Monitorizarea Planului de Acțiuni "Republica Moldova - Uniunea Europeană"

În anul 2005, Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT și Centrul Expert-Grup au lansat un proiect comun "Planul de Acțiuni Moldova – UE: document accesibil publicului", în scopul creării unui cadru larg și deschis pentru cunoașterea, promovarea și dezbaterea implementării Planului de Acțiuni RM-UE, semnat la 22 februarie 2005. Proiectul era finanțat de către Departamentul pentru Dezvoltare Internațională al Marii Britanii (DFID).
Ulterior, obiectivele și activitățile inițiate în cadrul acestui proiect, dintre care cea mai cunoscută este monitorizarea independentă a implementării Planului de Acțiuni Moldova-UE (produsul final – EUROMONITOR), și-au găsit continuitatea în proiectele "Planul de Acțiuni Moldova – UE: document accesibil publicului (II)" (ianuarie-decembrie 2007) și "Relațiile Moldova-UE – Îmbunătățirea informării și dezbaterilor publice asupra principalelor evoluții" (ianuarie 2008 – februarie 2009). Ambele proiecte au fost realizate de Asociația ADEPT în parteneriat cu Centrul Expert-Grup cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova.
În anul 2009, Asociația ADEPT și Centrul Expert-Grup a continuat să monitorizeze dialogul dintre Republica Moldova și UE în contextul noilor realități politice pe plan intern și european (aprobarea mandatului de negociere a noului acord moldo-comunitar, lansarea Parteneriatului Estic etc.) în cadrul proiectului "Relațiile UE-Moldova – Monitorizarea progresului în contextul Parteneriatului Estic", finanțat de Fundația Soros Moldova. Proiectul își propune să consolideze cadrului de dezbateri publice asupra politicii de integrare europeană a Republicii Moldova, creat în proiectele anterioare implementate de ADEPT și Expert-Grup, și să contribuie la îmbunătățirea politicilor guvernamentale asociate strategiei naționale de integrare europeană.
Obiectivele propuse:
- Monitorizarea evoluțiilor din cadrul relațiilor RM-UE și realizarea unor analize relevante a acestor evoluții.
- Sporirea sensibilității și a cunoștințelor asupra evoluțiilor politice majore din dialogul Republica Moldova – Uniunea Europeană.
- Acordarea, în măsura solicitărilor, a asistenței informaționale și consultanței Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în procesul de negociere a noului acord dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Elaborări:
În cadrul proiectului vor fi elaborate și date publicității:
- rapoarte trimestriale de monitorizare independentă a evoluțiilor relațiilor dintre Moldova și Uniunea Europeană (EUROMONITOR);
- revista de analiză și sinteză "Guvernare și Democrație: Perspective Europene";
- comentarii independente privind situația și implementarea reformelor în domenii prioritare stabilite de Planul de Acțiuni Moldova-UE și Agenda de Integrare Europeană 2009.
Contribuții:
Toți cei interesați sînt invitați să prezinte propunerile, sugestiile și obiecțiile referitoare la documentele elaborate de Asociația ADEPT și Centrul Expert-Grup pe adresele:
e-mail: adept@e-democracy.md; info@expert-grup.org.
Adresa ADEPT: str. V. Alecsandri nr. 97, MD-2012, Chișinău, Republica Moldova
Publicații
|