Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Mai multe componente ale CU vor participa la Marşul Tricolorului şi vor candida în alegeri pe lista PNL

|versiune pentru tipar||
PNL / 5 septembrie 2014
Partidul Naţional Liberal

Joi, 4 septembrie, a avut loc şedinţa comună a Biroului Permanent Central al PNL şi a reprezentanţilor componentelor Consiliului Unirii, care vor candida pe lista electorală a unicii formaţiuni politice unioniste. Au fost luate în dezbatere mai multe subiecte, primul fiind Marşul Tricolorului, organizat de “Tinerii Moldovei” duminică, 14 septembrie 2014, ora 14.00, de la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”. După luări de cuvânt şi exprimarea diverselor opinii, entităţile active din Consiliul Unirii au decis să participe la Marş. În acest scop sunt invitaţi la manifestare — cu un Tricolor prins în piept — membrii şi simpatizanţii Consiliului Unirii, inclusiv adepţii PNL, AVR-92 “Tiras-Tighina”, Mişcării Naţional-Creştine, Forului Democrat al Românilor, Asociaţiei cultural “PRO Basarabia şi Bucovina”, Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, Mişcării Populare “Solidaritatea”, Asociaţiei socio-culturale “Maluri de Prut”, Fundaţiei “Turnul Dezrobirii Basarabiei”, Fundaţiei “Dreptul şi Democraţia”, ai altor entităţi politice şi asociative din unităţile teritorial-administrative de dincoace de Prut, prezente mereu, în aceşti ani, la manifestările Platformei unioniste Consiliul Unirii şi ale Platformei civice “Acţiunea-2012”, precum şi ale entităţii “Tinerii Moldovei”, privind un recensământ corect şi obiectiv. Drept responsabil pentru participarea componentelor CU la Marşul Tricolorului a fost desemnat Anatol Caraman, preşedintele AVR-92 “Tiras-Tighina”, coordonator al Consiliului Unirii. BPC al PNL a decis convocarea, pe 14 septembrie, a Delegaţiei Politice Naţionale, ce va lua deciziile statutare privind implicarea naţional-liberalilor în alegerile parlamentare din 30 noiembrie, cu respectarea deciziei DPN din 24 mai, conform căreia lista PNL va include reprezentanţii marcanţi ai componentelor Consiliului Unirii. Un alt subiect a fost recentul for al zisei “diaspore moldoveneşti”, organizat la Chişinău pe bani publici pentru “prelucrare preelectorală” în favoarea partidelor corupte de la guvernare. Din informaţiile prezentate s-a înţeles că acestea promovează în comunităţile moldo-româneşti “din exilul forţat” moldovenismul stalinist agresiv şi antiromânismul primitiv — mesajul electoral al comuniştilor în toate campanile precedente -, continuând practica dăunătoare din al doilea stat românesc din perspectiva viitorului european al României reîntregite. Unioniştii de pretutindeni, cu aplecare şi interes pentru soarta populaţiei de dincoace de Prut, optează pentru aderare la UE prin integrare intraromânească în spaţiul devenirii naţionale, precum prevede — în mod expres — Declaraţia de Independenţă din 1991. Membrii CU care muncesc peste hotare au propus metode pentru a le explica românilor aflaţi departe de casă, de copii şi de părinţi, că oferta PNL pentru cei plecaţi este “Vrem să vă aducem acasă!” — ca replică dură la încercărie guvernanţilor falţi europeni şi antiromâni de a face totul pentru a-i ţine în exterior şi a le folosi, în mod condamnabil, remitenţele. Un alt subiect a fost conceptul Programului electoral, care include un plan concret de modernizare — în patru ani — a celui de-al doilea stat românesc, în vederea înfăptuirii, pe cale paşnică, a Unirii în 2018, când se vor împlini 100 de ani de la Unirea din 1918. Ceea ce nu exclude decizii mai rapide de reîntregire a neamului românesc, după model german, avându-se în vedere situaţia geopolitică din zonă, despre care în opinia publică îşi face loc, tot mai mult, temerea “Nu dea Domnul să se extindă Novorusia peste noi şi să ne găsească neuniţi”. R.Moldova are nevoie de 200 de ani ca să ajungă din urmă nivelul de dezvoltare a Europei şi de 80 de ani, ca să ajungă din urmă România, fără ca acestea să mai evolueze. De aceea, ideea Unirii nu are alternativă. De aceea, s-a decis a propune forurilor statutare ale PNL adoptarea sloganului de bază, “Împreună, facem Unirea în 2018”, cu un slogan complementar — “În UE — prin modernizare şi integrare intraromânească”. Unioniştii vor pregăti populaţia şi pentru o exprimare plebiscitară asupra lichidării consecinţelor tragice ale Pactului Molotov-Ribbentrop. BPC a adoptat, în şedinţa comună, textul unei Declaraţii privind pedepsirea legală şi scoaterea în afara legii a unor entităţi politice conduse de agenţi ai imperialismului rusesc ce propagă extremismul şi separatismul, urmare a inactivităţii instituţiilor de resort.

Serviciul de presă al PNL şi al Consiliului Unirii
Sursa: www.pnl.md

Pe lista PNL vor fi unionişti convinşi, iar Programul va fi unul de pregătire a Unirii din 2018 La Conferinţa teritorială Străşeni, Filiala PPR a aderat la PNL