Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPCRM

Declaraţia Preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin

|versiune pentru tipar| PCRM, 15 iulie 2009

Stimaţi Prieteni,

Au rămas exact două săptămîni pînă la încheierea campaniei electorale. E tocmai timpul să facem unele bilanţuri intermediare a tot ceea ce observăm şi, totodată, să răspundem la întrebările Dumneavoastră.

Aşa dar, ce observăm în actuala campanie? Prin ce se deosebeşte ea de cea care s-a încheiat la 5 aprilie?

În primul rînd, în pofida polemicii înverşunate şi polarizării electoratului, noi constatăm un lucru destul de pozitiv: oponenţii noştri politici, cel puţin unii dintre ei, au început să vorbească ceva mai mult despre Moldova, despre independenţa ei, despre necesitatea unirii întregii societăţi. Ei reacţionează nervos la învinuirile de xenofobie, încearcă mai activ să atragă în rîndurile alegătorilor lor reprezentanţii minorităţilor naţionale. Partidul Comuniştilor salută această schimbare cu 180 de grade survenită în ideologia concurenţilor noştri. Şi, deşi, deocamdată, practica lor politică nu cadrează deloc cu lozincile proclamate, considerăm că aceasta este, totuşi, o realizare politică destul de serioasă a întregii noastre ţări. Sînt convins că această transformare este o consecinţă a eforturilor pedagogice depuse anume de Partidul Comuniştilor. Ca Preşedinte în exerciţiu, sînt satisfăcut de faptul că la apelul emoţionant “Să ne apărăm Patria!”, unele partide de opoziţie cu autoritate au răspuns cu un apel similar. Însuşi acest fapt ne inspiră încrederea că, în perioada postelectorală, Moldova va evita repetarea evenimentelor din 7 aprilie.

În al doilea rînd, după cum deja am menţionat, pînă la alegeri mai rămîn doar două săptămîni. Şi, deocamdată, n-am auzit din partea partidelor de opoziţie învinuiri la adresa puterii privind o eventuală fraudare a alegerilor. Vreau să amintesc că, data trecută, aceste învinuiri s-au făcut auzite în preajma alegerilor din 5 aprilie. Astăzi, însă, se pare, nimeni nu-şi mai rezervă piaţa pentru desfăşurarea unor proteste organizate. Aceasta, desigur, se explică prin faptul că, în perioada de după 5 aprilie, nimeni aşa şi n-a reuşit să prezinte societăţii vreo dovadă că alegerile trecute au fost incorecte.

În al treilea rînd, în pofida confruntării ideologice agresive, ce se desfăşoară în cadrul acestei campanii electorale, constat că ea, cu rare excepţii, nu depăşeşte limitele unei proceduri democratice general acceptate. În mare măsură, aceasta este o consecinţă a faptului că toţi actorii politici activi, după ce au trecut prin evenimentele din 7 aprilie, încearcă să-şi demonstreze în fapt ataşamentul faţă de democraţie şi faţă de valorile europene, faţă de cursul spre integrarea europeană a Moldovei.

Cu toate acestea, anume acum observăm că în Moldova se constituie în mod evident două forţe politice. Pe de o parte se află Partidul Comuniştilor, care respectă consecvent principiile echităţii sociale, suveranităţii Moldovei, integrităţii ei teritoriale, deschiderii spre integrare în interacţiunea ei cu Uniunea Europeană şi cu Comunitatea Statelor Independente, polietnicităţii şi cel al neutralităţii militare.

Pe de altă parte se află patru forţe radicale de dreapta, care sînt indiferente faţă de problemele reintegrării ţării, nu văd motive pentru un parteneriat strategic cu Rusia, se pronunţă pentru aderarea Moldovei la NATO, nu văd în stat un apărător al intereselor majorităţii, ci doar, cum se spune, “un paznic de noapte”. N-ai ce-i face, aceasta este logica liberalismului. Şi partidele noastre politice caută să o urmeze în cel mai sîrguincios mod.

Nu intenţionez să-i critic astăzi pe oponenţii noştri — acestea sînt valorile lor, aceasta este viziunea lor. Dar tuturor alegătorilor noştri trebuie să le fie clar că cei dintre ei, care doresc să vadă Moldova în NATO, care nu intenţionează să caute sprijin din partea statului în domeniul învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii, protecţiei sociale şi care se bizuie doar pe propriile forţe, cei care consideră inutilă rezistenţa pe care o opun toate instituţiile statului crizei economice şi care îşi văd idealul în situaţia actuală din Ucraina nu au decît să aleagă partidele conduse de Ghimpu, Lupu, Filat sau Urechean.

Şi această alegere va fi una onestă. Toate aceste patru partide şi-au definit atitudinea şi faţă de parteneriatul nostru strategic cu Rusia. Această atitudine este una categorică şi ireversibil critică. Toate aceste patru partide şi liderii lor continuă să vorbească despre fraudarea alegerilor din 5 aprilie, precum şi despre aceea că anume comuniştii au organizat pogromurile din 7 aprilie. În afară de aceasta, toate aceste partide refuză categoric o eventuală colaborare cu comuniştii şi doresc o înfrîngere totală a PCRM în alegeri. Dacă acest lucru nu se va întîmpla acum, apoi, după cum afirmă ele, vor fi necesare noi alegeri anticipate. Şi aşa, la nesfîrşit.

Sper că am expus corect poziţia concurenţilor noştri electorali? Dacă e aşa, vă rog să includeţi cele sus-menţionate în timpii de antenă ai partidelor de opoziţie.

Însă, pentru alegătorii care vor să trăiască într-o ţară neutră, pentru alegătorii care consideră că majoritatea societăţii, iar aceasta o constituie bătrînii, femeile şi copii, are nevoie de protecţie socială, pentru alegătorii care ţin la identitatea noastră moldovenească şi la cei 650 de ani de dezvoltare a statalităţii noastre, care văd în caracterul multinaţional al Moldovei nu un neajuns, ci o resursă pentru consolidare şi dezvoltare, pentru cei care consideră că cursul spre integrarea europeană trebuie să fie însoţit de parteneriatul strategic cu Rusia există, din păcate, doar un singur partid — Partidul Comuniştilor. Şi anume pentru acest partid trebuie să voteze cei care, ca şi toţi partenerii noştri europeni, cred în democraţia moldovenească, în corectitudinea tuturor alegerilor ce au loc în ţara noastră.

Stimaţi Prieteni,

În pofida unei asemenea polarizări a stărilor de spirit din societate, Partidul Comuniştilor nu intenţionează să agraveze, după alegeri, starea de scindare socială, care a apărut nu din vina noastră. Dimpotrivă, noi sîntem convinşi că anume partidului nostru îi va reveni iniţiativa în dialogul privind un eventual nou consens parlamentar. Indiferent de faptul cîte mandate va obţine partidul nostru în scrutinul din 29 iulie, iar noi sperăm să obţinem majoritatea absolută, numai PCRM va fi capabil să facă faţă misiunii de a consolida întreaga noastră societate. Noi le propunem oponenţilor noştri politici să mediteze încă de pe acum, în toiul luptei electorale, la principiile în baza cărora noi considerăm posibilă realizarea viitorului consens. Aceste principii sînt cinci la număr.

Primul. Activitatea cointeresată comună pentru contracararea energică a crizei economice pe baza menţinerii stabilităţii sistemului financiar, precum şi a actualelor standarde, garanţii şi angajamente.

Al doilea. Activitatea legislativă şi politică comună pentru modernizarea europeană a Moldovei. Iar aceasta înseamnă mult. Inclusiv începerea, cu medierea activă a partenerilor europeni, a procesului de negocieri privind stabilizarea relaţiilor interstatale dinte Moldova şi România. Noi considerăm că bilanţul acestui proces de negocieri trebuie să fie semnarea de către ţările noastre a tratatului privind frontiera şi a tratatului politic de bază. Din aceeaşi categorie de sarcini fac parte şi reformarea profesională în continuare a audiovizualului public, şi demilitarizarea organelor de forţă, şi consolidarea în continuare a imunităţii sistemului nostru electoral. Şi, desigur, ajungerea la semnarea unui asemenea nou acord cu Uniunea Europeană, care să-i ofere Moldovei libertăţi de un nou nivel. Înainte de toate, un regim de vize liberalizat pentru cetăţenii noştri şi o zonă de comerţ liber pentru mărfurile noastre. În problemele integrării europene noi nu avem deloc nevoie de emoţii şi lozinci, ci de asistenţă profesionistă.

Al treilea. Recunoaşterea reintegrării ţării drept principala sarcină a statalităţii moldoveneşti. Înţelegerea faptului că această sarcină poate fi soluţionată pe baza integrităţii teritoriale a Moldovei, pe baza acordării unui statut special Transnistriei, pe baza consolidării neutralităţii noastre şi demilitarizării totale a ţării.

Al patrulea. Dezvoltarea în continuare a politicii naţionale a Moldovei, bazată pe consolidarea şi susţinerea identităţii moldoveneşti, precum şi pe asigurarea de nădejde a drepturilor cetăţeneşti ale tuturor naţionalităţilor care trăiesc în Moldova.

Al cincilea. Menţinerea şi întărirea parteneriatului Republicii Moldova cu Federaţia Rusă, precum şi intensificarea eforturilor Moldovei în vederea dezvoltării colaborării mutilaterale în cadrul Comunităţii Statelor Independente.

Acestea sînt cele cinci principii. După părerea noastră, anume realizarea lor în mod profesionist şi responsabil este capabilă să unească societatea noastră. Oponenţii noştri politici mai au timp să reflecteze. Iar eu sînt gata să răspund la întrebările Dumneavoastră.

Sursa: www.pcrm.md