Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu: Este o prioritate modernizarea localităţilor noastre

|versiune pentru tipar| PL, 28 mai 2011

Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu a avut o întâlnire, în seara zilei de ieri, cu alegătorii din satul Isacova, raionul Orhei.

Întâlnit cu flori şi aplauze, Mihai Ghimpu a făcut o trecere în revistă a acţiunilor consecvente desfăşurate de PL în ultimii ani şi s-a referit la priorităţile pentru localităţile Republicii Moldova.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, Partidul Liberal are drept prioritate de program modernizarea localităţilor noastre, în condiţiile păstrării şi dezvoltării formei tradiţionale a lor. “PL, împreună cu deputaţii şi miniştrii săi, cu primarii de comune şi de oraşe, împreună cu echipele de consilieri, va derula proiecte de înnoire a infrastructurii localităţilor: construcţia drumurilor, a apeductelor şi sistemelor de canalizare, a parcurilor şi stadioanelor, dezvoltarea serviciilor sociale, amenajarea gunoiştilor, sprijinirea agricultorilor la prelucrarea pământului, crearea de noi locuri de muncă . În acest fel, va fi realizat obiectivul principal: stoparea plecării oamenilor peste hotare, renaşterea comunităţilor locale, creşterea nivelului de trai, îmbunătăţirea vieţii sub toate aspectele”, a menţionat Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu a explicat situaţia politică din Republica Moldova, a reiterat importanţa participării la vot a cetăţenilor şi a îndemnat alegătorii să conştientizeze faptul că de votul lor de la 5 iunie depinde calitatea administraţiei locale şi a proiectelor ce urmează a fi implementate.

La întâlnire a participat şi candidatul PL la funcţia de primar al satului Isacova Nicolae Morozan, dar şi actualii primari PL ai localităţilor vecine Morozeni, Dorin Zghibarţă şi Selişte, Vasile Scripnic, care au venit cu mesaje de susţinere pentru candidatul din satul Isacova.

La întâlnire au fost prezenţi peste 400 alegători.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md