Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2007DeclaraţiiPPCD

Exit-polul — o încercare de justificare a furtului de voturi

|versiune pentru tipar| PPCD, 3 iunie 2007

Declaraţia lui Iurie Roşca, preşedinte al PPCD, făcută imediat după anunţarea rezultatelor exit-polului efectuat în cadrul alegerilor pentru municipiul Chişinău

Exit-polul a fost folosit ca mecanism de manipulare a opiniei publice şi de justificare a furtului masiv de voturi de la PPCD. Faptul că această numărătoare a fost făcută de o instituţie dubioasă şi reflectată în exclusivitate de televiziunea controlată de putere demonstrează că este vorba doar de acordul final al unei farse orchestrate cu abilitate de putere de la prima până la ultima zi a campaniei electorale. Lansându-se în alegeri prin manipularea modului de înregistrare a candidaţilor şi plasarea în mod ilegal a propriilor candidaţi pe poziţia numărul unu în buletinele de vot, urmată de utilizarea masivă a resurselor administrative în favoarea exponenţilor puterii şi, respectiv, împotriva candidaţilor opoziţiei, care au fost intimidaţi şi deseori deteminaţi să se retragă de pe listele electorale, alături de fuga candidaţilor puterii de dezbaterile publice, hărţuirea permanentă a militanţilor PPCD a culminat cu cea mai grosolană încălcare a legislaţiei electorale privind modul de întocmire a listelor electorale. Astfel, practic în toată ţara listele electorale nu au fost reactualizate şi nici făcute publice cu 20 de zile înainte de alegeri. În chiar ziua alegerilor pretutindeni s-au înregistrat încălcări cum ar fi aducerea unui număr de două ori mai mare de buletinele de vot decât numărul de alegători înscrişi pe listele din secţiile de votare, coruperea alegătorilor cu bani, deplasarea cu urnele mobile la domiciliu cu prezenţa exclusivă a membrilor birourilor electorale din partea Partidului Comuniştilor, agitaţia electorală directă la secţiile de votare din partea exponenţilor puterii. Toate acestea au reprezentat abuzuri şi ilegalităţi care au distorsionat în mod substanţial rezultatul final al alegerilor.

În momentul de faţă aşteptăm rezultatele oficiale definitive din partea Comisiei Electorale Centrale, care sperăm să se manifeste ca o instituţie autonomă şi responsabilă menită să garanteze dreptul fundamental al cetăţenilor de a alege şi a fi ales şi nu doar pe post de strucură abilitată cu numărarea mecanică a unor rezultate de o relevanţă îndoielnică. Suntem de asemenea în aşteptarea unor atitudini tranşante din partea observatorilor internaţionali şi locali, care au datoria să monitorizeze imparţial procesul electoral şi să tragă concluzii bazate pe necesitatea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi în nici un caz pe raţiuni de oportunitate politică sau de necesitate de a menţine aparenţele onorabile în cadrul unui joc dezonorant.

Vom aştepta informaţiile şi procesele verbale semnate de reprezentaţii noştri în structurile electorale locale din toată ţara, ne vom consulta cu alţi concurenţi electorali şi cu parteneri externi petnru a fi în măsură să adoptăm o decizie definitivă privind necesitatea invalidării parţiale sau totale a rezultatelor electorale.