Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

PNL îi felicită pe toţi cu ocazia Zilei Naţionale a României

|versiune pentru tipar||
PNL / 1 decembrie 2014
Partidul Naţional Liberal

Astăzi e 1 Decembrie — Ziua Naţională a României. Partidul Naţional Liberal este mândru că naţional-liberalii, de-a lungul zbuciumatei istorii a României, au fost cei care au înfăptuit Marile Uniri. Exact pornind de la această glorie a naţional-liberalilor, PNL adresează tuturor românilor un mesaj de unitate naţională — unicul valabil pentru a reface — pe ambele maluri ale Prutului — un spaţiu comun românesc — reîntregit spiritual, cultural, social, economic şi politic.

PNL constată, cu mult regret, că manipulările proeuropene, dar şi antiunioniste din partea partidelor parlamentare corupte şi-au făcut efectul şi în alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Victoria la limită, cu unele semne de întrebare, în faţa forţelor revanşarde proruse, nu e bazată deloc pe o încredere fermă a populaţiei în forţele necomuniste votate, dar este o ultimă speranţă de avansare spre un spaţiu mai democratic.

Lipsa unui pluralism politic autentic şi de idei ţine R.Moldova în loc şi temerile serioase — privind dezamăgirile ce pot surveni urmare a luptei clanurilor oligarhice recocoţate la Putere prin minciună, bani murdari şi pomeni electorale, — sunt îndreptăţite.

Partidul Naţional Liberal le mulţumeşte tuturor sprijinitorilor săi în acest scrutin, îi cheamă să fie optimişti şi să îşi facă adepţi în aspiraţia de unitate naţională pe cei mai demni români şi alogeni loiali ideii unioniste, şi adresează tuturor cele mai frumoase urări cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Sursa: www.pnl.md

Declaraţia PNL din Republica Moldova în legătură cu alegerile prezidenţiale din România Comunicat de presă în legătură cu dosarul “Pavlicenco vs R.Moldova (în cauza VP vs V.Voronin)”, câştigat la CEDO