Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2015DeclaraţiiPNL

PNL se implică în alegerile locale

|versiune pentru tipar| PNL, 17 aprilie 2015

Pe 17 aprilie a avut loc şedinţa extraordinară a Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, la care s-a discutat problema participării la alegerile locale.

La şedinţa DPN au participat mai mulţi invitaţi, inclusiv un Grup liberal cu viziuni unioniste, plecat în anii precedenţi din PL şi, apoi, din PLR, în virtutea unor evoluţii politice ce i-au determinat pe membrii acestuia să procedeze astfel.

În cadrul DPN al PNL au avut mereu posibilitatea toţi invitaţii să vorbească liber şi nestingherit, indiferent de calitatea de membru sau nemembru. Unica deosebire este participarea la vot.

Au luat cuvântul mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor teritoriale ale PNL şi simpatizanţi. Majoritatea s-au pronunţat pentru participarea la alegerile locale, cu toate că eforturile de coagulare a forţelor naţionale, româneşti, nu au condus la consolidarea unei Platforme naţional-liberale.

Atitudinea concentrată a membrilor DPN faţă de momentul politic şi aprecierea situaţiei interne şi externe, precum şi a prestaţiei guvernanţilor în contextul politic şi geopolitic a fost exprimată în Declaraţia PNL.

Decizia de participare la alegerile locale a PNL a fost votată unanim.

Raportul BPC pentru perioada 28 martie — 16 aprilie 2015

Stimaţi membri ai Delegaţiei Politice Naţionale,

Stimaţi invitaţi la şedinţa DPN,

Au trecut puţine zile, doar trei săptămâni de la şedinţa din 27 martie, când am reuşit să desfăşurăm şi o acţiune de demnitate naţională, aducând un omagiu înaintaşilor noştri, ce au înfăptuit Unirea în 1918.

Dincolo de datele creştine, care încă nu s-au încheiat, această perioadă a fost dedicată de către membrii BPC negocierilor cu eventuali parteneri ai procesului politic. Cunoaşteţi, la şedinţa din 27 martie, am adoptat o hotărâre privind crearea unui grup pentru negocieri şi continuarea discuţiilor declanşate la Masa Rotundă, organizată de Platforma unionistă Consiliul Unirii pe 12 martie, pentru a pregăti o participare coagulată la alegerile locale.

Astfel, am discutat cu reprezentanţi ai PLR, cu reprezentanţi ai PPM, cu Sergiu Mocanu, cu un Grup desprins din PLR înainte de alegeri, cu alţi subiecţi politici şi civici.

La unele negocieri au participat membrii BPC, la alte întâlniri au participat grupuri din cadrul BPC.

În aceeaşi perioadă, am muncit o săptămână ca să participăm — cât mai mulţi oameni — la acţiunea de protest de la 5 aprilie, fiind invitaţi de membrii Platformei civice “Demnitate şi Adevăr”, acţiune destul de impunătoare, în care s-a realizat ceea ce noi, unioniştii, propagăm — combinarea mesajului anticorupţie cu mesajul unionist. Altfel spus, noi optăm pentru a le explica oamenilor că nu avem justiţie, dar că avem multă corupţie, pentru că nu avem dorinţa curajoşilor de a opta pentru Unire, de a mai schimba raportul de forţe politice în Legislativ.

Vreau să vă mulţumesc tuturor celor ce aţi venit la acţiunea de protest, ele vor continua, dar trebuie să avem discuţii, pentru că e una să inviţi oameni şi să le vorbeşti, dar e altceva când se pregătesc proiecte de partide, pentru care să fim folosiţi, în situaţia când nouă numai partide nu ne mai trebuie în R.Moldova, unde lipseşte voinţă politică şi coagularea forţelor româneşti în faţa forţelor antiromâneşti.

În această idee, am discutat cu alte entităţi, ca să participăm la locale şi, apoi, să coagulăm, posibil, o forţă unificată, proromânească, dar coagularea, după cum vedem, se vrea produsă în jurul aceluiaşi miraj proeuropean, care nu va deveni realitate decât prin reunificare, prin Reîntregire. Discuţiile nu au dus la nimic, dar ne-am despărţit prieteni. Poate, vom reveni după locale, oricum, noi vom avea un congres în toamnă.

Am avut, de asemenea, apariţii la diferite canale TV, pentru prima oară — şi la un post cu un rating, România TV, în contextul vizitei lui Traian Băsescu în R.Moldova şi legat de unele declaraţii ale factorilor ruşi contra Unirii şi avertizând că Moscova vrea, la Chişinău, prietenie politică numai cu cei ce nu doresc Unirea.

Pe 14 iunie, PNL va avea a treia participare la un scrutin local, după 2007 şi 2011. Sunt absolut sigură că scrutinul va fi foarte greu. Timp e puţin şi Sistemul, prin instituţiile sale, face totul să complice includerea partidelor neparlamentare în aceste alegeri. Începând de marţi, vom analiza raion cu raion, sat cu sat, ca să vedem ce reuşim. Vă rugăm să fiţi activi. Ştiu că nu sunt bani, forţe, dar trebuie să rezistăm. Vă stăm la dispoziţie şi vom încerca nişte coordonări. Pot fi cazuri să vină dezamăgiţii, care nu încap pe listele dorite. Ne gândim, ştim că unii vor fi atraşi apoi la alte partide. Că li se va spune la oameni să nu voteze partide fără deputaţi şi reprezentanţi în Guvern, “pentru că nu veţi avea proiecte comunitare”. Cunoaştem povestea. E greu să vă spun să selectaţi oameni foarte fideli. Omul e om şi cultura politică, precum şi loialitatea, nu au fost cultivate. Noi avem oameni dedicaţi, dar pe toţi nu îi putem ţine aproape când acţionăm sporadic, fără sedii în raioane. Însă sacrificiul nostru este pentru ideea noastră, care capătă tot mai mult contur.

În acest sens vă mulţumesc, încă o dată, că sunteţi în PNL şi vă invit să rezistaţi şi să mergem înainte.

Avem o hotărâre, avem instrucţiuni, pe care le vom spune şi să trecem, cum putem, şi prin această încercare.

Dacă sunt întrebări, spuneţi, dar vă rog să vă exprimaţi şi legat de participarea la alegeri.

Vă mulţumesc.

pnl.md