Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2015DeclaraţiiPN

Partidul Nostru şi-a prezentat candidaţii la funcţia de consilier în Consiliul Municipal Chişinău

|versiune pentru tipar| PN, 26 mai 2015 | 

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi şi candidatul formaţiunii la funcţia de Primar General al capitalei, Ilian Caşu, au prezentat echipa care va apăra interesele locuitorilor municipiului în Consiliul Municipal Chişinău şi va implementa un program concret de acţiuni, care vor transforma Chişinăul într-un oraş modern şi dezvoltat economic, social şi cultural.

Formaţiunea Partidul Nostru şi-a prezentat astăzi echipa de candidaţi la funcţia de consilier în Consiliul Municipiul Chişinău. Liderul formaţiunii, Renato Usatîi, susţine că echipa Partidului Nostru pentru CMC a fost selectată “exclusiv pe criteriul profesionalismului şi onestităţii”.

“Avem o echipă de profesionişti. Avem o echipă de oameni care nu şi-au pătat reputaţia, de patrioţi ai Moldovei, care înţeleg perfect că noi suntem ultima speranţă a majorităţii cetăţenilor ţării noastre şi nu avem dreptul să greşim.”, a declarat preşedintele Partidului Nostru, Renato Usatîi.

Liderul formaţiunii a precizat că “la alegerile locale toţi îşi îndreaptă atenţie spre primar, ceea ce nu este corect în opinia mea, pentru că şi selectarea oamenilor potriviţi pentru CMC este un aspect foarte important. Trebuie să reuşim să distrugem toate schemele de corupţie şi să elaborăm planul urbanistic general de dezvoltare a municipiului Chişinău cu participarea experţilor internaţionali.”

În acelaşi timp, Renato Usatîi a declarat că, în opina sa, primarul general şi consilierii municipali ar trebui să iasă în faţa locuitorilor urbei nu o singură dată pe an, ci de patru ori, pentru a-şi da darea de seamă şi a relata despre proiectele de viitor. “Aşa se va întâmpla în toate localităţile, unde candidaţii Partidului Nostru vor câştiga alegerile şi nu vom transforma Primăria Chişinău sau primăria Bălţi în Partidul Nostru, toţi specialiştii care vor să muncească îşi vor continua activitatea”, a precizat Usatîi.

Candidatul partidului la funcţia de primar al Capitalei, Ilian Caşu, care este cap de listă a declarat că se mândreşte cu oamenii din echipa sa şi este convins că împreună cu ei va munci productiv în interesul locuitorilor capitalei.

“Avem o echipă de oameni care nu şi-au pătat reputaţia şi numele şi care sunt gata să servească Chişinăul şi nu intereselor meschine. Iar primarul va fi un exemplu demn de urmat în respectarea legii”, a declarat Ilian Caşu.

“Una dintre priorităţile activităţii CMC va fi reformarea serviciului juridic al Primăriei. Presa a scris în repetate rânduri că oraşul rămâne fără proprietăţi de zeci şi sute de milioane de lei, în rezultatul unor decizii de judecată dubioase. În acelaşi timp primarul strânge din umeri şi evită să spună că Primăria nu a contestat aceste decizii sau le-a contestat prea târziu. Avem sarcina să restabilim controlul serviciului juridic de către Consiliul Municipal”, a declarat juristul Igor Pohilă, candidat la funcţia de consilier CMC.

“Avem sarcina să redobândim încrederea oamenilor faţă de APL, faţă de primar şi faţă de Consiliul Municipal, aici vorbim despre transparenţa organizării şi desfăşurării achiziţiilor publice, prin accesul liber la funcţionarii din municipalitate fără a se forma artificial impedimente de soluţionare legală a problemelor, inclusiv din lipsă de capacitate şi nu îi vom concedia, ci îi vom angaja la măturarea drumurilor, la instalarea pavajelor. Credibilitatea poate fi restabilită şi prin organizarea unui mecanism eficient de ordine publică prin aceleaşi gărzi populare, care vor patrula sistematic.”, a declarat avocatul Igor Şeremet.

“Vom depune efort maxim pentru a avea un oraş în care bătrânii au o viaţă decentă, respectiv vom restabili absolut toate indemnizaţiile, care au fost luate de la bătrâni, vom îmbunătăţi calitatea serviciilor sociale pentru ca să nu mai avem cozi interminabile la oficiile de asistenţă socială. Vom crea un Consiliu al oamenilor în etate ca să funcţioneze, să ne întâlnim permanent, să discutăm problemele lor şi împreună să găsim soluţii pentru ei. Vom reexamina şi sistemul de acordare a locurilor în grădiniţe, iar în acest sens vom crea un Consiliu al mamelor pentru a soluţiona şi aceste probleme”, a declarat candidatul la funcţia de consilier CMC, Elena Panuş, pedagog, manager politic cu o experienţă bogată în implementarea proiectelor sociale şi culturale.

Candidatul la funcţia de consilier CMC din partea Partidului Nostru, Alexandr Pektov, a declarat în numele echipei că: “Partidul Nostru are un program clar pentru modernizarea administraţiei municipiului Chişinău, cu un program de implementare a transparenţei decizionale în administraţia municipală. Suntem ferm convinşi că putem implementa principiul angajării în baza meritocraţiei.”

Alegerile locale generale vor avea loc pe 14 iunie 2015. Candidatul Partidului Nostru la funcţia de Primar general al municipiului Chişinău este vicepreşedintele formaţiunii Ilian Caşu. Liderul formaţiunii, Renato Usatîi, candidează la funcţia de primar al municipiului Bălţi.

ru1.md