Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPDM

Marian Lupu către locuitorii din Bălţi: Noi avem măsuri concrete pentru bunăstarea familiilor din Moldova!

|versiune pentru tipar| PDM, 16 octombrie 2014

Planul economic pentru creşterea Moldovei, realizat de experţii Partidului Democrat oferă soluţii pentru a îmbunătăţi viaţa fiecărei familii din Moldova prin crearea locurilor de muncă noi, bine plătite aici în ţară. Despre măsurile de creştere economică a Moldovei, preşedintele PDM, Marian Lupu, le-a vorbit locuitorilor din Bălţi, unde astăzi a ajuns Expresul Partidului Democrat.

Marian Lupu le-a transmis bălţenilor mesajul Partidului Democrat cu îndemnul de a se implica în crearea viitorului propriu. “Noi avem măsuri concrete pentru bunăstarea familiilor din Moldova, dar vrem să vă ascultăm părerea! Planul economic elaborat de specialiştii noştri este un program deschis, care se va îmbunătăţi pentru că noi ţinem cont de părerile oamenilor”, le-a spus Marian Lupu locuitorilor din satul Sadovoe.

Liderul PDM a subliniat că este obligaţia statului de a crea locuri de muncă pentru cetăţeni, iar acest lucru în viziunea Partidului Democrat poate fi obţinut prin crearea condiţiilor de dezvoltare a tuturor agenţilor economici şi a tuturor companiilor. “Mă refer aici la facilităţi fiscale, vacanţe fiscale sau scutirea de taxe, impozite pentru o perioadă lungă, până îşi iau avânt în dezvoltarea sa. Şi, sigur că trebuie, în primul rând, să ne gândim la angajarea pentru aceste locuri de muncă a tineretului”, a adăugat liderul democrat.

Şi vicepreşedintele Valentina Buliga, ministru degrevat al Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei, a discutat astăzi despre măsurile cuprinse în planul PDM pentru creşterea Moldovei. Dânsa se află astăzi la Leova. Astfel, în cadrul unei întrevederi cu angajaţii incubatorului de afaceri din raion, Valentina Buliga a explicat că “modalitatea cea mai eficientă de protecţie socială şi pentru garantarea bunăstării este chiar crearea de noi locuri de muncă”.

În partea cealaltă a ţării, vicepreşedintele PDM, Marcel Răducan, responsabil în Guvern de domeniul dezvoltării regionale şi construcţiilor, a subliniat în discuţiile cu locuitorii din Vălcineţ, raionul Ocniţa că, potrivit Planului economic al PDM, acele firme care vor angaja tineri vor primi reduceri de taxe şi impozite. “PDM propune ca până la 12% din veniturile firmelor să fie scutite de impozit dacă investesc în cercetare şi dezvoltare. Vom stimula în acest fel crearea de noi locuri de muncă”, a explicat Marcel Răducan.

Echipele democraţilor se află în turneu de consultare cu cetăţenii. Ei au întrevederi cu locuitorii din raioanele Ocniţa, Leova, Teleneşti şi cu cei din Bălţi.

Sursa: www.pdm.md