Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2015DeclaraţiiPL

Declaraţia Partidului Liberal

|versiune pentru tipar| PL, 8 iunie 2015

Partidul Liberal este îngrijorat de atacurile fără precedent în toiul campaniei electorale a unor forţe care se declară în vorbe pro-europene, acestea fiind, de fapt, paravanul intereselor obscure ale unor persoane compromise din fosta şi actuala guvernare, care caută soluţii de a se menţine cu orice preţ pe linia de plutire.

Astfel, ieri, 7 iunie curent, la mitingul Partidului Liberal cu genericul “PRIN VOT MENŢINEM CURSUL EUROPEAN, ÎNTOARCEM MILIARDUL ŞI FACEM DREPTATE”, care avea drept scop mobilizarea cetăţenilor la vot pentru susţinerea candidaturii la funcţia de Primar General al mun. Chişinău, a Prim-vicepreşedintelui PL Dorin Chirtoacă, membrii Platformei Civice “DA” (PCDA) au întreprins acţiuni provocatoare pentru a destabiliza situaţia, manipulând opinia cetăţenilor adunaţi în piaţă şi operând cu etichetări mincinoase la adresa membrilor PL.

Asemenea situaţii au mai avut loc şi în alte campanii electorale, ele venind din partea unor partide de stânga sau de centru-stânga. “Noutatea” ultimelor provocări neruşinate constă în faptul că, în premieră în Republica Moldova (şi, probabil, oriunde în lume), un grup de oameni care se declară de dreapta şi care arborează aceleaşi valori, obiective şi direcţii de dezvoltare ca şi Partidul Liberal, atacă fără nici un motiv sau argument acest partid, încercând să inducă în eroare opinia publică şi să canalizeze atitudinea negativă, adunată în societate din cauza fraudelor financiare ale puterii actuale, spre Partidul Liberal! Este o atitudine machiavelică extrem de periculoasă, deoarece ea urmăreşte sustragerea atenţiei cetăţenilor de la adevăratele probleme şi adevăraţii hoţi ai miliardelor! Avem tot temeiul să considerăm că acest lucru se face cu bună ştiinţă de către conducerea Platformei Civice “DA”, în urma întâlnirii la Frankfurt a liderului PLDM, Vlad Filat, cu Viorel Ţopa, în prezenţa avocatului său Andrei Nastase, în vederea negocierilor pentru susţinerea financiară a PCDA şi procurării de la verişorii Ţopa a Televiziunii “Jurnal TV”.

Pentru preşedintele PLDM aceste jocuri de culise nu sunt noi, iar acum, post factum, putem deschide unele paranteze: şi în fosta campanie electorală, dânsul declara la toate televiziunile că-l va susţine pe Dorin Chirtoacă la funcţia de primar general şi cu această ocazie îşi va retrage din competiţie propriul candidat, pe dl V. Bodiul (şi asta doar după ce a văzut sondajele dezastruoase ale candidatului său!), noi aflând, ulterior, din surse demne de încredere, că, de fapt, l-a susţinut financiar şi organizatoric de Igor Dodon pentru ca acesta să câştige competiţia! Şi astăzi, V. Filat este în stare să dăruiască Chişinăul mai degrabă comuniştilor, socialiştilor, oricui, numai pentru a avea cu cine se înţelege “mai uşor”, ca să se menţină şi mai departe la putere şi a nu fi tras la răspundere pentru falimentarea Băncii de Economii…

Revenind la problema provocărilor din partea conducerii Platformei civice “DA”, nu putem crede că este vorba despre o coincidenţă, deoarece s-a discutat cu dl Vasile Năstase, aducându-i argumentele de rigoare:

Primo: Partidul Liberal şi-a rezervat din timp, mai precis din 18 mai 2012, conform legislaţiei în vigoare, Piaţa Marii Adunări Naţionale, anume la data de 7 iunie 2015, pentru a desfăşura mitingul în cadrul campaniei electorale, aşa cum fac şi toţi ceilalţi contracandidaţi şi partide; Platforma civică “DA” a depus declaraţia pentru miting în PMAN abia în luna mai 2015, adică după PL.

Secundo: Contramandarea şi desfăşurarea în altă zi a mitingului PL nu au fost posibile, deoarece peste o săptămână se desfăşoară deja alegerile, pe când Platforma civică “DA” putea desfăşura mitingul său în orice altă zi, până sau după alegeri!

Tertio: Buna desfăşurare a mitingului PL era crucială în situaţia în care există forţe obscure, conduse şi finanţate puternic din afara Republicii, pentru a înclina balanţa în altă direcţie şi a câştiga cu orice preţ capitala — Chişinăul, care ar fi, ulterior, o trambulină pentru a îngenunchea întreaga republică! Cu acest lucru a fost de acord şi reprezentantul Platformei civice “DA”, Vasile Nastase, cu care s-a discutat înainte cu două zile de desfăşurarea mitingului de duminică.

Acestea sunt evidenţele care ne fac să conchidem că provocările sunt bine organizate şi regizate din umbră, folosind credinţa oamenilor în buna intenţie a conducerii Platformei civice “DA”, iar aceştia din urmă, folosind fără scrupule nemulţumirea maselor în vederea obţinerii unor dividende politice — căci, după cum ei înşişi au anunţat, îşi creează o nouă formaţiune politică!!!

În acest context,

Partidul Liberal se adresează tuturor oamenilor / alegătorilor de bună credinţă, cu rugămintea de a fi vigilenţi, a nu se lăsa manipulaţi de indivizi corupţi, care prin felurite manevre şi intrigi vor să-şi menţină puterea; a nu se lăsa intimidaţi şi induşi în eroare de minciunile unor mercenari mai vechi sau mai noi, din cadrul unor formaţiuni proaspăt apărute, care fac jocul, unii dintre ei poate fără să-şi dea seama, forţelor străine, din afara ţării, care au interes să dezbine Republica şi să organizeze un maidan precum au făcut-o în Ucraina!

Să fim uniţi, să votăm Partidul Liberal şi candidatul acestuia — Dorin Chirtoacă la funcţia de primar general al mun. Chişinău; Partid care n-a trădat, n-a furat, nu şi-a uitat idealurile naţionale şi nu renunţă la lupta cu corupţia şi corupţii, indiferent de rangul acestora, care vrea ca toţi oamenii, indiferent de naţionalitate, vârstă, viziuni politice, să-şi făurească în sfârşit un trai decent şi fericit pe propriul pământ!

Cu credinţă şi încredere, spre integrarea europeană şi naţională!

pl.md