ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
Versiune pentru tipar din cadrul site-ului www.e-democracy.md
Originalul: /e-journal/20050407/index.shtml


e-journal, an. III, nr. 48, 7 martie - 3 aprilie 2005

Activitatea instituțiilor publice

Alegeri prezidențiale 2005

Politici economice

Problema transnistreană

Relații externe

Studii, analize, comentarii

Activitatea instituțiilor publice

Parlament

La 24 martie 2005 a avut loc prima ședință a Parlamentului de legislatura a XVI-a. În cadrul acesteia au fost constituite fracțiunile parlamentare, a fost ales președintele Parlamentului și a fost aprobată Declarația cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene. Peste o săptămînă a fost ales unul din cei doi vicepreședinți ai Parlamentului, a fost aprobată componența Biroului Permanent al Legislativului și au fost desemnați șefii comisiilor parlamentare.

1.1. Fracțiuni parlamentare

La prima ședință a Parlamentului nou-ales au fost constituite patru fracțiuni parlamentare. În mod surprinzător pentru o parte din electorat, deputații din partea Blocului “Moldova Democrată” (BMD) au constituit două fracțiuni parlamentare distincte, la care se mai adaugă cîte o fracțiune a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și a Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD). “Surpriza” a venit din partea deputaților Partidului Democrat din Moldova (PDM), intrați în Parlament pe lista de candidați ai BMD. Drept urmare, în componența fracțiunii BMD au rămas 26 de deputați, fracțiunea PDM numără 8 deputați, iar cele ale PCRM și PPCD întrunesc același număr de membri identic cu numărul de mandate de parlamentar obținute de aceste formațiuni în urma scrutinului din 6 martie — 56 și, respectiv, 11.

La încheierea ședinței Parlamentului, Dumitru Diacov, președinte al PDM, fiind solicitat să explice motivele constituirii unei fracțiuni distincte, a menționat că separarea de BMD nu înseamnă refuzul de a colabora cu acest grup parlamentar, ci doar faptul că PDM are “un mesaj propriu” și că prin intermediul fracțiunii sale va putea mai eficient să promoveze poziția social-democrată.

În pofida asigurărilor date în aceeași zi prin declarația Consiliului Executiv Politic al PDM precum că această formațiune rămîne în continuare parte componentă a BMD și că va contribui la realizarea programului electoral al acestuia, gestul deputaților democrați a fost calificat de majoritatea colegilor lor de bloc drept “rezultat al unui act de corupere politică” și “act de trădare politică”. Pe de altă parte, aprecierea situației respective de către Partidul Social-Liberal (PSL), și el component al BMD, a fost mai echilibrată și temperată. PSL i-a cerut partenerului său de bloc Alianța “Moldova Noastră” (AMN) să accepte propunerea PDM de a rămîne parte componentă a BMD, întrucît excluderea acestuia din bloc și, prin asta, transformarea PDM în adversar al BMD ar fi în dezavantajul tuturor forțelor democratice din țara noastră. Mai mult chiar, în opinia social-liberalilor, formatul BMD-ului trebuie nu doar menținut, ci și extins prin cooptarea altor partide din opoziția parlamentară și extraparlamentară. Atitudinea înțelegătoare a social-liberalilor a dat de bănuit că aceștia ar putea urma exemplul foștilor colegi de bloc de la PDM, ceea ce s-a și confirmat la 4 aprilie, înainte de alegerea noului Președinte al Republicii Moldova, prin constituirea unui grup parlamentar separat din 3 deputați. Principala cauză a desprinderii deputaților sociali-liberali de colegii lor de la AMN a constat în viziunea diferită a acestora privind tactica ce urma a fi adoptată în cazul alegerii șefului statului, iar drept pretext pentru constituirea unui grup parlamentar social-liberal separat a servit decizia colegilor lor de a schimba denumirea fracțiunii parlamentare din Blocul “Moldova Democrată” în Alianța “Moldova Noastră”. Drept urmare, în componența fracțiunii parlamentare a AMN au rămas 23 de deputați.

1.2. Conducerea Parlamentului

1.3. Un pas cu “dreptul”

În prima zi de activitate prin votul tuturor deputaților a fost aprobată Declarația cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene1. Documentul are la bază consensul larg al celor patru fracțiuni parlamentare în ceea ce privește promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană. În acest scop deputații și-au propus să depună eforturi conjugate pentru realizarea Planului de Acțiuni RM-UE. Prin adoptarea declarației în cauză fracțiunile parlamentare s-au angajat, de asemenea, să întreprindă eforturi în vederea soluționării pașnice și democratice a problemei transnistrene, asigurării stabilității instituțiilor democratice, asigurării independenței sistemului judecătoresc, combaterii corupției, dezvoltării libere a mijloacelor de informare în masă, respectării drepturilor minorităților naționale, dezvoltării sociale, reducerii sărăciei, ameliorării climatului investițional și afirmării plenare a rolului limbii de stat.

În ceea ce privește problema transnistreană, documentul stipulează reglementarea politică a acesteia în conformitate cu Constituția Moldovei și normele de drept internațional, în strînsă cooperare cu OSCE, UE, România, Rusia, SUA și Ucraina, și în baza formulei celor “3D” — democratizarea, demilitarizarea și decriminalizarea regiunii transnistrene.


1 Moldova suverană, nr. 51 (20688), 29 martie 2005.


Guvern

2.1. Hotărîri

La 23 martie curent, Guvernul și-a aprobat propria demisie, în legătură cu expirarea mandatului său, acceptată în ziua imediat următoare de Parlament. Cît privește șeful viitorului Cabinet de miniștri, în prezent sînt vehiculate două nume: cel al lui Vasile Tarlev, ex-prim-ministru, și cel al lui Andrei Stratan, ex-ministru de Externe.


Alegeri prezidențiale 2005

În temeiul art. 2 din Legea nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova, Parlamentul a adoptat la 24.03.2005 Hotărîrea nr. 5-XVI prin care a fixat data alegerii șefului statului pentru ziua de 4 aprilie 2005. Prin Hotărîrea nr. 6-XVI din 24.03.2005 cu privire la comisia specială de desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, Parlamentul a stabilit componența acestei comisii din următorii membri: Semion Dragan, Vladimir Eremciuc, Mihail Sidorov, Victor Stepaniuc, Larisa Zimina (PCRM), Ivan Banari, Oleg Serebrian (BMD)2, Ion Neagu (PPCD) și Valentina Buliga (PDM).

Primul candidat înregistrat la funcția de șef al statului a fost liderul PCRM, Vladimir Voronin, propus de un grup de 34 de deputați comuniști. Propunerea candidaturii lui Vladimir Voronin a avut loc în conformitate cu decizia Plenarei CC al PCRM din 23 martie 2005. Dat fiind faptul că celelalte fracțiuni parlamentare nu și-au propus propriii candidați la funcția de Președinte al țării, alți 16 deputați ai PCRM au mai propus pentru această funcție candidatura președintelui Academiei de Științe din Moldova, Gheorghe Duca, pentru a întruni condiția de participare a cel puțin doi candidați, stabilită de Curtea Constituțională, pentru validarea procedurii de votare.

Alegerea noului șef al statului a avut loc la ședința specială a Parlamentului din 4 aprilie curent. Din cei 78 de deputați participanți la votare, 75 și-au exprimat votul în favoarea lui Vladimir Voronin. Pentru contracandidatul său, Gheorghe Duca, a votat 1 deputat, 2 buletine de vot fiind declarate nevalabile. Vladimir Voronin a fost reales în funcția de șef al statului de deputații comuniști, cu sprijinul celor din partea PPCD, PDM și PSL. Fracțiunea parlamentară a AMN a boicotat procedura de alegere a șefului statului.


2 Denumirea fracțiunii de Blocul “Moldova Democrată” a fost schimbată în Alianța “Moldova Noastră”. Deputații PSL, component la alegerile parlamentare din 2005 al BMD, Oleg Serebrian, Igor Klipii și Valentina Holban s-au detașat la 4 aprilie 2005 de colegii lor de bloc de la AMN, constituind grupul parlamentar social-liberal


Politici economice

1. Bănci și asigurări

2. Prețurile

3. Finanțe publice

4. Comerțul

5. Piața muncii


3 Pentru detalii, vezi Guvernare și democrație în Moldova, e-journal, an. III, nr. 46, 31 ianuarie-13 februarie 2005.

4 O situație similară a fost în 2003 cînd rata medie anuală a dobînzii la depozite a fost de 12,7%, iar inflația la sfîrșit de an a înregistrat nivelul de 15,7%.


Problema transnistreană

La 27 martie 2005 în regiunea transnistreană au avut loc alegerile pentru funcția de deputat în sovietele orășenești, raionale și sătești și pentru cea de șef al administrației locale. Potrivit datelor departamentului de statistică a regiunii, la scrutin au participat circa 40% din cei circa 410 000 de alegători înregistrați în listele electorale, alegerile fiind declarate de către autoritățile transnistrene valabile. Majoritatea candidaților — circa 1700 pentru funcția de deputat și 225 pentru cea de șef al administrației locale — au fost reprezentanți ai cercurilor de afaceri din regiune, doar o parte neînsemnată înregistrîndu-se drept candidați din partea partidului comunist local și a filialei transnistrene a Partidului Democrat Liberal din Federația Rusă. Potrivit observatorilor, numărul mare de candidați se datorează introducerii în anul trecut a statutului de imunitate pentru deputații sovietelor locale.

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a cerut la 26 martie comunității internaționale să condamne ferm organizarea, de către administrația separatistă transnistreană, a “alegerilor locale”. Într-o declarație difuzată la 28 martie presei, MAE moldovean a calificat drept “farsă” alegerile respective, menționînd că acest așa-numit scrutin este neconstituțional, după cum sînt și liderii separatiști. MAE, de asemenea, a avertizat că orice tentativă din exterior de a “observa aceste așa-numite alegeri va însemna solidarizarea cu acțiunile destabilizatoare ale regimului separatist și vor fi calificate drept imixtiuni în afacerile interne ale Republicii Moldova”, se arată în declarația MAE.

Nici o organizație internațională nu a delegat observatori în regiune, în ciuda invitațiilor făcute de Tiraspol. Tentativa Comitetului Helsinki din Moldova de a trimite trei echipe de observatori la alegerile din regiune a eșuat, autoritățile transnistrene refuzînd să le acorde acreditările de rigoare. Cu toate acestea Comitetul Helsinki a reușit să observe mai multe lucruri, care, potrivit Basa-press, au demonstrat că “alegerile au fost organizate cu încălcarea tuturor normelor internaționale și naționale”.

Între timp, o dată cu sfîrșitul campaniei electorale de la Chișinău, au fost reluate discuțiile cu privire la perspectivele reglementării diferendului transnistrean. Între formațiunile politice reprezentate în noul Parlament moldovean există un consens în ceea ce privește modificarea formatului actual de negocieri prin includerea altor actori internaționali. Semnarea de curînd a Planului de Acțiuni RM-UE, care declară drept prioritară contribuția UE la depășirea crizei transnistrene, și desemnarea Reprezentantului Special al UE pentru Republica Moldova au fost interpretate la Chișinău drept două semnale importante din partea comunității europene în acest sens. În paralel, președinții Ucrainei și cel al Georgiei au anunțat că vor prezenta la 22 aprilie un plan de reglementare transnistreană în timpul aflării lor la Chișinău pentru a participa la reuniunea la nivel înalt a GUUAM. Potrivit autorilor, obiectivul proiectului va fi realizarea inițiativei de cooperare regională GUUAM, administrația de la Kiev angajîndu-se să asigure o activitate cît mai eficientă a acestei structuri.

Marea absentă din aceste ultime evoluții regionale și internaționale pe marginea subiectului transnistrean este Federația Rusă, stat acuzat în mod sistematic de către autoritățile de la Chișinău de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova, de sprijin politic și economic acordat regimului de la Tiraspol și de prezență militară ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Criza fără precedent din relațiile moldo-ruse riscă să se materializeze prin impunerea de către Federația Rusă a unui șir de sancțiuni economice Republicii Moldova, precum introducerea prețurilor mondiale la produsele petroliere rusești comercializate aici. Cu toate acestea, Rusia rămîne un actor important în procesul de reglementare transnistreană și doar cu participarea Rusiei într-o formă sau alta se poate ajunge la o soluție viabilă a conflictului. Astfel, se pare că primul pas în vederea soluționării diferendului transnistrean pe care trebuie să-l facă noua guvernare de la Chișinău trebuie să fie remedierea relațiilor cu Federația Rusă.


Relații externe

1. Reprezentantul special al UE în RM

La 16 martie curent, la recomandarea Înaltului Reprezentant al UE pentru Politică Externă și Securitate Comună, Javier Solana, Consiliul European l-a desemnat drept Reprezentant Special al Uniunii Europene (RSUE) în Republica Moldova pe Adriaan Jacobivits de Szeged. Cu acest prilej Solana a declarat că numirea RSUE în Moldova denotă angajamentele sporite asumate de UE față de această țară, în timp ce de Szeged, la rîndul lui, a subliniat că decizia Consiliului European este una politică și relevă dorința UE de a juca un rol politic mai activ în Moldova.

RSUE în Moldova, care își va începe misiunea pînă la 31 august curent, va avea drept obiect prioritar de interes procesul de soluționare a contenciosului transnistrean. Pe lîngă această preocupare de bază, în sfera de activitate a lui de Szeged vor mai intra sarcini legate de realizarea Planului de Acțiuni RM-UE, aprobat la 22 februarie curent, consolidarea democrației, statului de drept, respectarea libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor Republicii Moldova, promovarea relațiilor bilaterale dintre Moldova și UE, susținerea luptei împotriva traficului de ființe umane etc.

Adriaan Jacobivits de Szeged a devenit cel de-al 8-lea RSUE. UE mai are reprezentanți speciali în Afganistan, Bosnia și Herțegovina, Caucazul de Sud, Macedonia, Orientul Mijlociu, regiunea Marilor Lacuri din Africa și pentru coordonarea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). De regulă, aportul RSUE depinde de raportul de forțe părți directe sau indirecte într-un conflict sau altul și de ponderea UE în acest raport. În condițiile actuale, cînd Rusia este cea care domină formatul de negocieri în problema transnistreană, iar UE este cvasiabsentă în acest proces, este de așteptat ca la începutul mandatului său RSUE în Moldova să dea un randament relativ modest, în măsură însă să sporească în urma implicării, promise de UE, tot mai active a acesteia în reglementarea transnistreană. Totodată, este posibil ca Adriaan Jacobivits de Szeged să reprezinte un exemplu pentru alți RSUE, deoarece deține cîteva atuuri. A fost numit RSUE pentru o singură țară, va reprezenta doar UE în reglementarea transnistreană, are o experiență vastă în domeniul reglementării conflictelor și cunoaște foarte bine realitățile din Republica Moldova — în perioada 2002–2003 acesta a fost reprezentantul special al Secretarului general al OSCE în Moldova. În plus, ca și alți oficiali de origine olandeză, are o afinitate specială față de Moldova și față de cetățenii ei, lucru deloc neimportant.

2. Relații moldo-lituaniene

Ministrul moldovean al Afacerilor Externe, Andrei Stratan, a avut la Chișinău, la sfîrșitul lunii martie, o întrevedere cu omologul său lituanian, Antanas Valionis. În cadrul reuniunii, oficialul lituanian a exprimat disponibilitatea țării sale de a acorda asistență Moldovei în procesul de integrare europeană, subliniind totodată necesitatea identificării unui mecanism de cooperare strînsă între ministerele și departamentele ramurale ale celor două țări. Șefii diplomațiilor celor două state au avut și un schimb de opinii referitor la necesitatea extinderii formatului de negocieri în problema transnistreană și modificarea statutului trupelor de pacificare staționate în regiunea de est a Moldovei.

De asemenea, Antanas Valionis și-a informat omologul său moldovean despre faptul că țara sa este dispusă să deschidă o misiune diplomatică la Chișinău, în timp ce Andrei Stratan a relevat interesul reciproc al Moldovei pentru deschiderea unei reprezentanțe diplomatice la Vilnius.

La încheierea reuniunii, ministrul moldovean de Externe i-a transmis lui Antanas Valionis invitația lui Vladimir Voronin adresată Președintelui Lituaniei de a participa la reuniunea șefilor de stat ai GUUAM, preconizată pentru 22 aprilie curent.

3. “Buletin european”

Departamentul Integrare Europeană (DIE) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a lansat o publicație inedită intitulată “Buletin european”. Potrivit serviciului de presă al MAE, acest buletin urmează a fi editat cu o periodicitate de una sau două apariții pe lună, inițial în formă electronică. Publicația cuprinde relatări despre principalele evenimente de ultimă oră din relațiile Moldovei cu UE, precum și cu o serie de organisme regionale, complementare procesului de integrare europeană. Buletinul se adresează personalului din misiunile diplomatice și oficiile consulare moldovenești din străinătate, corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, instituțiilor de stat, academice și organizațiilor nonguvernamentale interesate de problematica vizată.


Studii, analize, comentarii

Alegerile prezidențiale
Igor Boțan

1. Realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de șef al statului

Configurația noului Parlament, ales la 6 martie 2005: Partidul Comuniștilor (PC) — 56; Blocul Moldova Democrată (BMD) — 34; Partidul Popular Creștin Democrat — 11 mandate, lăsa loc pentru o intrigă legată de procedura de alegere la 4 aprilie 2005 a șefului statului de către deputați.

Intriga avea la bază antagonismele dintre PC și restul opoziției care au persistat în ultimii patru ani. PC nu-i ajungeau 5 mandate pentru alegerea liderului formațiunii, Vladimir Voronin, de aceea erau examinate cîteva variante de evoluție a evenimentelor:

  1. boicotarea de către opoziție a procedurii de alegere a șefului statului cu scopul de a provoca alegeri parlamentare anticipate;
  2. obținerea de către PC a acordului unei părți a opoziției de a susține candidatura acestuia la funcția de șef al statului;
  3. posibilitatea atingerii unui consens larg cu opoziția în privința susținerii unei candidaturi de compromis la alegerea președintelui.

Inițial, se considera că scenariile de mai sus se puteau realiza cu probabilități diferite, dar comparabile. Situația s-a schimbat chiar în ziua primei ședințe a noului Parlament, la 24 martie 2005, cînd deputații Partidului Democrat (PD), parte componentă a BMD (compus din: Alianța Moldova Noastră (AMN) — 23 de deputați, Partidul Democrat (PD) — 8 deputați și Partidul Social-Liberal (PSL) — 3 deputați), au decis să-și înregistreze propria fracțiune parlamentară și să participe, în anumite condiții, la alegerea președintelui.

În pofida condiționării participării PD la votare, intriga alegerilor se mai păstra dat fiind faptul că ipotetic exista posibilitatea scindării fracțiunii PC. Componentele opoziției nu au propus vreun candidat propriu la funcția de șef al statului. Ambele candidaturi înregistrate de comisia specială pentru alegerea Președintelui RM au fost propuse de grupurile de deputați ai PC pentru a satisface cerințele Curții Constituționale care, interpretînd articolul 78 al Constituției, specifica: “la alegerile pentru funcția de Președinte al RM trebuie să participe cel puțin doi candidați”.

Cu toate acestea, la procedura de alegere a șefului statului au participat 56 de deputați ai fracțiunii PC, 8 deputați ai fracțiunii PD, 11 deputați ai fracțiunii PPCD, precum și 3 deputați ai PSL. Surpriza s-a produs deoarece chiar și după începerea procedurii de votare nu se știa că fracțiunea PPCD și grupul parlamentar al PSL se vor alătura fracțiunilor PC și PD, participînd la votare. 18 deputați ai fostului BMD, care și-au însușit titulatura formațiunii pe care o reprezintă — AMN, nu au participat la votare, iar alți 5 deputați AMN au fost lipsă. În consecință, din cei 78 de deputați care au participat la alegerea șefului statului 75 au votat pentru Vladimir Voronin (vezi CV-ul). Contracandidatul lui Voronin, Gheorghe Duca (vezi CV-ul), a obținut un singur vot, 2 buletine au fost declarate nevalabile. Acum patru ani, din 89 de deputați participanți la votare 71 au susținut candidatura lui Vladimir Voronin. Prin urmare, deși în urma recentelor alegeri parlamentare Partidul Comuniștilor (PC) a obținut cu 15 mandate mai puțin decît în 2001, liderul acestuia a fost reales în funcția de șef al statului cu un număr de voturi cu 4 mai mare decît atunci.

2. Influența factorului extern

Realegerea lui Vladimir Voronin este prezentată ca un rezultat al negocierilor liderului PC cu liderii PPCD, PD și PSL, negocieri care s-au soldat cu un larg consens politic, dat fiind faptul că formațiunile respective sînt reprezentative pentru întreg spectrul politic de la stînga la dreapta. Această abordare este susținută de analistul Vladimir Socor de la revista electronică Eurasia Daily Monitor din cadrul Jamestown Foundation. Socor afirmă că consensul dintre liderul PC, Vladimir Voronin, și liderii opoziției, care i-au susținut candidatura la funcția de șef al statului, a fost mediat timp de două săptămîni de către fostul congresman american John Conlan, căruia i-a revenit sarcină să dezamorseze animozitățile personale înrădăcinate de mult între aceștia. Astfel, s-a confirmat existența “factorului extern”, despre care se bănuia că persistă, dar care nu putea fi estimat.

Se poate afirma că, în linii mari, în RM s-a repetat situația din Ucraina unde implicarea inițială a Federației Ruse în alegerile prezidențiale din toamna anului 2004 a primit o replică ulterioară din partea unor cercuri politice occidentale. În cazul RM efectul celor trei rezoluții ale Dumei de Stat, adoptate cu doar cîteva săptămîni înaintea alegerilor parlamentare și conținînd amenințări de aplicare a sancțiunilor economice pe motiv că acesta nu agreează politicile autorităților RM față de regimul transnistrean, a provocat o replica din partea unor importanți factori externi, care s-au manifestat prin contribuirea la medierea unui consens între Președintele Voronin și o parte a opoziției. Acest lucru a fost recunoscut și de Iurie Roșca, liderul PPCD, care a explicat suportul acordat candidaturii lui Vladimir Voronin în felul următor: “Ne-am consultat cu partenerii noștri externi. Am discutat personal cu prietenii mei de la București, Tbilisi, Kiev, Washington și Bruxelles. Am pus pe cîntar timpul restrîns pe care îl are de valorificat din plin Republica Moldova pentru realizarea Planului de Acțiuni RM-UE… Atunci cînd am de luat o decizie politică dificilă procedez în felul următor. Studiez cu grijă ce vrea de la mine adversarul meu politic și procedez exact invers. Timp de o lună de zile, m-am convins de nenumărate ori că adversarii politici externi ai Republicii Moldova urmăresc împiedicarea alegerii lui Voronin. Logica elementară, simțul răspunderii și interesele statului m-au condus la concluzia să optez pentru candidatura domnului Voronin”.

Pe de altă parte, a vorbi despre un larg consens nu ar fi tocmai corect, dat fiind faptul că AMN, cea mai importantă formațiune a fostului bloc centrist BMD, a boicotat alegerile prezidențiale.

3. Condițiile negociate de Președintele Voronin și liderii opoziției care l-au votat

În discursul său adresat deputaților înainte de procedura de vot Vladimir Voronin a recunoscut că în ultimii patru ani de guvernare a comis un șir de greșeli generate de așteptări exagerate. Oferta pentru obținerea unui nou mandat prezidențial s-a rezumat la “realizarea intereselor naționale în baza principiilor suveranității și integrității teritoriale”. În acest sens, el a propus ca în cadrul noului său mandat să realizeze:

  1. implementarea Planului de Acțiuni RM-UE în vederea asigurării integrării europene a RM, semnat la 22 februarie 2005;
  2. îmbunătățirea situației social-economice în baza Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei care a fost votată în calitate de lege a RM la 2.12.2004;
  3. democratizarea societății în conformitate cu primul criteriu de la Copenhaga privind integrarea în UE (principalul domeniu de neînțelegeri cu opoziția în care a fost nevoie de consens);
  4. soluționarea conflictului transnistrean cu sprijinul SUA, UE, României, Ucrainei și “realizarea potențialului relațiilor bilaterale dintre Moldova și Federația Rusă” etc.

În general, oferta Președintelui Voronin a reiterat clauzele “Declarației cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene”, votată unanim de toți deputații noului Parlament în prima ședință la 24 martie 2005. Astfel, lansarea Declarației respective a avut menirea să testeze compatibilitatea scopurilor și aspirațiilor politice ale tuturor fracțiunilor parlamentare. Votarea unanimă a acesteia de către deputați a demonstrat că nu există disensiuni politice de ordin strategic, putînd exista doar disensiuni legate de personalitatea principalului candidat la funcția de Președinte al RM și de comportamentul politic anterior al acestuia. Atitudinea respectivă a fost confirmată prin comportamentul fracțiunii AMN, care a boicotat participarea la votare.

Și liderul PPCD, Iurie Roșca, în luarea sa de cuvînt, imediat după votare, sublinia: “marea noastră polemică controversată între Putere și Opoziție care ne-a menținut pe poziții diferite a fost politica internă a guvernanților. Viziunile noastre diferă asupra modului de funcționare a instituțiilor democratice și asupra felului în care trebuie să fie asigurate drepturile și libertățile fundamentale ale omului”. Pentru a depăși aceste neînțelegeri, liderii PPCD și PSL i-au înmînat lui Vladimir Voronin un șir de propuneri pe care ultimul le-ar fi acceptat să le îndeplinească în următoarele 4 luni, adică pînă la încheierea sesiunii de vară a Parlamentului.

În linii mari, propunerile care ar fi fost acceptate integral de către Vladimir Voronin se referă la:

  1. asigurarea independenței mass-media (adoptarea unei noi redacții a Legii cu privire la audiovizual, formarea pe principii democratice a unui alt Consiliu Coodonator al Audiovizualului, adoptarea unei noi legi cu privire la posturile naționale de televiziune și radio care să funcționeze fără nici un fel de cenzură și amestec de ordin politic;
  2. asigurarea independenței justiției prin adoptarea unei noi legi cu privire la procuratură, modificarea legilor cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la Curtea Supremă de Justiție, cu privire la organizarea judecătorească și cu privire la statutul judecătorului;
  3. asigurarea autonomiei locale, sporirea eficienței modului de utilizare a finanțelor publice prin adoptarea unei noi redacții a Legii cu privire la Curtea de Conturi, care să consolideze caracterul autonom al acestei instituții, precum și calitatea activității sale;
  4. modificarea Codului Electoral în vederea schimbării modului de formare și a componenței nominale a Comisiei Electorale Centrale, astfel încît să fie asigurată independența acestei instituții de orice abuzuri de ordin politic sau administrativ;
  5. perfecționarea legislației privind serviciile secrete care să asigure siguranța națională, drepturile și libertățile fundamentale ale omului și să instituie un control eficient asupra acestor servicii din partea societății prin intermediul Parlamentului;
  6. formarea unei Comisii speciale pentru modificarea și completarea Constituției, care să vizeze consolidarea instituțiilor fundamentale ale statului prin perfecționarea procedurilor referitoare la modul de alegere a șefului statului, de formare a Guvernului, de formare și de funcționare a puterii judecătorești, de alegere a Procurorului General și statutul Procuraturii.

Cîteva zile mai înainte, PD formulase condiții, practic, similare, cerînd suplimentar:

  1. aprobarea de către actualul Parlament a modificărilor Constituției în vederea introducerii prevederii conform căreia Președintele republicii nu poate ocupa funcții în partid;
  2. transformarea PC din Moldova într-o formațiune politică modernă prin renunțarea la dogmele ortodox-marxiste și modificarea scopurilor programatice în conformitate cu valorile și principiile democratice europene.

4. Garanții pentru onorarea promisiunilor

Deși Vladimir Voronin a obținut suportul unei părți a opoziției, a rămas fără răspuns o întrebare fundamentală: care sînt garanțiile că Președintele reales se va ține de cuvînt și va da curs promisiunilor date opoziției? La prima vedere, nu există nici un fel de garanții explicite. În încheierea discursului său adresat deputaților înainte de votare, Vladimir Voronin a afirmat doar că “fiecare cuvînt spus astăzi de către mine îl percep ca pe un imperativ, ca pe un angajament”. În același discurs Voronin accentua mai nuanțat că “sînt gata să discut… operarea modificărilor necesare în legislație, conform cărora funcția de președinte va fi incompatibilă cu apartenența la un partid sau altul”. Imediat după alegeri, într-un interviu acordat mass-media, el specifica și mai nuanțat că problema compatibilității funcției de șef al statului și apartenența la un partid nu va fi soluționată foarte repede, abia după ce va fi încheiată modernizarea PC.

Nu se poate afirmă că liderii opoziției care l-au votat pe Vladimir Voronin și-au făcut iluzii în privința realizării rapide a tuturor condițiilor negociate. Liderul PPCD a menționat că decizia politică de a susține candidatura lui Vladimir Voronin a fost luată "deosebit de greu, ea este riscantă, dar mai ales responsabilă. La fel și vicepreședintele PSL afirma pe paginile ziarului Democrația că “nu avem acum în calitate de garanție decît cuvîntul de onoare al unui ofițer. Sperăm că noblețea militară nu a dispărut încă de pe fața pămîntului”.

Totuși există anumite garanții că Președintele Voronin împreună cu noua guvernare își va onora promisiunile date opoziției. Pentru aceasta șeful statului și noua guvernare trebuie doar să respecte legislația RM și documentele internaționale semnate de autorități. Astfel, Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS 2004–2006) aprobată prin Legea nr.398 din 2.12.2004 prevede în mod expres că “integrarea europeană este stabilită în calitate de obiectiv fundamental al dezvoltării țării, fapt ce impune implementarea consecventă a valorilor democratice, a modelului de dezvoltare economică și a standardelor de viață europene”. Este singura lege a RM care afirmă acest lucru în mod explicit. În plus, la 22 februarie 2005 la Bruxelles a fost semnat Planul de Acțiuni RM-UE care prevede în linii mari realizarea condițiilor înaintate de către opoziție.

Sigur, se poate admite că guvernanții nu se vor ține de cuvînt și vor încălca prevederile legii și acordului internațional menționate mai sus, însă în cazul acesta se poate presupune că orice alte garanții orale sau scrise date opoziției pot fi ignorate cu o probabilitate mult mai mare.

5. Ce va urma?

  1. Sarcinile partidului de guvernămînt sînt mai mult decît clare. Chiar în prima jumătate a mandatului, noua garnitură guvernamentală pe care o va numi fracțiunea PC și Președintele Voronin va trebui să implementeze Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS 2004–2006) și Planul de Acțiuni RM-UE. Sînt sarcini extrem de ample și de complicate, mai ales că aplicarea unora din amenințările Federației Ruse la adresa RM ar putea împiedica dramatic realizarea lor.

    În primul rînd, declarația lui Aleksandr Reazanov, vicepreședinte al “Gazprom”, că concernul respectiv ar putea majora prețurile pentru livrările de gaze naturale către RM la nivelul celor europene, precum și anunțata intenție a autorităților transnistrene de a crea o întreprindere de import a gazului natural care va fi separată de “Moldova-gaz” sînt semnale foarte clare că Federația Rusă intenționează să aplice tarife diferențiate pentru livrarea gazelor naturale către Chișinău și Tiraspol. Astfel, provocările de ordin energetic le vor amplifica pe cele de ordin economic general.

    În al doilea rînd, summit-ul GUUAM programat să se desfășoare la 22 aprilie 2005 la Chișinău ar putea imprima noi dimensiuni politicii externe a RM și modalității de soluționare a conflictului transnistrean. Deocamdată nu se știe ce formulă de soluționare a conflictului va propune, așa cum se așteaptă, Președintele ucrainean Victor Iușcenko. Se consideră că poziția Ucrainei este crucială în soluționarea conflictului, mai ales dacă aceasta va fi coordonată cu SUA și UE. Autoritățile ruse au declarat deja că nu doresc nici un fel de schimbări în procesul de negocieri, iar “internaționala separatistă” (Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud) susținută de Rusia amenință cu crearea unei alianțe militare. În acest sens, este semnificativ că în ultima vreme provocările militarilor transnistreni se țin lanț.

    În al treilea rînd, este dificil de pronosticat cum va evolua anunțata modernizare a PC. Deocamdată, Președintele Voronin a reușit să evite complicațiile majore din interiorul formațiunii. Proclamarea intenției de modernizare a PC s-a produs la plenara PC din luna mai 2002, însă nu a putut fi realizată formal nici la congresul al V-lea al formațiunii din decembrie 2004, fiind amînată pentru perioada postelectorală. În aceste circumstanțe, este extrem de interesant a ști dacă Președintele Voronin a consultat fracțiunea PC atunci cînd a negociat cu opoziția condițiile susținerii candidaturii sale? Este la fel de interesant a ști care ar fi fost reacțiile membrilor fracțiunii PC? Mai cu seamă că nu este exclus ca cele trei voturi date împotriva sa la alegerea președintelui ar putea aparține membrilor fracțiunii PC, indicînd asupra unor potențiale disensiuni interne. Prea dramatice au fost schimbările prin care a trecut PC. Într-adevăr, la 22 aprilie 2001, de ziua lui Lenin, în cadrul celui de al IV-lea congres al PC delegații erau gata să transforme RM într-o “Cubă a Europei”, să dea un exemplu cum trebuie renăscut comunismul în fostele republici sovietice, care urmau să formeze o nouă federație. Peste patru ani, la 22 aprilie 2005 la Chișinău va avea loc summit-ul GUUAM, trei componente ale căruia au declarat că doresc să-și conjuge eforturile pentru integrarea în UE. De fapt, aceste schimbări au constituit răspunsul Președintelui Voronin la sfidările provocate de extinderea UE și NATO, dar mai ales la susținerea deschisă de către Rusia a regimului separatist din Transnistria.

  2. Relațiile Putere — Opoziție

    După alegerile prezidențiale partidul de guvernămînt va avea de înfruntat în lupta politică internă “cîteva opoziții”. Liderii PPCD, PD și PSL, care au susținut realegerea Președintelui Voronin, au făcut declarații publice referitoare la faptul că formațiunile pe care le conduc vor rămîne în opoziție. Președintele PPCD Iurie Roșca a lăsat să se înțeleagă care va fi comportamentul față de guvernare imediat după alegerile prezidențiale: “De azi înainte vechile relații de ostilitate și neîncredere între președintele Voronin și PPCD rămân în trecut. Noi am hotărît să constituim între Putere și Opoziție niște relații de dialog constructiv, de parteneriat, de cooperare, de complementaritate. În numele intereselor naționale ale țării, în numele concordiei sociale, în numele viitorului european al Republicii Moldova”. Aceasta nu înseamnă că relațiile dintre guvernare și așa-zisa “opoziție constructivă”, care întrunește în total 22 de mandate, nu vor fi marcate de complicații. Anume “opoziției constructive” îi va reveni sarcina să elaboreze proiectele de legi, adoptarea și modificarea cărora a cerut-o, testînd reacțiile guvernaților și modul de implementare a prevederilor documentelor strategice — SCERS și Planului de Acțiuni RM-UE. O relație pragmatică bazată pe efortul atingerii de pe poziții diferite a scopurilor declarate ar putea fi reciproc avantajoasă atît pentru guvernare, cît și pentru “opoziția constructivă”. Prima ar putea conta pe un comportament neagresiv și chiar cooperant al celei din urmă, în eventuale situații de criză, mai ales a celor provocate din exterior. Pe de altă parte, “opoziția constructivă” ar avea doar de beneficiat de pe urma faptului că PC ar îndeplini sarcinile strategice anunțate, care coincid cu cele ale opoziției, și, pe de asupra, s-ar mai moderniza, devenind un partid de “factură europeană”. Sună prea frumos ca să fie real.

    AMN a fost deja etichetată ca fiind “opoziție obstrucționistă” pentru faptul că fracțiunea respectivă s-a abținut de a participa la alegerea șefului statului. Nu există motive de ordin strategic care ar explica un comportament deosebit al AMN față de cel al foștilor parteneri — PD și PSL din cadrul BMD. Sigur, se poate admite că deputații AMN sînt mult mai principiali decît foștii lor colegi din BMD. Totuși o explicație mai plauzibilă a comportamentului diferit rezidă în conflictul personal dintre liderul PC Vladimir Voronin și liderul AMN Serafim Urechean. O astfel de concluzie se bazează pe faptul că în 2001 Serafim Urechean, în calitatea sa de primar al capitalei, salutase victoria PC în alegeri și își exprimase deschiderea spre o cooperare cu noua guvernare. Un an mai tîrziu, mass-media afiliată guvernării a dat startul unei campanii permanente de denigrare și acuzații la adresa lui Urechean că ar fi corupt, lucru care nu a fost probat în justiție și care a făcut ca Urechean să devină principalul oponent politic al lui Vladimir Voronin, mai ales după ce la alegerile din mai 2003 pentru funcția de primar al Chișinăului l-a învins pe candidatul PC înaintat și susținut de Voronin. În plus, un alt lider al AMN Dumitru Braghiș este cel care încă în 2001, în calitatea sa de lider al unei fracțiuni de opoziție din Parlamentul precedent, a introdus în lexiconul politic moldovenesc noțiunea de “opoziție constructivă”, cerînd în mod absolut justificat stabilirea unor “relații normale” între Putere și Opoziție.

    După toate aparențele, deocamdată, relațiile dintre PC și AMN vor rămîne antagoniste. În cadrul unei conferințe de presă, după alegerea șefului statului, liderii AMN au declarat că vor forma o opoziție “activă și nu constructivă” care va fi “critică, va scoate la iveală toate greșelile coaliției de guvernămînt și va sensibiliza organismele internaționale despre încălcările puterii”. Într-un interviu acordat recent agenției transnistrene “Olvia-press” Urechean afirma că nu exclude că “represiunile ar putea începe în zilele apropiate”. Liderii AMN au lăsat să se înțeleagă și ce acțiunii concrete, de rezonanță, ar putea întreprinde. Este vorba despre inițierea referendumurilor privind modalitatea de alegere directă a șefului statului, precum și privind schimbarea sistemului electoral. Sondajele de opinie sugerează că 70–80% din cetățenii RM sînt în favoarea alegerii directe a șefului statului, precum și în favoarea alegerii deputaților în circumscripții uninominale. Astfel, liderii AMN intenționează să testeze promisiunile PC de democratizare a societății prin reacțiile guvernanților la aceste inițiative.

    După toate probabilitățile, PC va trebui să facă față și unei eventuale confruntări cu opoziția extraparlamentară. Din formațiunile extraparlamentare doar cele trei de orientare prorusească (constituentele Blocului “Patria-Rodina”, Uniunea Muncii “Patria-Rodina” și “Ravnopravie”) vor continua să erodeze electoratul PC cu viziuni de stînga și proruse.

  3. Relațiile Opoziție — Opoziție

    Triumful Președintelui Voronin, reales în funcție cu suportul “opoziției constructive”, mai are o dimensiune importantă. Într-un viitor previzibil, așa-zisele opoziții “constructivă” și “obstrucționistă” vor fi preocupate preponderent de clarificarea relațiilor dintre ele.

    Presa democratică afiliată celor “două opoziții” s-a angajat deja într-o polemică menită să justifice, pe de o parte, acțiunile “opoziției constructive” și, pe de altă parte, s-o acuze “de trădare” pe acesta. AMN cu tot dinadinsul încearcă să acrediteze ideea că PC și “opoziția constructivă” au constituit, de fapt, o coaliție de guvernămînt. Liderii ultimei neagă acest lucru, afirmînd că au contribuit doar la evitarea unei situații de criză, păstrîndu-și calitatea de forțe de opoziție. Nu este vorba nici măcar de o alianță dintre formațiunile “opoziției constructive”, care sunt foarte diferite și pentru care chiar și riscurile acțiunii întreprinse diferă.

    PD cu ratingul său de aproximativ 8% nu a riscat prea mult susținînd candidatura lui Vladimir Voronin, dat fiind faptul că în ultimii 3 ani a întreprins acțiuni de convertire a PC la social-democrație prin organizarea diferitelor forumuri, de participarea împreună cu PC la constituirea alianței politice de orientare stînga și centru-stînga, precum și de formare a unor coaliții ad-hoc cu PC la nivelul administrațiilor locale. Cei trei deputați din PSL și-au asumat un risc proporțional cu forța politică a acestei formațiuni, rating-ul căreia nu depășește 3%. Cel mai mult a riscat PPCD, care a pus în joc imaginea sa de luptător “anticomunist” consecvent. Tocmai de aceea, liderul PPCD specifica: “vechile relații de ostilitate și neîncredere între președintele Voronin și PPCD rămân în trecut”. Deci nu este vorba despre relațiile dintre PPCD și PC, care oricum urmează să fie modernizat și chiar să-și schimbe denumirea.

    Nu trebuie exagerate nici riscurile PPCD, care a mai întreprins acțiuni “neordinare” atunci cînd a format coaliții cu forțe considerate “inamici politici” sau au votat chestiuni deosebit de importante împreună cu acestea: susținerea candidaturii Președintelui Mircea Snegur la funcția supremă în stat în 1996; formarea coaliției de guvernămînt Alianța pentru Democrație și Reforme împreună cu PD în 1998; votarea împreună cu fracțiunea PC a debarcării “guvernului Sturza” și instaurarea “guvernului Braghiș” în 1999. Cu toate acestea, rating-ul PPCD a cunoscut o foarte lentă dar constantă creștere. Se pare că tocmai necesitatea izbăvirii de etichetarea persiflantă de “veșnică opoziție” sau de “partidul celor 9%” i-a făcut pe liderii PPCD să întreprindă acțiuni de depășire a imaginii de “formațiune naționalistă și extremistă”, imagine care i-a fost creată și menținută prin intermediul mass-media, în mod premeditat și răuvoitor, de toate guvernările anterioare. Cît privește recenta susținere a candidaturii lui Vladimir Voronin, dacă PPCD a greșit, atunci a greșit doar fiindcă a crezut în onestitatea acestuia. PC și liderul acestuia au îmbrățișat încetul cu încetul obiective strategice care coincid cu cele ale PPCD, și nu invers.

    În ceea ce privește AMN, formațiunea ar putea avea cea mai spectaculoasă evoluție în dependență de decizia lui Serafim Urechean de a activa în calitate de deputat sau de a rămîne primar de Chișinău. Decizia în favoarea ultimei opțiuni va însemna că este pregătit să se confrunte în continuare cu PC și, eventual, cu “opoziția constructivă”, lupta decisivă urmînd să se dea peste doi ani, la alegerile pentru funcția de primar.

    Pentru supraviețuirea și dezvoltarea formațiunii, liderul acesteia va trebui să-și creeze o nouă imagine, depășind-o pe cea creată sub presingul permanent al guvernanților. În recenta campanie electorală, Serafim Urechean s-a afirmat ca un lider cu un mesaj mai mult șovăitor decît ferm. Pe de o parte, mesajul lui se încadra în albia trend-ului general de integrarea europeană. Pe de altă parte, era evidentă dorința de a se prezenta drept un politician moderat, capabil să restabilească bunele relații cu Rusia și Ucraina, să deblocheze negocierile cu liderii transnistreni. Nu erau sarcini care se contraziceau, numai că el a comis un șir de greșeli:

    1. a fost confuz cu felicitarea lui Ianukovici după alegerile din Ucraina;
    2. a publicat interviuri în presa din Federația Rusă în care făcea afirmații contradictorii, negîndu-le ulterior;
    3. a acuzat misiunea observatorilor internaționali din partea OSCE că ar fi fost părtinitoare în favoarea PC pe motiv că liderul acestuia “promovează o politică antirusească”, învinuiri care au coincis întocmai cu cele aduse de Ministerul de Externe al Federației Ruse.

    Acest comportament a fost interpretat de către mass-media guvernamentală drept o confirmarea a faptului că Urechean este susținut de cercurile politice ruse și ucrainene interesate de asigurarea supraviețuirii regimului separatist transnistrean. Alte așa-zise dovezi aduse de presa guvernamentală s-au referit la:

    1. suportul autorităților ruse în organizarea la Moscova a congresului organizației “Patria Moldova” care a îndemnat alegătorii să voteze BMD;
    2. îndemnul autorităților transnistrene către cetățenii din RM de a vota BMD.

    În calitatea sa de lider al BMD, Urechean nu a putut oferi o perspectivă clară propriilor colegi în eventualitatea neaccederii la guvernare, aceasta manifestîndu-se prin faptul că:

    1. anunțata participare la proteste stradale s-a bazat pe încrederea că acestea vor fi organizate de PPCD, developînd doar interesul pentru proteste, nu și capacitatea de a le organiza;
    2. în mass-media s-au strecurat informații cum că unitatea BMD, după alegerile parlamentare, era asigurată cu ajutorul amenințărilor la adresa membrilor acestuia;
    3. chiar și peste o lună după alegerile parlamentare liderul BMD a evitat să le răspundă propriilor colegi dacă rămîne deputat sau se întoarce la primărie;
    4. BMD nu a fost în stare să-și înainteze propriul candidat la funcția de Președinte al RM și nici nu a fost în stare să explice foarte concludent de ce a boicotat alegerea etc.

    Cea mai elocventă dovadă a caracterului inconsecvent al liderului BMD a ieșit la iveală în istoria cu “Condițiile principale înaintate de BMD pentru alegerea Președintelui RM”. Condițiile respective reiterează, în mare parte, condițiile înaintate de PD, PPCD și PSL, doar că mai includeau cîteva suplimentare:

    1. denunțarea Acordului dintre Republica Moldova si Federația Rusa din 1992 privind soluționarea problemei nistrene;
    2. adoptarea imediată a unei Legi privind plasarea în afara legii a trupelor rusești care staționează pe teritoriul Republicii Moldova;
    3. înlocuirea forțelor de pace ruse prin trupe internaționale ale ONU, UE sau NATO;
    4. denunțarea Acordului privind crearea Comunitatea Statelor Independente;
    5. modificarea art. 13 din Constituția Republicii Moldova pentru schimbarea denumirii limbii de stat în “limba româna”.

    Fiind întrebat dacă el însuși susține implementarea acestor condiții, liderul AMN a afirmat că acestea nu sînt condiții, ci doar întrebări adresate șefului statului. Cîteva zile mai tîrziu, într-un interviu pentru agenția transnistreană “Olvia-press”, Urechean afirma deja că: “nouă ne-a fost atribuită în mod eronat înaintarea către Președintele Voronin a așa-ziselor «22 de condiții» printre care și denunțarea Acordului dintre Republica Moldova si Federația Rusa din 1992 privind soluționarea problemei nistrene, alte inepții. Noi niciodată nu am făcut acest lucru”. Ulterior, liderul AMN a mai revenit la cele “22 de condiții”, afirmînd că acestea ar fi fost difuzate de serviciul de presă al AMN fără știrea lui.

    Istoria cu cele “22 de condiții” este relevantă în contextul oportunităților pierdute. Dacă liderul AMN ar fi făcut un lucru foarte simplu, invitînd candidații la funcția de președinte al RM și ceilalți lideri ai fracțiunilor parlamentare la dezbateri publice televizate la postul TV Moldova 1, atunci el ar fi putut deveni învingător absolut, cel puțin din punct de vedere moral. Acesta fiindcă:

    1. Președintele Voronin nu ar fi putut evita participarea la aceste dezbateri, în caz contrar AMN ar fi fost îndreptățit să afirme că nu poate participa la votarea unui Președinte care se eschivează de la un dialog public televizat în fața alegătorilor;
    2. AMN ar fi avut excelenta ocazie de a-i aminti Președintelui Voronin că în campania pentru alegerile parlamentare s-a eschivat de la participarea la dezbateri publice într-un mod arogant, și iată ca, silit de împrejurări a trebuit să apară la dezbateri, justificîndu-se;
    3. în contextul ofertei electorale a Președintelui Voronin îi puteau fi formulate și cele “22 condiții-întrebări”, doar “întrebarea vină n-are”
    4. eventuala organizare dezbaterilor ar fi servit drept cea mai bună dovadă a “libertății mass-media”, lucru care ar fi lăsat “opoziția constructivă” fără replică.

    Pentru că nu a făcut acest lucru AMN și liderul acesteia au lăsat impresia că au dorit doar să-l sfideze pe Președintele Voronin, fiind siguri că acest nu va accepta cele “22 de condiții”. Aceasta nu justifică de loc boicotarea alegerilor. De aici și caracterul obstrucționist al acțiunii.

    De fapt, comportamentul lui Serafim Urechean era previzibil de mult. Încă înaintea constituirii BMD, la începutul lui 2004, el publicase un articol programatic în ziarului “Moldavskie vedomosti” (nr. 619) intitulat “Moldova trebuie să aibă neapărat un vis”. În concepția lui ulterior visul ar fi trebuit să se transforme într-o “idee națională integratoare” cu denumirea de “Proiectul european”. Urechean se întreba retoric: “oare autoritățile nu înțeleg că prietenia cu Rusia nu este o derivată a conjuncturii politice sau economice, ci este o alegere istorică a Moldovei?”. Potrivit lui, scopul strategic “alfa și omega mișcării noastre înainte este integrarea europeană, aderarea RM la UE”. Pentru realizarea “visului Moldovei” autoritățile ar trebui să evite pendularea între Est și Vest, acceptînd “calea de mijloc” a bunelor relații atît cu Vestul, cît și cu Estul. Acest lucru i-ar permite RM să devină o “Elveție a Balcanilor” prin valorificarea avantajelor oferite de amplasarea geografică a țării. “Calea mijlocului de aur” semnifică în concepția lui Urechean “integrarea organică a RM în spațiul comerțului liber din Europa de Sud-Est”, precum și în “spațiul economic unic din CSI”, format de Rusia, Ucraina, Kazahstan și Belarus.

    Astfel, conflictul dintre “scopul strategic” și “alegerea istorică”, amplificat de conflictul personal dintre Serafim Urechean și Președintele Voronin, au făcut ca BMD să se destrame imediat după alegeri, avînd drept efect apariția opozițiilor “constructivă” și “obstrucționistă”. Miza în competiția acestora este semnificativă, iar rezultatul competiției va depinde, în mod curios, de acțiunile Președintele Voronin. Dacă acesta din urmă își va onora promisiunile, atunci învingătoare va ieși “opoziția constructivă”, care va obține argumente puternice pentru “scoaterea de pe carosabil” a AMN “obstrucționiste” și asimilarea electoratului acesteia, electorat destul de impunător, constituind aproximativ 20% din alegătorii activi din RM. Dimpotrivă, dacă Președintele Voronin nu-și va onora promisiunile, atunci, cel mai probabil, o parte a “opoziției constructive” va degenera într-o banală “opoziție colaboraționistă”, iar cealaltă parte va trece tacit și umilită în tabăra “opoziției obstrucționiste”, cu toate consecințele negative evidente.


La această ediție au contribuit:


Copyright © 2001-2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
   e-mail: [email protected]