Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMarian Lupu

Marian Lupu, solidar cu problemele vârstnicilor

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Marian Lupu, 23 octombrie 2016

Organizaţia Persoanelor în Etate a PDM pledează pentru o abordare mai complexă şi multidimensională a problemelor pensionarilor, care astăzi încă reprezintă o categorie vulnerabilă a societăţii şi are nevoie de o atenţie mai mare din partea autorităţilor, dar şi a societăţii în general. Opinia a fost exprimată în cadrul reuniunii persoanelor în etate, la care, alături de câteva sute de vârstnici din toate raioanele ţării, a participat şi liderul PDM Marian Lupu.

“Noi, vârstnicii, avem un potenţial şi experienţă bogată, care trebuie puse în valoare pentru promovarea principalului deziderat — cel de îmbunătăţire a nivelului de viaţă a cetăţenilor din Moldova, pentru a face mai uşoară viaţa persoanelor în etate”, a declarat Nina Ţurcan, preşedintele Organizaţiei “Tezaurul Naţiunii”.

În aceaşi timp, vârstnicii au declarat că susţin candidatura lui Marian Lupu pentru funcţia de preşedinte al ţării, exprimându-şi încrederea că este persoana care va promova interesele lor şi va contribui la îmbunătăţirea politicilor sociale de protecţie şi ameliorare a condiţiilor de viaţă. “Marian Lupu este preşedintele de care Moldova are nevoie — este un om cu experienţă, care mereu a aplecat urechea la nevoile oamenilor. El va lupta pentru o economie puternică, pentru locuri de muncă în Moldova, pentru familii unite, va asculta vocea noastră şi va fi alături de toate categoriile de cetăţeni”, a fost opinia exprimată de persoanele în etate.

La rândul său, Marian Lupu, a afirmat că persoanele în etate vor avea sprijinul deplin din partea sa, dacă va ajunge în postura de şef al statului, dar şi al formaţiunii pe care o conduce. “Vreau să vă asigur că am susţinut şi voi susţine în continuare iniţiativele care vin din partea persoanelor în etate, în promovarea soluţiilor eficiente pentru problemele abordate. Este o iniţiativă foarte bună de a organiza întrevederi zonale cu vârstnicii, pentru a pune în dezbateri probleme persoanelor de vârsta a treia, propuneri de proiecte”, a declarat Marian Lupu, care a promis că va ţine cont şi pe viitor de iniţiativele ONPE.

“Am încredere în Moldova, în viitorul ei, în munca tuturor generaţiilor pentru ca Moldova să devină un loc mai bun. Am încredere că vor veni vremuri mai bune pentru Moldova, fiindcă noi, cu toţii împreună, putem dezvolta ţara”, le-a mai spus oamenilor în etate Marian Lupu.

pdm.md