Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPL

Participarea tinerilor la alegerile locale generale

|versiune pentru tipar| PL, 23 iunie 2011 | 

Liderii Organizaţiei de Tineret ai Partidului Liberal au făcut bilanţul campaniei electorale pentru alegerile locale generale.

Ion Cebanu, preşedintele OT PL le-a mulţumit tinerilor pentru participarea masivă la aceste alegeri, remarcând că participarea masivă a contribuit substanţial la victoria candidatului PL la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Rata de participare în secţiile unde votează studenţii din căminele universitare a sporit considerabil, iar numărul de voturi în favoarea lui Dorin Chirtoacă a ajuns la peste 15 mii.

“Din rândurile Tineretului Liberal, în urma alegerilor locale generale mai mulţi colegi au acces la funcţiile de primari, consilieri raionali şi locali. Spre exemplu, în municipiul Chişinău tânărul liberal Vitalie Şalari a devenit primar în comuna Băcioi, Alexei Boşneaga a devenit primar în satul Condriţa. Printre cei mai tineri primari ai PL este Sergiu Batrâncea care a devenit primar în satul Marcăuţi din raionul Dubăsari la vârsta de 25 de ani”, a menţionat Ion Cebanu

Ion Bargan, preşedintele Clubului Studenţilor Liberali a a vorbit despre problemele pe care le-au întâmpinat tinerii în cadrul scrutinului, exprimându-şi speranţa că acestea vor fi rezolvate cât mai curând.

Astfel, studenţii din cele două cămine ale Universităţii Cooperativ-Comerciale din Moldova, din căminul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, din căminul nr. 2 al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi din căminul Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova nu au putut vota în cadrul alegerilor pe motiv că universităţile nu au deschis vize de reşedinţe aşa cum procedează toate celelalte universităţi care dispun de cămine.

“O altă problemă o constituie faptul că studenţii care locuiesc în chirie în municipiul Chişinău nu pot să voteze pentru alegerea administraţiei municipale, în pofida faptului că locuiesc câte 3–4 ani în oraş. Considerăm că această stare de lucruri limitează participarea socială a studenţilor în viaţa Chişinăului şi îi exclude din procesul decizional”, a declarat preşedintele CSL, Ion Bargan.

În dorinţa de a asigura exercitarea dreptului constituţional de a vota, Tineretul Liberal se adresează rectoratelor instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova cu solicitarea de a oferi vize de reşedinţe tuturor studenţilor (inclusiv masteranzii şi doctoranzii) care locuiesc în cămine, iar studenţii care locuiesc în chirie în municipiul Chişinău să fie înregistraţi cu viză de reşedinţă la adresa juridică a instituţiilor de învăţământ. În acest sens, TL anunţă transmiterea unei cereri oficiale în adresa rectoratelor universităţilor.

Departamentul Comunicare al TL
Sursa: www.pl.md