Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2015DeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu s-a întâlnit cu locuitorii din comuna Bubuieci şi oraşul Sângera, mun. Chişinău

|versiune pentru tipar| PL, 26 iunie 2015

Mihai Ghimpu s-a întâlnit cu locuitorii din comuna Bubuieci şi oraşul Sângera, mun. Chişinău

În seara zilei de joi, 25 iunie 2015, Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, a mers “de la uşă la uşă” în localităţile Bubuieci şi Sângera, în susţinerea lui Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcţia de Primar General al mun. Chişinău, dar şi a lui Igor Morari, candidat al PL la funcţia de primar al comunei Bubuieci, şi Mihai Lari, candidat PL la funcţia de primar al oraşului Sângera.

Mihai Ghimpu, alături de Igor Morari şi Mihai Lari, a prezentat principalele priorităţi ce ţin de dezvoltarea suburbiilor, dar şi realizările pe care le-a întreprins pentru suburbia Dorin Chirtoacă împreună cu echipa PL.

“Timp de 8 ani, cu susţinerea lui Dorin Chirtoacă, Primarul General al Municipiului Chişinău, în suburbiile Chişinău s-au făcut apeducte, reţele de canalizare, au fost gazificate locuinţele, reparaţie şi reabilitare a drumurilor şi a clădirilor cu menire socială, construcţia unor obiective noi: şcoli, grădiniţe şi alte obiective necesare pentru viaţa comunităţii. Acest lucru va continua doar dacă Dorin Chirtoacă va fi primar al municipiului Chişinău” — a subliniat Mihai Ghimpu.

Vorbind despre importanţa zilei de 28 iunie, când va fi ales Primarul mun. Chişinău, Mihai Ghimpu a accentuat: “Chişinăul este principalul oraş al Republicii Moldova, este capitala, dacă o pierdem, atunci cursul de dezvoltare al republicii va fi schimbat ireversibil. Aceste alegeri nu însemnă doar alegerea Primarului General al mun. Chişinău, înseamnă şi ce cale de dezvoltare va avea Chişinăul după 28 iunie, mergem înainte sau ne întoarcem în anii 90?”

Locuitorii celor două localităţi au mulţumit echipei PL şi lui Dorin Chirtoacă pentru ajutorul constant acordat suburbiilor în ultimii 8 ani şi au subliniat că datorită investiţiilor de la Primăria Chişinău, localităţile lor au început să se dezvolte rapid şi vizibil.

pl.md