Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2007Petru Bodarev

Programul electoral al candidatului la funcţia de primar general al municipiului Chişinău Petru Bodarev

|versiune pentru tipar|
În tot ce voi face, voi colabora cu mass-media şi cu populaţia municipiului. Acest dialog permanent va fi pentru mine o datorie directă.

Sunt convins că, în perioada de criză prin care trecem actualmente, concetăţenii noştri, adică alegătorii, cărora le solicit susţinere şi vot, au nevoie de o analiză clară a realităţii, aşa cum este ea, şi nu din punctul de vedere al anumitor persoane. Ce intenţionez să întreprind întru depăşirea situaţiei de criză?

Voi promova în societate următorul principiu: ajutate pe tine însuţi şi, după posibilităţi, ajută-l şi pe aproapele tău. În toate domeniile vieţii cotidiene avem nevoie stringentă de autodisciplină, autoeducare, cultură şi sinceritate în relaţiile cu oamenii. Minciuna sub toate formele ei trebuie eradicată.

Este primordială problema protecţiei mediului înconjurător. Omul nu poate exista în afara lui, ci este o parte indispensabilă a acestuia. Responsabilitatea ecologică este o obligaţie a fiecăruia dintre noi, de la vlădică la opincă. Consecinţele comportamentului ecologic agresiv vor fi suportate de către copiii şi nepoţii noştri. Voi insista în vederea utilizării raţionale a deşeurilor prin intermediul tehnologiilor moderne. Una dintre sarcinile ce nu suportă amânare este reconstrucţia Staţiei de epurare a apelor uzate din Chişinău. La fel de importantă este soluţionarea problemei ce ţine de gestionarea deşeurilor solide, în prezent depozitate la gunoiştea oraşului, amplasată în raionul Anenii Noi. Nu atât lipsa mijloacelor financiare, cât mai curând lipsa voinţei nu a făcut posibilă amenajarea completă a zonelor de pe malul râului Bac, a parcurilor “Valea Morilor”, “Râşcani”, “Valea Trandafirilor” etc.

Este absolut necesară optimizarea reţelei de transport a municipiului, inclusiv construirea parcărilor cu multe niveluri, a pasajelor subterane în zonele cu trafic sporit (intersecţia bd. Ştefan cel Mare cu străzile Vlaicu Pârcălab, Armenească etc.).

Au rămas la nivel de teorie preconizatele modificări în structura serviciilor locativ-comunale. Solicit, în limitele prevederilor legii, revizuirea activităţii asociaţiilor de locatari şi a relaţiilor contractuale ale acestora cu organele executive în scopul optimizării lor pe viitor şi creării unor condiţii decente pentru proprietarii de locuinţe. În acest context voi insista asupra inventarierii şi expertizării blocurilor de locuit cu cinci etaje (hruşciovka).

O altă problemă cu care se confruntă municipalitatea este baza legislativă. Ca om de afaceri, nu o singură dată am întâlnit numeroase dificultăţi, generate de prevederile legislaţiei, inclusiv privind prerogativele organelor de administrare locală, iată de ce voi aplica toate pârghiile legale pentru a obţine legi, reieşind din situaţia reală. Mă refer la Codul funciar, Codul locativ, Legea despre statutul mun. Chişinău, adoptată încă în anul 1995.

Soluţionarea problemelor curente şi viitoare impune promovarea unei politici deosebite, cu reflecţii şi gestionare la nivel de stat. Eu nu sunt adeptul unei lupte din culise. Administrarea trebuie să fie transparentă. Nu trebuie să ne aruncăm în extreme, pentru a nu repeta greşelile anilor precedenţi. Voi insista asupra formulei: mai multă autonomie locală, dar şi mai multă responsabilitate la nivel local.

Una dintre problemele importante ale oraşului este cea a locurilor de muncă: pe de o parte, avem o rată sporită a şomajului, pe de altă parte, o lipsă acută de cadre calificate, în activitatea mea mă voi conduce de principiul că cel care cu adevărat doreşte să muncească trebuie să aibă măcar cea mai mică şansă de a găsi un loc de lucru.

Voi încuraja implementarea tehnologiilor moderne în toate sferele de activitate, iar serviciilor orăşeneşti le voi cere respectarea cu stricteţe a acestora. Este trist şi nedemn că în capitala Republicii Moldova, care tinde a fi un stat european, actualmente, ca instrumente de bază ale serviciilor orăşeneşti, sunt utilizate mătura şi lopata. Trebuie să conştientizăm faptul că tehnologiile şi tehnica modernă sunt unica noastră şansă. Alternativă nu există.

Dacă ne dorim soluţionarea efectivă a sarcinilor dificile cu care în prezent se confruntă populaţia urbei, atunci trebuie să dezvoltăm şi să aplicăm cât mai mult propriul talent şi iniţiativa creatoare. Societatea, în general, şi administraţia municipală, în particular, au nevoie de minţi lucide, oameni oneşti, talentaţi, cu posibilităţi vaste. Creativitatea practică, orientată spre soluţionarea problemelor, este cheia succesului în depăşirea dificultăţilor.

Sunt conştient de toate riscurile şi problemele care pot apărea în colaborarea unui primar independent cu un Consiliu Municipal, în componenţa căruia sunt reprezentanţi ai diferitelor partide. Nu am nici o îndoială faţă de bunele intenţii ale partidelor, dar cred cu tărie că interesele locuitorilor întregului municipiu pot fi reprezentate mai eficient şi echitabil doar de către un primar independent.

Numai împreună cu Dumneavoastră, dragi concetăţeni şi prieteni, vom reuşi!