Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2003DeclaraţiiMihai Severovan

Declaraţiia candidatului independent Mihai Severovan: Tu meriţi o viaţă mai bună

|versiune pentru tipar| Mihai Severovan, 21 aprilie 2003

După mai multe frământări, am hotărât să candidez la funcţia de primar general al municipiului Chişinău. Trebuie să recunosc că a fost o decizie dificilă, ca orice om am avut îndoieli dacă este bine să fac acest pas. Îndoielile au avut ca motiv doar conjunctura politică, pentru că întotdeauna am avut convingerea că voi putea face faţă problemelor cu care va trebui să mă confrunt din prima zi a aflării mele în funcţia de primar general. Şi asta cu atât mai mult cu cît problemele municipalităţii au fost domeniul meu de activitate dintotdeauna: şi în calitate de ministru al Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale, şi altă dată, în funcţiile pe care le-am deţinut în administraţia oraşului Chişinău.

Cred că am reuşit în acest răstimp să acumulez cunoştinţele şi experienţa necesară pentru a gospodări cu pricepere acest oraş. Or, convingerea mea este că politicile investiţionale, financiar-bugetare, arhitecturale orbecăiesc în Chişinău prin întunericul străzilor şi eşuează în grămezile de gunoi şi gropile din asfalt.

Fiecare dintre concurenţii electorali au câte o şansă să devină primar general. Nu fiecare dintre ei, însă, reprezintă o şansă pentru chişinăuieni.

În ce mă priveşte, doresc să-mi realizez şansa, fiind convins că pot oferi chişinăuienilor posibilitatea de a-şi realiza şansa lor să locuiască într-un oraş măturat dimineaţa, luminat noaptea şi încălzit iarna.

Dorinţa mea este să-i conving pe toţi: prieteni, rude, vecini, pe toţi cei care mă cunosc şi îi cunosc, pe toţi cei care nu mă cunosc şi nu-i cunosc că fiecare dintre noi şi noi toţi luaţi împreună, cu siguranţă, merităm o viaţă mai bună.

În ziua de vineri, 18 aprilie 2003, am depus o cerere la biroul permanent al Partidului Liberal, prin care mi-am anunţat suspendarea calităţii de membru de partid şi retragerea mea de pe lista de candidaţi pentru Consiliul Municipal Chişinău, din partea Alianţei Social-Liberale “Moldova Noastră”. Am solicitat Partidului Liberal să-şi menţină sprijinul pe care mi l-a acordat înainte de începutul campaniei electorale. Liderii Partidului Liberal, din nefericire, n-au avut suficientă putere politică să poată oferi suport electoral unui candidat propriu. În consecinţă, PL-ul s-a pomenit într-o alianţă însăilată în pripă din raţionamente extrapolitice, pentru a oferi candidatului Serafim Urechean nimic altceva decât acoperire politică.

Cu toate acestea, voi accepta să colaborez atât cu Partidul Liberal, cât şi cu alte forţe politice, în folosul locuitorilor oraşului nostru, care merită nu numai o viaţă mai bună, dar şi o atitudine mai respectuoasă din partea clasei politice.

Sursa: www.severovan.com