Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMarian Lupu

Marian Lupu, la Edineţ: Ca viitor preşedinte, mă voi ocupa de îmbunătăţirea mediului de afaceri şi de sprijinirea producătorilor locali

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Marian Lupu, 6 octombrie 2016

Mai multe sute de locuitori din raionul Edineţ au participat la întâlnirile cu Marian Lupu, candidatul PDM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, în cadrul cărora au fost discutate, cu prioritate, măsurile pentru stimularea mediului de afaceri şi crearea de noi locuri de muncă. Marian Lupu le-a vorbit oamenilor despre viziunea sa de dezvoltare a Moldovei, dar şi-a notat şi soluţiile venite de la cei care au participat la discuţii.

“Mesajul cu care vin în faţa oamenilor este cel al stabilităţii. Dar nu a unei stabilităţi în care nimic nu se întâmplă, ci a unei stabilităţi care creează condiţiile pentru creştere economică, pentru atragerea investiţiilor, pentru modernizarea infrastructurii, crearea locurilor de muncă”, a spus Marian Lupu la întrevederea cu reprezentanţii business-ului mic şi mijlociu din or. Edineţ.

“Mediul de afaceri nu trebuie privit ca o vacă de muls, ci ca un partener al statului care creează locuri de muncă”, a opinat un antreprenor local, prezent la întâlnire. “Aşteptăm cu mare speranţă soluţii mai substanţiale pentru susţinerea producătorului autohton. Întâmpinăm mari dificultăţi în legătură cu insuficienţa pieţei de desfacere şi orice ajutor pentru promovarea producţiei noastre în exterior ne va fi de mare ajutor”, a spus, la rândul lui, un lider agricol.

Liderul PDM a remarcat, în context, că Guvernul actual este unul pro-business şi i-a asigurat pe oamenii de afaceri din Edineţ că va fi un preşedinte care se va ocupa de îmbunătăţirea mediului de afaceri şi de sprijinirea producătorilor locali.

Despre măsurile pentru mediul de afaceri, Marian Lupu a vorbit şi la evenimentul de inaugurare a sediului administrativ al Parcului Industrial din Edineţ. “Executivul condus de PDM a reuşit să adopte în 8 luni mai multe măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri. Dovadă a faptului că lucrurile se mişcă în direcţia bună este schimbarea de la Parcul Industrial Edineţ, care este pregătit să primească rezidenţii şi care estimăm că va genera până la 2 mii de noi locuri de muncă”, a menţionat Marian Lupu.

Şi la întrevederea de la Cupcini s-a discutat despre măsurile de reducere a sărăciei, crearea locurilor de muncă, susţinerea producătorilor autohtoni. Liderii agricoli au evidenţiat necesitatea unor programe eficiente de suport în agricultură, care le-ar permite să se modernizeze şi să concureze cu producători agricoli din afara ţării.

În replică, Marian Lupu a arătat că acest sprijin va deveni mai consistent dacă se continuă procesul de integrare europeană. “Avem nevoie acum să pornim toate motoarele economice pentru a asigura o creştere consistentă în următorii ani. Această se poate realiza numai prin continuarea drumului nostru european. Uniunea Europeană ne ajută să ne modernizăm instituţiile, să investim în economie, să creştem agricultura. Acest ajutor va deveni şi mai consistent”, le-a spus oamenilor liderul PDM.

Marian Lupu a remarcat, în context, că există candidaţi care vor să ducă Moldova pe un drum greşit, pe drumul deteriorării relaţiilor noastre cu Europa. “Astfel de candidaţi uită că deja peste 60% din volumul exporturilor noastre este către UE, iar ruperea Acordului de Asociere cu UE ar fi o măsură de sabotare a economiei noastre”, a mai afirmat liderul PDM, care a reiterat că se va opune cu toate puterile unui asemenea curs greşit pentru ţară.

Ulterior, candidatul PDM la funcţia de preşedinte al ţării a s-a deplasat şi la Viişoara, unde a purtat discuţii cu peste 400 de oameni, inclusiv locuitori din satele vecine, despre modalităţile de dezvoltare a ţării.

Marian Lupu la Glodeni: Satul nu trebuie să însemne doar agricultură, ci şi dezvoltarea serviciilor şi a micii industrii

“Satul nu trebuie să însemne doar agricultură, ci şi dezvoltarea serviciilor, a meşteşugurilor locale, precum şi mică industrie bazată pe procesarea producţiei agricole”. Mesajul a fost transmis de liderul PDM Marian Lupu locuitorilor din raionul Glodeni, unde a mers pentru a le vorbi oamenilor despre priorităţile sale de candidat la funcţia de şef al statului.

“Vreau ca satul moldovenesc să se dezvolte, iar asta se va putea cel mai bine dacă vom continua drumul nostru spre Uniunea Europeană. E important că deja peste 60% din exporturilor noastre sunt către ţări UE, iar ponderea lor va creşte. Va trebui să cucerim din ce în ce mai mult din piaţa europeană şi sunt convins că o putem face cu fructele şi cu vinurile noastre”, le-a spus Marian Lupu şi celor câteva sute de oameni veniţi la întâlnirea de la Făleşti.

“Sigur, sunt şi nemulţumiri faţă de situaţia în care ne aflăm. Această nemulţumire este îndreptăţită. Nu suntem încă la nivelul de trai pe care ni l-am dori cu toţii în ţara noastră. Un lucru este, însă, cert. Lucrurile au început să se mişte, iar direcţia în care mergem este corectă. Este direcţia în care partidele de la guvernare muncesc, în linişte, pentru a crea o viaţă un pic mai bună la noi acasă”, a afirmat Marian Lupu.

Întâlnirile au loc în cadrul unui turneu naţional, efectuat de candidatul PDM, Marian Lupu. la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

pdm.md