Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2007DeclaraţiiPL

Comunicat de presă cu privire la conferinţa din 21.05.2007 organizată de aşa zişii membri ai Partidului Liberal

|versiune pentru tipar| PL, 28 mai 2007
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal consideră acţiunea întreprinsă de către aşa zişii membri ai Partidului Liberal Vasile Boboc, Eşanu Oxana, Costiuc Vasile, Crudu Diana şi Şevciuc Alexei drept o denigrare nefondată adusă Partidului Liberal şi organizaţiei de tineret a partidului, care are legătură directă cu alegerile din 3 iunie 2007.

La fel mai considerăm că, conferinţa acestora din data de 21.05.2007 a fost înscenată de către “marii patrioţi” care au colaborat cu structurile de ocupaţie şi care astăzi se afla în Partidul Naţional Liberal care la rândul său aflat în plină campanie electorală încearcă să atragă atenţia electoratului. Această convingere se întemeiază pe faptul că una din participantele la conferinţa respectivă, Diana Crudu candidează pe listele PNL la funcţia de consilier municipal, fiind înregistrată cu numărul 10, iar tatăl acesteia candidează la funcţia de primar în oraşul Durleşti, iar foştii PL-işti făcând deja agitaţie electorală în favoarea PNL.

Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal atrage atenţia asupra faptului că, contrar ideilor expuse de participanţii la conferinţa cu pricina, OTPL este independentă în acţiunile sale conducându-se de statutul Partidului Liberal şi de propriul Regulament. Astfel este o minciună şi o dezinformare ideea expusă de către cei 5 precum că Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a rămas fără membri sau ar fi nefuncţională la fel ca şi ideea precum că tinerii în Partidul Liberal ar fi folosiţi doar la împărţit pliante. Numai în ultima lună la organizaţia noastră au aderat mai multe persoane, depunând cereri în acest sens.

Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal aduce la cunoştinţă faptul că cei 5 pretinşi liberali au plecat în diferite perioade de timp de la partid, în mare parte fiind nemulţumiţi de faptul că n-au obţinut funcţii în structurile partidului şi n-au fost puşi printre primii pe listele de candidaţi în actualele alegeri cum ar fi de exemplu Boboc Vasile. Cât priveşte Diana Crudu, aceasta în genere nu este şi nici nu a fost membră a Partidului Liberal.

Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal îşi exprimă regretul că cei 5 s-au lăsat manipulaţi în plină campanie electorală de către un partid condus de foşti nomenclaturişti sovietici. La fel Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal apreciază ieşirea celor 5 drept un atac din partea PNL dat în urma deconspirării cărţilor scrise de către Anatol Ţăranu “Pe calea spre comunism” şi “Munca baza modului de viaţă socialist” de asemenea deconspirarea colaborării preşedintelui PNL Vitalia Pavlicenco cu ITARTAS care arată adevărata identitate politică a liderilor PNL.

Totodată Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal îşi exprimă nedumerirea în legătură cu faptul că presa n-a cerut aşa zisa listă cu cei 69 de membri care ar fi părăsit partidul nostru prezentând-o ca ştire bombă în plină campanie electorală.

Vrem să mai subliniem faptul că indiferent de atacurile venite din partea nomenclaturii comuniste acestea nu demonstrează decât agonia în care se află aceştia. Însă dincolo de marea lor tactică care a fost întreprinsă chiar de la începutul anilor ’90. Candidatul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă va câştiga primăria municipiului Chişinău, aşa că vrem să transmitem tuturor celor care fac tot posibilul ca alegătorii şi de această dată să aleagă dintre doi comunişti, schimbarea este inevitabilă.

Serviciul de presă PL