Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2003DeclaraţiiSerafim Urechean

Adresarea dlui Serafim Urechean către Ion Gonţa, preşedintele Teleradio-Moldova; Serghei Drobot, director general NIT; Victor Osipov, director Euro TV Chişinău; Ion Bunduchi, director Antena C

|versiune pentru tipar| Serafim Urechean, 30 mai 2003
Stimaţi conducători ai instituţiilor audiovizuale! În calitatea mea de Candidat independent la funcţia de Primar general al mun. Chişinău, adresez Domniilor Voastre îndemnul şi rugămintea de a găzdui la instituţiile pe care le reprezentaţi dezbaterile publice în direct ale celor doi concurenţi rămaşi în cursa electorală a alegerilor locale din capitala ţării. După cum arată experienţa internaţională şi unele practici acceptate şi la noi pînă acum doi ani, dezbaterile publice la radio şi televiziune sînt de neînlocuit în procesul democratic de informare a alegătorilor, care sînt chemaţi să ia decizii importante pentru destinele fiecărei persoane în parte şi ale ţării în întregime la urnele de vot. În calitate de profesionişti, cunoaşteţi că dezbaterile publice în direct asigură condiţii egale candidaţilor, oferă maximum de informaţie obiectivă electoratului, constituie cel mai eficient şi accesibil instrument prin intermediul căruia este apreciat potenţialul candidaţilor la funcţii publice, precum şi realismul platformelor lor electorale. Vă asigur că dezbaterile vor oferi un plus de imagine şi de credibilitate organelor dumneavoastră de presă. Din considerentele expuse, sper să fiu susţinut în acest îndemn pe care vi-1 adresez şi de către Contracandidatul meu.

/Săptămîna, an. XI, nr. 22 (544), 30 mai 2003/