Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Depunere de flori la Bustul lui Alexandru Ioan Cuza

|versiune pentru tipar||
PNL / 24 ianuarie 2014
Partidul Naţional Liberal

Pe 24 ianuarie s-au împlinit 155 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Reprezentanţii PNL, au marcat, în fiece an, această zi importantă din istoria neamului nostru. Cu această ocazie, vineri, pe 24 ianuarie, a avut loc o depunere de flori la Bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat la intersecţia Bd. Dacia cu str.Cuza-Vodă, din Sectorul Botanica, Municipiul Chişinău, în semn de omagiu adus acestui mare domnitor român.

După luările de cuvînt şi depunerea de flori, participanţii au mers în scuarul Monumentului lui Ştefan cel Mare, unde a avut loc o expoziţie de fotografii dedicată evenimentului despre Unirea din 24 ianuarie 1859.

SP al PNL
Sursa: www.pnl.md

Petru Lungu a fost un luptător onest şi modest PNL propune anularea Legii privind autonomia găgăuză şi referendumuri proUnire cu România