Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Întrevederea preşedintelui Partidului Liberal Reformator, Ion Hadârcă cu preşedinţii Camerei Deputaţilor a Parlamentelor României şi Cehiei

|versiune pentru tipar||
PLR / 15 aprilie 2014
Partidul Liberal Reformator

Preşedintele Partidului Liberal Reformator Ion Hadârcă, în calitate de lider al fracţiunii PLR în Parlament şi preşedinte al grupului de prietenie parlamentară Republica Moldova-România, a avut ieri, 14 aprilie, o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, Valeriu Ştefan Zgonea şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului Republicii Cehe, Jan Hamáček.

Cei doi oficiali şi-au exprimat susţinerea faţă de parcursul european al Republicii Moldova. Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate priorităţile agendei europene a Republicii Moldova şi experienţa României şi Cehiei în procesul de integrare europeană.

Valeriu Ştefan Zgonea şi Jan Hamáček şi-au exprimat dorinţa ca Parlamentele ţărilor pe care le reprezintă să fie primele care vor ratifica semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, după finalizarea acestei proceduri în Parlamentul de la Chişinău.

Oficialii europeni şi-au exprimat îngrijorarea faţă de evoluţia situaţiei din regiune şi şi-au exprimat speranţa că aceste evenimente nu vor afecta parcursul european al Republicii Moldova.

Sursa: www.plr.md

Partidul Liberal Reformator a lansat Campania de promovare a integrării europene a Republicii Moldova Campania Partidului Liberal Reformator “Eu sunt european” a ajuns în mai multe raioane şi localităţi