Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPSD

Alegerile au luat sfîrşit, lucrul continuă

|versiune pentru tipar| PSD, 21 iunie 2011

Partidul Social Democrat aduce sincere mulţumiri tuturor cetăţenilor care ne-au susţinut în campania electorală. De asemenea, mulţumim celor care prin poziţia lor civică şi prin convingerile lor promovează programele Partidului Social Democrat, inclusiv cel electoral.

Rezultatele alegerilor ne obligă la acţiuni concrete. Astfel, ne asumăm sarcina de a implementa în localităţile în care avem primari şi consilieri locali proiectele de relansare a economiei şi agriculturii, stipulate în programul nostru electoral. Aceasta le va permite să obţină resurse financiare suplimentare necesare unei dezvoltări moderne.

Iar în localităţile în care nu avem reprezentanţi în organele administraţiei publice locale ne asumăm sarcina de a monitoriza activitatea primăriilor, primarilor şi consilierilor locali cu scopul de a constitui o opoziţie constructivă.

Partidul Social Democrat îşi reiterează poziţia, care presupune implicarea plenară a administraţiei publice locale în cît mai multe acţiuni cu efect real, menite să soluţioneze problemele localităţilor şi să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor şi respingerea practicii păguboase de folosire a resurselor administrative în scopuri politice.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md