Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPLDM

Apelul PLDM către alegători

|versiune pentru tipar| PLDM, 10 mai 2011

Dragi locuitori ai Chişinăului,

Noi, echipa de candidaţi la Consiliul Municipal Chişinău din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, venim în faţa dumneavoastră cu o nouă abordare în ceea ce priveşte administrarea oraşului. Chişinăul are nevoie de profesionişti, de oameni care să se implice în rezolvarea problemelor oraşului, nu doar să vorbească despre ele. Credem că a venit momentul ca Primăria să fie administrată cu adevărat, nu doar condusă politic.

Nu venim în faţa dumneavoastră cu promisiuni electorale pe care să nu le putem onora după alegeri. Suntem conştienţi că fără bani nu vom reuşi să facem niciodată din Chişinău un oraş modern. Tocmai de aceea, prioritatea noastră este să atragem finanţări pentru Chişinău, să atragem investiţii străine, care ne vor aduce mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite.

Echipa pe care v-o propune PLDM pentru Chişinău este formată din profesionişti, oameni cu experienţă şi cu rezultate în domeniile în care au activat. Criteriul principal în selectarea candidaţilor noştri este competenţa şi dorinţa de implicare în administrarea oraşului.

Suntem împreună pentru Chişinău!