Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2015DeclaraţiiMonica Babuc

Monica Babuc, candidatul PDM pentru Primăria Capitalei: Vom vedea mai multe fapte bune în Chişinău!

|versiune pentru tipar| Monica Babuc, 4 mai 2015 | 

Monica Babuc este candidatul Partidului Democrat din Moldova pentru funcţia de primar general al Capitalei. Anunţul a fost făcut astăzi, 4 mai, în cadrul unui briefing de presă al Organizaţiei PDM Chişinău, din care Monica Babuc face parte în calitate de lider al femeilor democrate din Capitală.

“Ţin din tot sufletul la acest oraş şi îmi doresc ca toate familiile să trăiască bine în municipiul nostru”, a spus Monica Babuc, subliniind că este o onoare să candideze din partea femeilor, a democraţilor, a pro-europenilor şi a familiilor de bună credinţă din Chişinău.

“Înţeleg foarte bine miza acestor alegeri: oamenii aşteaptă să vadă că cei pe care îi aleg realizează mai multe fapte bune. Eu sunt convinsă că acest lucru este posibil. Cu această credinţă intru în cursa electorală, având alături echipa PDM şi pe toţi cei care ne susţin”, a adăugat candidatul PDM.

La rândul său, preşedintele PDM Chişinău, Pavel Filip, a confirmat susţinerea pe care democraţii i-o acordă Monicăi Babuc. Pavel Filip a declarat că decizia Biroului Executiv al organizaţiei municipale este bazată pe capacităţile de lider şi profesionale demonstrate de Monica Babuc. “Partidul Democrat s-a angajat în faţa cetăţenilor că va creşte Moldova, aici acasă, împreună cu copiii, cu părinţii şi cu familiile noastre. Suntem conştienţi că acest lucru este posibil de realizat într-o măsură mai mare, dacă vom avea cât mai mulţi reprezentanţi democraţi, pro-europeni, oameni de nădejde — în consiliile locale. De aceea avem nevoie de o fracţiune puternică şi în Consiliul municipal Chişinău, pentru a face mai multe lucruri bune în capitală”, a mai spus Pavel Filip.

Monica Babuc are 51 ani, iar în prezent este ministru al Culturii din partea Partidului Democrat din Moldova. În tot acest timp, şi-a dedicat activitatea pentru promovarea imaginii şi a tradiţiilor Republicii Moldova peste tot în lume. Are o familie frumoasă şi locuieşte în Chişinău “de o viaţă”.

pdm.md