![]() | Asociația pentru Democrație Participativă | Versiune pentru tipar din cadrul site-ului www.e-democracy.md Originalul: /e-journal/20100117/index.shtml |
Activitatea instituțiilor publice
Raport privind primele 100 de zile
Primul-ministru a prezentat un raport privind 100 de zile de activitate a Guvernului, care începe cu prezentarea situației de la momentul preluarii împuternicirilor (25 septembrie 2009), cînd țara era în profundă criză economică, cu o societate antagonizată și divizată, izolată în plan extern și cu relații înghețate cu partenerii de dezvoltare. Conform raportului, fosta guvernare nu a asigurat un transfer civilizat de putere și Guvernul actual a trebuit să realizeze în trei luni de zile ceea ce fosta guvernare urma să facă în decurs de un an – elaborarea politicii bugetar-fiscale, a Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu, a Legii Bugetului de Stat etc. Conform celor declarate de premierul Filat, în 2009 (primele 9–10 luni), economia țării a înregistrat cel mai acut declin economic din ultimii 15 ani: – PIB-ul în ianuarie-septembrie 2009 s-a diminuat cu 7,7%; – exporturile și importurile s-au redus cu 24,2% și 36,9%; – fluxurile de investiții au scăzut brusc; – investițiile în capital fix s-au micșorat cu 42,5%; – întreprinderile industriale au înregistrat o diminuare cu 24,3% a volumului producției industriale (în prețuri comparabile); – volumul producției agricole în toate categoriile de gospodării a constituit 89,8% (în prețuri comparabile); – deficitul bugetar anual, la momentul preluării guvernării, era prognozat la nivelul de 16% din PIB, dar Guvernul a reușit să-l diminueze la 7,8% la sfîrșit de an; – criza economică a afectat partea de venituri a bugetului de stat, veniturile scăzînd cu 8,6% iar majorările electorale ale salariilor și pensiilor în 2009 au contribuit la creșterea cheltuielilor publice cu 3,7%.
La capitolul progrese în realizarea Priorităților de Guvernare au fost menționate:
Comisie pentru identificarea surselor financiare
Primul-ministru a dispus crearea unei comisii speciale, care va identifica surse financiare pentru compensarea diferenței de tarife la energia electrică, gaz și căldură, pentru păturile social-vulnerabile. Intervenția Guvernului este determinată de decizia Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică de a majora respectivele tarife, începînd cu 19 ianuarie 2010.
Ajutor pentru Albania
Executivul a decis să acorde ajutor umanitar Republicii Albania, afectată de inundații. Lotul de ajutoare se estimează la circa 700 mii lei.
Indicații autorităților din sfera culturii
În cadrul ședinței Guvernului din 9 ianuarie, Prim-ministrul a dat indicații ministrului de stat și ministrului Culturii, ca pînă la 7 aprilie 2010, în fața Parlamentului Republicii Moldova să fie construit un monument al victimelor torturii. Ministrului Culturii i s-a mai cerut să prezinte la următoarea ședință de Guvern, propuneri de modificare a legislației, astfel ca locuitorii Republicii Moldova să poată privi filme în limba de stat, inclusiv în cinematografe. Conform Primului-ministru, "abordarea trebuie să fie una foarte clară, în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, fără a leza drepturile cuiva".
Printr-un decret al Președintelui interimar al RM este constituită Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova. Conform preambulului la decret, "deși în ultimele două decenii Republica Moldova a înregistrat progrese pe calea edificării statului de drept și integrării în UE, ea rămîne și astăzi un stat ce nu cunoaște adevărul despre regimul comunist totalitar". Informarea obiectivă și multilaterală a societății este necesară pentru ca generațiile născute în perioada postcomunistă să cunoască esența totalitară a regimului comunist și să nu admită instaurarea unor regimuri similare pe viitor. În decret este invocată și Rezoluția nr.1096 (1996) a Adunării Parlamentare a CoE privind măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste și Rezoluția nr.1481 (2006) a Adunării Parlamentare a CoE privind necesitatea unei condamnări internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare. În componența Comisiei au fost desemnate 30 de persoane, majoritatea specialiști în domeniul istoriei, dar și experți în jurisprudență. Președinte al Comisiei este numit Cojocaru Gheorghe, doctor în istorie. Comisia urmează să prezinte Președintelui Republicii Moldova, pînă la 1 iunie 2010, propuneri în problema de studiu.
La 15 ianuarie Președintele RM a emis un decret privind conferirea de distincții de stat, prin care au fost acordate:
Ședința Comisiei Constituționale
La 11 ianuarie 2010, Comisia pentru reforma constituțională s-a întrunit în cea de a doua ședință, în cadrul căreia a fost aprobat Regulamentul Comisiei și a fost audiat un raport al grupului de lucru pentru cercetări și analize constituționale, care a apreciat că este necesar să fie modificate 69 de articole din Constituția RM. Astfel, membrii Comisiei au votat pentru adoptarea unei Constituții în redacție nouă și au împuternicit grupul de lucru să elaboreze modificările respective, precum și proiectul de lege privind procedura adoptării Constituției în redacție nouă.
1. Inflația și prețurile
Moldova cu cea mai mică inflație din regiune în 2009…
În decembrie 2009 față noiembrie în Moldova a fost înregistrată o inflație de 0,9%. Prețurile la produsele alimentare în decembrie 2009 au crescut cu 1,7%, iar la cele nealimentare, precum și tarifele la serviciile prestate populației au crescut cu cîte 0,5%. În timp ce în 11 luni ale anului 2009 a fost înregistrată o deflație de 0,5%, iar în decembrie 2009 o inflație de 0,9%, datele BNS concluzionează că în 2009 rata inflației în Moldova a constituit 0,4%, practic fiind cea mai mică din regiune.
Pe durata anului 2009 prețurile la produsele alimentare s-au redus în medie cu cca 4%, cele pentru produsele nealimentare s-au majorat cu 2,5%, iar tarifele pentru prestarea serviciilor populației au crescut cu peste 2%. De menționat că inflația în Moldova în 2008 a constituit 7,3%, iar pentru anul 2010 guvernul Moldovei prognozează o inflație de 5%. Totuși, ultimele scumpiri care au fost deja operate, în particular la agenții energetici (gaze naturale, energie electrică, agent termic etc.), precum și majorarea unor taxe din politica fiscală care se vor regăsi în costul final al producției (inclusiv celei de import) vor duce la o potențială creștere a prețurilor, respectiv a inflației.
De fapt, în 2010 inflația va fi indicatorul cel mai des monitorizat și enunțat. În dependență de comportamentul acesteia se vor comporta și ceilalți indicatori macroeconomici cu impact pronunțat pentru populație și agenții economici. Deocamdată se poate spune cu o anumită probabilitate că rata anuală a inflației nu va depăși limita de 5% stabilită în proiectul de buget pentru 2010, dar cu șanse mari să iasă din prognoze avînd în vedere potențiala creștere a prețurilor, fapt declarat și de autorități. Fără îndoială că inflația va rămîne indicatorul cu cel mai mare impact în economie.
2. Remitențe
Evoluția acestora ar putea lua un alt trend, de creștere…
Potrivit unei analize-expres a lui Valeriu Prohnițchi de la Expert-Grup (EG) privind evoluția remitențelor (în cazul dat diminuarea acestora) în cele 11 luni ale lui 2009 făcută în baza datelor BNM, aceasta arată că scăderea remitențelor nu ar trebui să deranjeze, evoluția dată înscriindu-se în caracterul sezonier al acestui indicator. Conform BNM, valoarea totală a transferurilor efectuate de persoanele fizice în noiembrie a fost de 102,2 milioane USD, față de 111,5 milioane USD în octombrie. Scăderea nu ar trebui să deranjeze, evoluția dată înscriindu-se în caracterul sezonier al acestui indicator. După toate aparențele, în decembrie 2009 volumul mijloacelor transferate, potrivit EG, a crescut din nou (estimarea lor fiind de 130–135 milioane USD). Datele pe noiembrie 2009 (și estimarea EG pe decembrie) pentru volumul mijloacelor transferate sugerează că trendul negativ în evoluția remitențelor care a predominat în ianuarie-august 2009 a ranversat și că în prezent produce o recuperare.
În ultimă instanță, aceste date sugerează că se produce o stabilizare sau chiar o ușoară creștere economică în zonele unde lucrează emigranții moldoveni (mai puțin în Rusia, judecînd după cota în scădere a rublei rusești în totalul mijloacelor transferate). Deocamdată este precoce să vorbim despre o reluare economică fermă, dar corelînd evoluția banilor transferați de cetățeni cu evoluția exporturilor, comerțului intern și serviciilor prestate populației în noiembrie, putem afirma că în prezent probabil deja se produce o stabilizare economică, conform analizei EG.
Figura 1. Evoluția remitențelor (ianuarie-noiembrie 2009), mil. USD
Sursa: Reprezentarea grafică ADEPT în baza datelor BNM
3. Comerțul extern
Reducerea atît a exporturilor, cît și a importurilor…
Biroul Național de Statistică arată că în ianuarie-noiembrie 2009 valoarea totală a exporturilor a fost de cca 1,16 miliarde USD, cu peste 21% mai puțin decît volumul realizat în perioada corespunzătoare din anul 2008. Valoarea exporturilor de mărfuri și produse destinate statelor UE-27 a însumat peste 605 milioane USD (cu peste 20% mai puțin față de ianuarie-noiembrie 2008), deținînd o cotă de 52,2% în total exporturi (51,6% în ianuarie-noiembrie 2008).
Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 38,2% (ianuarie-noiembrie 2008 – 38,8%), ce corespunde unei valori de cca 443 milioane USD. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au redus cu 22,5%, comparativ cu ianuarie-noiembrie 2008. Analiza evoluției exporturilor pe țări relevă, că reducerea livrărilor către România (cca -30%), Ucraina (-46,1%), Federația Rusă (-11,2%), Italia (-19,4%), Polonia (-41,7%), Kazahstan (-40,6%), Elveția (-41,7%) și Belarus (-13,6%), a influențat diminuarea per total a exporturilor cu peste 19%.
În același timp, în ianuarie-noiembrie 2009 importurile au totalizat peste 2,91 miliarde USD, cu 35% mai puțin decît în perioada similară din anul 2008. Importurile din UE-27 s-au cifrat la 1,274 miliarde USD (cu cca 35% mai puțin decît în ianuarie-noiembrie 2008), deținînd o pondere de 43,7% în total importuri (43,6% în ianuarie-noiembrie 2008). Importurile provenite din țările CSI au avut o valoare de peste 1 miliard USD (cu peste 35% mai mică față de ianuarie-noiembrie 2008), care echivalează cu o cotă de 34,6% în total importuri (34,9% în ianuarie-noiembrie 2008). Deficitul balanței comerciale a constituit 1,757 miliarde USD, iar gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în perioada de referință a fost de cca 40% față de cca 33% în ianuarie-noiembrie 2008.
Lansarea negocierilor asupra noului Acord de Asociere moldo-comunitar
Pe 12 ianuarie 2010, la Chișinău a fost dat startul negocierilor asupra Acordului de Asociere Republica Moldova -Uniunea Europeană. Delegațiile au fost conduse de dl Gunnar Wiegand, Directorul Direcției pentru Relații Externe a Comisiei Europene și dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Negocierile s-au desfășurat în cadrul a patru grupuri de lucru: 1. Dialogul Politic și Reformele, Cooperarea în domeniul Politicii Externe și de Securitate; 2. Cooperarea Economică, Sectorială și Financiară; 3. Justiția, Libertatea și Securitatea; 4. Contactele Interumane. În timpul discuțiilor părțile au făcut un schimb de opinii asupra structurii elementelor definitorii ale viitorului acord, stabilind foaia de parcurs a negocierilor.
Într-o conferință de presă la MAEIE, ce a urmat după încheierea primei runde de negocieri, șeful delegației UE de negociatori, dl Gunnar Wiegand a constatat că prima rundă de negocieri a fost una bine pregătită, discuțiile avînd un caracter de substanță, iar pozițiile părților față de structura viitorului acord fiind în mare parte convergente. Cu toate aceste, Gunnar Wiegand a accentuat că buna pregătire a negocierilor trebuie să fie confirmată și de acțiuni reale de implementare a prevederilor negociate. În același timp, ministrul moldovean de externe a recunoscut că orizontul de așteptare pentru atingerea scopului de asociere politică și integrare economică cu UE este unul mare, însă autoritățile Moldovei vor depune toate eforturile pentru parcurgerea acestui drum.
Cartea revanșei bătută cu asul din mînecă?
Igor Boțan, 18 ianuarie 2010
Opțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) în favoarea boicotării alegerilor șefului statului pentru a se revanșa la eventualele alegeri parlamentare anticipate din 2010 a transferat criza politică din 2009 în 2010. În acest sens, Anul politic 2010 va purta amprenta evenimentelor din 2009, iar PCRM poartă întreaga responsabilitatea pentru perpetuarea crizei politice. La rîndul lor, componentele Alianței pentru Integrare Europeană (AIE) poartă întreaga responsabilitatea pentru management-ul crizei generate de comportamentul PCRM. În definitiv, către toamna anului curent cetățenii cu drept de vot vor trebui să răspundă la întrebările generate de criza perpetuată și de acțiunile întreprinse în vederea depășirii acesteia. Pentru a dibui eventuala evoluție e necesar să fie clarificate cîteva lucruri: motivul pentru care PCRM a recurs la boicot; termenele pentru desfășurarea alegerilor anticipate; modalitățile de depășire a blocajului instituțional.
Avînd în vedere că va trebui să explice alegătorilor de ce a optat pentru perpetuarea crizei politice, mașina propagandistică a PCRM vehiculează în permanență ideea că PCRM ar fi fost îndreptățit să boicoteze alegerea șefului statului de după alegerile parlamentare anticipate, întrucît componentele AIE au procedat la fel după alegerile parlamentare ordinare. Pentru a-și justifica comportamentul, PCRM invocă faptul că după alegerile ordinare avuse nevoie de un singur vot din partea opoziției liberale pentru a-și promova candidatul în funcția supremă din stat, în timp ce AIE a avut nevoie de tocmai opt voturi. Falsul din exclamația – cum de au îndrăznit liberalii să ceară opt voturi cînd tot ei au refuzat să ofere unul singur, este bazat pe omiterea voită a contextului. PCRM avea nevoie, de fapt, de un vot de la niște ostatici:
Circumstanțele invocate mai sus nu puteau favoriza un dialog liber al liderilor opoziției cu PCRM privind atingerea unui compromis în vederea alegerii șefului statului, justificînd rezistența liderilor liberali împotriva abuzurilor și presiunilor guvernanților. Un argument în plus în favoarea opțiunii de rezistență ține de experiența tranzacției politice a opoziției cu PCRM după alegerile parlamentare din 2005. Acea experiență era suficientă pentru a-i întări pe liderii liberali în ideea că doar rezistînd își puteau salva carierele politice și chiar libertatea. Într-adevăr, sub presiunea opiniilor propriilor alegători, liderii opoziției liberale nu puteau accepta tranzacția cu PCRM fiindcă făcuse deja acest lucru la 4 aprilie 2005, cînd din rațiuni legate de interesul de stat și pace civică unii din ei au acceptat compromisul cu PCRM pentru ca ulterior să piardă încrederea alegătorilor și să fie supuși hărțuirii din partea celor în favoarea cărora au acceptat compromisul, devenind figuranți ai unor dosare penale fabricate.
După alegerile anticipate PCRM nu a avut astfel de argumente pentru a boicota alegerea șefului statului. Dimpotrivă, AIE i-a propus PCRM să voteze candidatura lui Marian Lupu, lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), care a votat personal de două ori candidatura PCRM la funcția de șef al statului după alegerile parlamentare ordinare. In plus, la nivel de formațiune, PDM i-a oferit în 2005 liderului PCRM exact opt voturi pentru realegerea acestuia în funcția de șef al statului. Deci un calcul mai atent arată că AIE, de fapt, nu i-a cerut PCRM ceea ce n-ar fi meritat, doar să achite niște datorii mai vechi. Comportamentul liderilor PCRM se explică prin inerția deprinderii din ultimii ani – cedările și compromisurile se fac doar în favoarea PCRM. Opțiunea revanșardă are la bază indignarea față de îndrăzneală componentelor AIE de a se fi consolidat într-o majoritate parlamentară.
Mai este un lucru caracteristic pentru PCRM. Liderul acestuia a declarat în mod public că alegerile parlamentare repetate din 29 iulie ar reprezenta un plebiscit, aceasta însemnînd că alegerile repetate reprezintă kilometrul zero, de la care începe o nouă numărătoare, poporului suveran revenindu-i sarcina să decidă cine a avut mai multă dreptate după evenimentele tragice din 7 aprilie. Înainte de plebiscitul popular toate cel patru formațiuni care ulterior au constituit AIE au declarat în mod public că nu vor forma o alianță cu PCRM. Așadar, poporul suveran a votat în cunoștință de cauză. PCRM a pierdut ceea ce nesilit de nimeni a numit plebiscit, era tocmai cazul să se resemneze și să-și achite conturile pentru compromisul politic din 2005, deblocînd alegerea șefului statului.
După șirul de greșeli din prima jumătate a lui 2009, care au condus la pierderea puterii și trecerea PCRM în opoziție, formațiunea ar fi avut nevoie de un răgaz pentru reevaluarea propriilor strategii. Nu a fost să fie, alte decizii greșite cu impact major au continuat să-și producă efectele. Așteptările că boicotarea alegerii șefului statului ar cauza scindarea AIE nu s-au adeverit. Dimpotrivă, a început scindarea PCRM, care promite să fie doar începutul unei succesiuni. La fel de greșit a fost și calculul PCRM referitor la termenele de desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, în cadrul cărora intenționează să se revanșeze.
Opțiunea PCRM pentru alegeri anticipate cît mai grabnice, chiar la începutul lui 2010, poate fi înțeleasă. Liderii PCRM cred că situația economico-financiară dezastruoasă pe care au lăsat-o drept moștenire AIE nu poate fi reparată rapid, de aceea, greutățile pe care le încearcă populația pot fi puse, prin intermediul instrumentelor propagandistice, pe seama AIE. De aici și interpretarea arbitrară a normei constituționale: "În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată". PCRM insistă că norma constituțională s-ar referi la anul calendaristic, care începe la 1 ianuarie, invocînd că, de obicei, anul financiar începe la 1 ianuarie, de aceea, și termenele referitoare la dizolvarea repetată a Parlamentului ar trebui să înceapă de la 1 ianuarie a oricărui an. Deputații PCRM s-au adresat Curții Constituționale pentru interpretarea acestei norme, întrucît AIE a introdus în legea privind alegerea șefului statului o clauză interpretativă a normei menționate, potrivit căreia, Parlamentul nu poate fi dizolvat repetat în cursul unui an complet, adică în 365 de zile.
Argumentele PCRM sînt greșite. În primul rînd, invocarea faptului că anul financiar începe la 1 ianuarie este inoportună, întrucît este vorba de un fenomen convențional, devenit tradițional, care în virtutea periodicității, oricum, durează 365 de zile. Parlamentele țărilor lumii, inclusiv cel al Republicii Moldova, nu se dizolvă tradițional la 1 ianuarie. În al doilea rînd, orice normă sau formulă trebuie testate dacă satisfac condițiilor de limită. Normele legale trebuie aplicate uniform, de aceea, dacă am admite că abordarea PCRM este corectă, atunci în eventualitatea dizolvării, de exemplu, a Parlamentului la 31 decembrie 2009 este, în principiu, posibilă dizolvarea lui repetată deja la 1 ianuarie 2010. Pe de altă parte, dacă am admite că Parlamentul este dizolvat la 1 ianuarie 2010, atunci, potrivit logicii PCRM-iste, următoarea dizolvare ar putea avea loc nu mai devreme de 1 ianuarie 2011. Exemplele invocate arată că logica PCRM este defectuoasă, într-un caz dizolvarea Parlamentului este posibilă doar peste o zi, iar în alt caz tocmai peste un an. Deci, ne putem aștepta ca decizia Curții Constituționale să confirme că Parlamentul actual va putea fi dizolvat abia după expirarea unui an complet de la dizolvarea precedentă, adică după 16 iunie 2010. Pînă atunci guvernarea AIE are mînă liberă să demonstreze că este competentă și că boicotul PCRM a fost un act periculos, revanșard, împiedicînd dezvoltarea țării și concentrarea eforturilor asupra îmbunătățirii condiției materiale a cetățenilor.
Eventualele metode utilizate de AIE pentru depășirea crizei generate de intențiile revanșarde ale PCRM trebuie să fie impecabile, atît din punct de vedere a normelor de drept, cît și din punct de vedere al criteriilor de eficiență. Numai procedînd astfel acțiunile AIE vor avea legitimitate în ochii alegătorilor și suport din partea partenerilor internaționali ai Republicii Moldova. În linii mari, există patru variante de depășire a blocajului instituțional:
prima și cea mai probabilă variantă este cea care pune în prim plan principiul – regulile jocului nu se schimbă în timpul jocului. Ar fi onest să nu se schimbe nimic în legislație pînă la depășirea definitivă a crizei, însemnînd că alegerile parlamentare anticipate ar trebui fixate conform prevederilor constituționale pentru vara sau, cel tîrziu, pentru toamnă anului 2010. Această variantă menține înaltă probabilitatea perpetuării crizei, întrucît societatea rămîne divizată și polarizată. Drept urmare, rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 2010 pot repeta situația cînd nici una din forțele politice individuale sau agregate nu va avea destule mandate pentru alegerea șefului statului. Statistica celor 10 ani de după modificarea Constituției confirmă că din opt tentative de alegere a șefului statului, cu votul a cel puțin 3/5 de deputați, șase au eșuat. Ținînd cont de calitatea culturii politice moldovenești ar fi o greșeală la limita prostiei ca să nu se încerce schimbarea lucrurilor, astfel încît să fie posibilă depășirea eventualelor impasuri legate de alegerea șefului statului. Totuși, această variantă ar fi preferabilă dacă ar exista estimări credibile că PCRM nu va obține un scor suficient pentru a recurge iarăși la boicot.
cea de a doua variantă se referă la o eventuală inițiativă de modificare a articolului 78 din Constituție prin votul Parlamentului. Modificarea ar trebui să țină strict de modalitatea alegerii șefului statului, astfel încît să fie evitate blocajele ulterioare. Pentru realizarea acestei variante AIE ar trebui să facă un apel de susținere către PCRM. De fapt, PCRM ar putea chiar s-o ia înaintea AIE, întrucît nu există raționamente de ce această variantă nu i-ar conveni, iar AIE ar fi pus în dificultate dacă o astfel de propunere ar veni din partea PCRM. Modificarea ar putea viza alegerea șefului statului în cîteva tentative, cu reducerea succesivă a numărului de voturi ale deputaților, necesare în acest scop, sau chiar prin alegerea directă a șefului statului. Dacă între AIE și PCRM s-ar ajunge la un consens în această privință, atunci modificarea propriu-zisă și întrarea ei în vigoare ar putea avea loc pînă la desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Consensul în această privință este principial, întrucît, în mod normal, intrarea în vigoare a modificării ar trebui să aibă loc după stingerea tuturor acțiunilor prevăzute de normele Constituției nemodificate. În principiu, AIE ar putea iniția procedura de modificare a articolului 78 și fără suportul declarat al conducerii PCRM. Avînd în vedere că intențiile revanșarde ale PCRM au provocat sciziunea acestuia, s-ar putea ca pînă la dizolvarea actualului Parlament acest proces să continue, numărul parlamentarilor PCRM scazînd sub 40, deci modificarea Constituției fiind, în principiu, posibilă și fără acordul conducerii formațiunii. Probabilitatea descreșterii rating-ului PCRM devine tot mai mare și din cauză că liderul formațiunii, Vladimir Voronin, își pierde treptat interesul pentru politică, lucru care se manifestă prin ignorarea ședințelor Parlamentului.
cea de a treia variantă poate fi doar o consecință a eventualei respingeri de către PCRM a ideii de modificare a Constituției prin votul Parlamentului. În această situație, AIE ar putea iniția un referendum consultativ privind modificarea articolul 78 din Constituție, fiind vorba strict despre o realizare a promisiunilor electorale a două din componentele AIE. Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și PDM au promis alegătorilor să modifice Constituția, astfel încît șeful statului să fie ales prin vot direct, iar referendumul ar fi o acțiune susținută de alegători, întrucît, potrivit sondajelor de opinie, aproximativ 70% din respondenți sînt în favoarea opțiunii alegerii directe a șefului statului. Ca urmare a unui vot pozitiv la referendum, Constituția ar trebui oricum modificată de către Parlament. Această variantă ar fi utilă pentru componentele AIE din considerente de "reglare a conturilor" politice cu PCRM. Referendumul ar oferi un cadru nemaipomenit pentru a convinge opinia publică de vinovăția PCRM pentru boicot, blocaje, irosirea banilor publici în scopul revanșării, menținerea situației de incertitudine politică, blocarea suportului financiar internațional pentru Republica Moldova etc. De fapt, un astfel de referendum ar fi un preludiu pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, în cadrul cărora, scorul PCRM ar putea fi adus sub capacitatea de blocaj. Cu o singură precizare – AIE trebuie să rămînă consolidată și să reușească cel puțin să mențină situația social-economică pe linia de plutire.
cea de a patra variantă se referă la utilizarea așilor din mînecă în vederea evitării alegerilor parlamentare anticipate. De fapt, metodele vehiculate întru realizarea acestei variante – adoptarea unui constituții noi sau adoptarea unei redacții noi a actualei Constituții, dacă ar fi aplicate, ar fi în egală măsură imorale și dăunătoare. Actualul Parlament este sortit să fie dizolvat printr-o normă imperativă a Constituției în vigoare. Orice manipulări cu așii din mînecă pentru a evita dizolvarea acestui Parlament este profund imorală, iar cei care ar încerca să procedeze așa, oricum, vor fi percepuți ca persoane care sînt gata să facă orice numai să-și salveze fotoliile. În plus, "salvarea" unui Parlament, de fapt, nefuncțional, cu o majoritate fragilă, îi va mai adăuga un "păcat mortal" – îl va lipsi de legitimitate, lucruri, care puse împreună, vor aduce daune imense dezvoltării normale a țării. Iar carierele politice ai celor cu așii în mînecă pot naufragia. În definitiv, realizarea variantei cu așii din mînecă este, practic, imposibilă. Hotărîrea Curții Constituționale nr.57 din 3 noiembrie 1999 afirmă în mod explicit: "Curtea Constituțională consideră că, în calitatea sa de așezămînt scris și sistematic, de lege supremă în sistemul juridic normativ, Constituția Republicii Moldova este relativ rigidă, în sensul că ea admite revizuirea, dar numai pentru un sistem tehnic prestabilit vizînd inițiativa de revizuire (art.141), limitele revizuirii (art.142) și procedura acesteia (art.143). Curtea Constituțională reține că modificarea unor dispoziții ale Constituției, eludînd prevederile art.141, 142 și 143 din Constituție, ar constitui de fapt o revizuire implicită a ei, indiferent de motivele invocate și de procedeul utilizat, ceea ce ar fi o încălcare a Constituției. Rigiditatea invocată ar însemna în termeni practici că indiferent de intențiile legate de modalitatea schimbării textului actualei Constituții, oricum este inevitabilă respectarea tuturor procedurilor și termenelor prevăzute de articolele menționate. Sigur, interpretări pot fi diferite, însă pînă la urmă Curtea Constituțională va trebui să-și spună ultimul cuvînt. Din această perspectivă, Comisia pentru reforma constituțională stabilită prin decret prezidențial la 1 decembrie 2009 ar trebui să funcționeze liniștit pentru a-și duce la bun sfîrșit misiunea, evitînd încercările de oferire a soluțiilor rapide pentru "salvarea" actualului Parlament.
La această ediție au contribuit:
|
Copyright © 2001-2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT" Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei | e-mail: [email protected] |