Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2018DeclaraţiiAndrei Năstase

Andrei Năstase şi-a lansat programul electoral 2018–2023

|versiune pentru tipar| Andrei Năstase, 30 aprilie 2018

Andrei Năstase şi-a lansat programul electoral 2018–2023: Rămân alături de Oameni, de grijile şi nevoile lor, alături de Chişinău şi centura sa de aur şi de rezistenţă — suburbiile. La 20 mai Reuşim Împreună!

Andrei Năstase şi-a lansat programul electoral “Chişinău — capitala în care să vrei să trăieşti” printr-un eveniment la care au participat delegaţi din toate sectoarele municipiului, din suburbii şi din Diaspora, echipa viitorului primar al Chişinăului, oaspeţi de seamă din ţară şi de peste hotare.

La evenimentul de lansare a programului electoral pentru Chişinău a participat şi Maia Sandu, Preşedinta PAS, care şi-a exprimat încă o data susţinerea fermă a candidatului unic al opoziţiei anti-oligarhice în alegerile pentru primăria Chişinăului, Andrei Năstase.

Maia Sandu a declarat: “Chişinăul are nevoie de un conducător capabil să descopere şi să spargă nenumăratele scheme de corupţie. Andrei Năstase poate să facă aceste lucruri, cu ajutorul nostru, al tuturor. Acum e momentul să dăm dovadă de unitate şi implicare. Să nu ne lăsăm intimidaţi, manipulaţi sau minţiţi de guvernare şi de candidaţii ei prefăcuţi. Haideţi să pornim încrezători la drum. Să facem tot ce putem, cu toată sinceritatea şi bunătatea şi neapărat vom reuşi. Succes, Andrei! Succes nouă, tuturor!”

Acelaşi mesaj de sprijin l-a avut şi Viorel Cibotaru, Preşedinte al PLDM.

Un mesaj excepţional a venit şi din partea domnului Joseph Daul, preşedintele PPE, cel mai mare şi cel mai influent partid de centru-dreapta la nivel european. “Dragă Andrei, eşti unicul candidat anti-oligarhic din aceste alegeri. Te cunosc drept un om de cuvânt, care cu mai multe ocazii ţi-ai demonstrat angajamentul pentru neam şi ţară. Ai curajul şi voinţa să transformi Chişinăul într-un oraş prosper şi atractiv pentru toţi cei care locuiesc acolo. Eşti un om politic proeuropean, curajos, dedicat binelui comun, un conducător capabil să atragă fondurile şi expertiza europeană necesare pentru modernizarea infrastructurii, a drumurilor, a transportului, dar şi a educaţiei şi sistemului de sănătate din Chişinău şi mai ales de a ameliora starea mediului ambiant” — a remarcat liderul Partidului Popular European.

Andrei Năstase şi echipa sa au primit mesaje de încurajare şi de susţinere plenară şi din partea partenerilor externi ai Platformei DA, parteneri care vor oferi expertiză şi consultanţă în aplicarea celor mai bune practici de administrare a unui oraş European, modern. Aceste mesaje au venit din partea lui Ludovic Orban, Preşedinte al PNL, cel mai puternic partid de opoziţie din România, care are primari merituoşi, dedicaţi şi eficienţi în cele mai mari centre urbanistice de peste Prut. “Andrei Năstase este soluţia normală pentru Chişinău — singura şansă pentru ca locuitorii Chişinăului să aibă o administraţie cinstită, o administraţie corectă, o administraţie prietenoasă cu cetăţenii săi.” a transmis Ludovic Orban în mesajul său.

Mesaje de suflet de la personalităţi din ţară şi diaspora.

Andrei Năstase a fost încurajat şi de somităţi ale culturii naţionale precum Maria Ciobanu, Vasile Iovu, Vladimir Beşleagă, Andrei Mustea şi alţii. Maria Ciobanu a declarat: “Andrei Năstase este candidatul cel mai bun pentru funcţia de Primar General al municipiului Chişinău. Pe mine m-a impresionat întotdeauna curajul de care a dat dovadă domnul Andrei Năstase, faptul că nu s-a lăsat intimidat… Iată acum suntem la o răscruce: ori pierdem şi Capitala, ori câştigăm Capitala care va fi o trambulină extraordinară pentru alegerile parlamentare.”

“Eu am fost de la începuturi şi voi fi tot timpul cu Andrei Năstase. Acesta va fi primarul nostru general care în sfârşit va rezolva problemele ce ţin de bunăstarea orăşenilor şi de lupta cu tot răul. Aş vrea să văd Chişinăul înfloritor, cu copaci, cu parcuri, cu terenuri de joacă pentru copii.” a declarat maestrul Vasile Iovu.

La rândul ei, doamna Nadejda Brânzan, semnatară a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, a avut un mesaj extrem de cald de susţinere şi mobilizare: “Astăzi n-am putut să fiu indiferentă. Pentru că de la bun început eu am fost de partea mişcării iniţiate de Andrei Năstase, Platforma Demnitate şi Adevăr. Îi cunosc pe oamenii ăştia. Eu numai pe voce dacă-i aud, îi recunosc. Vreau să mă adresez către toată lumea bună, către toţi colegii mei de breaslă, medici, intelectuali, oameni simpli, să nu rămânem indiferenţi, să nu permitem mafiei şi oligarhicului să pună mâna pe Capitală.”

Din partea diasporei, ne-am bucurat şi de mesajul doamnei Valentina Cuşnir, ex-deputat în Parlamentul Moldovei, care a venit special din afara ţării pentru a fi alături de Andrei Năstase. “Mulţi dintre prietenii din diasporă şi-au cumpărat bilete şi să ştiţi că la 20 mai vor fi aici, pentru o zi, ca să-şi dea votul pentru Andrei Năstase.” a anunţat doamna Valentina Cuşnir. Tot în numele diasporei a vorbit şi Silvia Bârcă, din Irlanda, cu un inimos discurs de susţinere a candidatului unic al forţelor anti-oligarhice, dar şi cu un îndemn la solidaritate şi la implicare a celor plecaţi din ţară. “Este important ca cei din diaspora să dea telefon acasă, să-şi îndemne rudele, prietenii să participe activ la vot, iar cei care au posibilitatea — să revină acasă pentru a participa la scrutin.”

Un alt mesaj emoţionant ne-a transmis şi marele nostru scriitor, domnul Vladimir Beşleagă: “Suntem la o răscruce în lupta pentru Chişinău, inima Moldovei. Dragi concetăţeni, veniţi la alegeri şi votaţi direcţia europeană, votaţi pe reprezentantul Platformei Demnitate şi Adevăr şi al Partidului Acţiune şi Solidaritate. Să nu pierdem acest ultim bastion. Votaţi pe Andrei Năstase care este omul adevărului, omul dreptăţii.”

Programul şi echipa

În discursul său de prezentare a programului elaborat împreună cu specialişti din cadrul partidelor susţinătoare şi societatea civilă, din mediul de afaceri şi de experţi, Andrei Năstase a reiterat ferm aspiraţia sa de a scoate din captivitatea mafiotă capitala, apoi toată ţara, de a dinamiza dezvoltarea tuturor domeniilor publice din oraş şi suburbii, de a eradica fenomenul endemic al corupţiei şi de a transforma primăria într-o entitate transparentă, bine gestionată în interesul oamenilor, prietenoasă cu fiecare locuitor al Chişinăului.

“Cei care au sărăcit această ţară, şi-au bătut joc de oamenii ei, i-au alungat peste hotare dezbinând sute de mii de familii, se tem de victoria noastră la alegerile din 20 mai. Pentru că se tem, mă vor cu orice preţ retras sau scos din cursa pentru primărie. Să-şi pună pofta-n cui! Nu pot ei fura cât putem noi vota!”- a mai spus Andrei Năstase.

Viitorul primar general de Chişinău şi-a prezentat echipa care îl secondează acum în campania electorală şi cu care va face schimbarea în beneficiul cetăţenilor după victoria în scrutinul din 20 mai. Din echipa sa fac parte Alexandru Machedon, şeful staff-ului electoral, activist civic de rezonanţă, omul care a adus Republica Moldova în topul ţărilor cu cea mai mare viteză la internet, Alexandru Slusari, generatorul de soluţii economice, pragmatice, eficiente pentru orice problemă socială, Liviu Vovc, arhitectul care ştie exact cum trebuie modernizat şi implementat Planul Urbanistic General al municipiului, Sergiu Cataranciuc, profesor universitar, doctor habilitat în ştiinţe exacte, profesionistul care va face schimbarea în domeniul educaţiei, astfel încât specialiştii din acest sistem să aibă salarii decente, iar tânăra generaţie să se bucure de condiţii excelente pentru educaţie şi studii etc.

Andrei Năstase: “Nimeni şi nimic nu mă poate opri”

Liderul Platformei DA şi candidatul unic al opoziţiei anti-oligarhice pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Andrei Năstase, şi-a reafirmat hotărârea fermă de a lupta până la capăt pentru ţara sa, pentru capitala sa. “Cu toată propaganda şi minciuna din arsenalul lor, cu toate ştirile false, sondajele şi spoturile trucate, cu toţi mercenarii şi candidaţii coordonaţi sau cu autorizaţie de la SIS şi GBC, plătiţi din banii furaţi de la oameni — nimeni şi nimic nu mă poate opri. Voi face din Chişinău un loc curat şi îngrijit, bine amenajat, cu drumuri bune, cu spaţii verzi, grădiniţe sigure şi suficiente, locuri de odihnă, de sport şi de joacă pentru copii în siguranţă, cu un iluminat public ieftin şi eficient, cu curţi bine amenajate şi parcări ecologice” — a spus Andrei Năstase.

platformada.md