Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiIgor Dodon

Igor Dodon s-a întîlnit cu ambasadorul Germaniei la Chişinău, Ulrike Knotz

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Igor Dodon, 26 septembrie 2016

Igor Dodon, preşedintele PSRM şi Andrei Neguţa, Ambasador, vicepreşedinte al fracţiunii PSRM în Parlamentul RM, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova E.S. Doamna Ulrike Knotz.

În cadrul întrevederii, părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia social-politică din Republica Moldova, axîndu-se în mod aparte pe desfăşurarea campaniei prezidenţiale.

Igor Dodon a subliniat faptul că PSRM va fi consecvent în acţiunile sale şi va lupta pentru statalitatea, integritatea şi identitatea naţională a Republicii Moldova. Totodată, potrivit lui Dodon, socialiştii vor apăra ortodoxia şi valorile tradiţionale, vor promova reforme care să conducă la o economie puternică şi echitate socială.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a salutat preşedinţia Germaniei în cadrul OSCE şi a apreciat, în special, poziţia acestei ţări în problema soluţionării diferendului transnistrean.

Igor Dodon a menţionat că pledează pentru alegeri corecte, libere şi transparente, exprimîndu-şi speranţa ca partenerii din UE vor monitoriza procesul electoral la maximum.

psrm.md