Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiDumitru Ciubaşenco

Puterea continuă să-şi bată joc de popor

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Dumitru Ciubaşenco, 14 septembrie 2016

Puterea, prin intermediul Comisiei Electorale Centrale, din nou şi-a bătut joc de popor, confirmând că scuipă pe opinia oamenilor simpli.

Publicarea de către CEC a informaţiei ce conţine un număr exagerat de mare de alegători a trezit indignarea poporului şi îngrijorarea privind o posibilă falsificare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 30 noiembrie 2016. Numărul de alegători anunţat de CEC s-a dovedit a fi mai mare decât numărul real al cetăţenilor cu drept de vot, potrivit unor calcule — cu circa un milion. Dar noua cifră făcută publică de CEC (3 237 072) nu doar că nu a fost diminuată, ci chiar majorată, în raport cu precedenta.

Luând drept bază datele MTIC şi “Registru”, controlate de către putere, CEC insistă că numărul alegătorilor este chiar mai mare decât la precedentele alegeri parlamentare (3 226 446 alegători), deşi toţi ştiu că numărul cetăţenilor ce au ajuns la majorat scade vertiginos. Mai mult ca atât, fără să-i pese că instituţiile menţionate sunt sub controlul puterii, CEC insistă ca listele de alegători să fie reînnoite în baza datelor lor în fiecare săptămână. Luând în calcul faptul că aceste instituţii au majorat numărul de alegători în doar câteva zile, trebuie să ne aşteptăm că acest lucru se va întâmpla şi în viitor, iar către alegeri vom ajunge cu un număr de alegători mai mare cu minimum un milion şi jumătate decât în realitate.

Astfel, devine absolut clar că preconizata falsificare va fi una de proporţii şi în această situaţie nu are sens de vorbit despre corectitudinea alegerilor şi despre faptul că voinţa poporului va fi respectată.

“Partidul Nostru” cheamă observatorii naţionali şi internaţionali să efectueze monitorizarea de rigoare şi să dea aprecierea cuvenită situaţiei create.

În acelaşi timp, cerem puterii să înceteze manipulările cu listele de alegători, să publice listele reale şi să renunţe la intenţia de a falsifica alegerile. În caz contrar, puterea va trebui să-şi asume responsabilitatea pentru posibilele reacţii adecvate ale poporului.

pnru.md