Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Alianţa “Moldova Noastră” este un partid care deţine poziţii-cheie în guvernarea ţării

|versiune pentru tipar||
AMN / 27 martie 2010
Alianţa “Moldova Noastră”

Sâmbătă, 27 martie, la Palatul Naţional a avut loc adunarea republicană a aleşilor locali din partea Alianţei “Moldova Noastră” de nivelurile unu şi doi. A fost un seminar-forum destul de reprezentativ, care oferă o imagine deplină despre poziţiile-cheie pe care partidul le deţine la ora actuală în ţară.

Peste o mie şi jumătate de membri ai AMN au umplut sala imensă a Palatului. Aceştia s-au convocat pentru a discuta una din principalele chestiuni ce ţin de activitatea partidului: “Guvernarea eficientă — calea spre a fi reales în 2011”. La lucrările forului au participat deputaţi, miniştri şi viceminiştri, conducători de agenţii şi departamente republicane. Toţi cei prezenţi în sală au simţit pe deplin forţa colosală pe care o are astăzi Alianţa “Moldova Noastră”, care a dat ţării conducători-cheie.

Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean, şeful fracţiunii AMN, Vasile Balan, precum şi deputaţii fracţiunii, reprezintă AMN în organul legislativ al ţării. Înainte de adunare, Serafim Urechean i-a înmânat lui Valentin Cheptene mandatul de deputat. Victor Osipov este vicepremier responsabil de politica importantă ce ţine de reintegrarea ţării. Ministrul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, conduce un segment al economiei care se dezvoltă cel mai dinamic, precum şi cea mai mare întreprindere de stat din republică, “Poşta Moldovei”. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, precum şi directorul concernului “Apele Moldovei”, Gheorghe Vdovii, se află la cârma “corăbiei agrare” a Moldovei, promovează politica agrară a Alianţei pentru Integrarea Europeană. Leonid Bujor este unul dintre cei mai activi miniştri — dânsul realizează cea mai importantă reformă în sistemul educaţiei…

Dar acesta este doar vârful piramidei. Baza acesteia o constituie peste 1500 de consilieri de comună, ai consiliilor raionale, precum şi preşedinţii de raioane din partea formaţiunii, care transpun în viaţă politica AMN în teritoriu, lucrând cu alegătorii. Liderul Alianţei “Moldova Noastră”, Serafim Urechean, în raportul său, a trasat noile sarcini în faţa aleşilor locali.

Exemple de soluţionare a problemelor la nivel de raion a citat, în discursul său, Mihai Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni, vicepreşedinte al AMN. Despre conlucrarea primarului cu consiliul local, pe baza propriei experienţe, a vorbit Grigore Melnic, primarul oraşului Drochia, preşedinte al organizaţiei teritoriale AMN. Alocuţiunea lui Ion Pleşca, preşedinte al Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, a fost consacrată experienţei de aplicare a legislaţiei în alegerile locale. Vicepreşedintele partidului, Vasile Balan, a relevat despre planurile de desfăşurare a alegerilor locale din 2011.

Despre noile tehnologii de cooperare a aleşilor locali şi cei republicani au relevat în discursurile lor Victor Osipov, Valeriu Cosarciuc, Leonid Bujor, Alexandru Oleinic.

La lucrările forului au participat experţii Steven Rader, director de program la IRI Moldova (Institutul Republican Internaţional din SUA), şi Eugen Salinschi, coordonator de program la IRI Moldova.

Adunarea a votat un Apel din partea aleşilor locali ai AMN.

Sursa: www.amn.md

Apel către cetăţenii ţării din partea aleşilor locali reprezentanţi ai Alianţei Moldova Noastră Congresul Organizaţiei de Femei a Partidului Politic AMN