Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartidePE

Organele de conducere ale Partidului European (PE)

Congresul PE

Congresul este forul suprem de conducere şi de decizie al partidului. Congresul este convocat de către Consiliul Politic Naţional nu mai rar decît o dată în patru ani. Delegaţii la Congres sunt aleşi de Conferinţele teritoriale în conformitate cu o normă unică de reprezentare stabilită de către Consiliul Politic Naţional, proporţional cu numărul membrilor în organizaţiile teritoriale. Congresul extraordinar se convoacă prin hotărîrea Consiliului Politic Naţional, la iniţiativa Preşedintelui partidului sau la cererea a 1/3 din organizaţiile teritoriale. Delegaţi la Congres din oficiu sunt: Preşedintele partidului, Vicepreşedinţii partidului, Secretarul General, membrii Curţii de Etică şi Arbitraj, precum şi membrii Comisiei de Cenzori. Congresul ordinar se convoacă cu cel puţin 45 zile, iar Congresul extraordinar — cu cel puţin 20 de zile — înainte de data fixată pentru desfăşurarea acestuia.

Congresul:

Congresul poate delega o parte din prerogativele sale Consiliului Politic Naţional. Congresul este deliberativ dacă la lucrările sale participă majoritatea simplă din numărul delegaţilor aleşi. Hotărîrile Congresului se adoptă cu majoritatea simplă din numărul delegaţilor prezenţi, excepţie — completarea şi modificarea statutului, reorganizarea sau lichidarea partidului, care necesită 2/3 din voturile delegaţilor prezenţi.

Consiliul Politic Naţional PE

Consiliul Politic Naţional este ales de către Congres. Numărul membrilor Consiliului este stabilit de Congres. Membrii de drept ai Consiliului Politic Naţional sunt: Preşedintele şi vicepreşedinţii partidului, Secretarul General, membrii Biroului Permanent Central, preşedinţii organizaţiilor teritoriale. Consiliul Politic Naţional se convoacă trimestrial sau ori de cîte ori este nevoie, la cererea Preşedintelui partidului, a Biroului Permanent Central sau la cererea a 1/3 din numărul membrilor săi.

Consiliul Politic Naţional:

Şedinţele Consiliului Politic Naţional sunt prezidate de către Preşedintele partidului, iar în lipsa acestuia, de către unul din vicepreşedinţi desemnaţi de Preşedinte. Şedinţele Consiliului Politic Naţional sunt deliberative dacă la ele participă majoritatea simplă a membrilor acestuia. Hotărîrile Consiliului Politic Naţional se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi.

Biroul Permanent Central PE

Biroul Permanent Central exercită conducerea operativă a partidului între şedinţele Consiliului Politic Naţional. Membri de drept ai Biroului Permanent Central sunt: Preşedintele, vicepreşedinţii partidului, Secretarul General, precum şi 3 reprezentanţi din teritoriu propuşi de liderii organizaţiilor teritoriale din Nord, Centru şi Sud, desemnaţi în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a Biroului Permanent Central. Biroul Permanent Central se reuneşte în şedinţe de două ori pe lună sau după necesitate. Şedinţa Biroului Permanent Central se convoacă de către Preşedintele partidului la cererea a 1/3 din membrii săi sau 1/3 a membrilor Consiliului Politic Naţional, la cererea Comisiei Centrale de Cenzori sau a Curţii de Etică şi Arbitraj.

Biroul Permanent Central:

Şedinţa Biroului Permanent Central este deliberativă dacă la lucrări participă majoritatea simplă a membrilor. Hotărîrile Biroului Permanent Central se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. Şedinţele Biroului Permanent Central sunt prezidate de către Preşedintele partidului, iar în lipsa acestuia, de către unul din vicepreşedinţii desemnaţi.

Preşedintele PE

Preşedintele partidului, care este concomitent Preşedintele Consiliului Politic Naţional şi Preşedintele Biroului Permanent Central, este garantul realizării Programului politic, respectării Statutului şi menţinerii unităţii partidului.

Preşedintele:

În exercitarea atribuţiilor cei revin, Preşedintele partidului emite acte care sunt obligatorii pentru organele de conducere şi membrii partidului.

Curtea de Etică şi Arbitraj PE

Curtea de Etică şi Arbitraj este investită cu dreptul exclusiv de control asupra conformităţii actelor emise de organele partidului cu prevederile Statutului partidului şi asupra disciplinei de partid. În cazul în care Curtea constată neconformitatea unor prevederi sau a unor acte cu prevederile Statutului, aceste acte sau prevederi sunt prezentate organelor de conducere respective ale partidului pentru anulare. Toate conflictele din interiorul partidului urmează a fi soluţionate în mod obligatoriu prin procedura prealabilă la Curte. Dacă nu a fost respectată procedura prealabilă de soluţionare a conflictului, acesta din urmă nu poate fi remis spre soluţionare altor organe/instituţii externe partidului.În caz de necesitate, Curtea de Etică şi Arbitraj propune Consiliului Politic Naţional retragerea sprijinului politic membrilor care deţin funcţii publice, iar Congresului — revocarea din funcţie a persoanelor cu funcţii supreme de conducere în cadrul partidului. Numărul membrilor Curţii de Etică şi Arbitraj se stabileşte de Congres. Din componenţa membrilor Curţii se aleg preşedintele şi vice preşedintele Curţii.

Curtea de Etică şi Arbitraj:

Şedinţele Curţii sunt deliberative dacă la ele participă 2/3 din membri. Hotărîrile se adoptă cu majoritatea calificată de voturi. Hotărîrile Curţii de Etică şi Arbitraj sunt definitive, nu pot fi atacate şi urmează a fi executate. Totuşi, la solicitarea Preşedintelui partidului, Curtea de Etică şi Arbitraj este în drept să-şi revadă propriile hotărîri. Membrii Curţii nu pot face parte din organele de conducere ale Partidului.

Comisia Centrală de Cenzori PE

Comisia Centrală de Cenzori este organul suprem de revizie contabilă financiară, de verificare a gestionării finanţelor şi a patrimoniului partidului şi se alege de către Congres, în baza candidaturilor individuale, pentru o perioadă de patru ani. Numărul membrilor Comisiei Centrale de Cenzori se stabileşte de Congres. Comisia Centrală de Cenzori se întruneşte anual sau la necesitate, la solicitarea Preşedintelui partidului, a Consiliului Politic Naţional, a Preşedintelui Comisiei sau la solicitarea a cel puţin 1/3 din numărul membrilor săi. Comisiile de Cenzori teritoriale şi după caz, locale, activează în baza principiului autonomiei şi nu sunt supuse organelor ierarhic superioare.

Comisiile teritoriale se convoacă în şedinţe după necesitate, dar nu mai rar decît o dată la 6 luni. Şedinţele comisiei sunt deliberative dacă la ele participă 2/3 din membrii aleşi. Hotărîrile se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor. Membrii Comisiei nu pot face parte din organele de conducere ale partidului.

Comisia Centrală de Cenzori: