Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2018DeclaraţiiVictor Strătilă

Declaraţia Partidului Verde Ecologist din Republica Moldova

|versiune pentru tipar| Victor Strătilă, 4 iunie 2018

Partidul Verde Ecologist din Moldova salută rezultatul alegerilor locale din municipiul Chişinău din data de 03 iunie 2018 şi alegerea lui Andrei Năstase în calitatea de Primar.

Partidul Verde Ecologist de asemenea felicită locuitorii Chişinăului cu alegerea noului Primar şi depăşirea crizei politico-administrative care a afectat Chişinăul in ultimul an. Astfel, s-a dovedit încă o data, că locuitorii mun. Chişinău au o predispunere totală pentru valorile europene.

Primarul nou ales trebuie să dea dovadă de hotărâre politică şi administrativă pentru a depăşi criza de imagine şi credibilitate care planează asupra activităţii administraţiei publice locale din municipiu. Primarul nou ales este primarul tuturor locuitorilor al mun. Chişinău, indiferent de preferinţele politice fiecăruia, deoarece Primarul este persoana care consolidează societatea.

Chişinăul trebuie şi merită să devină un exemplu de administrare transparentă, democrată şi prietenoasă locuitorilor săi. Chişinăul are nevoie de reforme urgente şi prioritizarea intereselor locuitorilor dar şi de combatere a schemelor de corupţie şi a influenţei tenebre a anumitor grupuri.

Chişinăul trebuie să se transforme într-un oraş în care democraţia urbană, participarea publică şi consultarea locuitorilor în deciziile de interes general urmează a fi pilonii implicării societăţii în administrarea oraşului, iar problemele cetăţenilor să devină o prioritate pe agenda de lucru a primarului.

Avem convingerea că vor demara acele reforme după care mun. Chişinău va redeveni capitala verde, cu parcuri şi spaţii verzi, un oraş în care autorităţile publice locale se preocupă nu doar declarativ de mediul înconjurător.