Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPDM

Afişajul electoral al PDM este vandalizat

|versiune pentru tipar| PDM, 2 iulie 2009

În noaptea de 01 iulie 2009 curent au fost vandalizate mai multe panouri publicitare ale PDM, unele fiind distruse completamente. Afişajul electoral al Partidului Democrat a fost deteriorat la Orhei şi la Bălţi, capitala nordului fiind cunoscută drept o zonă de activitate a unor elemente “de gherilă” procomuniste. În noaptea de 1 iulie curent, la Bălţi au fost distruse 3 bilboarduri electorale ale PDM, unul din acestea fiind amplasat chiar pe sediul partidului. Ion Bodrug, preşedintele Organizaţiei municipale Bălţi PDM, a solicitat forţele de ordine să investigheze cazul şi să asigure paza externă a sediului PDM Bălţi prin intermediul grupelor de patrulare mobile. De asemenea, preşedintele organizaţiei PDM Orhei, Pavel Ianeţ, a cerut poliţiei să investigheze cazul, cu sancţionarea persoanelor vinovate.

Partidul Democrat din Moldova a sesizat CEC-ul pe marginea cazurilor de vandalizare a panotajului electoral al PDM şi a cerut să fie audiat reprezentantul MAI privind acţiunile întreprinse de poliţie pentru a-i depista pe autori şi pentru a preveni alte acţiuni de acest gen. În contextul radicalizării excesive a condiţiilor de desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie, PDM vine cu un apel către toţi concurenţii electorali să se abţină de la orice acţiuni extremiste şi să adopte un comportament electoral civilizat, care ar asigura un conţinut democratic actualei competiţii electorale.

Serviciul de presă al PDM