Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Poziţia PLR referitor la demisia Ministrului Apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuţa

|versiune pentru tipar||
PLR / 28 februarie 2014
Partidul Liberal Reformator

Partidul Liberal Reformator a luat act de demisia de onoare a domnului Vitalie Marinuţa din funcţia de Ministru al Apărării şi anunţă următoarele:

Deşi PLR şi-ar fi dorit exercitarea deplină a mandatului pentru realizarea plenară a reformelor demarate în domeniu, menţionăm că aceasta este o decizie personală, asumată şi chibzuită, a domnului ministru.

PLR îşi exprimă susţinerea şi sprijinul politic pentru Vitalie Marinuţa, care este şi rămâne un membru important al echipei Partidului Liberal Reformator.

Domnia sa a stat, împreună cu alţi colegi, la baza fondării partidului şi va activa în continuare în calitate de vicepreşedinte. În activitatea sa de partid, domnul Vitalie Marinuţa va contribui la promovarea securităţii naţionale şi politicilor de apărare în Republica Moldova.

Menţionăm că decizia personală a domnului ministru nu afectează în nici un mod stabilitatea coaliţiei de guvernare şi parcursul reformelor ce ţin de agenda procesului de integrare europeană.

Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md

La mulţi ani, doamnă Ana Vasilachi! 25 de viitoare mame au primit astăzi daruri din partea Partidului Liberal Reformator