Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPR

24 august — ziua eliberării Moldovei de sub jugul ocupanţilor fascişti

|versiune pentru tipar||
PR / 25 august 2014
Partidul “Renaştere”

Partidul “Renaştere-Возрождение” a sărbătorit, pe 24 august 2014, 70 de ani de la eliberarea Moldovei ocupate de trupele militare germano-române. Astfel, în toate raioanele ţării, au avut loc manifestaţii solemne dedicate acestui mare eveniment.

Preşedintele formaţiunii, Vadim Mişin, şi copreşedintele partidului, Vasile Tarlev, au fost în fruntea coloanei de activişti ai partidului care a depus flori la Focul Veşnic de la Complexul Memorial “Eternitate” şi la Complexul Memorial “Capul de pod Şerpeni”.

Vadim Mişin, în adresarea lui către reprezentanţii mass-media şi societatea civilă, a subliniat că data de 24 august reprezintă o zi sfântă pentru fiecare cetăţean al Moldovei, fiindcă simbolizează libertatea, începutul unei vieţi noi şi eliberarea ţării de sub ocupaţia fascistă.

Însă, de la un timp, această sărbătoare este neoficială, iar acest lucru este cel mai dureros. Da, oamenii vin şi îi omagiază pe eliberatorii Moldovei, depun flori la mormintele celor căzuţi în lupte în semn de recunoştinţă pentru elibertatea ţării noastre. Însă, în această zi, actualii conducători ai ţării se fac nevăzuţi, iar acest fapt este regretabil. Prin neatenţia şi neglijenţa lor faţă de memoria strămoşilor şi memoria noastră comună, arată astfel că această zi nu reprezintă o sărbătoare pentru ei şi că şi-ar fi dori un alt deznodământ al războiului.

Moldova era o ţară cu o memorie istorică comună până nu demult. Guvernanţii îi omagiau pe cei care care cu preţul propriei vieţi au luptat cu fascismul şi au reuşit să elibereze ţara de ciuma brună. Aceste victime nu au fost în zadar: Moldova a devenit un plai înfloritor, unde locuiau în linişte şi se respectau reciproc oameni de diferite naţionalităţi.

Însă, odată cu schimbarea puterii în ţară, au apărut focare de intoleranţă etnică, care pot duce mai devreme sau mai târziu la escaladarea fascismului. În ultimul timp, s-a înteţit activitatea forţelor naţional-radicale privind falsificarea evenimentelor istorice din cadrul Marelui Război pentru Apărarea Patrie, în special cele legate de operaţiunea Iaşi-Chişinău, în urma căreia Moldova a fost eliberată de sub jugul ocupanţilor nazisto-români. Faptele sunt denaturate începând cu mass-media şi terminând cu manualele de istorie. Chiar şi aşa, operaţiunea Iaşi-Chişinău rămâne a fi cel mai mare eveniment al celui De-al Doilea Război Mondial, care a rămas în istorie drept o lovitură strategică a Armatei Sovietice aplicată militarilor germani.

Această operaţiune de amploare rămâne şi o pagină minunată de istorie a Moldovei, fiind o victorie obţinută prin participarea popoarelor sale. Totuşi, istoricii din România şi unii istorici din Moldova apără interesele geopolitice ale Occidentului şi falsifică evenimentele care au avut loc în perioada 20–29 august 1944, inclusiv pe cele legate de eliberarea Moldovei de sub ocupanţii fascişti şi aliaţii lor români. Însă, lor nu le va reuşi asta atât timp cât este vie memoria taţilor şi unchilor noştri.

Data de 27 august 1944 a fost şi rămâne a fi ziua în care a avut loc eliberarea Moldovei de sub jugul ocupaţiei fasciste. Numeroasele documente din arhivă şi amintirile martorilor luptelor armate demonstrează că în Moldova, în a două perioadă a lunii iulie a anului 1941, a fost instaurat un regim nazisto-român de ocupaţie care a durat aproximativ trei ani. Aceasta a fost una dintre cele mai sumbre perioade din istoria poporului moldovenesc, dar care s-a sfârşit printr-o înfrângere a invadatorilor fascişti.

Partidul “Renaştere-Возрождение” îi felicită pe cetăţenii Moldovei cu ocazia minunatei sărbători a Victoriei şi eliberarea ţării de ocupanţii fascişti. Totodată, formaţiunea aduce sincere şi cordiale mulţumiri veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, fiindcă au dat dovadă de rezistenţă şi bărbăţie în lupta cu ciuma brună. Partidul “Renaştere-Возрождение” va face tot posibilul ca să nu permită ascensiunea fascismului în Moldova.

Sursa: rrm.md

Declaraţia participanţilor la conferinţa ştiinţifică “70 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă” Vadim Mişin şi Oleg Babenco i-au felicitat pe elevi şi studenţi cu ocazia Zilei Cunoştinţelor