Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPL

Candidaţii PL, ascultaţi şi susţinuţi de alegători

|versiune pentru tipar| PL, 30 mai 2011

În incinta Gimnaziului din satul Făleştii Noi, raionul Făleşti, a avut loc întâlnirea candidatului din partea Partidului Liberal, Gheorghe Manole, cu alegătorii. La întâlnire a fost prezent Constantin Bacalu, candidat PL la funcţia de primar în comuna Sărata Veche, acelaşi raion, şi Anatol Petrencu, vicepreşedintele PL.

În debutul întâlnirii cu profesori ai Gimnaziului şi susţinători ai lui Gheorghe Manole, Anatol Petrencu a vorbit succint despre importanţa alegerilor din 5 iunie 2011, prezentând candidatul PL la funcţia de primar al s. Făleştii Noi. Născut la 2 martie 1960, în raionul Făleşti, Gh. Manole a absolvit şcoala de cultură generală în satul Făleştii Noi, localitatea în care doreşte să fie ales primar, după care a făcut studii la Universitatea Tehnică din Chişinău. Din 1986 este inginer la Spitalul raional din Făleşti.

Constantin Bacalu, unul din liderii filialei Făleşti a PL, a făcut, de asemenea, o prezentare succintă a candidatului Gh. Manole, după care i-a fost oferit cuvântul candidatului la funcţia de primar al satului Făleştii Noi. Dumnealui a expus programul de activitate pentru următorii patru ani, între priorităţi menţionând: aprovizionarea satului cu apă potabilă prin apeductul “Prut-Făleşti”; reparaţia şi îngrijirea drumurilor din sat şi până la centrul raional; evacuarea apelor reziduale din şcoală prin acord cu gospodăria comunală; amenajarea, după model european, a zece puncte de colectare a deşeurilor menajere; îmbunătăţirea rutei Făleştii Noi — Făleşti, în baza unei licitaţii publice etc. Candidatul PL la funcţia de primar a fost ascultat cu interes de alegători, care i-au adresat mai multe întrebări la care a răspuns convingător.

Din partea conducerii PL şi a INIS “ProMemoria” Anatol Petrencu a oferit Bibliotecii gimnaziale un set de cărţi de istorie şi cultură românească. La întâlnire a fost prezent şi a luat cuvântul Ion Jitari, contracandidatul lui Gh. Manole, profesor de informatică, reprezentant al PLDM.

Cea de-a doua întâlnire electorală a avut loc în oraşul Drochia, la Gimnaziul-internat din localitate. Violeta Roşca, preşedintele Filialei Drochia a PL, candidat la funcţia de consilier raional, a făcut o scurtă trecere în revistă a realizărilor PL în raion, a vorbit despre candidatul PL la funcţia de primar al oraşului Drochia, Ion Ţurcan. Născut la 30 noiembrie 1950, Ion Ţurcan este inginer mecanic, director al întreprinderii “Dro-Term”, consilier orăşenesc şi cunoaşte suficient de bine situaţia din oraş, în special când este vorba de reţelele termice. Iată de ce, în luarea de cuvânt, Ion Ţurcan a insistat asupra rezolvării problemelor reale cu care se confruntă primăria, probleme pe care le ştie nu din auzite, ci din propria experienţă. În programul de activitate în calitate de primar al Drochiei, Ion Ţurcan a punctat următoarele priorităţi: reparaţia şi amenajarea instituţiilor de învăţământ şi a altor obiecte de menire socială; reparaţia şi înzestrarea cu inventar a cluburilor sportive; reducerea şomajului prin crearea noilor locuri de muncă, bine plătite, în Drochia, nu în altă parte; susţinerea materială şi morală a veteranilor de război, a celor care au luptat în Afganistan, a celor care au contribuit la lichidarea avariei de la Centrala atomoelectrică de la Cernobâl, a invalizilor şi pensionarilor; iluminarea străzilor din Drochia etc. Anatol Petrencu i-a îndemnat pe cei prezenţi la întâlnirea electorală să-şi dea votul pentru candidatul PL la funcţia de primar al oraşului Drochia, Ion Ţurcan.

Ca şi la Gimnaziul din Făleştii Noi, din partea INIS “ProMemoria” şi a conducerii PL, Bibliotecii Gimnaziului-internat i s-a oferit un lot de carte de istorie şi civilizaţie românească.

Anatol Petrencu, Vicepreşedinte PL

Sursa: www.pl.md