Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

La Căuşeni, PNL-iştii ştiu bine cine sunt guvernanţii

|versiune pentru tipar||
PNL / 25 august 2014
Partidul Naţional Liberal

La Căuşeni, unde conferinţa teritorială PNL a fost găzduită de sala Consiliului raional, pe a cărei clădire nu este arborat Tricolorul, naţional-liberalii au discutat peste trei ore. Înainte de a se ajunje la Căuşeni grupul plecat din Chişinău a obţinut binecuvântarea de la Episcopul Filaret, de la Biserica Troiţa Nouă, unde a avut apoi o discuţie de suflet la întoarcerea de la conferinţă. Episcopul Filaret este, împreună cu o serie de biserici sub oblăduirea Bisericii ucrainene independente de Rusia, la care vin tot mai mulţi enoriaşi în ţara vecină. Exemplu demn de urmat pentru Biserica rusă din Republica Moldova. În conferinţe, naţional-liberalii sunt încurajaţi să se exprime liber, să pună orice întrebări şi să asculte atent răspunsurile. În faţa delegaţilor au venit ca oaspeţi de la Chişinău reprezentanţi ai unor entităţi membre ale Consiliului Unirii, alături de conducerea PNL. Discuţiile, dincolo de realegerea conducerii filialei teritoriale, au cuprins cele mai diverse şi importante subiecte, legate de imperativul unificării forţelor democratice, planul electoral al PNL şi marea dezamăgire provocată de patronii cu saci de bani, pregătiţi pentru campania electorală. Au vorbit în conferinţă Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, Sergiu Tătaru, vicepreşedinte al AVR-92 “Tiras-Tighina”, însoţit de un grup din asociaţie, precum şi delegaţi şi invitaţi. Intervenţiile delegaţilor au fost suficient de supărate, pentru că şi la Căuşeni s-a reuşit coborârea disperării oamenilor la o cotă inimaginabilă, raportat nu la faptul că “au făcut ce au putut”, ci că la ce aşteptări postcomuniste au fost în 2009 şi 2010. Cei care au vorbit la conferinţă au spus despre ultimele propuneri, oferte şi proiecte ale PNL, legat de Blocul Liberal si Blocul European, precum şi despre refuzul partenerilor politici de a aborda problema respctivă. A fost aleasă noua conducere a Filialei teritoriale Căşeni, inclusiv liderul Tineretului Naţional-Liberal.

Serviciul de presă al PNL
Sursa: www.pnl.md

Naţional-liberalii din Făleşti văd pericolul revanşei politice proruse Declaraţia PNL: Independenţa a eşuat. Împreună, facem Unirea în 2018