ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
  Monitorizarea activității partidelor și politicienilor / promis.mdAlegerile parlamentare în Moldova din 30 noiembrie 2014Partide politice din Republica Moldova
   English Version      
    Home        Harta site-ului        E-mail           

Despre noi  

Prezentare  

Proiecte  

Activități  

Publicații  

Personal  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Componența blocurilor  

Comisia Electorală Centrală  

Societate civilă  

ONG  

Vocea Civică  

Partide Politice  

Puncte de vedere  

Comentarii  

e-journal  

Policy Briefs  

Caricaturi  

Informație utilă  

Legislație  

Site-uri relevante  

Guvernare și democrație în Moldova


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
e-journal, an. V, nr. 92, 19 martie – 1 aprilie 2007

Activitatea instituțiilor publice

Politici economice

Problema transnistreană

Relații externe

Studii, analize, comentarii

Activitatea instituțiilor publice

Parlament

1.1. Numiri

Legislativul a acceptat propunerea Consiliului Superior al Magistraturii și l-a numit în funcția de Președinte al Curții Supreme de Justiție pe Ion Muruianu, care exercita anterior funcția de vicepreședinte al instanței judecătorești supreme.

Parlamentul a constatat vacanța mandatelor deținute anterior de deputații PCRM Galina Balmoș și Albert Dațco. În locul acestora, Curtea Constituțională a validat mandatele candidaților supleanți Vladimir Panfilov (va fi membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități) și Elena Parpalova (va face parte din Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie), aflați pe lista de candidați ai PCRM cu numerele 70 și respectiv, 71.

Prin hotărîre a Parlamentului, deputatul PCRM Anatolie Zagarodnîi a fost numit secretar al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.

1.2. Acte legislative

Legea pentru modificarea articolului 46 al Codului electoral. Prin documentul aprobat, s-a stabilit că candidații, pe durata campaniei electorale, beneficiază doar de dreptul de a fi suspendați de atribuțiile de la locul de muncă permanent fără menținerea salarului. Inițiativa a fost promovată de Guvern, sub pretextul că normele incluse recent în legislație ar determina cheltuieli bugetare majore, însă este de notat că textul respectiv a fost inclus în art.46 al Codului electoral încă la adoptarea inițială a acestuia (în redacția anul 1997) și stabilea că: "Concurenții electorali, pe durata campaniei electorale, beneficiază de dreptul de a fi degrevați de atribuțiile de la locul de muncă permanent, menținîndu-li-se salariul mediu din contul mijloacelor alocate pentru desfășurarea alegerilor.". În formula curentă, adoptată în anul 2005 (Legea Nr.176-XVI), art.46 alin.(3) prevede că "Comisia Electorală Centrală va achita, din mijloacele alocate pentru desfășurarea alegerilor, salariul mediu, conform documentelor de salarizare prezentate de candidați, în termen de 3 luni din ziua alegerilor". Deputații de opoziție au criticat propunerile Guvernului, opinînd că estimările Guvernului nu corespund realităților (anterior sumele respective au constituit cîteva zeci de mii de lei), iar lipsa posibilităților de remunerare pe durata campaniei va determina candidații aflați în funcții publice să nu-și suspende activitatea, ceea ce va putea conduce și la utilizarea resurselor administrative în cadrul campaniei electorale. Este notabil și faptul, că proiectul respectiv de lege a fost adoptat cu încălcarea prevederilor Regulamentului Parlamentului (în redacția Legii nr. 430-XVI din 27.12.2006, în vigoare din 23.03.2007), art.63/1 al căruia stipulează că:

  • după dezbaterea proiectului de lege în primă lectură, acesta se transmite comisiei sesizate în fond sau unei alte comisii competente pentru examinarea amendamentelor deputaților, a obiecțiilor și propunerilor fracțiunilor parlamentare, comisiilor permanente, a avizelor Guvernului, Direcției juridice a Aparatului Parlamentului, precum și a propunerilor reprezentanților societății civile, și pentru prezentarea raportului respectiv;
  • în cadrul pregătirii proiectului de lege pentru dezbatere în a doua lectură, deputații, comisiile permanente și fracțiunile parlamentare pot prezenta amendamente comisiei sesizate în fond în termen de 10 zile de la data aprobării proiectului în primă lectură;
  • autorii amendamentelor pot participa la ședința comisiei pentru definitivarea proiectului de lege.
Legea pentru modificarea Regulamentului Parlamentului. Modificarea, adoptată la inițiativa deputaților PCRM și PPCD, expune alineatul 2 al art.82 din Regulament în redacție nouă, conform căreia ședințele în plen ale Parlamentului, cu excepția celor închise, pot fi transmise în direct la posturile publice naționale de radio și televiziune în conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului precum și la inițiativa Parlamentului, prin decizia adoptată cu votul majorității deputaților prezenți. Textul respectiv a fost apreciat de către majoritatea deputaților de opoziție și observatorii independenți drept sistare a transmiterii în direct a ședințelor plenare, presupunere confirmată indirect de autorii inițiativei.

Legea cu privire la registre. Legea reglementează modul de instituire, ținere, reorganizare și lichidare a registrelor; raporturile juridice care apar în procesul respectiv; funcțiile organelor de supraveghere a registrelor. Prevederile legii se vor extinde asupra tuturor tipurilor de registre, indiferent de forma de proprietate sau modul de ținere a acestora. Instituirea și ținerea registrelor se vor efectua în baza unor principii distincte: legalitate; protecția drepturilor persoanelor fizice și juridice; protecția datelor personale ale persoanelor fizice; continuitate; identificare unică; acordarea accesului sancționat etc.

Legea pentru modificarea și completarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. La propunerea unui deputat la fracțiunii PCRM, structura teritorială a raionului Cahul a fost modificată, satul Tudorești fiind trecut din componența comunei Bucuria în componența comunei Tartaul de Salcie. Inițiativa a fost motivată prin aceea că anterior "satul Tudorești a fost inclus din motive necunoscute autorităților publice locale în componența satului Bucuria", se presupune că dintr-o "greșeală mecanică". S-a mai afirmat că, în pofida reglementărilor legale în vigoare de mai mulți ani, "toate evidențele legate de satul Tudorești s-au efectuat și se efectuează de către primăria Tartaul de Salcie, iar la toate alegerile parlamentare și locale locuitorii satului votează fiind incluși pe lista suplimentară" în componența acestei primării, deși juridic, fac parte din altă entitate.

Legea pentru modificarea și completarea actelor legislative referitoare la activitatea procuraturii. Legea derivă din programul de acțiuni legislative pentru implementarea recomandărilor Consiliului Europei și este adoptată pentru realizarea Planului de Acțiuni UE-RM (asigurarea imparțialității și independenței procuraturii, consolidarea capacității administrative a acestei instituții). Sînt precizate reglementările referitoare la ierarhia gradelor procurorilor, termenele mandatelor deținute de procurorii teritoriali, sînt incluse noi prevederi referitoare la garanțiile sociale, imunitățile acordate procurorilor, în scopul asigurării unui echilibru între facilitățile acordate judecătorilor și procurorilor. Spicherul Parlamentului a declarat că prin adoptarea respectivei legi este încheiată adoptarea măsurilor legislative derivînd din recomandările CE referitor la reforma justiției.

Legea pentru modificarea Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Documentul aprobat stabilește trei etape ale implementării majorărilor salariale, care anterior au fost suspendate de către majoritatea parlamentară, la propunerea Guvernului. Urmare a modificărilor, salariul personalului medical și din asistența socială trebuie să crească în medie cu 30 la sută, cel al cercetătorilor științifici în medie cu 22, al personalului din cultură, artă și sport – cu 40 la sută. În învățămînt salariile se vor majora în medie la corpul profesoral din universități cu 50 la sută, la cadrele didactice din învățămîntul preșcolar și extrașcolar cu 32 și la cadrele didactice din învățămîntul secundar general cu 17 la sută. Deputații de opoziție au criticat atitudinea guvernării în sfera dată, calificînd acțiunile întreprinse anterior și cele realizate recent drept populiste, întreprinse cu scopul influențării opiniei alegătorilor în preajma scrutinului electoral. Sînt criticate mecanismele propuse pentru implementare, lipsa unor criterii clare de argumentare a remunerării diferitor categorii de angajați, majorările sînt apreciate ca neesențiale în comparație cu resursele necesare pentru un trai decent. Reprezentanții majorității parlamentare au argumentat că majorările nu sînt esențiale din cauza problemelor bugetare, generate în mare parte, de stoparea exporturilor de produse alcoolice în Federația Rusă.

Legea privind modificarea și completarea Legii cu privire la cultura fizică și sport. Actul legislativ propune modificarea prevederilor referitoare la protecția socială a sportivilor de performanță, cărora le vor fi acordate indemnizații viagere (în cuantum procentual, în dependență de valoarea distincției). Sub incidența legii vor intra sportivii, cetățeni ai Republicii Moldova care au obținut medalie de aur, argint sau de bronz la Jocurile Olimpice, la campionatele mondiale sau campionatele europene de seniori.

Legea pentru completarea art.7 al Legii cu privire la zonele economice libere. Legea prevede că la încetarea activității zonei (subzonei) libere, precum și în cazul revocării statutului de rezident pînă la încetarea activității zonei (subzonei) libere, fostul rezident va plasa mărfurile introduse anterior sub regimul vamal de zonă liberă sub alt regim vamal în conformitate cu legislația în vigoare.

Legea pentru modificarea și completarea Legii privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova. Documentul aprobat în două lecturi prevede că în cazurile în care tratatul internațional nu conține un text autentic în limba de stat, în Parlament se va prezenta textul autentic al acestuia într-o limbă străină și traducerea oficială în limba de stat, autentificată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Anterior, perfectarea și certificarea traducerii era necesară doar la publicarea textului tratatului internațional.

Legea pentru modificarea unor acte legislative (simplificarea sistemului de raportare fiscală). Se prevede simplificarea sistemului de raportare fiscală pentru întreprinderile individuale care au pînă la 3 angajați, precum și pentru raportarea despre transferarea primelor de asigurare socială și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală. Documentul este generat de recentele proteste ale deținătorilor patentelor de întreprinzători, care invocă drept motiv al reticenței față de înregistrarea întreprinderii individuale costurile și procedurile complicate de raportare fiscală.

Legea privind modificarea și completarea Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat. Reglementarea prevede includerea în durata stagiului de cotizare ce acordă dreptul la pensie și "durata perioadei de studii în sistemul postuniversitar de doctorat în instituțiile superioare de învățămînt, dacă a avut loc pînă la intrarea în vigoare a legii". Cheltuielile implementării sînt estimate la circa 4,2 milioane de lei, pentru circa 2200 de doctoranzi înregistrați în prezent.

Legea pentru modificarea și completarea Legii privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale. Documentul prevede publicarea în Monitorul Oficial doar a rezumatului hotărîrilor CEDO vizînd Republica Moldova, în termen de o lună de la devenirea definitivă a acestora. Conținutul "rezumatului" va fi stabilit de Agentul guvernamental al Moldovei la CEDO, în pofida propunerilor reprezentanților fracțiunilor de opoziție care au insistat asupra publicării integrale a textului deciziilor instanței, pentru informarea deplină a tuturor celor interesați.

Legea pentru abrogarea legii cu privire la arendă. Se consideră că actul și-a pierdut actualitatea și valabilitatea în legătură cu intrarea în vigoare a noului Cod civil. În același timp, rămîne în vigoare și aplicabilă o lege organică cu privire la arenda în agricultură (198-XV din 15.05.2003), unul din scopurile căreia ar fi și consolidarea terenurilor agricole.

Hotărîrea cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale. Documentul inițiat de reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare a stabilit că alegerile locale generale se vor desfășura la 3 iunie 2007. Mandatul actual al aleșilor locali expiră la 27 mai 2007, prelungindu-se de drept pînă la data constituirii noilor componențe ale organelor administrației publice locale.

Hotărîrea privind instituirea Comisiei speciale pentru optimizarea cadrului legislativ de reglementare a activității de întreprinzător. Comisia este creată în scopul definitivării și asigurării continuității procesului de optimizare a cadrului juridic de reglementare a activității de întreprinzător, în conformitate cu mecanismul stabilit prin Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător. În fruntea comisiei este desemnat Președintele Parlamentului, majoritatea membrilor aparțin fracțiunii PCRM. Comisia specială va examina rapoartele și propunerile de modificare a actelor legislative în domeniul reglementării activității de întreprinzător, va întocmi lista actelor legislative care urmează a fi abrogate. Comisia va putea elabora proiecte de acte legislative pentru modificarea și completarea legislației cu privire la activitatea de întreprinzător. În activitatea sa, Comisia specială "va fi asistată de proiectul Băncii Mondiale "Ameliorarea competitivității", experți independenți și de Consiliul Consultativ în Afaceri, constituit din organizații de specialitate din sectorul asociativ".

Hotărîrea pentru modificarea domeniilor de activitate ale comisiilor permanente ale Parlamentului. Prin modificarea operată, aspectele legislative și de control parlamentar în sfera activității turistice au fost transmise de la Comisia pentru administrația publică, ecologie și dezvoltarea teritoriului la Comisia pentru cultură, știință, învățămînt, tineret, sport și mijloace de informare în masă. Inițiativa modificării a aparținut președintelui acestei Comisii, deputatului PCRM Victor Stepaniuc, ea fiind apreciată drept defectuoasă de către experți în domeniu, în virtutea faptului că problemele turismului sînt intrinsec legate de problema dezvoltării teritoriului și dezvoltarea economică, iar comasarea anterioară a domeniilor în cadrul ministerului Culturii și Turismului nu a fost precedată de analize serioase, situația în ambele sfere rămîne complicată și chiar se agravează (fluxul de turiști străini este în scădere).

Proiectul legii privind terenurile proprietate publică și delimitarea lor. Se propune reglementarea delimitării terenurilor proprietate publică a statului și a terenurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale. Terenuri proprietate publică sînt calificate terenurile cu drept de proprietate al statului și al unităților administrativ-teritoriale, dreptul de posesiune, de folosință și de a dispune asupra cărora ține de competența Guvernului și a autorităților administrației publice locale. Aceste terenuri pot face parte din domeniul public și domeniul privat al statului, terenurile din domeniul public fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

Proiectul legii pentru modificarea Legii cu privire la instanțele judecătorești economice. Se propune abrogarea alin.(3) al art.38 din Legea nominalizată, promovarea proiectului fiind dictată de existența unei hotărîri de condamnare a Republicii Moldova de către CEDO (cauza Asito vs Moldova), instanța europeană calificînd că constituie încălcare a principiilor procesului judiciar echitabil dreptul Procurorului general de a contesta cu recurs în anulare hotărîrile judecătorești definitive.

Proiectul legii pentru completarea Codului cu privire la contravențiile administrative. În prima lectură au fost adoptate completări referitoare la sancționarea pentru încălcarea legislației din domeniul apiculturii. Sancțiunile pornesc de la 10 unități convenționale (200 lei) și pînă la 200 unități convenționale (4000 lei) și confiscarea obiectului respectiv, – pentru încălcarea unor reguli de import a materialului biologic cu confiscarea obiectului contravenției administrative (în cazul roiurilor, mătcilor)". Deputații au fost de opinia că sancțiunile propuse sunt exagerate și pot aduce prejudicii esențiale persoanelor ce desfășoară activități în domeniu.

Proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (înăsprirea sancțiunilor pentru încălcarea drepturilor de autor). Prin documentul aprobat în prima lectură se propune modificarea Codului cu privire la contravențiile administrative și a Codului penal. Și în acest caz mai mulți deputați au expus obiecții referitoare la mărimea exagerată a sancțiunilor, drepturile extinse ale organelor poliției, fapt care a determinat decizia spicherului de a examina respectivul proiect în cadrul Comisiei speciale pentru optimizarea cadrului legislativ de reglementare a activității de întreprinzător, recent creată de Parlament.

1.3. Control parlamentar. Declarații

Parlamentul și-a modificat programul de activitate pentru perioada aprilie-iunie, stabilind că se va desfășura doar cîte o ședință săptămînală.

Majoritatea parlamentară a refuzat chemarea pentru audiere în plen a ministrului de interne, în legătură cu abuzurile și derapajele de la normele democratice, înregistrate în ultimul timp (reținerea abuzivă a unor persoane, a reprezentanților mass-media, sechestrarea tirajelor unor publicații).

De asemenea, a fost respinsă propunerea de a invita reprezentanții Guvernului pentru audieri în problema respectării drepturilor de autor (utilizarea softurilor pirat, inclusiv de către deputați și funcționari ai Parlamentului) și a situației din domeniul vinificației.

Întrebări și Interpelări

Deputatul PSL Igor Clipii a solicitat Guvernului și unor organe subordonate prezentarea informațiilor referitoare la:

  • legalitatea unor hotărîri de alocare a mijloacelor financiare, prin care, din fondul de rezervă al executivului au fost acoperite cheltuieli de deplasare peste hotare ale demnitarilor, în cuantum de peste un milion de lei;
  • abuzul în serviciu al colaboratorilor organelor de poliție;
  • măsurile luate și preconizate pentru respectarea legislației din domeniul protecției dreptului de autor, în special referitor la produsele de soft.
Deputatul PPCD Ștefan Secăreanu a solicitat Guvernului și Procuraturii generale luarea măsurilor pentru asigurarea achitării de către agenții economici a prețului strugurilor colectați de la populație în toamna anului 2006, precum și prezentarea unor informații generale despre starea de lucruri în domeniu[1].

Deputatul PNL Vitalia Pavlicenco a adresat interpelări privind:

  • verificarea legalității activității conducerii Direcției locativ-comunale a Primăriei mun.Chișinău. Este invocată o petiție colectivă a angajaților direcției respective, care acuză comiterea unor acte de abuz, protecționism și corupție de către conducerea subdiviziunii respective a Primăriei;
  • legalitatea demiterii din funcție a șefului direcției municipale de protecție a familiei și copilului;
  • motivele și legalitatea acțiunilor poliției, de agresare și reținere a reprezentanților Partidului Liberal, comise pe 27 martie;
  • măsurile luate de Curtea de Conturi și CCCEC în legătură cu constatarea unor încălcări ca urmare a rezultatelor controlului întreprins la Î.S. "Calea ferată a Moldovei".
Deputatul AMN Anatol Onceanu a solicitat Consiliului de observatori al Companiei "Teleradio-Moldova" să examineze legalitatea și corespunderea cu Codul audiovizualului a activității Companiei interstatale "Mir", care difuzează emisiunea "Rezonans" și în ce măsură această emisiune corespunde principiilor audiovizualului public național.

Deputatul PPCD Valentina Șerpul a solicitat Comisiei Electorale Centrale să ia măsuri pentru asigurarea dreptului de vot al cetățenilor care au domiciliul permanent în teritoriul unor întovărășiri pomicole din raza mun.Chișinău, fără a avea însă și viză de reședință legal confirmată.

Declarații

Deputatul Valentina Cușnir a dat citire Apelului Congresului extraordinar al Uniunii Oenologilor din Republica Moldova. Apelul evaluează situația și problemele în domeniu, solicitînd autorităților o serie de măsuri:

  • acceptarea Uniunii Oenologilor în calitate de organizație profesională și mediator;
  • diminuarea presiunii organelor statale asupra agenților economici din viticultură și transferarea unor atribuții administrative către uniunile reprezentative;
  • anularea interdicțiilor la exportul vinului în vrac;
  • simplificarea procedurilor de certificare a producției alcoolice și de marcare cu mărci comerciale de stat;
  • majorarea considerabilă a accizelor la vodcă și alte băuturi spirtoase, pentru a crește prețurile la ele pe piața internă.
Fracțiunea AMN a dat citire unei declarații prin care este exprimată îngrijorarea și dezacordul cu acțiunile și intențiile autorităților, manifestate prin înăsprirea măsurilor și a legislației din domeniul migrațiunii, intrării și aflării străinilor în Republica Moldova.

Fracțiunea PDM a prezentat o declarație despre copiii lăsați fără îngrijire părintească, în cuprinsul căreia atenționează asupra numărului mare (circa 35 mii) de copii rămași fără îngrijire părintească (ambii părinți fiind plecați din țară). În declarație se face apel către Guvern, cu solicitarea de a întreprinde măsuri eficiente în domeniul dat: crearea unei rețele de asistenți sociali în toate localitățile, simplificarea procedurii de tutelă și curatelă etc.

Deputatul Vitalia Pavlicenco a prezentat declarații:

  • "privind corupția și injustiția ce desființează Republica Moldova ca stat". În cuprinsul acesteia, se aduc acuzații în adresa autorităților, sistemul politic, justiția și alte organe de drept sînt apreciate drept cele mai afectate instituții;
  • privind "atacurile Președintelui PPCD Iurie Roșca împotriva oponenților politici".

cuprins articolul precedent articolul următor


Guvern

2.1. Numiri. Remanieri

Prin hotărîrea Guvernului, Serghei Iațco a fost eliberat din funcția de director al Serviciului de stat în problemele cultelor. Deși eliberarea s-a produs "la cerere", mai mulți experți leagă demisia de o recentă hotărîre a CEDO, prin care Republica Moldova a fost condamnată pentru refuzul de înregistra cultul "Biserica Adevărat Ortodoxă din Moldova". Responsabilii de la Serviciul culte au tărăgănat înregistrarea în pofida existenței unei hotărîri definitive a Curții Supreme de Justiție și acest fapt a permis să se presupună că omisiunea a fost determinată de influențe administrative, exercitate din partea unor persoane de rang suprem.

După o întîrziere de cîțiva ani, executivul l-a numit în funcția de director al Consiliului de administrare al Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică pe Vitalie Iurcu. Anterior Iurcu a activat în cadrul unor structuri private și la reprezentanța USAID în Moldova.

2.2. Hotărîri

Hotărîrea cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat. Conform acestui document, se stabilește coeficientul indexării prestațiilor în anul 2007 în mărime de 20,7%, reieșind din creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum de 12,7% și creșterea anuală a salariului mediu pe țară în anul 2006, de 28,7%. Începînd cu 1 aprilie 2007, cuantumul pensiei minime indexate va constitui: 361 lei – pensia pentru limită de vîrstă a lucrătorilor din agricultură; 406 lei – pensia pentru limită de vîrstă a celorlalți beneficiari de pensii; 196, 278 și 288 lei – pensia pentru invaliditate (gradele III, II și I). Pensiile militare și alocațiile sociale de stat stabilite unor categorii de cetățeni se vor indexa doar cu 12,7%.

Hotărîrea cu privire la transmiterea unor sectoare de teren. În scopul declarat al "creării condițiilor de soluționare a problemei ce ține de construcția locuințelor sociale în mun.Chișinău", documentul prevede transmiterea cu titlu gratuit, din proprietatea statului în folosința Serviciului Național Locuințe, a cinci sectoare de teren amplasate în diverse sectoare ale mun.Chișinău, cu o suprafață totală de peste 2 ha.

Hotărîrea privind activitatea Agenției Agroindustriale "Moldova-Vin" în anii 2005–2006. Guvernul consideră că Agenția a întreprins mai multe măsuri pentru realizarea obiectivelor stabilite în programul de guvernare și documentele programatice prioritare, asigurînd crearea și perfecționarea cadrului instituțional necesar revitalizării și dezvoltării complexului vitivinicol. La capitolul realizări sînt notate:

  • elaborarea actelor legislative și normative;
  • sporirea producerii materialului săditor;
  • înființarea în 2005–2006 a 9,7 mii ha de plantații viticole, cu subvenții de la stat în sumă de peste 170 milioane de lei;
  • perfecționarea sistemului de verificare a calității producției alcoolice, crearea centrului specializat.
Neajunsurile sînt atestate prin:

  • baza tehnico-materială existentă a pepinierelor viticole nu permite satisfacerea integrală a necesarului de material săditor autohton;
  • nu se realizează obiectivul extinderii anuale a plantațiilor cu cel puțin 10 mii ha;
  • acțiunile de promovare a producției alcoolice și diversificare a piețelor de desfacere nu s-au soldat cu rezultate eficiente;
  • procesul de ajustare a documentației normative la standardele UE necesită accelerare;
  • din cauza embargoului Federației Ruse este atestată o diminuare esențială a volumului de fabricare a băuturilor alcoolice (în 2006 – cu 50 la sută a vinului și 37 la sută a băuturilor alcoolice distilate). Agenția nu putut propune o strategie de diminuare a efectelor negative cauzate.
Hotărîrea privind aprobarea Planului de activitate a Guvernului pe trimestrul II al anului 2007. Planul conține trei compartimente generale: – concepții, strategii și programe; – proiecte de acte legislative; – proiecte de acte normative. În total, sînt preconizate 39 diverse acțiuni și elaborări.

Hotărîrea privind majorarea burselor. Conform documentului aprobat, bursele pentru studenții instituțiilor de învățămînt superior și mediu de specialitate vor fi majorate cu 35 la sută. și cuantumul lor va constitui între 285 și 365 lei. La propunerea Primului-ministru, și bursele pentru elevii instituțiilor de învățămînt secundar profesional vor fi majorate, de la 120 pînă la 200 de lei.

2.3. Ședințe. Decizii. Declarații

Ședință privind dezvoltarea raioanelor

În cadrul unei consfătuiri republicane la care au participat conducători de ministere, președinții de raioane și primarii municipiilor au fost examinate aspectele vizînd dezvoltarea social-economică, mersul executării bugetelor și dezvoltarea bazei impozabile, lucrările agricole de primăvară, salubrizarea și amenajarea localităților etc. La ședință, Primul-ministrul a evidențiat necesitatea realizării integrale a planurilor bugetare pe anul 2007, inclusiv prin măsuri eficiente de dezvoltare și lărgire a bazei impozabile, apreciind pozitiv tendințele de majorare a veniturilor proprii în raioanele Dubăsari, Ocnția, Anenii-Noi, Florești, Briceni, Orhei, municipiul Chișinău și exprimînd îngrijorări privind diminuarea veniturilor proprii în raioanele Edineț, Glodeni, Taraclia, Călărași. Potrivind comunicatului de presă, Vasile Tarlev a mai subliniat "necesitatea aplicării eficiente și transparente a prevederilor Codului Fiscal, pentru a nu admite blocarea activității agenților economici, pentru stabilirea programelor de achitare a impozitelor restante, precum și pentru contracararea, în conlucrare cu organele abilitate, a activităților financiar-economice ilicite". Printre prioritățile în dezvoltarea raioanelor, Prim-ministrul a evidențiat realizarea eficientă a programului național de gazificare, elaborarea și implementarea strategiei de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, asigurarea cu energie electrică, renovarea drumurilor naționale și locale, atragerea investițiilor în teritorii.

Ședința Comisiei Naționale pentru integrare europeană

Comisia a evaluat activitățile de implementare a Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, audiind informația privind rezultatele îndeplinirii Planului în primul trimestru al anului curent și prioritățile stabilite pentru perioada imediat următoare. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a calificat anul 2007 drept unul de o importanță crucială pentru implementarea Planului de Acțiuni UE-RM și pentru obținerea calității de membru asociat la UE, indicînd în acest sens, asupra neajunsurilor existente în proces. Printre obiectivele de bază spre care tinde Moldova în anul 2007 rămîn semnarea Acordului privind facilitarea regimului de vize și obținerea preferințelor comerciale autonome. În cadrul discuțiilor, Primul-ministru s-a referit, în mod special, la importanța îndeplinirii prioritare a compartimentelor Planului de Acțiuni, care vizează respectarea drepturilor omului și a principiilor statului de drept, reformarea sistemului judiciar și combaterea corupției.

cuprins articolul precedent articolul următor


Președinție

3.1. Decrete

Președintele țării a conferit Ordinul "Gloria Muncii":

  • lui Oleg Mantorov, deputat în Parlament, membru al cîrmuirii Organizației pentru Apărarea Drepturilor Slavilor "VECE";
  • lui Tudor Tataru, directorul general al Centrului de Creație "Satul Moldovenesc – Buciumul".
Șeful statului a semnat un decret privind constituirea Comisiei Naționale pentru pregătirea editării enciclopediei moldovenești. Președinte a Comisiei este desemnată Mariana Șlapac, vicepreședinte al Academiei de Științe, iar în componența Comisiei au fost incluse personalități din sfera științei, literaturii și artei, funcționari, deputați în parlament. Planul de acțiuni urmează să fie elaborat în termen de 3 luni, iar ulterior Guvernul îl va aproba și va examina posibilitatea finanțării editării lucrării.

3.2. Ședințe. Decizii. Declarații

Preocupări pentru drepturile omului și sănătatea populației

Vladimir Voronin a convocat o ședință în problema eficientizării activității Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova și sporirii rolului instituției avocatului parlamentar. În cursul ședinței a fost efectuat un schimb de opinii privind acțiunile care se impun în vederea sporirii calității serviciilor prestate de această instituție, elaborarea unui complex de măsuri de ordin legislativ și instituțional, menite să sporească randamentul activității Centrului. Șeful statutlui s-a referit și la necesitatea actualizării legii cu privire la avocații parlamentari cu standardele UE, suținînd propunerile, potrivit cărora, legislația națională trebuie să stipuleze obligativitatea autorităților publice de a reacționa prompt și adecvat la sesizările avocaților parlamentari, examinarea și soluționarea operativă a cazurilor de lezare a drepturilor omului și de a contribui activ la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Președintele RM a solicitat Guvernului să lanseze procedurile de semnare a Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, aprobată la 13 decembrie 2006, deschisă pentru semnare la 30 martie 2007. În opinia șefului statului, semnarea Convenției în cauză va semnifica acceptarea de către țara noastră a principiilor internaționale de promovare și de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Șeful statului a a participat la lucrările Conferinței "Politica Națională de Sănătate: importanță și perspective, în cadrul căreia a fost discutat proiectul Politicii Naționale de Sănătate. În discursul rostit, Vladimir Voronin a apreciat drept necesară și binevenită elaborarea documentului, care trebuie să devină un mecanism de abordare sistemică a problemelor de sănătate și de conjugare a eforturilor intersectoriale pentru ameliorarea calității vieții și sănătății populației pe parcursul întregii vieți, de la naștere pînă la vîrsta înaintată.

Donații generoase unor instituții de cultură

Președintele Republicii Moldova a vizitat Teatrul Republican "Luceafărul", pentru a adresa felicitări membrilor colectivului cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului și a le oferi din partea conducerii țării un autocar modern. În cadrul vizitei s-a discutat despre stadiul elaborării proiectelor de reconstrucție a clădirii teatrului, șeful statului pronunțîndu-se pentru renovarea radicală și cît mai rapidă a sediului instituției.

Președintele Republicii Moldova, Primul-ministru și Ministrul culturii au prezentat membrilor colectivului Teatrului "Eugene Ionesco" clădirea fostului Complex de agrement "Moscova", oferită de către autoritățile statului acestei instituții culturale. În cadrul ceremoniei, Vladimir Vorpnin a menționat oportunitatea adaptării încăperilor clădirii la necesitățile colectivului și a lansat ideea elaborării unui proiect de reamenajare a edificiului. Clădirea respectivă a fost recuperată recent în proprietatea statului, din cauza datoriilor considerabile ale fostului proprietar. Prețul achiziției nu este dat publicității.


1 De notat că recent, în cadrul Congresului oenologilor din republica Moldova, mai mulți reprezentanți ai producătorilor vitivinicoli au solicitat Guvernului facilități și modificarea legislației în vigoare, invocînd și faptul că din cauza embargoului Federației ruse nu pot restitui cetățenilor plata pentru strugurii achiziționați.

cuprins articolul precedent articolul următor


Politici economice

1. Sistemul financiar-bancar

    Activele sistemului bancar moldovenesc se apropie de 2 miliarde USD…

    Potrivit datelor băncii centrale, activele totale ale sistemului autohton au crescut în ianuarie-februarie a.c. cu 5,32%, pînă la cca 23,990 miliarde lei (1,91 miliarde USD). Majorarea activelor băncilor comerciale s-a produs atît din contul creșterilor înregistrate de băncile mari cît și cele de talie medie. Aceasta a avut la bază, la rîndul său, creșterea cotei investițiilor străine în capitalul băncilor moldovene. Astfel, în ianuarie-februarie 2007 cota investițiilor străine în capitalul băncilor moldovene a sporit cu 1,18 p.p. și a atins aproape 64%, iar comparativ cu aceiași perioadă a anului precedent creșterea a fost de 13,8 p. p.

    Totodată, de la începutul a.c., portofoliul de credite al băncilor comerciale a sporit cu 2,3% și a atins 14,14 miliarde lei, iar soldul depozitelor atrase s-a majorat cu 4,7% pînă la 18,05 miliarde lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2006 creșterea a constituit peste 38% și, respectiv, 31% datorîndu-se în mare parte capitalizării băncilor. Pe parcursul anului 2006 activele totale ale sistemului bancar s-au majorat cu cca 27% din contul intrării unor investiții străine. Cea mai importantă creștere a activelor s-a produs în ultimul trimestru al anului, cînd acestea au sporit cu 1,8 miliarde lei, față de aproape 3 miliarde în T1-T3’06.

    …comparabile cu activele unei bănci de talie mijlocie din Cehia

    Cea mai spectaculoasă creștere a activelor, 178%, a fost înregistrată de BCR Chișinău, care între timp a devenit bancă fiică a gigantului austriac Erste Bank. Pe locul doi s-a situat EximBank, procurată de Gruppo Veneto Banca (Italia), cu o majorare de 55%, acesta fiind urmată de Mobiasbancă – 38,1% și Moldindconbank – 31,8%[1].

    Ponderea pieței de asiguri în PIB crește, totuși e sub nivelul statelor în curs de dezvoltare…

    Totodată, ponderea serviciilor de asigurări din Moldova în PIB a atins în anul 2006 nivelul de 1,43% și a înregistrat o creștere ușoară față de anul 2005, cînd acest indicator a fost de 1,1%. Totuși, valoarea acesteia este sub nivelul înregistrat de statele în curs de dezvoltare, nemaivorbind de țările cu economie avansată. În particular, în statele în curs de tranziție ponderea asigurărilor în PIB este de pînă la 3% din PIB, iar în majoritatea statelor dezvoltate această cotă constituie cca 6% în PIB. Intrarea în vigoare a legii cu privire la asigurări în noua redacție, revotată recent de Parlament, va duce la consolidarea pieței de asigurări. Potrivit unor estimări, inclusiv oficiale, pe piață ar putea să rămână circa 22–25 de companii de asigurări, din 32 cîte au activat în 2006.

2. Monedă

    Moldovenii din afară transferă tot mai mulți bani în țară…

    În anul 2006, transferurile de valută pe canale oficiale s-a ridicat la cca 855 milioane USD, cu 25% peste valoarea înregistrată în anul 2005. Băncile moldovene efectuează transferuri în numerar prin intermediul sistemelor rapide Western Union, Unistream, SWIFT, Strada Italia, Trabex (Spania), Turciye Express (Turcia), Lider (anterior Vip Money Transfer), Rus Express (Federația Rusă), Strada Italia, Banco Espirito Santo (Portugalia).

    Cu o pondere de aproape 20% din PIB a fondurilor, trimise de migranți în țară, oldova se plasa pe primul loc în clasamentul Băncii Mondiale, potrivit raportului "Migrația și remitențele: Europa de Est și fosta Uniune Sovietică". Ca parte a populației, Moldova este una din cele mai mari țări sub aspect de emigrare din lume, estimau experții Băncii Mondiale. Remitențele considerabile către Moldova au facilitat reducerea sărăciei gospodăriilor casnice și au oferit un schimb valutar esențial.

    Pe lingă toate efectele pozitive ale migrației, corelate cu remitențele, fluxurile constante de venituri face ca membrii familiilor dependente de emigranți să devină mult mai inerți în căutarea unor locuri de muncă sau în deschiderea unor afaceri individuale. Efectele negative ale emigrației asupra pieței locale a forței de muncă mai provin și din reducerea cantitativă a forței de muncă disponibilă din țară. Reducerea ofertei de forță de muncă a compromis și cîteva puncte procentuale în creșterea realizată în 2000–2005. Mai mult, nu poate fi trecută cu vederea nici degradarea calitativă a capitalului uman. Cele menționate trebuie urgent să-și găsească loc pe agenda Guvernului.

    Ponderea datoriei externe totale în PIB este de cca 83%…

    Datoria externă a Republicii Moldova s-a majorat cu aproape 757 milioane USD (cca 44%) în ultimii șase ani și a atins nivelul de 2,482 milioane USD la finele anului trecut. Aceasta are o pondere de cca 83% din PIB-ul anului 2006 (~3 miliarde USD). Datoria externă totală, care cuprinde datoria sectorului guvernamental și a celui privat, s-a majorat în medie cu 10% anual, cu excepția anilor 2001 și 2004 cînd aceasta s-a redus față de anii precedenți cu peste 44 milioane USD și respectiv 39 milioane USD. Cea mai mare creștere a datoriei externe s-a înregistrat anul trecut cînd aceasta s-a majorat față de anul 2005 cu 402 milioane USD (peste 19%).

    Potrivit BNM, la finele anului 2006 datoria sectorului guvernamental s-a redus comparativ cu începutul anului 2001 cu aproape 100 milioane USD (12%) totalizînd 718,6 milioane USD. Totodată, față de anul 2005 datoria guvernului a sporit cu peste 9% (60,6 milioane USD). Ponderea datoriei guvernamentale în soldul total al datoriei externe a constituit în jur de 30%.

    …iar deficitul contului curent ca pondere în PIB este unul dintre cele mai mari din regiune

    În același timp, în 2006 deficitul contului curent al balanței de plăți a Moldovei s-a majorat cu peste 65% și a înregistrat o valoare de cca 399 milioane USD avînd o pondere de peste 13% din PIB (relativ mare). Conform datelor preliminare, deficitul balanței comerciale (care este principala componentă a balanței de plăți) cu bunuri și servicii a constituit cca 1,597 milioane USD.


1 http://www.e-democracy.md/e-journal/20061215/#2

cuprins articolul precedent articolul următor


Problema transnistreană

Consultări ale mediatorilor și observatorilor la Viena

La 21 martie la Viena a avut loc o nouă rundă de consultări ale mediatorilor din partea OSCE, Federației Ruse și Ucrainei și a observatorilor din partea Uniunii Europene și SUA, cu participarea Președintelui în Exercițiu al OSCE, ministrului spaniol de Externe, Miguel Anhel Moratinos. La finele rundei de consultări a fost adoptată o declarație finală, în care reprezentanții mediatorilor și observatorilor cheamă la reluarea negocierilor în format "5+2" în timpul cel mai apropiat. Potrivit declarației, atît mediatorii, cît și observatorii sînt îngrijorați de lipsa dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. În același timp, semnatarii declarației și-au arătat disponibilitatea de a organiza în viitorul apropiat o ședință comună cu reprezentanții politici ai celor două părți.

Reamintim că runda de negocieri programată pentru 15–16 februarie 2007 nu a avut loc din cauza "lipsei de consens între participanți", iar ultima rundă de negocieri în format "5+2" a avut loc în februarie 2006. De remarcat că în timpul primei sale vizite în Republica Moldova, noul Reprezentant Special al UE pentru Moldova, Kalman Mizsei, a avut o întrevedere și cu liderul transnistrean, Igor Smirnov, la care cel din urmă și-a exprimat disponibilitatea de a relua dialogul cu autoritățile moldovene.

Preferințe comerciale europene pentru agenții economici transnistreni

La 17 martie Guvernul Republicii Moldova a adoptat modificări la procedura de acordare a certificatelor de origine întreprinderilor din regiunea transnistreană. Potrivit acestor modificări, întreprinderilor transnistrene cu înregistrare provizorie sau permanentă la Camera Înregistrărilor de Stat a RM le vor fi acordate certificate de origine de tip "C", "A", "CT-1" și "EUR", care le vor permite să beneficieze de aceleași preferințe comerciale acordate de către UE întreprinderilor din RM. Potrivit unei note informative a Ministerului Reintegrării, "modificările propuse se încadrează în setul de măsuri realizate de către Ministerul Economiei și Comerțului în vederea obținerii Preferințelor comerciale autonome ale UE și vor contribui la procesul de reintegrare socio-economică a RM". Potrivit Ministerului Reintegrării, în prezent la Camera Înregistrărilor de Stat a RM sînt înregistrate 290 de agenți economici de pe malul stîng al Nistrului: 124 permanent și 166 provizoriu. Printre agenții economici transnistreni înregistrați permanent la Chișinău se numără fabrica de încălțăminte "Tighina", fabrica de textile "Tirotex", fabricile de cusut "Vestra", "Intertentr-lux" etc. Înregistrare provizorie au obținut astfel de întreprinderi ca Uzina metalurgică din Rîbnița, Combinatul de ciment din Rîbnița, Uzina "Moldavcabel", Centrala electrică de la Kuciurgan, Fabrica de vinuri "Buchet Moldavii" etc. În ianuarie 2007 Camera de Comerț și Industrie a RM a eliberat agenților economici transnistreni 574 de certificate de origine, inclusiv 74 preferențiale ("T-1–63", "EUR-11").

Conferință internațională în problema transnistreană

La 26–27 martie la Chișinău a avut loc conferința internațională "Reglementarea conflictului transnistrean în contextul europenizării Republicii Moldova", organizată de către Asociația pentru Politică Externă cu sprijinul Proiectului PBF și a Ambasadei Britanice Chișinău. La conferință au participat o serie de înalți oficiali din RM, reprezentanți ai UE, OSCE, șefi ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, precum și experți din UE, RM, Ucraina, Rusia, România și SUA.

În alocuțiunea de salut adresată participanților la conferință, Președintele Parlamentului de la Chișinău, Marian Lupu, a declarat că ultimul val de extindere a UE a plasat Republica Moldova într-un nou context regional, conflictul transnistrean fiind o sursă de instabilitate pentru întreg sistemul de securitate european. Speakerul Lupu a salutat alăturarea UE în calitate de observator în formatul de negocieri "5+2" și semnarea Planului de Acțiuni UE-RM ca premise pentru stabilirea unui parteneriat viabil în vederea reglementării problemei transnistrene.

Lupu a reiterat poziția Chișinăului în problema transnistreană, dictată de integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor. "Democratizarea și demilitarizarea regiunii ramîn a fi prioritățile noastre declarate ca metode de abordare a soluționării problemei transnistrene", a declarat Speakerul Lupu, propunînd o serie de măsuri prin care pot fi atinse aceste obiective: lansarea unei Misiuni OSCE în vederea evaluării situației instituțiilor democratice și inspectării întreprinderilor militare din regiunea transnistreană; onorarea angajamentelor Rusiei asumate in documentul final al Summitului OSCE de la Istanbul; transformarea actualului mecanism de menținere a păcii într-o misiune multinațională de observatori militari si civili cu mandat internațional; deschiderea la Bender a unui Centru de informare UE după modelul celor din Chișinău, Bălți și Cahul; consolidarea sectorului asociativ și susținerea inițiativelor civice îndreptate spre democratizarea regiunii.

Reprezentanții UE, printre care s-au numărat Șeful Delegației Comisiei Europene la Chișinău, Cesare de Montes, Șefa Comisiei Parlamentului European pentru cooperare cu Moldova, Marianne Mikko, și Consilierul politic principal pentru Ucraina, Belarus și Moldova în Secretariatul Consiliului UE, Pirkka Tapiola, au accentuat necesitatea sporirii atractivității Republicii Moldova pentru cetățenii din stînga Nistrului prin intensificarea eforturilor de integrare europeană și continuarea reformelor democratice. Pirkka Tapiola a declarat că Uniunea Europeană va depune în continuare eforturi în vederea identificării unei soluții finale și cuprinzătoare a conflictului transnistrean. Principalul principiu al reglementării trebuie să fie respectarea suveranității și integrității teritoriale a RM, și Uniunea Europeană nu va renunța la acest principiu. Potrivit oficialului european, "modelul final al reglementării nu trebuie să presupună în mod necesar statutul de autonomie, federație sau confederație; atenția principală trebuie să fie acordată delimitării competențelor între Chișinău și Tiraspol". În același timp, orice soluție va trebui să fie una viabilă, să contribuie la eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova și la asigurarea unui trai destoinic locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Marianne Mikko la rîndul ei și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu încălcarea libertății mass-media înregistrate în ultimul timp în Republica Moldova și lipsa unor instituții bine dezvoltate ale societății civile. "Chișinăul trebuie să înțeleagă că europenizarea nu constă doar în cuvinte frumoase, ea presupune adoptarea legilor, aplicarea acestora, realizarea reformelor democratice", a declarat Mikko. cuprins articolul precedent articolul următor


Relații externe

Republica Moldova – Consiliul Europei

La 27 martie curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat o hotărîre de condamnare a Moldovei în cauza Istrati și alții c. Moldovei pentru încălcarea dreptului la libertate și siguranță, dreptului la respectarea vieții private și de familie, aplicarea tratamentelor inumane și degradante. Reclamanții, Viorel Istrati, Alexandru Burcovschi și Roman Luțcan, au invocat condiții improprii de detenție, lipsa îngrijirilor medicale și încălcarea drepturilor de a comunica în condiții particulare cu avocații lor. CEDO a obligat Moldova să achite reclamanților 6 mii, 4 mii și, respectiv, 5 mii de euro pentru prejudicii materiale și cca 4 mii de euro pentru costuri și cheltuieli.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, la 29 martie curent, modificări la Legea privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale. Potrivit acestora, în Monitorul oficial vor fi publicate rezumatele deciziilor și hotărîrilor CEDO pronunțate împotriva Moldovei.

Republica Moldova – Uniunea Europeană

Declarația de la Berlin

La 25 martie curent, UE a marcat 50 de ani de la semnarea Tratatelor care au instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EUROATOM). Pentru că aceste documente au fost semnate la Roma, ele se cunosc și sub denumirea de Tratatele de la Roma. Ele au așezat realmente Europa postbelică pe un nou parcurs, spre pace, prosperitate, democrație și statul de drept. Acestea se constituie în prezent în cartea de vizită a UE. Principalul eveniment legat de aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma îl constituie semnarea la Berlin a unei Declarații de solidaritate europeană (Declarația de la Berlin), care trece în revistă principalele realizări ale UE, reliefează provocările majore care stau în calea UE și stabilește obiectivele de viitor pentru această comunitate[1].

Cu ocazia acestei aniversări, Președintele Vladimir Voronin a semnat o scrisoare care arată că Republica Moldova salută Declarația de la Berlin și subscrie la principiile UE, declarîndu-și adeziunea ireversibilă la valorile UE. Acest gest simbolic era mai mult decît necesar în condițiile în care Moldova aspiră să se alăture UE în drumul ei spre prosperitate și democrație. Iar pentru ca acest gest de adeziune simbolică să fie credibil, Moldova va trebui să demonstreze prin fapte că este un partener de încredere la drum lung. Realizarea integrală și riguroasă a Planul de Acțiuni UE-Moldova (PAUEM) ar putea fi o dovadă concludentă în acest sens. Acțiunile regretabile la care s-au dedat însă organele de forță la 27 martie, pun sub semnul întrebării sinceritatea Chișinăului, care deși subscrie Declarației de la Berlin, admite cu ușurință sfidarea unor valori pe care aceasta le însumează.

Ședința CNIE

În cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE), din 27 martie, Andrei Stratan, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a prezentat un raport privind rezultatele îndeplinirii PAUEM în primul trimestru al anului 2007 și prioritățile stabilite în acest sens pentru perioada imediat următoare. Stratan a menționat că unul din obiectivele de bază ale Moldovei în 2007 este semnarea Acordului privind facilitarea regimului de vize cu UE. În altă ordine de idei, Igor Dodon, ministru al Economiei și Comerțului, a arătat în raportul său că Moldova se află la o etapă avansată de negocieri în vederea obținerii Preferințelor Comerciale Autonome (PCA) și că autoritățile de la Chișinău au realizat toate condițiile înaintate de Comisia Europeană în acest scop. Pe de altă parte, grupul de experți din partea Comisiei Europene, aflat în ianuarie-februarie curent la Chișinău, cu ocazia reuniunii Subcomitetului de Cooperare Moldova-UE "Economie, Finanțe și Statistică", menționa că Moldovei îi rămîne pînă la obținerea PCA să depună eforturi suplimentare pentru creșterea credibilității sistemului de certificare a originii mărfurilor, perfecționarea administrării vamale și îmbunătățirea procesului de audit efectuat la întreprinderile exportatoare.

Centrul european comun de acordare a vizelor

Mihaly Bayer, Ambasadorul Ungariei la Chișinău, a informat recent că Centrul european comun de acordare a vizelor în spațiul UE pentru cetățeni moldoveni, care urmează a fi inaugurat în mod oficial la 25 aprilie a.c., în incinta reprezentanței diplomatice a Ungariei, va începe primirea cererilor de viză la 12 aprilie. Acest lucru va fi făcut pentru ca pînă la deschiderea oficială să fie adaptată activitatea centrului și, în cel mai scurt timp, să fie lichidate toate deficiențele depistate. Amintim că inițial acest centru va elibera vize pentru Ungaria, Austria și Slovenia, urmînd ca în activitatea lui să se implice la scurt timp și Estonia, Letonia, și Danemarca. Potrivit lui Mihaly Bayer, cetățenii moldoveni vor avea acces la informația privind serviciile centrului 24 de ore în zi și va fi definitivată și lansată pagina electronică a Centrului: www.cac.md[2]. Ambasadorul Ungariei a mai precizat că anual moldovenii solicită circa 12 mii de vize pentru Ungaria, Austria și Slovenia, pe cînd capacitatea tehnică a centrului va permite procesarea a circa 50 de mii de vize anual. Anterior un comunicat al Delegației Comisiei Europene la Chișinău anunța că acest centru va fi în măsură să elibereze cel puțin 10 mii de vize pe an.

Inaugurarea Centrului "Pro Europa" la Bălți

După ce la 20 februarie curent, în Cahul a fost deschis primul Centru interactiv "Pro-Europa", un al doilea centru similar a fost inaugurat la 30 martie și la Bălți. Ambele centre au fost deschise cu suportul Reprezentanței din Moldova a Fundației Eurasia și al MAEIE. Centrele își propun drept scop să furnizeze informații despre UE, Politica Europeană de Vecinătate (PEV), implementarea PAUEM și despre procesul de integrare europeană a Moldovei. Deschiderii Centrului i-a urmat conferința "Cooperarea dintre autoritățile publice locale, societatea civilă și mass-media în procesul de integrare europeană", în cadrul căreia a fost lansată pentru discuții publice Strategia de informare și comunicare pentru integrare europeană. La conținutul acestui document ne vom opri într-o ediție viitoare.

Republica Moldova – România

Dacă sub aspect politic relațiile dintre Moldova și România continuă să rămînă dificile, atunci sub aspect economic lucrurile par să stea altfel. Ministerul Economiei și Comerțului a informat că volumul schimburilor comerciale dintre Moldova și România s-a majorat de circa 1,9 ori în ianuarie-februarie 2007, față de perioada similară a anului trecut, constituind în valori nominale 135,7 mln USD. Moldova a exportat în această perioadă în România mărfuri în valoare de 34,1 mln USD (de 1,7 ori mai mult față de ianuarie-februarie 2006) și a importat mărfuri în valoare de 101,6 mln USD (de 2,1 ori mai mult față de ianuarie-februarie 2006). Cifrele în cauză infirmă estimările anterioare ale experților care prognozau o diminuare în comerțul dintre cele două țări, o dată cu aderarea României la UE și cu sistarea regimului de comerț liber. Ceea ce ar trebui să pună în gardă însă este accentuarea semnificativă a deficitului balanței comerciale cu România, pînă la 67,5 mln USD, față de 29,4 mln USD în ianuarie-februarie 2007.

Republica Moldova – Ucraina

În cadrul unei reuniuni, la 22 martie curent, Igor Colenov, directorul general al Serviciului Grăniceri al Republicii Moldova, și Nikolai Litvin, președintele Serviciului Grăniceri de Stat al Ucrainei, au semnat Planul de dezvoltare a colaborării bilaterale pentru anul 2007. Pe lîngă aceasta, la reuniune s-a discutat despre situația la frontiera moldo-ucraineană și s-a accentuat necesitatea extinderii schimbului de informații între serviciile de grăniceri ale celor două state.

Administrația de Stat a Aviației Civile (ASAC) a anunțat, printr-un comunicat de presă, că exploatarea cursei aeriene Chișinău-Kiev de către operatorii aerieni din Moldova și Ucraina continuă să fie incertă. În urma unei reuniuni a părților, din 23 martie, acestea n-au putut ajunge la un compromis în ceea ce privește numărul de curse pe săptămînă. Partea moldovenească insistă pentru un număr de șase curse pe săptămînă, repartizate în mod egal, pe cînd cea ucraineană optează pentru zece curse pe săptămînă. Urmează ca disensiunile existente între cele două părți să fie soluționate în cadrul unei noi runde de negocieri.

Republica Moldova – Federația Rusă

În perioada 20–22 martie curent, în Moldova s-a aflat în vizită o delegație parlamentară a Federației Ruse, condusă de Aleksandr Moskaleț, vicepreședinte al Comitetului Dumei de Stat pentru legislație constituțională și edificarea statului. Delegația rusă s-a aflat la Chișinău cu prilejul participării la ședința Comisiei interparlamentare de colaborare moldo-rusă. Aceasta a fost prima întîlnire la acest nivel după semnarea acordului de cooperare parlamentară în 2003. Pe lîngă participarea la lucrările comisiei, legislatorii ruși s-au întîlnit cu Președintele Vladimir Voronin și cu prim-ministrul Vasile Tarlev.

În cadrul întîlnirilor a fost discutată o gamă variată de probleme, inclusiv cea transnistreană, oficialii moldoveni accentuînd că Moldova optează pentru un parteneriat strategic cu Federația Rusă, bazat pe pragmatism și înțelegere reciprocă.

În ședința Comisiei interparlamentare de cooperare moldo-rusă legislatorii moldoveni și ruși au adoptat o declarație. Aceasta prevede că părțile vor elabora, la următoarea ședință programată pentru luna septembrie 2007, la Moscova, un șir de recomandări pentru soluționarea problemelor existente în relațiile bilaterale, inclusiv cea transnistreană. Recomandările urmează a fi făcute organelor executive ale celor două țări.

Republica Moldova – Belarus

În perioada de referință, au fost date asigurări că Belarusul va relua în timpul apropiat importurile de vinuri din Moldova, livrările de vinuri în vrac urmînd a fi operate de o singura companie mixtă moldo-belarusă Moldbelvin. Compania a fost fondată de AgroVin Bulboaca din Moldova și de Belgospisheprom din Belarus. Acestea dețin 80% și, respectiv, 20% din fondul statutar. Potrivit lui Leonid Senko, director al Belgospisheprom, Moldbelvin va livra vinuri în vrac pentru toți consumatorii din Belarus.

Anterior, Iurie Mudrea, șeful serviciului de analiză și prognoză la Agenția Moldova-Vin, declara că "în nici-un caz, întreprinderea [mixtă moldo-belarusă] nu va monopoliza exporturile de vinuri în vrac" spre Belarus.


1 Declarația cu ocazia aniversării a cincizeci de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, 25 martie 2007, Site-ul Președinției germane a Consiliului UE.

2 O denumire mai potrivită pentru acest site ar putea fi www.eurovisa.md sau www.euvisa.md, sau www.euvisacentre.md, sau www.europeanvisacentre.md.

cuprins articolul precedent


Studii, analize, comentarii

Revoluție fiscală: pro sau contra?
Iurie Gotișan, 1 aprilie 2007

Recent Guvernul a examinat proiectul de Politică fiscală a statului pentru perioada anilor 2008–2010, proiect în care au fost evaluate mai multe scenarii de politici, inclusiv unele foarte îndrăznețe de reducere a fiscalității »»»


Revizuirea calitativă a "condițiilor consensului politic"
Sergiu Grosu, 1 aprilie 2007

La 23 martie, 58 de deputați ai fracțiunii majoritare și ai fracțiunii PPCD au votat pentru adoptarea Legii pentru modificarea art.82 al Regulamentului Parlamentului, proiectul respectiv fiind inițiat cu cîteva zile înainte (pe 19.03.2007) de către deputatul PCRM Victor Stepaniuc în comun cu deputații PPCD Iurie Roșca și Ștefan Secăreanu »»»

e-journal

Abonare electronică
la e-journal

Подписка на русскую версию e-journal

Chestionar de evaluare

Caricaturi

la începutul paginii  

Copyright © 2001–2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel: (373 22) 21-34-94, Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect