Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMarian Lupu

PDM îl acuză pe Dumitru Ciubaşenco de încălcarea Codului Electoral şi a Codului Penal şi cere sesizarea organelor competente ale statului

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Marian Lupu, 14 octombrie 2016

Partidul Democrat din Moldova a depus o contestaţie la Comisia Electorală Centrală în care acuză încălcarea gravă a Codului electoral şi semnalează prezenţa unor elemente constitutive ale unei infracţiuni prevăzute de Codul penal în acţiunile susţinute de către Dumitru Ciubaşenco, candidat din partea Partidului Politic “Partidul Nostru” (PPPN) la funcţia de preşedinte al ţării.

Astfel, în contestaţia depusă de PDM se arată că Dumitru Ciubaşenco apare în nişte spoturi video în care este prezent la o serie de întruniri cu alegătorii în cadrul cărora mai multe localităţi primesc donaţii în valoare de 100 de mii de lei din partea lui Renato Usatîi, care este şi persoana de încredere a candidatului PPPN la preşedinţia ţării. Caracterul electoral al acestor spoturi este dat şi de faptul că la toate aceste întruniri Dumitru Ciubaşenco este prezentat explicit ca fiind candidatul din partea Partidului Nostru la preşedinţia ţării.

Este de menţionat faptul că aceste spoturi au fost publicate înainte de începerea campaniei electorale. În felul acesta, este evidentă începerea campaniei electorale contrar prevederilor art.47 alin.(3) şi art.105 din Codul electoral.

Mai mult decât atât, oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor pot fi calificate ca fiind corupere de alegători şi intră sub incidenţaart.1811 din Codul penal.

În aceste condiţii, PDM a solicitat CEC să examineze de urgenţă aceste încălcări ale Codului Electoral şi a Codului Penal şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege. În acest sens, PDM solicită să se constate prezenţa unor elemente constitutive ale infracţiunii prevăzute deart.1811 din Codul penal (Coruperea alegătorilor) şi să informeze despre acest lucru organele procuraturii.

Totodată, PDM cere sesizarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi/sau a Curţii de Conturi în vederea constatării provenienţei celor 500.000 lei donaţi la evenimentele difuzate în spoturile video publicate de preşedintele PPPN Renato Usatîi, precum şi a cercetării acordării unor alte asemenea donaţii în perioada electorală.

pdm.md