Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiDumitru Ciubaşenco

Partidul Nostru: În locul lui Usatîi, la închisoare trebuie să stea Plahotniuc

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Dumitru Ciubaşenco, 25 octombrie 2016

Răspunsul la represiunile lui Plahotniuc împotriva lui Usatîi va fi “răscoala paşnică” la alegeri.

“Noul lanţ de represiuni împotriva «Partidului Nostru» şi, în primul rînd, împotriva preşedintelui «Partidului Nostru», Renato Usatîi, are două aspecte. În primul rînd, Plahotniuc se teme de Usatîi care a ieşit cu deconspirări privind sindicatul criminal care s-a ocupat de comiterea unor crime grave pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv omoruri la comandă”. Despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă candidatul la funcţia de preşedinte Dumitru Ciubaşenco.

“Judecătoria sectorului Centru a emis ordin de arest pe numele preşedintelui «Partidului Nostru», primarului de Bălţi, Renato Usatîi, pentru 30 de zile, şi, poliţia noastră intenţionează să-l declare în căutare internaţională. Noi apreciem acest dosar ca fiind unul politic, la comandă, ca represiuni ale regimului lui Plahotniuc împotriva «Partidului Nostru», împotriva liderului său, Renato Usatîi”, a spus Ciubaşenco.

Dumitru Ciubaşenco s-a adresat către cetăţenii Moldovei cu îndemnul de a reacţiona la acest nou val de represiuni, care repetă evenimentele de acum doi ani. “Există riscul ca cu două-trei zile înainte de alegeri candidatul «Partidului Nostru» să fie scos din alegeri”, a prevenit el.

“În acelaşi timp, noi ne adresăm către toţi susţinătorii noştri, către toţi alegătorii cu îndemnul: cel mai bun răspuns la această inechitate, pe care o creează Plahotniuc împotriva lui Renato Usatîi, va fi votarea masivă la alegeri a candidatului «Partidului Nostru». Aceasta trebuie să fie o răscoală paşnică împotriva acestui regim!”, a spus Ciubaşenco.

“Aceasta se poate face fără violenţă, fără încălcarea ordinii de drept. Această revoluţie poate fi făcută cu ajutorul buletinelor de vot. Iar rezultatul, pe care îl vom avea, va fi pentru unii o surpriză foarte mare, iar pentru alţii un şoc”, a subliniat el.

Acţiunile lui Plahotniuc doar mobilizează susţinătorii “Partidului Nostru”

Represiunile, organizare de oligarhul Vladimir Plahotniuc, demonstrează faptul că el încearcă să-l aducă la tăcere pe liderul “Partidului Nostru”, Renato Usatîi, care are şi statutul de martor în dosarul penal împotriva oligarhului. Despre aceasta a declarat la conferinţa de presă membrul Consiliului Naţional al “Partidului Nostru”, Elena Griţco.

“Prin intermediul acţiunilor sale, regimul Plahotniuc încearcă să-l sperie pe Renato Usatîi, care, în acelaşi timp, este martor în dosarul Proca, intentat în România şi Marea Britanie”, a declarat Griţco.

Potrivit ei, învinuirea trebuie înaintată împotriva lui Plahotniuc: “Decizia, adoptată de instanţă acum o zi, trebuia luată nu împotriva lui Usatîi, ci a lui Plahotniuc. Ori anume el a fost organizatorul tentativei de omor a lui Gorbunţov, anume Plahotniuc — organizatorul grupării internaţionale de killeri”, a declarat Griţco.

Griţco a atras atenţia şi asupra faptului că solicitarea la Interpol privind anunţarea lui Usatîi în căutare internaţională a fost pregătită în termeni record, aceasta, potrivit ei, vorbeşte încă odată despre ceea că Plahotniuc încearcă să facă presiuni asupra lui Usatîi. Griţco a subliniat că oligarhul nu-şi va atinge scopul, încercînd să sperie “Partidul Nostru” — “acţiunile lui doar mobilizează susţinătorii noştri la votarea masivă la alegerile prezidenţiale”, a spus ea.

Plahotniuc este implicat direct în tentativa de omor la comandă

“Eu am fost martor al întîlnirii lui Renato Usatîi cu acel intermediar pe 1 şi 2 octombrie. Aceasta a avut loc la Moscova, unde am mers la solicitarea lui Usatîi, în momentul operaţiunii organizate de organele de drept române. Mă aflam în maşină şi filmam, imaginile care au fost transmise imediat procuraturii române”, a declarat fostul deputat Alexandr Petcov.

În context, Petcov a declarat că el cunoaşte detalii ale convorbirilor care a subliniat el, sînt departe de a fi în favoarea lui Plahotniuc: “Convorbirile indicau asupra implicării direct a lui Plahotniuc în pregătirea omorului la comandă a lui Gorbunţov”.

Potrivit fostului deputat, el este gata să confirme cele spuse de Usatîi în adresarea sa video, iar Poliţia de Frontieră poate confirma deplasarea sa la Moscova.

“Îmi era cunoscut faptul că operaţiunea a fost pregătită de autorităţile române, pentru care, spre deosebire de organele de drept moldoveneşti, nu este caracteristic să facă publice detalii ale procesului penal. Am avut un angajament reciproc să nu deschidem cărţile înainte de timp”, a adăugat fostul deputat, subliniind că acţiunile lui Plahotniuc şi poliţia şi procuratura controlate de acesta, depăşesc orice limite.

Există mărturii evidente ale pregătirii falsificării alegerilor

Vicepreşedintele “Partidului Nostru”, Nicolai Ţipovici, adresîndu-se către toţi alegătorii şi reprezentanţii misiunilor diplomatice, comunicînd despre semne evidente ale pregătirii falsificării rezultatelor alegerilor prezidenţiale. “Este cunoscut că au fost tipărite 3.1 milioane de buletine, adică, mult mai mult decît există alegători. Mai mult, buletinele trebuie să se tipărească sub un control sever, în regim secret, deja au fost publicate pe reţelele de socializare, pe Facebook şi Odnoklassniki”, a spus el.

Ţipovici a îndemnat observatorii alegerilor şi misiunile diplomatice să nu admită acele fărădelegi care au fost regizate de Plahotniuc în 2014, cînd partidul “Patria”, condus atunci de Renato Usatîi, a fost exclus din campania electorală, precum şi decizia din acest an a Curţii Constituţionale privind majorarea vîrstei minime a candidaţilor la funcţia de preşedinte, fapt prin care preşedintele “Partidului Nostru” a fost exclus pentru a doua oară din campania electorală.

Amintim că luni, 24 octombrie, Judecătoria sectorului Centru din Chişinău a emis o hotărîre privind reţinerea pe 30 de zile şi anunţarea în căutare internaţională a preşedintelui “Partidului Nostru”, primarului de Bălţi, Renato Usatîi. Avocaţii lui Renato Usatîi sînt convinşi că decizia este motivată politic. Presa face legătură între noile represiuni împotriva lui Usatîi cu scoaterea la iveală a activităţii criminale a regimului de guvernare în frunte cu oligarhul Vladimir Plahotniuc. oligarhul este învinuit de implicare directă la acţiunile de organizare a unei reţele de killeri la comandă, inclusiv pe teritoriul ţărilor UE.

Amintim că Renato Usatîi a publicat mărturiile cu referire la activitatea criminală a lui Plahotniuc de organizare a unui sindicat de killeri pe teritoriul ţărilor Uniunii Europene.

pnru.md