Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 ADEPTProiecte

Guvernare Deschisă pentru o societate informată şi activă

Perioada de implementare: martie 2013 – februarie 2014
Finanţator: Fundaţia Soros-Moldova
Scopul proiectului

Consolidarea guvernării transparente, responsabile şi eficiente, prin perfecţionarea proceselor decizionale, participative şi de implicare socială orientate spre realizarea angajamentelor asumate în cadrul Parteneriatului Global pentru Guvernare Deschisă.

Obiectivele proiectului
Activităţi şi rezultate

Proiectul a fost util atât guvernului cât şi societăţii civile, producând analize independente ale procesului de implementare a PAGD şi venind cu recomandări specifice pentru depăşirea dificultăţilor. În cadrul proiectului a fost evaluat gradul de implementare a PAGD 2012–2013 şi identificate principalele lacune în realizarea acestuia. Rezultatele cercetărilor au fost făcute public, asigurând accesul societăţii la analiză şi sinteză independentă pe marginea procesului de deschidere a guvernului. De asemenea, rezultatele cercetărilor au fost împărtăşite şi discutate cu Centrul de guvernare electronică, Cancelaria de Stat, Consiliul Naţional pentru Participare, ş.a. pentru a spori controlul civic asupra implementării PAGD şi pentru a încuraja o atenţie mai mare asupra acţiunilor ce ţin de guvernare deschisă. Rapoartele de evaluare elaborate de ADEPT sunt primele analize independente elaborate pe marginea implementării PAGD 2012–2013, şi au servit ca sursă pentru întocmirea raportului de ţară al Independent Reporting Mechanism al Open Government Partnership.

Chiar dacă scopul şi obiectivele proiectului au fost atinse într-o mare proporţie şi toate activităţile planificate au fost desfăşurate, impactul proiectului a fost subminat de reticenţa autorităţilor de consolida guvernarea transparentă şi responsabilă. Această constatare reiese din faptul că, prin aprobarea noului PAGD 2014–2015, Guvernul a redus din importanţa atribuită anterior dezvoltării unui guvern deschis — acţiunile de constituire a unui guvern deschis fiind comasate cu acţiunile privind modernizarea tehnologică a guvernării. De asemenea, considerăm problematic faptul că o bună parte din acţiunile din PAGD 2012–2013 (care încă nu au fost realizate, au fost realizate parţial sau cele care se cer a fi îndeplinite în mod permanent) nu au fost incluse în Planului de acţiuni pe anul 2014 pentru implementarea Programului Strategic de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare), în acest fel fiind diminuată continuitatea eforturilor Guvernului Republicii Moldova în vederea constituirii unui Guvern Deschis.

Un succes al proiectului este faptul că la elaborarea Planului de acţiuni pe anul 2014 pentru implementarea Programului Strategic de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare), Guvernul a acceptat o bună parte din recomandările propuse de societatea civilă în procesul de consultări publice a acestui document (8 recomandări din 14). De asemenea, prin intermediul colaborării cu CJI şi datorită interesului mass mediei din Moldova pentru subiectul guvernării deschise, acesta a fost reflectat în peste 14 materiale jurnalistice pe parcursul implementării proiectului. Considerăm că datorită activităţilor desfăşurate în proiect am contribuit la intensificarea controlului public asupra implementării PAGD.

Produse