Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2015DeclaraţiiPPDA

DA! Aleg BREGA

|versiune pentru tipar| PPDA, 20 mai 2015

Partidul Democraţia Acasă a decis să înainteze la Primăria capitalei pe activistul civic şi jurnalistul Oleg Brega.

Echipa DA! consideră că lupta pentru municipiu se va DA, cu regret, din nou între vectorii geopolitici, iar pe acest motiv în Primărie şi în Consiliul municipal vor nimeri din nou oameni care nu au nimic în comun cu problemele orăşenilor. Problemele care se acumulează, de la an la an, trebuiesc soluţionate şi nu amânate de la şedinţă la şedinţă, iar pe agenda publică a primarului şi a consiliului sunt doar interese personale şi de grup.

Aceasta s-a văzut la ultima şedinţă a Coniliului municipal, când s-au votat la pachet toate chestiunile de pe ordinea de zi, proiecte de hotărâri prin care s-au înstrăinat zeci de hectare de pământ din proprietatea municipală.

Din acest considerent, şi din multe altele, am ales să promovăm la funcţia de primar general un om intransigent, vertical şi incoruptibil. Oleg Brega este singurul candidat în stare să descopere şi să scoată la lumină, în interesul public, toate mişmaşurile interne din Primăria Chişinău.

Cu regret, Dorin a pierdut lupta cu *sistemul* şansa pe care a avut-o, a irosit-o în zadar. El trebuie să plece.

Brega va reuşi să facă ce nu a reuşit fostul primar: să reorganizeze sistemul de funcţionare al aparatului primăriei, să lichideze corupţia la nivel de conducere şi să propună soluţii optime pentru domeniile vitale ale Capitalei.

Suntem înregistraţi la comisia de circumscripţie Chişinău iar simbolul electoral este un om cu bicicleta cu inscripţia “CURAJ”. Vă îndemnăm să susţineţi candidatul Partidului Democraţia Acasă la funcţia de primar şi lista de consilieri.

pda.md