Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMihai Ghimpu

PL a strâns peste 27.000 de semnături în susţinerea candidaturii lui Mihai Ghimpu

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Mihai Ghimpu, 6 septembrie 2016

Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu a depus marţi, 6 septembrie, la Comisia Electorală Centrală listele de subscripţie cu semnăturile colectate pentru înregistrarea în cursa electorală. Mihai Ghimpu a declarat că, PL a prezentat la CEC circa 27 mii de semnături.

Pentru înregistrarea în cursa electorală un candidat are nevoie de 15 mii de semnături, câte cel puţin 600 din jumătate din unităţile teritorial administrative.

“Noi nu am prezentat toate listele. Nouă ne-au dat 30 de mii. Unele au fost distruse pentru că s-au comis erori. La Bălţi mai sunt vreo 600 de semnături. Am prezentat 26,700. Restul vor fi inutile pentru că ne-au permis până la 25 de mii”, a declarat Mihai Ghimpu.

Preşedintele liberalilor a adăugat că “Cei care nu au structuri în teritoriu le este foarte greu. Trebuie să ai structuri funcţionale. Unele semnături au fost strânse chiar în prima seară, vineri. Eram gata în două zile, dar ne-au reţinut primarii. Politica nu se face doar pe internet, pe Facebook. Trebuie să ai susţinere. Dacă nu ai susţinere lumea nu te votează, umbli cu o foaie până la Paşte ca să strângi 15 mii de semnături”, a adăugat Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu: Mulţumesc tuturor celor care au semnat în susţinerea candidaturii mele la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova!

Stimaţi colegi,

Vreau să vă mulţumesc din suflet, pentru munca enormă depusă la colectarea semnăturilor în susţinerea candidaturii mele la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

În aceste zile, aţi demonstrat că Partidul Liberal este un partid puternic, unit, cu structuri bine organizate în teritoriu. Vă mulţumesc şi apreciez mult aportul fiecăruia, care a mers şi a adunat semnături prin localităţile noastre.

Stimaţi cetăţeni,

Vă mulţumesc şi Dumneavoastră că aţi depus semnătura pentru candidatura mea la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Sprijinul Dumneavoastră înseamnă foarte mult pentru mine şi mă motivează să luptăm împreună pentru realizarea idealului naţional. Mulţumesc şi cetăţenilor care ne-au contactat în aceste zile şi au dorit să semneze în listele de subscripţie.

Dragi compatrioţi,

Astăzi am depus la CEC aproximativ 27 mii de semnături. Semnături care aparţin celor dornici de Libertate, Bunăstare şi Unitate. Prima bătălie politică în aceste alegeri am dus-o la bun sfârşit. Urmează bătălia decisivă, care va fi dată la 30 octombrie, când prin votul fiecăruia vom demonstra că “o Limbă vorbim, o Naţiune suntem, o Ţară trebuie să fim”.

pl.md