Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPDM

Igor Corman: Dorim să modernizăm Moldova în cadrul civilizaţiei europene

|versiune pentru tipar| PDM, 20 octombrie 2014

Integrarea europeană nu ne va rezolva toate problemele, dar ne va oferi o cale de a ne moderniza ţara. Iată de ce Partidul Democrat va rămâne puternic ataşat cursului european, astfel ca moldovenii să beneficieze de aceste posibilităţi din plin. Mesajul a fost transmis de preşedintele Parlamentului Igor Corman în cadrul unei întâlniri cu angajaţii din domeniul comerţului, care a avut loc în Chişinău.

“Apropierea de Uniunea Europeană este în interesul nostru naţional, fiindcă înseamnă deschiderea de noi perspective şi nicidecum renunţarea la avantajele pe care le-am avut până acum. Apropierea de UE va stimula economia, va favoriza crearea locurilor de muncă şi va crea premise pentru îmbunătăţirea vieţii fiecărei familii din Moldova”, a spus Igor Corman în replică la întrebarea adresată de un angajat al magazinului Unic, care a dorit să ştie care sunt acţiunile Partidului Democrat pentru readucerea moldovenilor acasă şi reîntregirea familiilor.

“Noi, democraţii, am venit cu o iniţiativă în Parlament, care a reuşit să fie votată doar în prima lectură. Am propus ca cetăţenii care muncesc peste hotare să-şi poată aduce acasă bunurile agonisite — fără taxe. Este o iniţiativă de respect pentru cei care îşi doresc să revină acasă. Unica soluţie însă să readucem moldovenii acasă este să asigurăm dezvoltarea economică”, a adăugat Igor Corman.

Printre preocupările angajaţilor din domeniul comerţului se numără îmbunătăţirii infrastructurii, dar şi o transparenţă mare în gestionarea proprietăţii statului. “Ne bucurăm că aţi găsit timp şi aţi intrat la magazinul Unic. Vrem să ştim că ne vor fi păstrate locurile de muncă, chiar dacă, probabil, magazinul va fi expus la privatizare. Ne dorim ca acest proces să fie transparent şi ştim că PDM poate asigura corectitudinea”, a spus unul din angajaţii magazinului.

Echipa PDM are programate pe parcursul zilei mai multe întâlniri cu locuitorii din mun. Chişinău pentru a prezenta măsurile concrete pe care partidul le propune pentru creşterea nivelului de trai pentru fiecare familie.

Sursa: www.pdm.md