ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
Versiune pentru tipar din cadrul site-ului www.e-democracy.md
Originalul: /e-journal/20051221/index.shtml


e-journal, an. III, nr. 64, 6-19 decembrie 2005

Activitatea instituțiilor publice

Politici economice

Problema transnistreană

Relații externe

Studii, analize, comentarii

Activitatea instituțiilor publice

Parlament

1.1. Numiri. Imunități

1.2. Acte legislative

1.3. Control parlamentar

Interpelări


Guvern

2.1. Remanieri

Guvernul a propus rechemarea lui Dumitru Croitor din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă Oficiul ONU la Geneva. Croitor a fost ales Guvernator (Bașcan) al UTA Găgăuzia în anul 1999, iar în vara anului 2002, după mai multe presiuni exercitate de puterea centrală și forțe politice din teritoriu, și-a dat demisia. În toamna anului 2002 a fost numit Ambasador în Elveția. Alegerile pentru funcția de Guvernator al Găgăuziei urmează să aibă loc în anul 2006.

2.2. Hotărîri

2.3. Ședințe. Decizii


Președinție

3.1. Decrete

Vladimir Voronin a semnat decretul privind numirea lui Petru Răilean, ex-președinte al Comisiei Electorale Centrale, în funcția de judecător al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova. Pînă la numirea în fruntea CEC, Petru Răilean a exercitat funcția de Președinte al Judecătoriei Economice, funcție care și în prezent rămîne vacantă, pînă cînd Consiliul Superior al Magistraturii nu va propune Președintelui Republicii Moldova o candidatură corespunzătoare.

3.2. Ședințe. Declarații


Politici economice

1. Anul economic 2005 - evaluări preliminare

2. Mediul de afaceri

3. Privatizarea

4. Piața muncii

5. Sectorul agricol


Problema transnistreană

Runda de negocieri din 15-16 decembrie 2005

Între 15 și 16 decembrie, la Chișinău și Tiraspol a avut loc o nouă rundă de negocieri în problema transnistreană în formatul "5+2", la care au participat reprezentanții părților moldovenească și transnistreană, reprezentanții mediatorilor din partea OSCE, Rusiei și Ucrainei, și observatori din partea SUA și UE.

Participanții la runda de negocieri au adoptat un protocol final potrivit căruia pînă la următoarea rundă de negocieri OSCE se va pregăti un proiect de mandat al misiunii internaționale de evaluare a situației din Transnistria în vederea desfășurării alegerilor democratice în regiune; partea transnistreană va furniza informații complete cu privire la trupele și armamentul militar pe care le deține în conformitate cu pachetul de proiecte de documente cu privire la măsurile de încredere și securitate prezentat părților de către OSCE în iulie 2005; participanții s-au adresat președintelui OSCE cu rugămintea de a trimite în regiune o misiune de monitorizare a complexului militar-industrial din regiune; participanții au discutat situația din zona de securitate pe marginea căreia OSCE a făcut o serie de recomandări părților. Următoarea rundă de negocieri va avea loc la 26-27 ianuarie la Tiraspol și Chișinău.

Potrivit Șefului Misiunii OSCE în Republica Moldova, William Hill, a fost "foarte dificil" să se obțină un consens în toate aceste probleme, dar anumite rezultate au fost obținute ceea ce este "mai bine decît nimic". Potrivit lui Hill, cele mai aprigi discuții au avut loc pe marginea situației din zona de securitate, în special cea din apropierea satului Doroțcaia. Misiunea OSCE a pregătit o serie de propuneri cu privire la libera mișcare a mărfurilor și persoanelor, utilizarea și prelucrarea terenurilor agricole, funcționarea posturilor vamale și de poliție pe care mediatorii și observatorii le-au recomandat părților. Situația va fi re-examinată la următoarea rundă de negocieri, după care va fi creat un grup comun de lucru care se va ocupa de soluționarea acestor probleme, inclusiv examinarea posibilităților de reluare a activității Comisiei Unificate de Control. De asemenea, părțile nu au putut ajunge la un consens în problema mandatului comisiei internaționale de evaluare a situației din regiunea transnistreană în vederea organizării unor alegeri democratice, dar au consimțit ca pînă la următoarea rundă de negocieri Misiunea OSCE să pregătească un proiect în acest sens.

Runda de negocieri a început în aceiași zi în care Președinții Rusiei și Ucrainei au făcut o declarație comună cu privire la procesul de reglementare transnistreană. Potrivit declarației, Federația Rusă salută inițiativele ucrainene cu privire la problema transnistreană, iar Ucraina califică drept "substanțiale" ultimele propuneri ale Rusiei pe marginea acestora, fără a da mai multe amănunte cu privire la propunerile invocate. Rusia și Ucraina reafirmă sprijinul pentru acordurile atinse în această problemă pînă în prezent și consideră că durabilitatea unei soluții a conflictului va putea fi asigurată doar printr-un sistem complex de garanții. Cei doi președinți remarcă rolul stabilizator al actualei operațiuni de menținere a păcii din regiune și consideră oportună transformarea acesteia într-o operație de garantare a păcii sub egida OSCE în urma reglementării conflictului transnistrean.

Declarația celor doi președinți nu a fost comentată oficial de către partea moldovenească, dar a fost calificată de către Ministrul Șova drept imixtiune în afacerile interne ale RM. Potrivit publicației electronice www.kommersant.ru, care face referință la surse guvernamentale moldovenești, nemulțumirea părții moldovenești s-ar datora intenției Federației Ruse de a acorda celor 1.500 de militari ruși dislocați în Transnistria statutul de pacificatori, după care va încerca să convingă OSCE ca aceștia să rămînă în regiune sub egida OSCE. În urma acestei manevre Rusia va putea declara că și-a îndeplinit angajamentele de la Istanbul, dar de fapt, își va păstra prezența militară în Moldova.

Reuniunea ministerială a OSCE de la Ljubliana

Reuniunea ministerială a OSCE care a avut loc la Ljubliana între 5-6 decembrie s-a încheiat, pentru al treilea an consecutiv, fără adoptarea unei Declarații Politice finale din cauza refuzului Federației Ruse de a include în textul acesteia o clauză cu privire la lipsa progresului în procesul de retragere a trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

În declarația sa finală, președintele în exercițiu al OSCE, ministrul de Externe sloven, Dmitrej Rupel, a declarat că "majoritatea miniștrilor au constatat lipsa progresului înregistrat în 2005 în procesul de retragere a forțelor ruse din Moldova" și că "miniștrii au reafirmat determinarea comună de a promova îndeplinirea acestor angajamente în timpul cel mai apropiat pentru a permite ratificarea Tratatului adaptat cu privire la Forțele Convenționale în Europa". Reamintim că pînă în prezent acest Tratat a fost ratificat de doar patru state - Rusia, Belarus, Ucraina și Kazahstan. Toate celelalte state semnatare au condiționat ratificarea Tratatului prin retragerea completă și necondiționată a trupelor și munițiilor ruse din Moldova.

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat în cadrul unei conferințe de presă după încheierea reuniunii de la Ljubliana că Rusia nu acordă prea multă importanță eșecului reuniunii de a adopta o decizie finală. Lavrov a atribuit refuzul Rusiei de a semna documentul final prezenței în textul acestuia a unor clauze "inacceptabile" cu privire la modalitățile soluționării conflictului transnistrean. Lavrov a mai afirmat că Federația Rusă a îndeplinit toate angajamentele asumate la Istanbul în ceea ce privește Tratatul FCE și că a retras din Moldova tot echipamentul reglementat de acest tratat. Restul munițiilor care mai rămîn în regiune vor fi retrase atunci cînd vor exista "condițiile necesare", adică cînd vor fi reluate negocierile în problema transnistreană.

Mai mulți comentatori de la Chișinău au constatat că în ciuda eșecului reuniunii de a adopta o declarație comună, Moldova a obținut o victorie simbolică la Ljubliana datorită consensului care a existat în rîndul statelor participante cu privire la principiile soluționării conflictului transnistrean și necesitatea retragerii necondiționate a trupelor ruse din Transnistria. În același timp, veto-ul Rusiei asupra documentului final și condiționarea retragerii trupelor sale din Moldova prin existența unor "condiții necesare" face dovada unei politici externe mai dure și mai agresive promovate de Rusia, care, din nefericire, se resimte și în politica promovată de aceasta în problema transnistreană.

Alegerile în "Sovietul Suprem" al Transnistriei

La 11 decembrie în regiunea transnistreană au avut loc alegeri în "Sovietul Suprem" al regiunii, alegeri nerecunoscute de către comunitatea internațională. Acestea s-au petrecut în cele mai bune tradiții sovietice într-o atmosferă de sărbătoare, creată la ordinul autorităților transnistrene pentru a asigura prezența la vot a 25% din alegători, prezență necesară pentru validarea alegerilor. Pentru cele 43 de mandate de "deputat" au concurat 179 de candidați, majoritatea reprezentanți ai două blocuri electorale - mișcarea pro-smirnovistă "Respublica" și mișcarea sprijinită de business-ul mare din regiune, "Obnovlenie". Astfel, potrivit Olvia-press, la așa-zisele alegeri au participat puțin peste 50% din cca 400000 de alegători înregistrați în regiune, iar mandatele de deputat au fost cîștigate de 23 de candidați din partea "Obnovlenie", 13 candidați din partea "Respublica" și 7 candidați din partea altor mișcări social-politice și candidați independenți. 27 din deputații vechii legislaturi au fost realeși, inclusiv speakerul actual Grigori Maracuța.

Deputații aleși din partea mișcării cîștigătoare "Obnovlenie" sînt în mare parte reprezentanți ai unor importante cercuri financiar-industriale din regiunea transnistreană ca Firma "Scheriff" și Uzina Metalurgică de la Rîbnița. Anume aceste structuri par a fi principalii perdanți ai măsurilor economice adoptate de Chișinău vizavi de întreprinderile transnistrene în august 2004, și, prin urmare, actorii cei mai interesați în identificarea unui compromis cu privire la statutul regiunii. Mișcarea a controlat 17 din 43 de deputați din vechea legislatură, iar liderul acesteia, fostul vicespeaker, Evghenii Șevciuc, este cunoscut ca autorul unei serii de inițiative progresiste ca reforma constituțională a regiunii, inițiativa legislativă de a transforma televiziunea de stat a Transnistriei în televiziune publică și campania de demitere a fostului "ministru al Justiției" Victor Balala.

În același timp, cele două mișcări politice, deși întruchipează interese diferite, nu și-au demonstrat prea tare diferențele programatice, iar în ceea ce privește statutul regiunii transnistrene, au pledat cu la fel de multă convingere pentru recunoașterea regiunii și consolidarea "statalității" acesteia.

În lipsa unei intrigi politice a campaniei electorale, autoritățile separatiste și-au îndreptat toate eforturile asupra recunoașterii internaționale a legitimității acesteia. Astfel, potrivit declarațiilor acestora, alegerile au fost observate de zeci de observatori din CSI, Israel, Polonia, Irlanda, Moldova etc. care au declarat unanim că alegerile au fost libere și corecte.

Autoritățile moldovene nu au recunoscut scrutinul din 11 decembrie, declarîndu-l o nouă "farsă electorală" nedemocratică și care nu corespunde standardelor internaționale. În același timp, autoritățile ruse au dat publicității un comunicat, în care constată că deși alegerile au avut loc într-o regiune nerecunoscută pe plan internațional, comentariile observatorilor și mass-media au arătat că alegerile au avut loc în condițiile unei "competiții clar exprimate a candidaților" și că procesul votării a decurs fără încălcări.


Relații externe

Republica Moldova - Consiliul Europei

Republica Moldova - Uniunea Europeană

Republica Moldova - OSCE

Republica Moldova - România

Republica Moldova - Federația Rusă

Moldova în lume

În cadrul interviului acordat unei publicații de la Chișinău, Claudia Nolte, autoarea unei rezoluții referitoare la Republica Moldova adoptată în unanimitate de Bundestagul german în anul 2004 și cu rezonanță pozitivă pe plan european, a făcut o serie de aprecieri referitoare la situația din țara noastră. În opinia deputatului german, democrația în Moldova nu este încă "veritabilă", deoarece libertățile fundamentale și independența justiției nu sînt asigurate pe deplin, independența mass-mediei publice este doar formală, iar cultura democratică are un nivel insuficient. Nolte vede soluționarea problemelor Moldovei prin restructurarea și modernizarea serviciilor publice, educarea unei noi generații de politicieni care să se conducă de regulile democrației acceptate de europeni.


Studii, analize, comentarii

O încrengătură a "evoluției oranj"?
Igor Boțan

a) Anul 2005 - an al alegerilor

Anul politic 2005 a fost, fără îndoială, un an al alegerilor, atît din punct de vedere a numărului de scrutine organizate, cît și din punct de vedere a impactului acestora asupra situației social-politice.

Alegerile parlamentare, fixate pentru 6 martie 2005, au generat așteptări legate de schimbări cardinale în viața politică. Cu toate acestea, despre o eventuală "revoluție oranj" s-a vorbit cu mult scepticism, cunoscîndu-se parametrii revoluțiilor din Georgia și Ucraina, realizate de mișcări care: a) au ocupat a doua poziție în competiția electorală, la o distanță foarte mică de formațiunea sau candidatul puterii; b) nu au recunoscut rezultatele alegerilor pe motiv de fraudare flagrantă din partea aceleiași puteri; c) i-au avut drept lideri pe foști insideri (Mihail Saakașvili fusese ministru al justiției în timpul președinției lui Eduard Șevardnadze, iar Victor Yușcenco fusese prim-ministru în timpul președinției lui Leonid Kucima). Liderii revoluțiilor cromatice au fost cei motivați să riște pentru a "cîștiga totul", în caz contrar, riscînd să piardă totul. Rolul determinant al foștilor insideri în revoluțiile cromatice a fost confirmat și în cadrul alegerilor din alte state CSI, alegeri care s-au desfășurat după scrutinul parlamentar din Moldova. Astfel, unul din liderii "revoluției lalelelor" din Kîrgîzstan devenise Kurmanbec Bakiev, fost prim-ministru în timpul președinției lui Ascar Akaev. Perspectiva revoluționară l-a determinat pe președintele azer, Ilham Aliev, să ia măsuri preventive (în cazul dat nu contează dacă aceste măsuri au fost sau nu fondate) împotriva unei eventuale "revoluții cromatice", arestîndu-i în ajunul alegerilor parlamentare din octombrie 2005 pe unii membri ai guvernului, adică, pe unii insideri. Pentru viitor atenția trebuie concentrată asupra cazului Kasianov în Rusia.

Din acest punct de vedere, dacă există tehnologii de realizare a revoluțiilor cromatice, atunci ar trebui să presupunem că în Republica Moldova o astfel de revoluție putea fi organizată doar de Blocul Moldova Democrată (BMD), care: a) a ocupat la alegeri cea de a doua poziție după Partidul Comuniștilor (PC); b) l-a avut drept lider pe un fost insider, Serafim Urechean, acesta fiind membru al Guvernului Tarlev în calitatea sa de primar al capitalei, eliminat ulterior prin modificarea Legii cu privire la statutul municipiului Chișinău în 2002; c) a refuzat să recunoască legitimitatea rezultatele alegerilor parlamentare din 6 martie 2005.

Așteptările că în astfel de condiții eventuala "revoluție oranj" putea fi începută de Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD), care înainte de alegeri își însușise o simbolică și o retorică revoluționară, pentru ca BMD să i se alăture ulterior, a fost una lipsită de temei. Pentru PPCD, în conjunctura care se crease în preajma alegerilor, BMD devenise un oponent cu intenții mult mai vagi decît cele declarate de PC.

În consecință, Partidul Comuniștilor (PC) a reușit să canalizeze "elanul revoluționar" într-o albie evoluționistă, propunînd opoziției să adere la "Declarația cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene". Votarea în unanimitate, în cadrul primei ședințe a noii legislaturi, a Declarației de "consens național", inclusiv de cei care nu au recunoscut rezultatele alegerilor, a descalificat orice pretenții ulterioare ale BMD de debarcare a PC prin blocarea procedurii de alegere a șefului statului de către Parlament și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Dimpotrivă, evenimentele ulterioare, legate de alegerea șefului statului și distribuirea funcțiilor de conducere în organul legislativ s-au derulat în albia "consensului", dar fără participarea fracțiunii Alianței "Moldova Noastră" (AMN), condusă de Serafim Urechean, după destrămarea BMD.

Confuzia legată de așteptarea "schimbării" la nivel național a fost, practic, reprodusă prin confuzia legată de "schimbarea" la nivelul municipiului Chișinău. După ce liderul AMN, Serafim Urechean, a decis să părăsească funcția de primar al capitalei și "ultimul bastion al democrației din Republica Moldova" în favoarea funcției de deputat și lider al fracțiunii parlamentare a AMN, au avut loc o serie de tentative nereușite de alegere a noului primar, fapt care justifică caracterizarea anului 2005 drept "an al alegerilor". Însă, precum din haos se naște ordinea, tot așa dintr-o confuzie electorală a apărut un fenomen politic inedit pentru RM.

b) Impactul alegerilor din capitală

În mod obiectiv, consecințele pozitive sau negative ale "evoluției oranj" desfășurate în cadrul "consensului național" se vor face vizibile după o perioadă mai îndelungată de timp. Rezultatele imediate nu sînt relevante din simplul motiv că poți schimba și îmbunătăți rapid un set de legi, aducîndu-le în conformitate cu cele mai înalte standarde, dar nu poți combate imediat forța de inerție a comportamentului instituțiilor supuse reformărilor, legat de comportamentul personalului acestora.

Totuși, consecințele imediate ale "consensului național" s-au profilat în rezultatele celor patru scrutine de alegere a primarului capitalei. Două lucruri legate de aceste scrutine au atras atenția publicului: invalidarea lor din cauza ratei de sub 1/3 de participare a alegătorilor; distribuirea voturilor pentru concurenții electorali. Astfel, în lipsa unor sondaje de opinie, însuși fenomenul absenteismului a fost unul care a suscitat interpretări și speculații, inclusiv cu caracter propagandistic. Printre cauzele absenteismului au fost invocate: a) perioada nepotrivită de organizare a alegerilor; b) mandatul de doar un an și jumătate al primarului ce urma să fie ales, lucru care ar fi generat dezinteresul formațiunilor și candidaților puternici; c) imixtiunea autorităților centrale în treburile administrației locale din capitală; d) pierderea încrederii electoratului în clasa politică; e) frecvența prea înaltă (în municipiul Chișinău - cinci scrutine în doar nouă luni) de organizare a alegerilor; f) "votul din 4 aprilie 2005" a unei părți a opoziției (PPCD, Partidul Democrat (PD) și Partidul Social Liberal (PSL)) în favoarea realegerii liderului PC în funcția de șef al statului, etc.

Este important să se țină cont de faptul că fenomenul absenteismului este unul prezent și în democrațiile consacrate, unde studii speciale demonstrează o corelație strînsă între rata participării la votare și: a) atitudinea cetățenilor față de instituția pentru care se desfășoară alegeri; b) oferta electorală a concurenților într-un anumit context (care prin sine însuși poate genera interes sau dezinteres); c) modul în care sînt percepuți concurenții (calitatea lor). Astfel, într-un șir de state ale UE, practic în același context politic general, participarea la alegerile legislative, regionale (locale) și pentru Parlamentul European are aproximativ următoarea proporție: 80-70%; 55-45%; 45-35%. În statele din spațiul CSI participarea la alegerile locale este, de obicei, foarte joasă. Spre exemplu, în Rusia media variază în limitele a 20-30%.

Revenind la absenteismul din RM, toate cauzele invocate mai sus, luate împreună, dau o imagine mai mult sau mai puțin corectă a fenomenului. De aceea, evidențierea uneia din ele distorsionează dramatic starea de fapt, lucru care s-a resimțit mai ales în presa de opoziție care a simpatizat cu AMN. Astfel, invocarea "votului din 4 aprilie", drept cauză principală a absenteismului, nu ia în considerație un șir de factori impliciți, legați de distribuirea voturilor în favoarea candidaților. "Votul din 4 aprilie" ar fi trebuit să-i dezguste doar pe votanții celor trei formațiuni de opoziție care au susținut realegerea liderului PC, alegătorii ultimului nu aveau motive să fie derutați pentru faptul că formațiunea și liderul pe care-i susțin au acaparat întreaga putere în stat cu suportul unei părți a opoziției, evitînd o criză politică. De ce atunci, numărul de voturi pentru candidații PC în cadrul alegerilor pentru funcția de primar a scăzut, practic, direct proporțional cu numărul de participanți la alegeri ? În același timp, procentajul candidaților PC a rămas în limitele "normei" așteptărilor pentru această formațiune, legate de rezultatele alegerilor primarului din 2003.

De fapt, "votul din 4 aprilie" a avut impact nu atît asupra absenteismului, cît unul determinant asupra distribuirii voturilor pentru candidații opoziției. Cea mai mare surpriză pentru promotorii ideii impactului nefast al "votului din 4 aprilie" ar trebui să fie faptul că candidatul PPCD, formațiune care suportă cele mai înverșunate critici pentru votul respectiv, participînd la unul din cele patru scrutine, a pierdut aproximativ 1/2 din procentajul PPCD din Chișinău (comparat și cu alegerile din 6 martie 2005), în timp ce candidatul AMN a pierdut aproximativ 2/3 din procentajul respectiv. Rezultatele candidaților PD și PSL nu au fost relevante, rămînînd în limitele "normei" așteptărilor.

Concluzia aparentă este că "evoluția oranj" și disputa permanentă dintre simpatizanții AMN și PPCD, legată de învinuiri și justificări referitoare la "votul din 4 aprilie", defavorizează ambele formațiuni, deși în proporție diferită. Nemulțumirile alegătorilor legate de evenimentele menționate se îndreaptă într-o albie nouă. Forma de protest se exprimă prin "scurgerea" voturilor pe care le atrăgeau odinioară formațiunile respective spre vice-președintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, care, participînd la trei scrutine din cele patru invalidate, a acumulat respectiv 7; 25 și 35% din voturile valabil exprimate.

Fenomenul Dorin Chirtoacă (în continuare - fenomenul "DC"), este unul inedit pentru RM. Fiind foarte tînăr, de doar 28 de ani, el, practic, nu are vreo relație strînsă cu actuala clasă politică moldovenească. Chiar dacă face parte din PL și s-a folosit de titulatura partidului, asta i-a servit, deocamdată, doar pentru a evita colectarea a 10 mii de semnături necesare înregistrării unui candidat independent. Din acest punct de vedere, fenomenul "DC", detașat de PL (ca noul buletin de vot de cuponul său), poate fi asemuit cu o nouă încrengătură, produs colateral al "evoluției oranj" (încrengătura este o subdiviziune a "regnului politic", superioară clasei). Vorba e că "clasa politică" moldovenească are drept suport sistemul de partide politice bazat pe trei piloni: a) Partidul Comuniștilor, considerat și chiar fiind succesor al Partidului Comunist al RSSM, care, cu foarte scurte pauze, a dominat viața politică din Moldova în ultimii 50 de ani; b) PPCD, care se consideră și în prezent chiar este singurul succesor al Frontului Popular, formațiune care a apărut acum 17 ani și s-a dezvoltat contestînd dominația PC; c) formațiuni - emanații ale puterii în perioada lipsei PC de la guvernare. Toate celelalte formațiuni politice, cît de cît semnificative pe spectrul politic moldovenesc, sînt emanații și combinații fragmentare ale celor trei categorii de partide. Doar primele două formațiuni au rădăcini adînci în solul politic moldovenesc, ca teza și antiteza ("consensul național" fiind sinteza). De aceea, PC și PPCD reușesc să se mențină în topul vieții politice autohtone. Respectiv, reculul simpatiilor față de PPCD este, în principiu, unul mai ușor recuperabil decît în cazul AMN. Mai mult, PPCD, prin "votul din 4 aprilie" și-a asumat un risc, care pînă la urmă ar putea fi justificat, în timp ce AMN, fără "rădăcini în solul politic", cu excepția terenurilor din municipiul Chișinău, a produs un șir de confuzii, două dintre care - nerecunoașterea rezultatelor alegerilor din 6 martie fără urmarea ulterioară a logicii revoluționare cromatice și părăsirea fără luptă a "ultimului bastion al democrației", - îi lasă mai puține șanse pentru recuperare. De aici, probabil și reculul neașteptat, mai pronunțat în cazul AMN, decît în cazul PPCD.

Pe acest fundal, fenomenul "DC" are toate șansele să se perpetueze ca o alternativă, în primul rînd, a ceea ce nu are "rădăcini adînci" sau care încă nu s-a putut afirma plenar. Procentajul acumulat de Dorin Chirtoacă în condiții foarte specifice și îndepărtate de cele ale unor campanii cu mize foarte mari, reflectă doar o nouă tendință, ce-i drept, una foarte pronunțată, pe spectrul politic de centru-dreapta. Marele avantaj al fenomenului DC este că acestuia, cel puțin, deocamdată, nu i se poate reproșa ceva, putîndu-se investi în el speranțe și nu numai. Fără structuri teritoriale ramificate, fără resurse financiare, logistice și de altă natură, această tendință promițătoare va fi dificil de menținut și de dezvoltat, putînd nimeri în Cartea Roșie a "regnului politic" moldovenesc.

Trebuie menționat și faptul că la stînga de PC se profilează mai puțin pronunțat, dar foarte insistent, "scurgerea" voturilor de protest către blocul "Patria-Rodina-Ravnopravie", care promovează un mesaj pro-CSI și care, deocamdată, poate spera că la viitoarele alegeri parlamentare ar putea depăși pragul electoral.

c) Așteptări pentru anul 2006

Dacă anul 2005 a fost "anul alegerilor", atunci anul 2006 va fi, fără îndoială, anul manifestării consecințelor "monetizării" relațiilor Federației Ruse cu statele CSI, inclusiv cu Republica Moldova. Evident, din punct de vedere politic, consecințele le va suporta, în primul rînd, partidul de guvernămînt. În aceste condiții, rămînerea PC la guvernare este un fel de "moment al adevărului și dreptății". În 2001, PC a venit la guvernare într-o conjunctură favorabilă: predecesorii săi au realizat reforme nepopulare dar necesare; au eliminat consecințele negative ale colapsului financiar din Rusia din august 1998, punîndu-și rating-ul la pămînt. În plus, se stabilizase fluxul constant în creștere al remitențelor cetățenilor moldoveni aflați la munci peste hotare. Acum, avînd mandatul cetățenilor și într-o perioadă a schimbării radicale a conjuncturii politico-economice, PC este cea mai indicată formațiune să-și aplice experiența acumulată în cei patru ani de guvernare, nu doar pentru a face față adversităților conjuncturiste ale sorții, ci și pentru a deschide noi oportunități dezvoltării ascendente a RM în conformitate cu multiplele strategii și planuri pe care le-a elaborat și adoptat.

Noua conjunctură nu poate fi un prilej de bucurii pentru oponenții PC, dat fiind faptul că din punct de vedere social, consecințele le va suporta întreaga societate. Odată "monetizate", relațiile cu Rusia nu le va putea "demonetiza" vreo altă forță politică care ar pretinde că ar avea capacitatea de restabilire a bunelor relații cu fosta metropolă. Tocmai din aceste considerente se poate afirma că "consensul național" este unul binevenit. Mai cu seamă că "obiectivele consensuale" pot contribui la o reechilibrare a influențelor pe spectrul politic.


Gazul vine de la Est
Iurie Gotișan

Șocul gazelor. Despre majorarea de preț a gazelor naturale se vorbește de mult, dar tema a trecut din planul retoricii pure în cel al acțiunilor practice. Astfel, dacă pînă acum Moldova a primit gazele naturale la un preț de 80 de USD mia de metri cubi, apoi, începînd cu anul 2006, Gazpromul propune o majorare abruptă de pînă la 160 USD. Dacă acest scenariu va fi realizat, atît puterea de la Chișinău, cît și consumatorii de rînd vor suferi un adevărat soc, bugetul de stat va începe să pîrîie din toate cusăturile și nu va putea fi salvat nici chiar de veniturile suplimentare care sînt declarate în ultima perioadă. Și partea cea mai proastă este că această preconizată creștere de preț intervine exact în plină iarnă.

Este clar de ce fiecare țară încearcă să găsească o ieșire cît mai demnă din situația creată. Am putea spune franc că alternativa la gazele rusești nu prea se conturează. Ucraina a încercat să se înțeleagă cu Turkmenistanul, dar Gazpromul i-a luat-o înainte. Georgia ar fi ajuns, se pare la o formulă cu Kazahstanul, dar tranzitul gazelor oricum se face pe teritoriul Rusiei - așa că și aici Moscova și-ar putea impune condițiile, ca de altfel în cazul Moldovei cînd Chișinăul a încercat să obțină gaze naturale de la kazahi sau turkmeni.

Consecințele. Întrebarea întrebărilor, care de fapt preocupă toată lumea, ține de consecințele scumpirii prețurilor la gaze asupra economiei Moldovei în general, și a buzunarelor populației în particular.

În primul rînd, efectele scumpirii se vor răsfrînge asupra consumatorilor casnici, mai ales că pentru mulți cheltuielile cotidiene destinate pentru plata serviciilor comunale sînt mari pe mai multe poziții. În al doilea rînd, dacă luăm în calcul că se va scumpi nu numai gazul, dar și multe alte servicii, servicii în care partea gazului este dominantă, apoi situația nu este deloc îmbucurătoare.

Spre exemplu, ponderea gazului pentru producerea energiei electrice la CET-1 este actualmente de 80%. În cazul în care prețul gazelor va crește, cota parte a combustibilului în produsul final, adică a energiei electrice, va constitui cca 95%. Drept consecință, centralele termoelectrice (CET) vor trebui să-și revizuiască grila de prețuri la energia furnizată tuturor consumatorilor. Dacă astăzi prețul 1 GK de căldură constituie cca 140 lei, iar a unui KW-oră - 0,44 lei, apoi în cazul dublării prețului la gaze respectivele tarife inevitabil vor crește cu cel puțin 90%, sînt calculele unui simplu raționament economic.

În plus, scumpirea gazelor ar putea extrem de rapid să năruie mitul despre "economia de succes" a Moldovei. Urmată de scumpirea energiei electrice, a celei termice, scumpirea gazelor naturale ar putea scoate inflația la un nivel de două cifre. Deficitul balanței comerciale a țării va avea încă un factor suplimentar de creștere. Cursul monedei naționale va resimți o presiune puternică. O povară în plus vor simți producătorii și transportatorii ca urmare a creșterii plăților pentru achiziționarea de agenți energetici, fapt ce va afecta negativ volumul producției și a serviciilor prestate.

Condițiile. Cum nimic nu este imposibil în ziua de astăzi, și cum totul se poate rezolva - Gazpromul este capabil să dea înapoi, bineînțeles cu anumite condiții. În cazul Moldovei, Gazprom nu prea pare să aibă interese economice concrete. Există însă altceva - problema gazelor naturale apare ca o pîrghie de presiune asupra Chișinăului în chestiunea transnistreană.

Totuși, cel mai important lucru pe care necesită să-l facă Chișinăul astăzi este modul și argumentele cu care merge la negocieri. Mai multe agenții de presă titrau faptul că oficialii moldoveni vor trebui să negocieze cu partea rusă o creștere treptată a prețurilor la gaze, adică într-o perioadă de 4-5 ani. Probabil, acesta a fost și scopul vizitei delegației moldovenești care a negociat săptămîna trecută cu Kremlinul prețul pentru gazul rusesc.

De fapt această creștere treptată ar atenua un potențial șoc asupra consumatorilor. Pentru moment economia Moldovei nu ar putea efectiv suporta un preț mai mare de 110-120 USD pe mia de metri cubi, deoarece nu are capacitățile, sau dacă vreți tehnologiile necesare de a face față unui preț de 160 USD pentru mia de metri cubi.

În plus, din cauza costurilor exorbitante de producere și a echipamentului arhaic de la majoritatea întreprinderilor, acestea sînt principalii consumatori de gaze naturale și principalii debitori ai companiei Moldova-Gaz, probabil că în servietele strategilor moldoveni există deja proiecte elaborate de restructurare a sistemului energetic care ar putea fi realizate într-un termen de 4-5 ani. Pe lîngă toate, Chișinăul va reuși în acest răstimp să-și modernizeze CET-urile și infrastructura de transportare a energiei termice, reducînd sau anihilînd totalmente pierderile de rețea.

În cele din urmă, această creștere treptată ar putea fi mai ușor suportată de consumatorii casnici, și, eventual, s-ar evita niște revolte sociale. Nu este exclus ca guvernul să intervină în următorul proiect de buget cu majorări de salarii, subvenții sau îndemnizații, majorări care ar atenua, cel puțin psihologic, creșterea prețurilor la gaze în rîndul populației.

În acest context, remarcăm că Moldova nu are pînă în prezent pe teritoriul său contoare care ar indica consumul real de gaze naturale. Acestea însă sînt extrem de necesare pentru ca achitarea să nu se facă doar conform datelor prezentate de Ucraina. De fapt, aducerea tarifului pentru gaz la nivelul celor percepute de la țările central-europene are și un avantaj: Rusia va pierde orice posibilitate de a șantaja Moldova pe viitor.


La această ediție au contribuit:


Copyright © 2001-2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
   e-mail: [email protected]