Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Comunicat de presă al PNL după intrunirea membrilor DPN a PNL

|versiune pentru tipar||
PNL / 28 septembrie 2013
Partidul Naţional Liberal

Sîmbătă, 28 septembrie, şi-a ţinut şedinţa Delegaţia Politică Naţională a PNL, care include circa 90 de membri din majoritatea unităţilor teritorial-administrative ale republicii şi din Chişinău. Şedinţele au loc statutar, o dată la trei luni, subiectul discutat acum fiind comportamentul PNL şi al unioniştilor din cadrul Consiliului Unirii în contextul summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius.

În cadrul şedinţei, Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a prezentat Raportul de activitate al Biroului Permanent Central pentru perioada de activitate a PNL între 28 iunie şi 28 septembrie. S-a menţionat importanţa acţiunilor publice, stradale, dedicate redării demnităţii populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, în special fiind vorba de Marşul de la 28 iunie, când a fost sfinţită Piaţa Marii Adunări Naţionale, pângărite de emisarul Kremlinului la Chişinău, Dmitri Rogozin, portretului căruia, participanţii la acţiune i-au dat foc.

De asemenea, s-a discutat despre situaţia politică şi poziţia PNL faţă de summit-ul de la Vilnius, de la care se aşteaptă decizii instituţionalizate pe calea ireversibilităţii demersului european al celui de-al doilea stat românesc. Doar că — aşa cum a precizat conducerea PNL, sprijinită de membrii Delegaţiei Politice Naţionale — acest for al UE nu va însemna pentru Republica Moldova aderarea la comunitatea europeană, ci un angajament şi mai clar de a renunţa la practicile nefaste de corupţie şi injustiţie pentru societate, pentru a le transmite cetăţenilor mesajul că încă nu e totul pierdut privind orientarea europeană. Totodată, membrii DPN au menţionat că numai unificarea celor două state româneşti — mesaj şi obiectiv lansate de PNL încă anul 2010, confirmate la congresul partidului in 2011 şi a căror justeţe acum s-a confirmat — poate face reală aspiraţia europeană a moldovenilor români şi alogeni.

Membrii DPN şi-au exprimat regretul pentru lipsa de disponibilitate a partidelor autoproclamate româneşti de a se coagula pe o platformă comună şi au pus la îndoială, sub acest aspect, sinceritatea apelurilor respective aşe politicienilor, inclusiv ale celor ce vorbesc de o Adunare Populară în preajma summit-ului de la Vilnius. PNL va decide ce va organiza pe 24 noiembrie, dată pe care a rezervat-o încă din vară pentru acţiuni publice, urmând să identifice, ca membru al Consiliului Unirii, mijloace pentru un Congres al unioniştilor, asupra căruia o decizie finală va fi luată în cadrul Platformei unioniste.

PNL va identifica în perioada următoare posibilitatea participării, împreună cu celelalte componente ale Consiliului Unirii, la Marşul pentru Unire de la 20 octombrie de la Bucureşti şi îi îndeamnă pe toţi cei care vor să participe să se înscrie pentru plecare la sediul formaţiunii.

DPN a PNL a adoptat o declaraţie în contextul sumiit-ului de la Vilnius, a discutat şi adoptat unele probleme organizatorice şi va elabora un plan pentru pregătirea de alegeri parlamentare din anul 2014.

Serviciul de presă al PNL

Declaraţia Partidului Naţional Liberal privind summit-ul de la Vilnius şi ideea naţională a unităţii româneşti

PNL, partid naţional, care luptă consecvent pentru drepturile românilor şi ale alogenilor integraţi în societatea moldovenească, a salutat orice demers oficial al Republicii Moldova pe calea asigurării ireversibilităţii orientării europene, care încă nu a devenit o garanţie.

Obiectivul integrării europene este şi motivul major pentru care societatea noastră a plătit mereu în faţa presiunilor din partea Rusiei, statul care a încercat mereu să blocheze paşii şi reformele democratice, instituţionale, menite să ne apropie de perspectiva europeană.

Atare situaţii există de peste 22 de ani, guvernările de la Chişinău manifestând slăbiciune şi lipsă de verticalitate în promovarea interesului naţional. S-a întârziat lamentabil în raport cu Statele Baltice şi nici în prezent nu se poate evalua peste cât timp exact va deveni reală aderarea celui de-al doilea stat românesc la comunitatea euroatlantică.

După adoptarea obiectivului unionist de către Congresul al III-lea al PNL — aspiraţie statutară consfinţită şi prin Poziţia Curţii Constituţionale, care a dat, prin prisma spiritului şi a literei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, o interpretare justă Declaraţiei de Independenţă şi Constituţiei, — a devenit deschisă calea spre unificarea cu România, al cărei Preşedinte i-a spus răspicat populaţiei Republicii Moldova “Cereţi Unirea şi o veţi avea!”

Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius este aşteptat şi pentru deciziile privind Republica Moldova, ce ar putea marca un jalon instituţionalizat pe calea ireversibilităţii vectorului european. Acesta, însă, poate deveni un proiect concret numai dacă actuala coaliţie proeuropeană îşi va revizui fundamental comportamentul, ca să poată reduce corupţia, să asigure independenţa justiţiei şi să le redea, astfel, cetăţenilor încrederea că nu e totul pierdut.

Summit-ul de la Vilnius nu înseamnă că Republica Moldova va adera imediat sau într-un viitor foarte apropiat la Uniunea Europeană, precum încearcă azi guvernanţii să manipuleze populaţia. Dincolo de aşteptările şi eforturile sincere ale unei părţi a clasei politice, calculul celeilalte părţi este de a profita de deciziile de la Vilnius pentru menţinerea şi perpetuarea abuzivă la Putere, sperând ca cetăţenii vor uita cei patru ani irosiţi în van, măcinaţi de lupte în interiorul Puterii, pentru ca fiecare grupare mafiotă să pună mâna pe o felie cât mai mare din torta publică.

Dacă şi vor fi parafate unele acorduri la Vilnius, perspectiva europeană va deveni realitate numai prin adoptarea şi promovarea insistentă, ca idee naţională, de către grupările liberale cu vederi româneşti, a opţiunii că numai prin redobândirea, împreună cu populaţia şi decidenţii din dreapta Prutului, a unităţii naţionale, teritoriul din stânga Prutului poate deveni parte a comunităţii euroatlantice civilizate.

De frica Rusiei, a pierderii Puterii, din instinctul de autoconservare, dar şi pentru a mai secătui acest stat, partidele de la guvernare neglijează din răsputeri acest unic adevăr privind soarta noastră. Însă tot mai mulţi oameni văd că Regele e gol şi că adevărul e unul — devine tot mai credibilă şi realizabilă ideea unităţii naţionale româneşti, şi nu ideea integrării europene — hărţuite şi demonetizate, pângărite şi confiscate prin interesele meschine ale grupărilor oligarhice.

Partidul Naţional Liberal îndeamnă partidele naţionale din România şi grupările politice din stânga Prutului să coopereze strâns cu societatea civilă ce pledează pentru unificarea celor două state româneşti şi să contribuie la salvarea populaţiei din Republica Moldova de disperare şi sărăcie, să adune energiile tuturor românilor pentru a edifica un stat naţional român unitar puternic în Europa.

CU şi-a precizat agenda pîna la sfîrşitul anului Consiliul Unirii cheamă să se manifeste demnitate în faţa vizitelor emisarilor ruşi