Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMarian Lupu

Marian Lupu la Moleşti: PDM e foarte mobilizat pentru strângerea rapidă a semnăturilor

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Marian Lupu, 2 septembrie 2016

După ce a anunţat că va fi un candidat pro-european la alegerile Preşedintelui Republicii Moldova, Marian Lupu a însoţit Grupul său de iniţiativă în localităţile ţării, pentru a obţine semnăturile cetăţenilor în susţinerea sa.

La Moleşti, raionul Ialoveni, liderul Partidului Democrat din Moldova a fost întâmpinat de câteva sute de localnici. Oamenii, invitaţi de echipa locală, au venit la cortul PDM, au semnat pentru Marian Lupu şi i-au transmis mesaje de susţinere în calitate de candidat la şefia statului.

Marian Lupu le-a mulţumit celor adunaţi, subliniind că la Moleşti s-a văzut ce înseamnă capacitatea de mobilizare a democraţilor din teritoriu. Liderul PDM a declarat că acelaşi lucru se întâmplă în toate raioanele tarii, căci echipa PDM e cea mai organizată, puternică şi serioasă.

“Partidul Democrat s-a pregătit să pornească în forţă chiar din prima zi, imediat după înregistrarea Grupului de iniţiativă. Semnăturile pe care le colectăm reprezintă mai mult decât un test pentru noi sau o etapă procedurală. Ele ne transmit primul mesaj de încredere din partea cetăţenilor şi arată potenţialul nostru de a îndeplini sarcini dificile. Aşa cum demonstrează şi actualul Guvern în aceste câteva luni, în care a adus stabilitatea după o lungă perioadă de crize. Pentru mine, încrederea oamenilor este o garanţie că Moldova va atinge foarte repede nivelul de viaţă european, pe care cetăţenii îl merită şi îl aşteaptă de atâţia ani”, a declarat candidatul desemnat de PDM pentru funcţia de şef al statului.

Marian Lupu i-a îndemnat pe toţi cei o sută de membri ai Grupului sau de iniţiativă, pe toţi colegii democraţi să demonstreze eficienţă maximă şi să fie gata pentru o campanie deloc simplă, dar care are sarcina de a reda oamenilor încrederea că vor avea aici, în Moldova, o viaţă europeană.

pdm.md