Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2015DeclaraţiiSerafim Urechean

Lucrurile bune nu se uită. Gospodarul se întoarce

|versiune pentru tipar| Serafim Urechean, 21 mai 2015 | 

Un gospodar, care a demonstrat prin fapte concrete că este un bun manager al capitalei, un om al acţiunii, care ştie să-şi asume responsabilităţi şi riscuri. Acesta este Serafim Urechean, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, care s-a lansat astăzi în cursa electorală împreună cu echipa de candidaţi la funcţia de consilieri. Evenimentul a avut loc în Scuarul Catedralei, unul din locurile reconstruite pe timpul când Urechean deţinea funcţia de primar general.

Prezent la eveniment, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a declarat că municipiul Chişinău nu are nevoie de bătălii verbale, de declaraţii la nesfârşit.

“Capitala are nevoie de decizii, acţiuni şi de oameni care au capacitatea de a rezolva problemele chişinăuienilor. Cu experienţa pe care o are, împreună cu echipa, Serafim Urechean va gospodări bine municipiul Chişinău. Eu cred că locuitorii oraşului îşi vor da votul pentru cel care a fost şi care va deveni primar general al capitalei — Serafim Urechean. Din partea PLDM are tot sprijinul şi toată dedicaţia”, a menţionat Vlad Filat.

Candidatul la funcţia de primar general al municipiului Chişinău a declarat că doreşte să revină în fruntea primăriei pentru a continua lucrurile bune, a renaşte economic şi spiritual capitala, pentru a-i reda oraşului strălucirea de altă dată, iar chişinăuienilor speranţa şi bucuria de a locui într-o urbe europeană.

“Timp de 11 ani, am reuşit să fac pentru oraşul nostru multe lucruri frumoase, multe din ele s-au stopat odată cu plecarea mea. Poate de multe ori nu am găsit cea mai bună soluţie, dar oraşul a devenit civilizat. Acum, sarcina noastră este să aducem oraşul la o stare normală. Vin la Chişinău pentru a construi şi a dezvolta împreună cu Dvs. capitala, pentru a avea un confort, pentru a readuce grija faţă de pensionari şi tineri”, a menţionat Serafim Urechean.

De asemenea, candidatul, care este ctitor principal al Catedralei “Naşterea Domnului”, a specificat că şi aici mai sunt multe de făcut.

“Noi mai avem multe de făcut la Catedrala Mitropolitană, care a fost dată uitării. Eu voi face tot posibilul ca acest scuar să arate aşa cum l-a văzut Bănulescu-Bodoni”, a spus Urechean.

În cadrul lansării oficiale în campanie au mai luat cuvântul candidaţii la funcţia de consilier Vasile Şaramet şi Boris Volosatâi. La fel, şi-au declarat susţinerea pentru candidatura PLDM la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, şi politologul Vitalie Andrievschi.

Menţionăm că, în dimineaţa zilei, Serafim Urechean, împreună cu echipa, a participat la serviciul divin, oficiat de Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldova, Vladimir, care le-a dat binecuvântarea sa. Cu ocazia sărbătorii creştine “Înălţarea Domnului”, Serafim Urechean a oferit în dar Mitropoliei un set de tacâmuri pentru liturghia bisericească.

pldm.md