu teritorial.

Legea pentru modificarea unor acte legislative (privind judecătorii aleși în Inspecția Judiciară). Documentul prevede că judecătorul în funcție care a fost ales prin concurs în funcția de inspector – judecător în inspecția judiciară pe lîngă CSM se detașează din funcție pentru toată perioada mandatului – 5 ani. De asemenea, se stabilește că judecătorul poate exercita funcțiile de inspector judiciar doar pînă la atingerea vîrstei de 65 de ani.

Legea pentru modificarea și completarea Legii privind restructurarea datoriilor întreprinderilor din sectorul energetic. Cu scopul declarat al "îmbunătățirii situației economico-financiare", sînt anulate datorii ale întreprinderilor din sectorul energetic față de:

  • S.A. "Moldova-Gaz" – în sumă de 547,3 milioane lei;
  • Î.S. "Moldtranselectro" – în sumă de 294,8 milioane lei.

Notă ADEPT: Expertizele independente ale proiectului respectiv de lege au semnalat mai multe lacune și prevederi defectuose, lipsa informării publice adecvate și necorespundere cu principiile de bază ale legislației în domeniu[1].

Legea cu privire la transparența în procesul decizional. Documentul a fost promovat insistent de organizațiile societății civile, acesta avînd menirea de a spori transparența și colaborarea autorităților publice și a sectorului neguvernamental la elaborarea și promovarea documentelor normative și de politici publice. Experți independenți consideră totuși că mecanismul inclus este imperfect și efectul noii reglementări nu va simțitor, situație ce necesită intervenție legislativă și normativă suplimentară.

1.3. Control parlamentar. Declarații

Întrebări. Interpelări

Deputatul Valentina Cușnir a solicitat Procuraturii Generale informații despre măsurile întreprinse în legătură cu încălcările depistate ca urmare a activității de post-privatizare a întreprinderilor de stat după anul 2001 și ca urmare a încălcărilor depistate în gestionarea patrimoniului public la Întreprinderea de Stat "Moldelectrica".

Deputatul Vitalia Pavlicenco a solicitat Ministerului Educației și Tineretului informații despre viabilitatea instituțiilor de învățămînt superior în condițiile anulării contractelor de studii.

Deputatul AMN Gheorghe Susarenco a cerut Guvernului informații despre legalitatea documentelor încheiate cu Consiliul municipal Chișinău, referitor la împrumutul unei sume de bani pentru acoperirea datoriilor municipalității față de S.A. "Termocom" și S.A. "Moldova-Gaz".

Declarații

Fracțiunea AMN a difuzat declarații privind:

  • situația degradantă în domeniul învățămîntului;
  • încălcarea de către guvernare a normelor constituționale despre separarea puterilor și responsabilitatea Guvernului în fața Parlamentului;

Deputatul Vladimir Braga a dat citire opiniei Partidului Ecologist, prin care se exprimă dezacordul cu vînzarea pămîntului către străini.

Deputatul Ion Neagu a prezentat o declarație despre participarea în comun a Mișcării "Acțiunea Europeană" și a Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare din 2009.

În legătură cu desfășurarea Summit-ului șefilor de guverne ai CSI la Chișinău, mai multe formațiuni parlamentare de opoziție au solicitat adoptarea unui apel al Parlamentului, prin care să se solicite retragerea trupelor armate rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Deputații PCRM și PPCD au respins propunerea respectivă.


1 A se vedea și Raportul nr.344 de expertiză a coruptibilității proiectului de lege nr.2767 din 24.09.2008, disponibil pe www.capc.md cuprins articolul precedent articolul următor


Guvern

2.1. Hotărîri

Hotărîrea privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2009. Conform prognozei Guvernului, salariul mediu progonozat va constitui anul viitor 3140 lei.

Hotărîrea cu privire la aprobarea Planului național de acțiuni în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva copilului pentru perioada 2009–2011. Se preconizează armonizarea legislației naționale, sporirea măsurilor de asigurare a asistenței și protecției copiilor, dezvoltarea cadrului instituțional etc.

Hotărîrea pentru aprobarea Regulamentului privind realizarea achizițiilor publice dintr-o singură sursă.

Notă ADEPT: Documentul este aprobat în scopul executării Legii privind achizițiile publice, intrată în vigoare la finele lunii octombrie 2007. Conform Legii, Guvernul trebuie să aprobe actele normative în termen de 6 luni, însă acest lucru se întîmplă peste un an de la intrarea în vigoare a legii

2.2. Ședințe. Decizii. Declarații.

Conflictul dintre municipalitate și furnizorii de energie

La 5 noiembrie, prim-viceprim-ministrul Igor Dodon a declarat că nu este oportun ca Guvernul să se implice în conflicul dintre Termocom și Primăria capitalei, pentru a nu genera o reacție în lanț, pentru situații similare din alte localități.

Peste numai cîteva zile, la 11 noiembrie 2008, Prim-ministrul Zianida Greceanîi a convocat o ședință specială pentru examinarea situației create în capitală în urma debranșării întreprinderilor termo-energetice din Chișinău de la conducta de gaze. În aceeași zi, Guvernul emite o declarație, prin afirmă că "nu poate continua să joace rolul de observator pasiv al unei iminente catastrofe umanitare" și "își asumă inițiativa pentru redresarea situației și pentru găsirea unui compromis principial între toate structurile responsabile ale complexului energetic al capitalei".

La cîteva zile după intervenția Guvernului, contractarea unui împrumut și asumarea unor garanții de către Consiliul municipal Chișinău, întreprinderile energetice au reluat livrarea gazelor și a energiei termice în capitală.

Majorarea burselor

Deși anterior se declara despre lipsa resurselor și necesitatea limitării cheltuielilor publice, la 12 noiembrie Guvernul a adoptat o hotărîre privind majorarea burselor studenților din universități, colegii și școli profesionale, pentru studii postuniversitare. Majorările vor fi operate în mai multe etape: de la 1 octombrie curent, bursele vor fi majorate cu 15 la sută, de la 15 ianuarie 2009 cu 20 la sută, iar de la 1 septembrie 2009 – cu 30 la sută. Pentru implementarea hotărîrii, în anul 2008 vor fi necesari 4 milioane lei, iar în 2009 – 40 milioane lei.

cuprins articolul precedent articolul următor


Președinție

3.1. Decrete

Ordinul "Gloria Muncii" este conferit lui Anatolie Gorodenco, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Ordinul "Credință Patriei" de clasa I, a fost conferit lui Artur Reșetnicov, directorul Serviciului de Informații și Securitate.

Printr-un decret prezidențial, au fost conferite diverse distincții de stat participanților la restaurarea și reconstrucția Complexului "Curchi".

3.2. Ședințe. Decizii. Declarații

Întîlnire cu liderii guvernării studențești

În contextul acțiunilor consacrate Anului Tineretului, Președintele Republicii Moldova s-a întîlnit cu liderii asociațiilor de guvernare studențească din cadrul instituțiilor de învățămînt superior. În cadrul ședinței au fost evaluate cele mai importante îmbunătățiri a situației tinerilor: – majorarea numărului de burse de stat acordate tinerilor; – elaborarea cadrului normativ privind crearea fondului de susținere a mobilității academice a studenților; – elaborarea programului de modernizare a infrastructurii căminelor studențești; – elaborarea noilor criterii de evaluare și acreditare a instituțiilor de învățămînt superior; – crearea, pe timp de vară, a detașamentelor studențești și angajarea acestora în diverse procese de producție; – organizarea tîrgurilor locurilor de muncă etc. Liderii asociațiilor de guvernare studențească au opinat că o bună parte a problemelor abordate anterior au fost soluționate. Președintele țării, în luarea sa de cuvînt, a insistat asupra identificării posibilităților de asigurare cu cămine la nivel de 90% a studenților veniți la studii din alte localități, iar pînă pe 1 septembrie 2009 urmează să fie efectuate lucrări de reparație și reutilare a cantinelor în instituțiile de învățămînt superior.

Prevenirea și combaterea contrabandei

Ședința convocată la reșdinție a vizat problema prevenirii și combaterii contrabandei și activităților subterane de pe piața metalelor prețioase și semiprețioase, în cursul acesteia fiind discutate aspectele legate de cadrul juridic și organizatoric al regimului de import, producere, prelucrare, utilizare și circulație a metalelor prețioase și semiprețioase din Republica Moldova. Au fost evidențiate încălcările frecvente admise de agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera dată: falsificarea obiectelor din metale prețioase; apariția unor procedee noi de efectuare a operațiunilor ilicite; falsificarea actelor de proveniență. Președintele RM a declarat că problemele existente se explică prin faptul că legea în vigoare privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase (adoptată în 2004), deja este depășită și nu mai corespunde realităților existente. Vladimir Voronin a pledat pentru perfecționarea mecanismului de licențiere și de impozitare a activităților cu metale prețioase și de funcționare a caselor de amanet. S-a dispus și lichidarea locurilor neautorizate de comercializare a articolelor din aur și alte metale și pietre prețioase În acelașți timp, modificarea Legii privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase nu trebuie să poarte un caracter represiv, ci să stimuleze intensificarea dezvoltării activităților legale în doomeniu.

Întîlnire cu liderii sindicali

Primindu-i pe reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), șeful statului a menționat rolul sindicatelor în realizarea sarcinilor de promovare și protejare a intereselor angajaților, accentuînd însemnătatea unificării mișcării sindicale din țară și creării unei singure organizații sindicale naționale. Vladimir Voronin a apreciat disponibilitatea CNSM pentru menținerea unui dialog permanent și constructiv cu autoritățile, a evidențiat importanța consolidării societății și a mobilizării eforturilor instituțiilor statale, ale societății civile, sindicatelor, patronatului, clasei politice în realizarea obiectivelor de modernizare și dezvoltare a țării. Reprezentanții CNSM au apreciat faptul stabilirii de către autoritățile statului a unui dialog productiv cu sindicatele, evidențiind eficiența politicilor sociale realizate, dar au abordat și numeroase probleme ce necesită intervenția autorităților publice: – perfecționarea sistemului actual de salarizare și de asigurare cu pensii; – menținerea mecanismului existent de gestionare a instituțiilor balneoclimaterice; eficientizarea activității comisiei tripartite Guvern-Sindicate-Patronat ș.a.

cuprins articolul precedent articolul următor


Politici economice

1. Prețurile și inflația

    Inflația "trasă de coadă"…

    Potrivit datelor BNS, în octombrie rata inflației a constituit 0,8%. Aceasta a fost influențată de creșterea prețurilor la produsele alimentare – cu 1,5%, a celor nealimentare – cu 0,4%, precum și a tarifelor pentru prestarea serviciilor populației – cu 0,5%.

    Creșterea în luna de analiză a prețurilor la produsele alimentare a fost generată de majorarea prețurilor medii față de septembrie a.c. în special la produsele agricole precum roșiile – cu peste 30%, vinete – cu 7%, ardei dulci și gogoșari – cu peste 6%, ouă dietetice – cu 12,5% și mezeluri – cu peste 3%. Creșterea tarifelor la servicii în octombrie 2008 a fost înregistrată la serviciile asigurării cu apă potabilă și de canalizare – cu peste 7%, serviciile hoteliere și a stațiunilor sanatoriale – cu cca 6% și serviciile alimentației publice – cu cca 2%. Totuși, pentru noiembrie prețurile la această categorie ar putea crește ca urmare a majorării tarifului pentru livrarea agentului termic populației.

    De la începutul anului 2008 (octombrie 2008 față de decembrie 2007) nivelul inflației a constituit 7,5% (informativ: în octombrie 2007 față de decembrie 2006 nivelul inflației a marcat 10,7%). Creșterea prețurilor medii pe parcursul ultimelor 12 luni (octombrie 2008 față de octombrie 2007) a constituit 9,8% (octombrie 2007 față de octombrie 2006 – 14%).

2. Sectorul bancar

    Sistemul bancar pare să nu fie afectat de criza financiară, deocamdată…

    În prima săptămîna a lunii noiembrie curent depozitele în lei moldovenești ale persoanelor fizice în băncile comerciale locale s-au majorat cu 150 milioane lei. Potrivit datelor MEC pentru aceiași perioadă, depozitele persoanelor fizice în valută străină s-au micșorat cu 144,8 milioane lei, datorită aprecierii cursului de schimb a monedei euro față de leul moldovenesc.

    În pofida mai multor consecințe ale crizei financiare mondiale, creșterea depozitelor în lei denotă încrederea cetățenilor în moneda națională, precum și în sistemul bancar, care potrivit mai multor referințe (FMI, BM) pare a fi unul din cele mai stabile în regiune. Datele Băncii Naționale a Moldovei arată că depozitele persoanelor fizice în băncile comerciale au constituit la jumătatea lui noiembrie a.c. 24 miliarde lei, inclusiv 14,4 miliarde în lei moldovenești și 9,6 miliarde lei în denominate în valută străină. De la începutul anului curent soldul depozitelor în sistemul bancar s-a majorat cu cca 3,4 miliarde lei.

3. Comerțul extern

    Exportul produselor alcoolice s-a majorat cu 76%…

    În cele nouă luni ale a.c. exportul produselor alcoolice din Republica Moldova s-a majorat 76% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2007. Potrivit datelor agenției agroindustriale Moldova-Vin, exporturile au atins valoarea de peste 146 milioane USD, față de 83 milioane USD în 2007. Conform sursei citate, peste 86% din exporturi au avut ca destinație statele CSI, valoarea exporturilor constituind peste 126 milioane USD (cu 82% mai mult decît în 2007). Exporturile în UE au constituit ceva mai mult de 17 milioane USD (cu 42% mai mult decît în 2007), iar în alte țări a fost exportată producție alcoolică în valoare de cca 3 milioane USD (cu 38% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut).

    Tradițional, cele mai mari livrări de băuturi alcoolice au avut ca destinație Federația Rusă – 47,6 milioane USD, exporturile în Ucraina au constituit peste 35 milioane USD, iar în Belarus de peste 34 milioane USD. Potrivit Moldova-Vin, exporturile producției vinicole moldovenești către Kazahstan au atins 5 milioane USD, în România au fost exportate vinuri în valoare de peste 4 milioane USD, Cehia – 2 milioane USD, Azerbaidjan – peste 2 milioane USD, Georgia – 1,4 mln. USD și SUA – 1,2 mln. USD.

    Figura 1. Valoarea exporturilor vinicole moldovenești în T1-T3’2008, mln. USD

    Valoarea monetară a exporturilor vinicole moldovenești, T1-T3, 2008
    Sursa: Agenția Agroindustrială "Moldova-Vin", www.aamv.gov.md

4. Sectorul social

    Avem din ce în ce mai mulți pensionari…

    Parlamentul a adoptat recent în prima lectură Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS). Careva schimbări structurale nu prea au fost operate în acest buget. Totuși, veniturile acestuia s-au majorat, dar în general este ceva absolut firesc odată ce numărul celor asistați de stat crește an de an, în particular pe seama majorării numărului de pensionari. Au mai fost majorate îndemnizațiile unice la nașterea copiilor, respectiv și cele lunare pentru creșterea acestora. Și în final, masura care de fapt o vor simți-o angajații, este majorarea cu 1 p.p. pînă la 6% a contribuției din salariul acestora la BASS. Această majorare a contribuției salariaților la fondul ASS pare a fi o măsură explicabilă a statului. În primul rînd, numărul salariaților pe an ce trece este în scădere, respectiv și veniturile la AS sunt mai mici. Doi, numărul pensionarilor de la an la an este în creștere, după cu am și menționat mai sus, fapt pentru care vor fi nevoie de mai multe resurse pentru întreținerea acestora. Spre exemplu, ponderea populației vîrstnice în total populație este de 15%, ceea ce este foarte mult.

    În plus, pensiile urmează să fie indexate în proporție de 20%, atît la rata inflației cît și creșterii salariului nominal mediu lunar. Urmare a acestui fapt, fondul de pensii va fi majorat cu cca 909 milioane lei și va constitui cca 5,4 miliarde lei. Și asta în mare parte pe seama creșterii contribuției sociale a angajaților. De fapt politica anilor aceștia în domeniu s-a dus mai mult pe salarii sociale decît pe elemente de politică socială, cum ar fi reforma sistemului de pensii despre care se vorbește de mai mult timp. În Moldova, spre exemplu, sînt peste 620 mii de pensionari.

    Reforma sistemului de pensii…

    De ceva vreme se vorbește de crearea fondurile nestatale sau private de pensii. În general, aceste fonduri sînt parte într-o piața financiară dezvoltată, însă la noi piața financiară sau piața de capital este într-o fază embrionară. Spre exemplu, contribuțiile angajaților la fondurile private de pensii ar fi atît o investiție pentru o bătrînețe mai liniștită și stabilă, pe măsura contribuțiilor anuale, cît și o soluție să zicem durabilă pentru creditarea pe termen lung a agenților economici. Cu atît mai mult că aceste instituții, de rînd cu băncile, formează de regulă în toată lumea aceeași piață financiară și că legislația RM permite înființarea unor astfel de fonduri.

    O soluție pentru depășirea unei eventuale crize din sistemul de pensionare ar fi ca guvernul să identifice toate măsurile posibile pentru ca moldovenii plecați în străinătate cu contract de muncă, să se introducă obligativitatea de a contribui la sistemul de pensie în țările în care lucrează, urmînd ca drepturile să fie transferate ulterior. Asta, în cazul în care Moldova are (sau va avea) asemenea acorduri cu țările respective. În caz contrar, imigranții moldoveni ar putea să contribuie din străinătate direct la sistemul de pensii autohton, deoarece siguranța acestuia poate fi amenințată pe viitor cînd o parte din emigranți vor reveni la baștină.

cuprins articolul precedent articolul următor


Transnistria

Eforturile OSCE în vederea apropierii pozițiilor Chișinăului și Tiraspolului

În perioada 10–11 noiembrie 2008 la Odessa, sub auspiciile OSCE, și-a desfășurat lucrările un seminar dedicat analizei conflictelor și abordărilor moderne în vederea soluționării acestora. Concluzia la care au ajuns participanții este că reglementarea pașnică a diferendului transnistrean nu are alternativă. În aceste context, este de remarcat faptul că începînd cu 1994 zeci și zeci de seminare de acest gen, desfășurate sub auspiciile multiplelor organizații, s-au încheiat cu aceiași concluzie.

Pretexte noi pentru menținerea relațiilor Chișinău-Tiraspol în stare "înghețată"

La 3 noiembrie 2008 grănicerii transnistreni nu i-au permis Președintelui Vladimir Voronin să ajungă în Corjova, satul său de baștină, pentru a participa la ceremonia de sfințire a unei biserici ctitorite de el. Grănicerii transnistreni au invocat o dispoziție a conducerii separatiste și indicația directă a lui Igor Smirnov, în acest sens. Pe de altă parte, ministrul Reintegrării Vasile Șova a menționat că: "Participarea Președintelui Republicii Moldova la aceasta acțiune, precum se și cuvine în astfel de cazuri, a fost coordonata în cele mai mici detalii cu administrația transnistreană. Acțiunile în cauza ale conducerii transnistrene sînt, desigur, o noua provocare, devenită, din păcate, tradițională. Însă în situația creată, acestea trebuie apreciate și drept un exemplu de crasă lipsă de respect pentru sentimentele credincioșilor, obiceiurile creștine și fata de însăși Biserica Ortodoxa Rusă". În aceeași ordine de idei, agenția oficială "Moldpres" a comentat incidentul în felul următor: "In ultimele luni, liderul Transnistriei, Igor Smirnov, evită orice contacte cu Vladimir Voronin, renunță la întrevederi planificate, pretextind necesitatea de a i se oferi garanții pentru propria securitate, chiar și în cazurile în care partea moldovenească propune să se organizeze întîlniri la Tiraspol. In opinia unor observatori, provocarea pusa la cale de Igor Smirnov, denotă ca liderul transnistrean nu se teme numai de Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ci și de Mitropolia Moldovei, de întreaga Biserica Ortodoxa". (după Moldpres)

Autoritățile transnistrene nu vor discuta inițiative noi cu autoritățile moldovenești

Liderul transnistrean Igor Smirnov s-a întîlnit la 10 noiembrie 2008 cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Valerii Kuzimin. Smirnov i-a explicat ambasadorului rus că întîlnirea preconizată pentru 6 noiembrie 2008 cu Președintele Voronin nu a avut loc fiindcă autoritățile moldovenești au înțeles greșit mesajul autorităților transnistrene și că de fapt Tiraspolul s-a pronunțat în favoare desfășurării întîlnirii. De asemenea, liderul transnistrean a subliniat că nu va discuta nici un fel de inițiative noi cu autoritățile moldovenești pînă cînd acestea nu vor da un răspuns la propunerile din 11 aprilie 2008 de a semna un acord de prietenie și cooperare cu Transnsitria. Același lucru a fost reiterat o zi mai tîrziu în cadrul întîlnirii oficialilor transnistreni cu ambasadorul cu misiuni speciale al OSCE, Heikki Talvitie. Acesta din urmă a declarat că ar fi dorit să-și facă o impresie clară despre punctele de vedere ale Chișinăului și Tiraspolului privind reluarea negocierilor. Potrivit lui clarificările sînt necesare în ajunul summit-ului ministerial anual al OSCE, care se va desfășura la Helsinki în perioada 4–5 decembrie 2008 și în cadrul căruia, oricum, va fi discutată problema transnistreană.

Sovietul suprem de la Tiraspol declară că Moldova destabilizează economia Transnistriei

La 13 noiembrie 2008 Sovietul suprem de la Tiraspol a emis o declarație în care se afirmă că Republica Moldova destabilizează situația economică din Transnsitria prin impunerea impozitării duble pentru agenții economici transnistreni. Acest lucru are loc ca urmarea a introducerii cu începere de la 3 martie 2006 a controlului vamal pe segmentul transnistrean a hotarului moldo-ucrainean. În această ordine de idei deputații transnistreni au cerut: ca administrația lui Igor Smirnov, pînă la 1 decembrie 2008, să examineze situația creată pentru a adopta măsuri adecvate în vederea minimizării efectelor dublei impozitări; să fie examinată posibilitatea unei adresări către observatorii EUBAM de a nu admite pătrunderea pe teritoriul controlat de regimul Transnistrean a obiectelor cu circuit limitat de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a drogurilor (este o aluzie la faptul că Republica Moldova ar fi un coridor de tranzit pentru traficul cu droguri, iar misiunea EUBAM ar fi inutilă); elaborarea măsurilor care să nu admită degradarea măsurilor de încredere între părțile conflictului transnistrean.

Sovietul suprem transnistrean combate miturile pe care le-a inventat

La 14 noiembrie 2008 comisia pentru relații externe a Sovietului suprem transnistrean a lansat o broșură cu caracter propagandistic prin care dorește să combată 10 mituri despre Transnistria. Broșura a fost lansată după ce la 3 noiembrie 2008 liderul transnistrean Igor Smirnov în cadrul întîlnirii sale cu reprezentantul comisie pentru securitate, Oleg Gudîmo, a constat că munca propagandistică e de calitatea foarte proastă.

Nota ADEPT: Majoritatea din cele 10 mituri par a fi inventate pentru a avea, în aparență, pretexte de a le combate cu ușurință. Adevăratele mituri despre Transtistria sînt cu totul altele ;i ele nu sînt combătute în nici un fel. De exemplu, mitul despre existența în Transnsitria a trei limbi oficiale. Daca deputații transnistreni ar încerca sa răspundă la întrebări simple, precum: care este proporția ziarelor, cărților și producției audiovizuale care apar în limbile moldovenească și ucraineană în raport cu cea rusă; vorbesc oare funcționarii de rang înalt din Transnsitria în egală măsură toate cele trei limbi declarate oficiale sau contribuabilii transnistreni sînt forțați să vorbească o singură limbă, care convine acestor funcționari; sînt traduse ședințele Sovietului suprem în celelalte limbi oficiale așa cum se face în Republica Moldova; se tipăresc toate actele normative în toate cele trei limbi oficiale; cîte site-uri în limba moldovenească și ucraineană există în Transnistria etc, ori moldovenii și ucrainenii din Transnsitria sînt incapabili să creeze vreun web site? Un alt mit răspîndit în Transnsitria și necombătut este cel privind "dreptul poporului transnistrean la autodeterminare". Regimul din Transnsitria în mod deliberat și-a ales denumirea de Republică Moldovenească Nistreană, însemnînd că în stînga Nistrului s-a autodeterminat poporul moldovenesc, nu transnistrean, care locuiește și pe malul drept al Nistrului. Dovadă este și faptul că municipiul Bender, situat pe malul drept al Nistrului, este considerat a fi transnistrean. Al treilea mit necombătut este cel care afirmă că "Transnistria este pămînt rusesc". Combaterea acestui mit ar trebui să intereseze mult Ucraina. Elitele ucrainene ar trebui să încerce să înțeleagă cum de țara lor a devenit o discontinuitate între teritoriul Rusiei propriu-zise și "pămîntul rusesc din Transnistria" și dacă nu cumva regimul transnistrean dorește eliminarea discontinuității. S-ar putea ca clarificările pe marginea acestui mit să aibă impact major asupra existenței regimului din Transnsitria.

Situația social-economică

Din cauza crizei financiare internaționale volumele exporturilor principalelor unități economice transnistrene – Uzina Metalurgică, Fabrica de ciment din Rîbnița, întreprinderile producătoare de textile et., sînt în scădere. Inflația în primele nouă luni ale anului 2008 a depășit cifra de 25%. Prețurile au continuat să galopeze: la carne prețurile au crescut cu 74%, la lapte – 30%, la orez – 300%, mărfurile industriale – 14%, servicii – 22%, etc. În anul curent, în regiunea transnistreană, s-a înregistrat un număr de șomeri cu aproximativ 4000 de persoane mai mic decît în anul precedent. Acest fenomen nu este datorat creșterii numărului ofertelor de muncă, ci exodului tot mai pronunțat a forței de muncă din regiune. În prezent indemnizația lunară pentru șomeri în Transnistria este de aproximativ $35, iar salariul mediu în sfera bugetară este de aproximativ $117. Din cauza salariilor mici, cetățenii preferă să nu se încadreze în cîmpul muncii sau să se înregistreze în calitate de șomeri, ci să plece la munci în afara regiunii Transnistrene unde sînt plătiți de cel puțin două ori mai bine.

La începutul lunii noiembrie liderul transnistrean Igor Smirnov a vizitat Moscova pentru a cere ajutor economic și financiar autorităților rusești în legătură cu criza financiară internațională. Cu această ocazia ministrul de externe ad-interim, Vladimir Yastrebceac a dezvăluit un adevăr și anume că: "Transnistria are experiență în primirea ajutorului din partea Rusiei". În acest context, presa de opoziție din Transnsitria, în special "Novaya Gazeta", ironizează pe seama umblatului oficialilor transnistreni cu mîna întinsă pe la Moscova după ajutoare, după ce o bună parte a ajutoarelor precedente au dispărut fără urme, fiind furate. De fapt, adevărul exprimat mai explicit este că regimul transnistrean supraviețuiește de-a lungul anilor datorită suportului Rusiei.

cuprins articolul precedent articolul următor


Relații externe

Integrare Europeană

Reuniunea a VI-a Subcomitetului de Cooperare UE-Republica Moldova pentru Comerț și Investiții

La 13 noiembrie 2008, la Bruxelles a avut loc cea de-a 6 reuniune a Subcomitetului de Cooperare UE-RM pentru Comerț și Investiții la care au fost discutate subiecte legate de situația climatul investițional în Moldova și a comerțului extern, bilateral, precum și în cadrul aranjamentelor regionale.

Experții europeni au apreciat rezultatele obținute de Republica Moldova în domeniul achizițiilor publice, în rezultatul adoptării noului cadru legislativ, în implementarea standardelor europene în domeniile vamal, protecției proprietății intelectuale și valorificarea Preferințelor Comerciale Autonome. De asemenea, a fost menționată creșterea ponderii UE ca principal partener comercial al Republicii Moldova. În același timp, experții europeni au atenționat că Moldova urmează să depună eforturi consolidate de reformare a domeniilor legate de standardele sanitare și fitosanitare și concurența.

Facînd referință la viitorul relațiilor moldo-comunitare, partea europeană a reafirmat disponibilitatea Comisiei Europene de a negocia cu Moldova, în viitorul apropiat, un Acord de Liber Schimb aprofundat. Acesta va fi precedat de un studiu de fezabilitate, rezultatele căruia vor fi prezentate în al doilea trimestru al anului 2009. (potrivit comunicatului MAEIE)

Ședința responsabililor de integrare europeană din cadrul autorităților administrației publice centrale

Pe 6 noiembrie 2008 a avut loc ședința responsabililor de integrare europeană din cadrul autorităților administrației publice centrale (APC). Întrunirea a avut drept scop stabilirea parametrilor comunicării dintre autoritățile APC în vederea eficientizării și fortificării schimbului de informație și realizări privind implementarea Agendei de Integrare Europeană. În cadrul ședinței a fost anunțată crearea Secretariatului Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană. Secretariatul va funcționa pe lîngă Direcția coordonarea politicilor și asistenței externe din cadrul Aparatului Guvernului.

Cooperare bilaterală

Republica Moldova – Rusia

Relațiile bilaterale moldo-ruse continuă să se dezvolte pe cale ascendentă, iar vizita oficială a prim-ministrului Federației Ruse Vladimir Putin la Chișinău din 14 noiembrie doar a dat un nou impuls acestor relații. În cadrul vizitei, care a avut loc în paralel cu participarea premierului rus la lucrările Summit-ului șefilor de guvern CSI, Vladimir Putin s-a întîlnit cu președintele Republici Moldova, Vladimir Voronin și prim-ministrul moldovean, Zinaida Grecianîi.

Prim-miniștrii moldovean și rus au semnat cîteva acorduri de colaborare bilaterală, printre care un Program de cooperare economică bilaterală pentru anii 2009 – 2020, un acord de colaborare în sfera tehnologiilor informaționale și un acord de colaborare în domeniul culturii și turismului. Totodată, întreprinderea Inter RAO ES și Moldelectrica au semnat, în prezența prim-miniștrilor celor două țări, un acord de funcționare în regim comun cu sistemul energetic al României a cîtorva blocuri energetice de la Centrala electrică de sistem de la Cuciurgan. Acest acord urmează să sporească exporturile de energie electrică în România.

În cadrul discuțiilor cu Zinaida Grecianîi, prim-ministrul rus a abordat subiecte ce țin de investițiile în infrastructura energetică din R. Moldova, gazificarea R. Moldova, facilitarea comerțului cu mărfuri pe piața rusă și căile de extindere a acestuia etc. Deși Vladimir Putin a remarcat tendințele pozitive în relațiile bilaterale moldo-ruse, totuși, potrivit acestuia, relațiile economice moldo-ruse necesită o structură mult mai diversificată și modernă.

Un prim pas în crearea acestei structuri a fost făcut în aceeași zi, pe 14 noiembrie 2008, prin deschiderea Reprezentanței comerciale a Rusiei în Republica Moldova, la care au participat copreședinții comisiei interguvernamentale moldo-rusă pentru cooperare economică, Igor Dodon, prim vice-prim ministru, ministrul economiei și comerțului al R.Moldova și Andrei Fursenco, ministrul învățămîntului din Federația Rusă.

Deschiderea Reprezentanței comerciale a Rusiei la Chișinău a fost precedată de lucrările celei de-a 10-a ședință a Comisiei mixte moldo-ruse pentru colaborare economica, desfășurate pe 7 noiembrie la Moscova. Ședința s-a încheiat cu semnarea unui protocol în care sunt abordate următoarele subiecte:

  • propunerea Moldovei de a deschide ce de-al doilea punct vamal pentru exportul producției agricole moldovenești (suplimentar la "ghișeul unic" existent);
  • propunerea Moldovei de permite importul pe piața rusă a cărnii de porcine moldovenești;
  • posibilitatea majorării de către partea rusă a autorizațiilor pentru transportul auto marfar pe anul 2009;
  • situația privind datoriile "Moldovagaz" catre "Gazprom" și modalitate de restructurare a datoriilor pentru gazele naturale prin transferul datoriei ce revine părții din stînga Nistrului de la balanța întreprinderii "Moldovagaz" la balanța administrației transnistrene;
  • propunerea Moldovei de a majora tariful de transportare a gazului rusesc spre tarile balcanice, efectuat prin teritoriul Republicii Moldova.

Notă ADEPT. Se vehiculează tot mai des ideea că actuala apropiere moldo-rusă este animată de actuala guvernare comunistă, care speră la suportul rusesc în apropiatele alegeri parlamentare.

Cooperarea multilaterală

Republica Moldova – Consiliul Europei

Decizii ale CEDO

În perioada vizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în următoarele cauze: Tudor-Comerț c. Moldovei, Pânzari c. Moldovei, Boboc c. Moldovei, Malai c. Moldovei și Russu c. Moldovei. Curtea a condamnat Republica Moldova în toate cauzele, constatînd încălcarea dreptului la un proces echitabil, la un recurs efectiv, la interzicerea torturii, la motivarea detenției. Suma totală a despăgubirilor pe care Moldova urmează să le acorde reclamanților se ridică la 12000 euro cu titlu de daune morale și 3775 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Republica Moldova-CSI

Pe 14 noiembrie, la Chișinău și-a desfășurat lucrările summit-ul Consiliului șefilor de guvern a statelor CSI. La reuniune a lipsit Georgia, care anunțase anterior că părăsește CSI după conflictul cu Federația Rusă din august 2008, iar Uzbekistanul a fost reprezentat de un vice-premier. Agenda de lucru a summit-ului a conținut 35 de proiecte de documente, dintre care au fost aprobate 34. Documentul principal semnat a fost Strategia de dezvoltare economică a CSI pînă în anul 2020. Acesta prezintă principalele direcții prioritate de dezvoltare a cooperării statelor CSI, în domeniul economic, transportului, financiar-monetar, energetic etc. De asemenea, strategia își propunere pînă în 2020 să încheie formarea unei zone de liber schimb în cadrul CSI și să institui premisele necesare pentru crearea unui spațiu economic unic etc.

În plus, au fost semnate documente ce țin de direcțiile de cooperare prioritară pentru dezvoltarea transporturilor, asigurarea securității alimentare, coordonarea politicilor migraționiste, de reglementare valutară și în domeniul agricol etc.

Summit-ul a marcat și începutul prezidării de către Republica Moldova a Consiliului șefilor de guvern CSI, iar începînd cu 1 ianuarie 2009, Republica Moldova va prelua președinția în toate structurile CSI.

cuprins articolul precedent


Studii, analize, comentarii

Summit-ul CSI – un pretext pentru o campanie propagandistică?
Igor Boțan, 15 noiembrie 2008

În perioada 13–14 noiembrie 2008 la Chișinău și-a desfășurat lucrările Summit-ul șefilor de guverne din țările CSI. Despre această organizație regională s-a scris mult, deși nu merită decît să se facă anumite constatări »»»

e-journal

Abonare electronică
la e-journal

Подписка на русскую версию e-journal

Chestionar de evaluare

Caricaturi

la începutul paginii  

Copyright © 2001–2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel: (373 22) 21-34-94, Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect